2,022 matches
-
Rio Grande. Soarele sclipea puternic pe întinsele prerii, norii de un alb imaculat pluteau pe cer de parcă fuseseră trasați cu pensula. Bizonii se adunaseră în vale, fetele apăreau în prag ștergându-și mâinile de șorțurile lor albe. Fluviul curgea liniștit, luminițele tremurau în bătaia vântului, cowboy-ii cântau fericiți. Ben Johnson trecea prin peisajul acela ca o săgeată. Camera de luat vederi îi surprindea silueta elegantă în diferite ipostaze. În timp ce încercam să-mi găsesc pe stâncă puncte de sprijin pentru picioare, Ben
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
asemenea loc? Putea foarte bine să ne aștepte liniștit în altă parte, într-o zonă mai accesibilă. În timp ce bombăneam astfel, mi s-a părut că am auzit o voce deasupra capului meu. Departe. Am ridicat privirile și am văzut o luminiță galbenă. Ca lumina de semnalizare a avionului. Fata ajunsese în vârf probabil. Am apucat funia cu o mână, cu cealaltă am scos lanterna din buzunar și i-am răspuns la semnal. Am îndreptat apoi lanterna în jos ca să văd până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Blana lor de un auriu pal era mai lungă și mai deasă decât fusese toamna, dar se vedea clar că slăbiseră. Oasele li se zăreau la grebene precum arcurile unei canapele vechi, iar fălcile supte le atârnau pur și simplu. Luminițele din priviri abia se mai distingeau, iar picioarele ca niște fuse aveau încheieturile umflate. Singurul lucru neschimbat era unicul corn alb îndreptat, mândru, spre cer. Animalele, grupate câte trei sau patru, căutau de mâncare. Unii copaci mai aveau fructe, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din beton, cu diametrul de vreun metru și jumătate. Pe fundul lui se zărea apă de vreo doi centimetri. Pe margini era plin de mușchi umed. Din față se auzeau trenuri trecând. Zgomotul răsuna cam tare. Am distins și niște luminițe galbene în zare. — De ce este canalizarea legată de liniile de metrou? am întrebat. — Nu-i chiar canalizare, zise ea. E apă care izvorăște din subteran și se varsă în șanțurile de la metrou. Dar e murdară, nu se poate folosi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un fel de cutie pătrată în care se depozitaseră felinare de semnalizare și alte echipamente folosite în subteran. În spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale regulate. Acele luminițe, care de pe peron par palide de tot, mi se păreau de-a dreptul sclipitoare după atâta bâjbâială prin întuneric. — Hai să stăm puțin aici până ni se obișnuiesc ochii cu lumina, zise ea. Zece-cincisprezece minute. Apoi mai înaintăm puțin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce dacă-i duminică? — Nu-i nimic. E duminică și-atât. Ne-am descurcat foarte bine de-a lungul liniei de metrou. Spațiul era suficient de mare, nu erau semafoare, nu treceau mașini. N-am întâlnit cerșetori, și nici bețivi. Luminițele aliniate din subterană erau suficiente pentru a vedea pe unde călcam, iar sistemul de ventilație funcționa ireproșabil. Oricum, în comparație cu mirosul de mucegai dinainte, acum era mult mai bine. Nu aveam de ce ne plânge. Am lăsat să treacă un tren care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aperitive n-au lăsat nici măcar urme în gaura cea mare din stomacul meu. Am terminat porția de tagliatelle în timp record și am mâncat jumătate din macaroanele cu sos de pește. De atâta mâncare, îmi venea să jur că vedeam luminițe ciudate în beznă. Până ni s-a adus bibanul, ne-am delectat cu vin. — Voiam să te întreb ceva, zise ea ducând paharul la buze. Din pricina lui, vocea i-a răsunat oarecum mai înăbușit. În legătură cu distrugerea apartamentului tău... a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mele. Am căutat mult, e adevărat. Am scotocit fiecare colțișor al orașului împrejmuit de Zid, dar a meritat. Am luat un craniu în mâini, am închis ochii și mi-am plimbat degetele peste el. 37 În țara aspră a minunilor Luminițe, introspecție, curățenie Nu știu cât de mult am dormit. Cineva mă scutura de umeri. Primul lucru pe care l-am simțit a fost mirosul canapelei. Nu voiam să mă trezesc, dar cineva îmi agresa somnul dulce de parcă zgândărea o lăcustă de toamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și mi-am dat seama că era craniul. Exact unde l-am pus eu sau l-a pus ea. Nu-mi aminteam exact care din noi, dar nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am dat seama că era craniul. Exact unde l-am pus eu sau l-a pus ea. Nu-mi aminteam exact care din noi, dar nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași pricină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași pricină, acestea luminau mai degrabă partea de sus a craniului decât cea frontală. Am stat pe canapea unul lângă altul și-am privit multă vreme marea de luminițe, fără să scoatem o vorbă. M-a prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi, nu l-am văzut luminat. Dar nici mână de om nu era la mijloc. Ar fi fost imposibil ca o ființă umană să realizeze o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu fetei. — Și? — Ai picioare foarte frumoase. — Îți plac? — Mult de tot. A pus paharul pe masă și m-a sărutat sub ureche. — Ți-am mai spus că-mi place foarte mult să fiu lăudată? Pe măsură ce se crăpa de ziuă, luminițele emanate de craniu păleau tot mai tare și acesta a revenit, până la urmă, la vechea lui stare de os alb și nimic mai mult. Priveam, îmbrățișați, lumea de dincolo de perdele, gata să fie asaltată de lumina puternică a zilei. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Presei, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, iar din 1960 se va preocupa exclusiv de literatura pentru copii în cadrul Editurii Tineretului, apoi la Editura Ion Creangă, unde va ajunge redactor-șef și director. Colaborează sporadic la publicații precum „Cutezătorii”, „Luminița”, „Albina”, „Contemporanul”, „Foaia noastră” (Gyula, Ungaria), „Detskaia literatura” (Moscova). A mai semnat cu pseudonimele Ana Romana, Bunelu, George Garo, G. Viniciu. Primul lui volum este Grădina cu meri, apărut în 1955. Piesa de teatru Ileana Sânziana, scrisă în colaborare cu
GAFIŢA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287125_a_288454]
-
4; Constantin Cubleșan, „Dramaturgi români contemporani”, TR, 1984, 15; Alex. Ștefănescu, Noua dramaturgie, RL, 1984, 28; Adriana Iliescu, Biografie și transfigurare, RL, 1989, 28; Sud-Vest. O antologie a scriitorilor contemporani din Oltenia, Craiova, 1998, 99-100; Dicț. scriit. rom., II, 82-84; Luminița Marcu, Dialoguri bine temperate, RL, 1999, 16; Constantin M. Popa, Efectul de rezonanță, R, 1999, 3; Popa, Ist. lit., II, 168, 946; Florea Miu, Cuvinte și spațiu. Interviuri cu scriitori contemporani din Oltenia, Craiova, 2001, 121-125; Roxana Răcaru, Recapitulări, nu
DIACONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286746_a_288075]
-
A fost după aceea conferențiar (1990) și profesor (din 1998) la Universitatea Biblică din București. Și-a susținut, în 1974, teza de doctorat, Letopisețele slavo-române înainte de Macarie. A debutat cu o recenzie în „Gazeta literară” (1964) și a colaborat la „Luminița”, „Contemporanul”, „Limbă și literatură”, „Arici pogonici”, „Cravatele roșii”, „Cutezătorii”, „Limbile moderne în școală”. Este redactor-șef al revistei „Mesaj literar”. D.-B. a dovedit un interes statornic pentru cercetarea vieții și operei Iuliei Hasdeu, din opera căreia a tipărit mai
DECUSARA-BOCSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286712_a_288041]
-
precum și prezența intermitentă și facultativă a scriitorilor români (pp. 107-110). 111 Despre constituirea după 1850 a unei filiere istorice bazate pe biografii și despre rolul pe care l-a jucat August Treboniu Laurian se găsesc mai multe detalii în sinteza Luminiței Murgescu (Ibidem, pp. 112sqq; despre introducerea biografiilor de domni la clasa a treia, la p. 70 și despre principalele figuri istorice pentru care se fac narațiuni biografice la pp. 190sqq). În același sens, Catinca Stan, Des héros pour
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
o zi din spațiul liber al pavilionului în cabinetul ei secret, care se deschide către o "grotă", un fel de ascunziș încărcat de pernuțe. Dacă Vivant Denon ne arată o noapte în care lanternele luminoase ale dragostei nu sunt decât luminițele încântătoare ale plăcerii și în care surpriza este fondată pe neprevăzut, cu Casa cea mică de Jean- François Bastide, surpriza este în mod evident și foarte clar construită pe ceea ce este așteptat. Surpriza este adeseori doar un mod de a
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
smulge-ți inima! Vei fi singur, picioarele îți vor sângera, un dezgust infernal te va însoți în călătorie, nimic din ce pricinuiește bucuria celorlalți nu o va pricinui pe a ta [...] și te vei rostogoli, pierdut în uragan, cu o luminiță în zare. Dar ea va crește, va crește ca un soare, razelei de aur îți vor acoperi chipul, vor trece în tine, vei fi luminat dinăuntru, te vei simți ușoară și numai spirit și după fiecare sângerare trupul tău va
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
tineri intră în breaslă cu o deplină deschidere spre alte orizonturi. Generația care i-a precedat, formată din cei dintâi absolvenți ai Universității românești după 1989, n-a găsit încă o platformă comună spre a se manifesta solidar. Andrei Pippidi LUMINIȚA MACHEDON, ERNIE SCOFFHAM, Romanian Modernism: the Architecture of Bucharest, 1920-1940, MIT Press, Boston, Massachusetts, 1999, 407 p. Interesul pe care arhitectura modernistă românească dintre cele două războaie l-a trezit după 1990 în cercurile de specialiști are o semnificație de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și mizeriei din zonele adiacente centrului și se lansează în diatribe împotriva „politicii” vremii care nu întreprinde nimic pentru a remedia situația. Până la momentul apariției unui studiu care să îmbine contextul politic și istoric cu povestea arhitecturii moderniste bucureștene, cartea Luminiței Machedon și a lui Ernie Scoffham reprezintă un început salutar pentru o cercetare de calitate în domeniul istoriei urbane și arhitecturale românești. Probabil că distanțarea în timp de mult detestata perioadă socialistă va aduce cu sine și o echilibrare a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
canto a Miei Barbu, de la Liceul de Muzică și în studiul ulterior, am fost ajutată de toți cei care au fost în jurul meu. De artiști, de colegi, de cântăreții de operă. Mi-aduc aminte de colegul dumneavoastră Iosif Sava, de Luminița Constantinescu, din prima lună când eram studentă la Conservator, m-au invitat în emisiuni și mi-au dat ocazia să cant un repertoriu extraordinar, să fiu prezentă la momente artistice fantastice. Mi-aduc aminte (ceva aproape comic), la Conservator aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
războaie . A fost împușcat. Necazuri. Andrei se ține de dobitoace: -Ca să nu înnădească lupii la oi. Se ține după ferirea caselor de duhuri rele, de strigoi și de strigoaice. De la Andrei nu se lucrează: -Îi zi primejdioasă. Atunci două luminițe umblă prin gânjuri (garduri de nuiele), garduri de răzlogi. Pădurea țipă, trosnește, te apucă groaza. Strigoii îs răi. Lucram la școală. Făceam curățenie. Școala asta a noastră nu-i curată. Într-o noapte făceam curat în școală, când am descuiat
PRACTICI DE SÂNTANDREI by Maria Agapi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91502_a_92847]
-
să nu fiu de acord cu ele (de gustibus...), dar întotdeauna le-am apreciat reponsabilitatea și atitudinea culturală pe care o au în fața actului artistic, atitudine care în ultimii ani, din păcate, și-a cam pierdut înțelesul. Este cert că Luminița Vartolomei este un critic cu personalitate, care gândește teatrul muzical în raport de un ideal de echilibru și expresivitate, și că volumul de față este o sumă a trăirilor unui muzician împătimit de teatru.
O recoltă bogată by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12544_a_13869]
-
acolo niște bătrînei plicticoși și înțelepți, care să mă trimită devreme la culcare" (Cecilia Ștefănescu). Răii din basme nu sînt, firește, amintiți, nici de Dracula nu zice nimeni. Doar Marin Mincu, în Jurnalul lui Dracula, comentat, în același Supliment..., de Luminița Marcu. Două vorbe, că depășesc numărul de semne: ,Acesta este Marin Mincu par lui-męme! Văzut de departe și doar din scris, poate deveni chiar simpatic în nonșalanța sa egocentristă!" Și chiar e, interesant, așa, etalat pe negatoscop...
Actualitatea by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11356_a_12681]