1,582 matches
-
În noaptea aceea, dezgolind șoldurile lui Olvido, și nicicând n-ar fi văzut-o mergând cu spatele până căzuse pe pat, pe salteaua neatinsă, privindu-l neîncetat printre firele de păr care Îi cădeau libere, ude de lapovița care Îi luneca pe față, cu fusta ridicată până În talie, deschizând larg picioarele, cu un deliberat amestec de supunere și sfidare impudică, pe când el, Încă impecabil Îmbrăcat, Îngenunchea În fața ei și, tumefiat de frigul nopții, Își apropia gura de Întunecata convergență a pulpelor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mă ajute să pricep. Multe erau cărți grele. Pe altele nu le-am putut termina, oricât de mult mi-am dorit. Dar pe unele chiar le-am citit. Și e sigur: am Învățat unele lucruri. În timp ce vorbea, lăsa privirea să lunece peste ferestrele, ușa și catul de sus al turnului. Faulquer a simțit un soi de neliniște. Croatul părea un fotograf care se uita cum să intre și să iasă de pe terenul dușman. Sau un ucigaș care studia viitorul scenariu al
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Faulques a tăcut. Stinghereala Îi era tot mai mare. Totul mergea prea departe. Dar era În toate acestea o plăcere sinistră, a hotărât, ca bărbatul care Își bănuiește nevasta și scociorăște până se ridică, triumfător, cu dovada. Ca și cum ți-ai luneca ușurel degetul peste tăișul ascuțit al unui brici rupt. Markovic stătea tot pe treaptă. A dat molcom și afirmativ din cap, de parcă tocmai auzise un răspuns pe care nimeni nu-l dăduse. — Am presupus că era vorba despre așa ceva, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dat din cap, necăjit. Stricată Înainte de a fi terminată. Deși, oricum... A tăcut, iar Faulques i-a privit profilul, interesat de ceea ce privea, chipul Întors În sus, bărbia nebărbierită, țigara care Îi atârna Între buze, ochii cenușii și atenți, care lunecau pe imaginile de pe pereți, oprindu-se pe plaja de care navele se depărtau sub ploaie și În locul unde, În prim-plan, copilul Își privea mama Întinsă pe spate, cu coapsele pătate de sânge. Pe lângă amintirile profesionale ale pictorului de război
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și perspective, culmea orașului, o diagonală care ducea la femeia violată și la copil, și o alta care constituia scheletul șirului de fugari. Și, cu toate acestea, totul atât de liniștit. Privirea observatorului se Îndrepta Întâi spre Hector și Andromaca, luneca firesc până la câmpul de luptă, printre cavalerii care luptau sub vulcanul indiferent, și, după ce trecea printre ravagiile războiului, se oprea la copilul mort și la copilul viu, cel din urmă victimă și totodată viitor călău propriu - numai copiii morți nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
prezenței. Mânat de acea intuiție, a lăsat pensula - fără s-o spele și fără s-o usuce, așa cum era - și a Încercat să obțină efectul, băgând degetul mare de la mâna dreaptă direct În conglomeratul de pe paletă. Apoi a frecat locul, lunecându-și degetul În lungul drumului abia pictat și făcându-l asemenea unui râu inexorabil, cu brazde prelungi, linii și creste minuscule, greu de apreciat la o simplă privire. A continuat să lucreze cu mâinile, fără peneluri. Acum aplica vopseaua cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape. [...] Soarele bătea de cătră amiază de pe țancul Măgurii. Ridicând ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o părere, căci sub soare lunecau pâlcuri de nouri alburii." (Mihail Sadoveanu, Baltagul) Testul nr. 23 1. Tipologia predicatelor prezentare, exemplificare (după un criteriu) 2. Relații semantice în limba română sinonimia (ilustrare cu definire, tipologie după un criteriu, exemplificare) 3. Adjectivul clasificare după un criteriu, exemplificare
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
a invocației din zori („Scoală-te, psăltire și dulceață”), de la ruga necontrariată, de o vibrație aproape modernă („Cu a ta putere, / Grije când am multă, / Tu, Doamne, mi-ascultă / Ruga din tăcere”) la strigătul, frânt, al celui „încungiurat de adâncuri”, lunecând într-o tăcere a „smârcurilor”, „fără poduri”, cu fosforescențe înșelătoare. Spaimele primordiale se materializează în imaginea fiarelor cu „căscate guri”, „giunci și tauri”, lei, „ce apucă și zbiară”, sau într-o viziune grotescă, terifiantă, a clevetirii („Mă-mprohită cineș mă zărește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adînci și triste ape. Alte instrumente pastorale, flaut, orgă, vin tot din simbolism, dar asupra
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-i decât un manufacturier modest, cu meritele sale într-o literatură încă restrânsă. Nuvelistica e o variantă jurnalistică și locvace a operei lui Sadoveanu. Primul roman, Întunecare, e o cronică de război superficială, de o anume eleganță ziaristică, dar informă, lunecând pe deasupra realității umane spre a se pierde într-un studiu social, dus până după încheierea păcii. De aci încolo romancierul se străduiește să studieze societatea românească și omul universal într-un ciclu de romane, unele de "investigație orizontală", adică socială
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de calitatea sa de simbolizator al inocenței, paște cu umilitate. Apare și cîte-un detaliu ortodox. O călugăriță trece în barcă pe o baltă foarte stilizată cu miraculoși crapi vizibili: Prin dimineața brumată de-argint, Luntrea, vâslită de-o călugăriță, Chemată lunecă, la clopot, pierdut peste zări. Trec crapii negri prin adâncul verde, Rațele țipă undeva în ceruri nevăzute... Adrian Maniu a refăcut, cu o tehnică mai pronunțat picturală și cu luciri de icoană, tabloul vesperal din Zburătorul lui Eliade: Sătulă e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la CÎrlova, de a depăși „fruntea prea măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe decît privirea, iar privirea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
număr fabulos de graduri de frig. Ferice țară unde vara-i vară, dar și iarna-i iarnă! Pe aice clima e variabilă, ca și caracterul locuitorilor; cînd ploaie, cînd vînt, cînd ger moderat, cînd o rază de soare rușinoasă, care lunecă pe la un colț de casă și dispare curînd Într-un hău de negură. Însăși elementele sînt Împărțite În categorii: unele monarhice, altele republicane, altele iar comunarde... toate gata a se combate și a produce anarhie În plămîni, precum și În crieri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iasă și „În faptul zilei”. Contemplația este mai activă, intimitatea cu lunca mai puternică decît oricînd. Materia - În clocotul vitalității - „fură” gîndurile. După un tipar romantic cunoscut, Alecsandri merge În natură ca să viseze. Visurile sînt Întăritoare, natura respiră calm, reveria lunecă grațios deasupra lucrurilor Înfrățite. O nouă reverie a intimității, În mișcarea de data aceasta a naturii, se distinge: „Eu mă duc În faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
i-au demonstrat că, deși fiece om constituie o excepție ("totul trebuie raportat la individ și la structura lui", pe motiv că "nu există o fericire, sau o soluție unică a problemei vieții"), destinul tuturor îndrăgostiților e totuși "de a luneca unii pe lângă alții, fără a se cunoaște". Așadar, nefericirea eroului lovinescian rezidă în aceea că el vrea nu doar să iubească, ci și să înțeleagă. Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n sus, ei bine, Ar zbura și fără mine Dar n-o las! Pe gheață bună Lunecam doar împreună. Sănioara Am o sănioara, Mă poartă mereu, Din zori până în seara, După placul meu. Dar când se grăbește, Aruncă din zbor Zăpadă și gheața, De jos până în nor. Dragă săniuța, Măi fă un popas. De-oi cădea drăguță
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
armă tăioasă, ce se vrea înnobilată de reflecția stoică și dăruirea artistică („Încărunțit de gând/ să locuiești într-un cuvânt/ palat princiar/ cu ferestre de azur/ să auzi de demult/stele tremurând/prelungul zăpezilor/clinchet pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
puteri, în afara celei pe care o are ea însăși. Gîfîind și fornăind ca un armăsar zălud care și-a pierdut călărețul în luptă, oceanul fără stăpîn cotropește pămîntul. Gîndiți-vă la viclenia mării, amintiți-vă cum făpturile ei cele mai temute lunecă sub apă, invizibile de cele mai multe ori și mișelește ascunse sub cele mai frumoase tonuri azurii. Gîndiți-vă de asemenea la splendoarea și frumusețea diavolească a multora dintre triburile ei cele mai necruțătoare, precum și la forma delicată a multor specii de rechini
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
egal, tulburînd atît de puțin fața apei, încît, socotind că nu era, încă, alarmată de-a binelea, Ahab ne porunci să nu vorbim decît în șoaptă și să nu folosim ramele. Așezați pe copastiile ambarcațiunilor, întocmai ca indienii din Ontario, lunecam în tăcere, cu ajutorul cîte unei vîsle scurte, marea calmă nepermițînd folosirea pînzelor. Deodată, în timp ce înaintam pe urmele balenei, aceasta își repezi coada drept în sus, la vreo patruzeci de picioare în văzduh, apoi dispăru ca un turn înghițit de ape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
drumul carcasei! Enormele palancuri și-au făcut între timp datoria. Trupul jupuit și alb al balenei descăpățînate strălucește ca un mausoleu de marmură; deși schimbat la culoare, nu și-a pierdut pare-se cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet, tot mai departe, pe apa spintecată și tulburată de rechinii nesătui din jur, iar văzduhul e sfîșiat de țipetele păsărilor vorace, ale căror ciocuri par tot atîtea pumnale înfipte jignitor în carcasa balenei. Uriașa fantomă albă fără cap se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unor analogii, cu neputință de exprimat în cuvinte! Nici un atom, fie el cît de mărunt, nu se mișcă și nu trăiește în cuprinsul materiei, fără a-și avea replica vicleană în cuget. Capitolul LXX POVESTEA CORABIEI IEROBOAM Corabia și briza lunecau parcă mînă-n mînă; apoi briza o luă înaintea vasului și, în curînd, Pequod începu să se legene pe valuri. Treptat se văzu, eu ajutorul lunetei, că era o balenieră. Drept dovadă, se vedeau ambarcațiunile și oamenii de pe catarge. Fiind însă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ahab. Căpitane Mayhew, fii gata să prinzi scrisoarea! Și luînd fatidica misivă din mîinile lui Starbuck, o vîrî în despicătura din vîrful prăjinei, pe care o întinse apoi spre ambarcațiune. Dar în clipa aceea, vîslașii încetară să rameze iar ambarcațiunea lunecă spre pupa vasului nostru, astfel încît, ca prin farmec, scrisoarea ajunse deodată în dreptul mîinii nerăbdătoare a lui Gabriel. Acesta o apucă numaidecît, își scoase de la brîu un cuțit, îl înfipse în scrisoare și-l azvîrli, astfel încărcat, pe corabie, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
operațiune este cu totul nevătămătoare, ba chiar poate oferi unele avantaje, deloc de disprețuit cînd ne gîndim că apa și uleiul nu se împacă defel, că uleiul e lunecos și că țelul urmărit este de-a face ca ambarcațiunea să lunece voinicește pe apă. Queequeg credea cu strășnicie în foloasele ungerii ambarcațiunii, iar într-o dimineață, curînd după dispariția Fecioarei și-a dat mai multă osteneală ca de obicei, cu această îndeletnicire: tîrîndu-se sub ambarcațiune, care atîrna peste bord, începu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fund? Căci e limpede că această necesitate de a se ridica la suprafață o expune la toate primejdiile vînătorii, care-i pot fi fatale; mai ales că leviatanul nu poate fi prins cu nici un cîrlig și cu nici un năvod, cînd lunecă la o mie de stînjeni sub razele soarelui. Așadar, nu atît dibăcia ta, vînătorule, cît această necesitate vitală îți asigură ție victoria! La om, respirația e o activitate fără istov - un suflu slujind doar pentru două sau trei pulsații, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]