KorAP: Find »[drukola/base=maică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...603 >

15,061 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

tratăm pe femei cu atâta considerație dublată de un sentiment de vinovăție, tu și cu mine - când, de fapt, nu trebuie! Nu avem voie! Noi ar trebui să stabilim regulile jocului, tăticule, da, noi! — Tăticu’ a făcut ceva îngrozitor, plânge maică-mea - sau poate că doar îmi imaginez eu chestia asta. Nu cumva zice, mai curând: — Ah, micul Alex iar a făcut ceva îngrozitor, tăticule... În orice caz, o ia pe Hannah (auzi, dom’le, pe Hannah!), pe care până-n clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
lumea asta în care mai poate avea încredere... Dar dacă eu am opt ani, înseamnă că Hannah are doișpe ani și n-o mai ridică nimeni în brațe, te-asigur, fiindcă biata copilă e cam supraponderală, „și încă cum“, susține maică-mea. Nici măcar n-ar trebui să mănânce șarlotă cu ciocolată. Ăhă, de-aia am mâncat-o eu! Și-apoi, Hannah, doctorul ți-a spus categoric că n-ai voie așa ceva, ce mama dracu’; nu e invenția mea. Ce vină am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
încât nu mai aduce deloc cu un cotlet sau cu o pulpă sau, cel mai scârbos din toate, cu un cârnat (bâh!)... Dar de ce nu putem mânca, atunci, și un homar deghizat în altceva? Hai să auzim explicația oferită de maică-mea. Silogismul, doctore, așa cum apare la Sophie Portnoy. Ești gata? De ce n-avem voie să mâncăm homar: — Fiindcă vă poate omorî! Fiindcă am mâncat și eu o dată și era să mor! Da, a avut și ea abateri la viața ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Hahaleră Ce Era! Doyle! Care semăna cu Errol Flynn! Spune-i lui Alex ce-am pățit cu degetele, de-ai crezut că... — Uite ce, habar n-am despre ce vorbești - și, probabil, așa stau lucrurile: nu toată lumea vede în viața maică-mii drama sublimă pe care i se pare ei că o trăiește - și, în plus, există și posibilitatea ca această poveste să aibă de-a face mai mult cu imaginația ei decât cu realitatea (de prisos să adaug că mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
griji pe cap în fiecare zi, astfel că uneori încetează să mai asculte conversația din jurul lui și-și rumegă propriile anxietăți. N-ar fi exclus ca acum să nu fi auzit o vorbă din tot ce-a zis ea. Monologul maică-mii se deapănă, însă, nestânjenit. Tot așa cum altor copii le e dat să audă în fiecare an povestea lui Scrooge sau să asculte, înainte de culcare, un basm din cartea lor preferată, eu sunt ștupuit 3 până-n gât cu capitolele pline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
lui Scrooge sau să asculte, înainte de culcare, un basm din cartea lor preferată, eu sunt ștupuit 3 până-n gât cu capitolele pline de suspans ale vieții ei primejdioase. De fapt, asta a și fost literatura copilăriei mele, aceste istorioare ale maică-mii - în afară de manualele școlare, singurele cărți legate din casa noastră sunt cele primite cadou de părinți cu ocazia vreunei internări în spital. O treime din biblioteca noastră constă în Sămânța dragonului (de la histerotomia ei) (morala: nimic nu e veșnic lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
alți oameni, indiferent de năzuințele mele inconștiente în această privință. La urma urmei, unde aș mai fi găsit niște spectatori ca părinții mei atunci când dădeam adevărate spectacole de mimă? La ora mesei nu se mai săturau să mă privească - o dată, maică-mea s-a scăpat pe ea, doctore, și a trebuit să fugă la closet hohotind de râs ca o isterică, după ce m-a văzut făcând pe domnul Kitzel din Jack Benny Show. Ce să-ți mai zic? Mai erau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
a scris undeva, într-o povestire, că până la vârsta de paisprezece ani a fost ferm convins că „enervare“ e un cuvânt evreiesc. Ei bine, cam același lucru l-am crezut eu despre „agitație“ și „balamuc“, două dintre cuvintele preferate ale maică-mii. Ca și „spatulă“. În clasa întâi eram deja marele favorit, despre care se credea că va câștiga la pas orice întrecere școlară, când, într-o bună zi, învățătoarea mi-a cerut să identific un obiect dintr-o poză, obiect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
clasa întâi eram deja marele favorit, despre care se credea că va câștiga la pas orice întrecere școlară, când, într-o bună zi, învățătoarea mi-a cerut să identific un obiect dintr-o poză, obiect care, știam prea bine, pentru maică-mea era o „spatulă“. Ei bine, pentru nimic în lume nu mi-a trecut prin minte că acest cuvânt ar putea fi englezesc. M-am bâlbâit și m-am așezat în bancă roșu ca racul, umilit, nu chiar la fel de perplex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
4, s-a spânzurat de capul dușului din baie. — Ce mâini de aur avea! - se tânguiau femeile, referindu-se, desigur, la talentul lui pianistic. Și cât talent! Iar apoi: Nu era pe lumea asta un alt băiat mai îndrăgostit de maică-sa decât Ronald! Îți jur că nu mănânc rahat și nu-i vorba nici de amintiri născocite, exact astea-s cuvintele folosite de femeile alea. Marile teme sumbre, teatrale, ale suferințelor și patimilor omenești se rostogolesc din gura lor la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
vorba nici de amintiri născocite, exact astea-s cuvintele folosite de femeile alea. Marile teme sumbre, teatrale, ale suferințelor și patimilor omenești se rostogolesc din gura lor la fel ca prețul Oxydolului sau al conservelor de vită Del Monte. Însăși maică-mea, adu-ți aminte, la întoarcerea din aventura mea europeană de astă-vară, mă salută la telefon cu formula: „Ei, ce mai face iubitul meu?“ Îmi zice iubitul ei, în timp ce bărbatu-său ascultă la celălalt telefon! Și niciodată nu-i dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de-ai fi zis că, dacă-l atingi, probabil o să-nceapă să scârțâie... și, bine-nțeles, degetele lui, chestiile alea grotești, lungi și albe, cu cel puțin șapte falange, unghiile roase cu grijă, mâinile alea gen Béla Lugosi, despre care maică-mea îmi spunea - și-mi spunea - și-mi spunea - căci ea niciodată nu-mi spune nimic o singură dată - nimic! - că sunt „mâini de pianist înnăscut“. Pianist! Ah, e și ăsta unul dintre cuvintele care le plac la nebunie, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Howard Sulă, sau de vreun hopa-mitică pe care trebuie să-l fi cunoscut cu douăzeci și cinci de ani în urmă în școala primară și de care nu-mi mai amintesc absolut nimic. Ei bine, am întâlnit-o azi, pe stradă, pe maică-sa și mi-a spus că Seymour a ajuns cel mai mare neurochirurg din întreaga Emisferă Vestică. Are șase case cu două etaje, în stil ranch, toate construite din piatră de câmp la el în Livingston și proiectate de Marc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la îndemână - mai întâi, o gaură ici, pe urmă, când mă plictisesc de ea, o gaură colea... și tot așa. Când o să termine? Numai că de ce ar trebui să se termine? Ca să le fac pe plac lui taică-meu și maică-mii? Ca să mă conformez normei? De ce naiba trebuie să mă scuz la tot pasul pentru că sunt ceea ce acum câțiva ani avea onorabila denumire de celibatar? La urma urmei, știi, asta-i toată chestia - celibatul. Și ce-i rău în asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
așa, știu asta, fiindcă, de fapt, ori de câte ori îmi apare numele în câte un reportaj din Times, își bombardează toate neamurile în viață cu câte un decupaj din numărul respectiv. Jumătate din pensia lui taică-meu se duce pe poștă, iar maică-mea călărește telefonul zile în șir, de trebuie să fie hrănită prin perfuzie, atâta-i mai turuie gura despre Alex al ei. De fapt, așa a fost dintotdeauna: nu reușesc să-și țină-n frâu admirația pentru reușitele și genialitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
vechituri sau ți l-a dat cineva de pomană? — Mie-mi place. — Ce tot spui, mă contrazice taică-meu, nu vezi ce ros e? Îi răspund cu seninătate: — E ros, da’ nu-i terminat. Bine? Ajunge? — Alex, te rog, intervine maică-mea, ăsta-i într-adevăr un covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul și atunci chiar că o să dai de bucluc. Și dacă stăm să ne gândim, cu genunchiul tău n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul și atunci chiar că o să dai de bucluc. Și dacă stăm să ne gândim, cu genunchiul tău n-o să fie chiar un fleac, zice maică-mea cu subînțeles. Dacă o mai țin mult așa, acuși mă trezesc c-or să-l facă sul și-or să-l arunce pe fereastră. Și pe urmă or să mă ia acasă! Covorul ăsta n-are nimic. Și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mă trezesc c-or să-l facă sul și-or să-l arunce pe fereastră. Și pe urmă or să mă ia acasă! Covorul ăsta n-are nimic. Și nici genunchiul meu n-are nimic. — Dar a avut, se grăbește maică-mea să-mi împrospăteze memoria, când ai avut piciorul în ghips până-n șold, dragule. Cât a șlepuit pe chestia aia! Cât s-a mai chinuit! — Aveam paișpe ani, mamă. — Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape douăzeci de ani! Vrei să auzi replica maică-mii, convingătoare, ca de obicei? — Las’ că, într-o bună zi, ai să vezi și tu cum e să fii părinte. Și-atunci, poate că n-o să-ți mai bați joc de-ai tăi. Legenda gravată pe aversul monedei evreiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
brusc răbufnește într-un acces de furie, un strigăt deznădăjduit, iscat din senin, de ură bestială îndreptată împotriva mea! - ai să îmbătrânești și atunci n-ai să te mai dai așa mare sculă de basculă independentă! — Alex, Alex, sare și maică-mea în timp ce taică-meu se duce la fereastră, ca să-și tragă sufletul și să aibă ocazia să bombăne disprețuitor despre „zona în care locuiește ăsta!“ Lucrez pentru New York, dar, după mintea lui, tot în frumosul Newark ar trebui să locuiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-mi ce să zic, și-am să le-o trântesc de la obraz! Roiu’, Sophie! Caramba, Jack! Tăiați-o de-aici, da’ repede! Hai să zicem, de pildă, că ăsta-i un banc pentru tine. Trei evrei se plimbă pe stradă, maică-mea, taică-meu și cu mine. Acțiunea se petrece astă-vară, cu puțin înainte de plecarea mea în concediu. Am cinat („Aveți ceva pește?“ îl întreabă taică-meu pe ospătarul de la restaurantul franțuzesc de lux unde-i ducă ca să le arăt că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
să-i ducă la Autogara Autorității Portuare. Taică-meu se și apucă să mă foarfece că de ce n-am mai dat pe la ei de cinci săptămâni (chestiune pe care aveam impresia că noi doi o lămuriserăm deja la restaurant, în timp ce maică-mea îi șoptea chelnerului să aibă grijă ca peștele „voinicului“ ei - ăsta fiind eu, oameni buni! - să fie bine prăjit), că acum o să lipsesc o lună încheiată și, una peste alta, când or să apuce ei să-și mai vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de obsedat? La ce bun să fiu așa obtuz? De ce să nu iau lucrurile în glumă, ca Sam Levenson, să râd de toți și de toate - păi, nu? Da’ stai să termin. Urcă, așadar, în taxi. — Pupă-l, îmi șoptește maică-mea, doar pleci hăt în Europa. Bineînțeles că taică-meu o aude - doar de-aia și-a coborât ea glasul, ca s-o auzim cu toții - și îl cuprinde panica. În fiecare an, începând cu luna septembrie, mă întreabă întruna ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
închid pe din afară portiera taxiului. — Ți-am spus că nu știu. Cum adică, nu știi? Dar trebuie să știi! Cum vrei să ajungi acolo dacă „nu știi“... Îmi pare rău, îmi pare rău. Trupul i se apleacă acum peste maică-mea - exact în clipa când trântesc eu portiera - oi, sper că nu i-am prins degetele! Iisuse, ce ți-e și cu taică-meu ăsta! Pe care-l am de când lumea! Pe care diminețile îl găseam dormind dus pe colacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la urmă, își umple buzunarul cu un pumn de fructe uscate care unui om normal i-ar provoca o stare vecină cu dezinteria. Dacă vrei să știi adevărul, ar trebui să-mi înfig o grenedă-n cur, îmi șoptește el în timp ce maică-mea ocupă baia, iar soră-mea se îmbracă de școală în „camera ei“, adică pe verandă. Am băgat la All-Bran în mine cât să lansezi un cuirasat. Sunt plin până-n gât, ce Dumnezeu. La faza asta, surprinzându-mă că râd pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]