2,450 matches
-
singurătate. Au venit oameni la fântână, și zgomotul m-a deșteptat. (Straniu, cu toată durerea mea, eram conștient că port asupra-mi cinci sute de rupii și, de cîte-ori se apropiau oamenii, duceam instinctiv mâna la portofoliu.) Mă priveau toți mirați, necutezând să mă întrebe nici unul, căci, deși hainele îmi fuseseră stropite cu noroi și pantofii de pânză desfigurați, se vedea totuși că sunt un sahib, și încă un sahib alb. Mi-am răcorit fața și am pornit mai departe, de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
revelației care este pe cale să ți se facă... În acea clipă ușa se deschise și un bărbat înalt se opri în prag. Își ținea mâinile la spate și începu să cerceteze sala cu privirile, corect, fără grabă. Adrian îl privi mirat, încruntîndu-se, ca și cum ar fi încercat să-l recunoască. Omul se îndreptă spre masa lor, hotărât și totuși cu discreție. Când ajunse, se aplecă spre urechea lui Orlando și-i șopti câteva cuvinte. - Piano! piano! exclamă Il Comandante, ridicîndu-se brusc și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-l privi cu atenție. Sub cenușă, se mai zăreau resturi din jăratic, pâlpâind brusc, la răstimpuri, când, pe sub ușă, ajungea până aici viscolul, în gura căminului rămase, doar pe jumătate carbonizat, un picior de lemn, neașteptat de gros. Când întoarse mirată capul, Ieronim zâmbi. - Credeți că e picior de masă? întrebă. Nu. Picioarele de masă le-am ars săptămâna trecută. Acesta e picior de cuier. Cel mai gros cuier din tot cartierul. Mândria Generălesei!... Marina tresări, parcă ar fi pătruns-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu se îndura să se despartă de grădina pe care o vedea prin fereastră. - Niciodată toamna... murmură el încet. - Bine, înțeleg, vorbi calm Eleazar, vreți să fie marea surpriză a sezonului. Dar spune-mi măcar cum începe. Lorinț îl privi mirat, cu un zâmbet enigmatic. - Îți spun și totuși ai să crezi că nu-ți spun adevărul. Dar adevărul este că nu există început! Eleazar izbucni în râs. - Îți bați joc de mine! - Sau poate există, continuă Lorinț, dar dacă nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au reușit să scape de la Stalingrad și au ajuns, pe jos, după nu știu câte luni, în țară. Și mă întreb dacă i-o fi binecuvântat și pe ei vreun Ivan care trăgea să moară... Darie îl ascultase cu încordare, privindu-l mirat, cercetător. - Nu cred că ne-am întîlnit până acum, continuă celălalt stânjenit, parcă ar fi încercat să se scuze. Numele meu este Procopie. Medic, dar am ciupit și eu ceva filozofie, pe vremuri, când eram student. Mi-a plăcut filozofia
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
stâng, și roși, încurcat. - Înțeleg, spuse și se îndreptă spre ușă. Dar după câțiva pași se întoarse și întrebă coborând glasul: - Este ceva special? Vreau să spun 20 sau 21 mai au vreo semnificație specială? Dactilografa îl privi din nou, mirată, și de data aceasta Pantelimon nu se mai îndoi: tânăra clipea într-adevăr cu înțeles, din ochiul stâng. - Depinde de oraș, spuse. În anumite orașe de provincie 20 mai e mai important decât 21 mai... - Orașe de provincie, repetă visător
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
placă... Aveți camera numărul 19, la etajul III. Luați ascensorul. - Cred că am să mă reped întîi până la Select. Nu e departe. Am să mă întorc într-un ceas, un ceas și jumătate... I se păru că doamna îl privește mirată, pe deasupra ochelarilor. - Să nu răciți, spuse. Străzile sunt încă troienite, și s-a anunțat ninsoare. - Un ceas, cel mult un ceas și jumătate, repetă zâmbind. După vreo zece minute se convinse că doamna de la recepție avusese dreptate; anumite străzi erau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și-o trecu, absent, pe frunte, apoi rămase cu ea în mână. - E adevărat, spuse. M-am hotărât să nu mai dau lecții particulare pentru că... În clipa aceea parcă ar fi văzut-o pentru întîia oară și o privi adânc, mirat, aproape în panică. Începu să se șteargă repede cu batista pe frunte, pe obraji. - Să nu crezi că-mi tremură mâna, spuse, încercînd să zâmbească. - Sunteți obosit, maestre... - E și oboseala, dar e și altceva. Mi s-a părut că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
întrerupse Generăleasa, eu știu la ce te gândești tu. Tu îți închipui, sau măcar speri, că de data aceasta este ea. Reușise să râdă, dar jovialitatea i se păruse atât de stridentă, încît se opri și ridică din umeri, prefăcîndu-se mirat. - Cum o să-mi închipui asta, mon General? exclamase. Cum am să amestec un personaj dintr-o povestire, spune-i, dacă vrei, nuvelă, cu o ființă vie, din zilele noastre? E drept, străină, dar e o ființă în carne și oase
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prin relația cu casa Racotă, cât se poate de bine cu guvernul de-atunci, conservator, iar acum tatonez trecerea la liberali, frecventarea asiduă a Mironeștilor fiind cea mai bună dovadă ! (De reținut : Zlătescu, astăzi, amuzat : Profesorul Mironescu ar fi destul de mirat să se vadă numărat fără menajamente la liberali, el crezându-se independent și neștiind că este singurul care crede asta. Vârându-și capul precum struțul și neacceptând a privi adevărul în față.) Sigur, vorbind cu amicul Bădescu, tu ai fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
va începe să-și fluture mâinile noduroase, cu pielea subțire, vineție și pistruiată deasupra venelor umflate, pentru ca lacul de pe unghii să se usuce mai repede, va ridica în sfârșit capul și-și va privi fiica cu obișnuita ei expresie - deloc mirată, discret dezaprobatoare. Se plimbă repede, tot mai repede în sufrageria care, cândva, a fost salon. Un colț al gurii îi zvâcnește de enervare și capul și-l simte pulsând. Ar vrea să poată striga, să poată trânti ușile, să poată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lăsa uluiți pentru zeci de ani de-acum Înainte. Nu știu dacă e posibil, am zis și m-am uitat la ea cu un soi de răceală scîrboasă, care a făcut-o să caște la mine o pereche de ochi mirați, era atît de drăguță și invitația ei era atît de sinceră, Încît refuzul În sine a fost o grosolănie. Zău? Zău, am zis. Credeam că ești altfel, a zis ea. Eu nu am mai zis nimic, pentru că nu credeam, ci
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi monștrii ăia doi din Hune doara. Păi și ce dacă votează cu Iliescu? — I-auzi, altu’! Păi mai bine mă duc și vi-l aduc pe Ceaușescu Împăiat din Cuba. Măcar știm o treabă! țipă Cristian. SÎntem un pic mirați, nu prea Înțelegem. OK, Iliescu sau CÎmpeanu sau Rațiu. Dar de ce să ne enervăm așa tare? Pe de altă parte, Cristian, pentru că umblă peste tot și vorbește cu lumea și vede chestii și stă toată ziua cu nasul În ziare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ciudate. Fetelor, hai să mergem la o prăjitură, fac eu cinste, zise el zâmbind. Andra s-a bucurat de venirea lui Sergiu și a răspuns cu plăcere invitației. Mergeți voi, eu nu vin! a spus Andreea încruntată. De ce? a întrebat mirat Sergiu. Eu nu vreau! Pa! Și s-a îndeptat fără alte explicații. Ce s-a întâmplat cu ea? V-ați certat cumva? E iarăși o problemă gravă la ea acasă? năvălește Sergiu cu întrebările. Chiar nu știu, nu mi-a
PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOAŞTE. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Trifuş Iasmina Laura, Lobază Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2016]
-
Hmm... la revedere. Ieși în ploaie. Pearl strigă după el, cu un soi de exasperare: — Sperăm să vă revedem în curând pe aici, domnule profesor Rozanov. Când voia, Pearl putea avea o voce stridentă și pătrunzătoare. John Robert se opri mirat, dar nu întoarse capul. Răspunse doar un „Da, da“ și își văzu înainte de drum, dar nu pe cărarea ce ducea la poarta din spate, ci prin iarba udă, în direcția casei Belmont. Pearl închise ușa cu zgomot... — Uuf! făcu Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zboare vaza cu roze fanate. Încăierarea ar fi putut continua mult și bine, dacă un potop de apă rece nu s-ar fi revărsat de sus în capetele combatanților. Pearl, aflată pe palier, răsturnase peste ei o cană cu apă. Mirați, muiați și ridicoli, se descleștară. — Drace! — Fir-ar să fie! Tom își scoase haina și o scutură de apă. Emma își stoarse poalele cămășii care îi ieșise iar din pantaloni. — Slavă Domnului că n-aveam ochelarii! Tom închise ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și spectator. Avea timp destul și se simțea cumva despovărat. Nu mai stătu să asculte istorisirea celor doi băieți sărmani. Privirea îi lunecă de-a lungul primelor rânduri, căutând-o pe mama. Nu întâlni decât fețe necunoscute, ochi zâmbitori, cumva mirați și fascinați, în care străluceau oglindite luminile scenei, de la primele rânduri, unde puteai să deslușești chiar și trăsăturile fețelor, și mai departe înspre rândurile din mijlocul sălii, unde nu mai vedeai decât lucirea ochilor ici și colo, și încă și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mângâie florile, să alerge după fluturi, să vorbească cu insectele... Lia-Păpădia Demult, tare demult, într-o câmpie, printre flori, apăru o tulpiniță firavă și verde. Și cum treceau zilele, tulpinița privea tot mai mult spre soare, lungindu-se după acesta. Mirate, se uitau și florile celelalte la ea. Apăruse nu demult printre ele și-așteptau să înflorească să se cunoscă mai bine. Și se scurgeau zilele unele după altele, dar în câmpie nu se întâmpla nimic. Aproape că și florile uitaseră
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
în pădure. Tot la fel de frumoasă era pădurea de la Luncani. Cum cânta el cât îl ținea gura ca să-i răspundă ecoul din pădure, iată că-i ieși în cale piticul numit Cicălitorul, care adună vreascuri uscate. Cum îl zări îl întreba mirat: - Încotro Pălăriosule? - Ziua este atât de frumoasă și veselă încât am plecat la drumeție. - Un pitic nu ar trebui să plece niciodată singur! - Nu cumva ai uitat că azi e zi de lucru! Zise piticul Șchiop care venea din poenița
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
era purtat de apă. Pluti așa o bună perioadă de timp. Se apropia de mal, se depărta și iar revenea aproape de mal când, deodată, simți o mână puternică care îl înșfăcă și-l aruncă pe mal. - Cine ești tu? Întrebă mirat piticul speriat când văzu o ființă îmblănită și cu o coadă lungă. - Eu? Eu sunt Spiridușul Ciufulici! Tu? - Mie mi se spune Pălăriosul, piticul Pălăriosul, zise acesta tremurând de frică. - ție frică? (întrebă spiridușul observând că această mică ființă tremură
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
care a observat-o pe fetiță i-a oferit un bănuț spunându- i: - Uite, ca să-ți cumperi și tu un buchețel. Fetița a întins mâna, dar s-a răzgândit și a tras- o repede înapoi. Atunci băiatul s-a uitat mirat și a plecat mai departe nedumerit. O doamnă a deschis poșeta și își cumpără și ea ghioceii pe care se gândea să-i așeze într-un pahar cu apa când o să ajungă acasă. Mai rămăsese doar un buchet. Și fetița
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
grădiniță: Vai, ce frumoase sunt panseluțele! Se minuna ea. - Sărută-le și grăbește-te la grădiniță, te așteptă copiii, să-i saluți! Înainte de a se hotărî să plece, mai trecu odată pe la florile din grădiniță să le sărute. Soarele privea mirat cât de îndrăgostită era acea rază de soare de florile din grădiniță, ba chiar observă cum capătă culoarea petalelor de flori, devenind multicoloră. Împrumuta puțin roșu de la trandafir, puțin orange de la crăițe, puțin galben de la păpădie, puțin violet de la zambile
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
aceea îmi place să cred că măcar unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-și monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Și, cine știe, când ajunge în culise, izbucnește, poate, chiar în hohote câteodată, sub privirile mirate ale valeților care încearcă să-l consoleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulțumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniștit ― nu vă temeți. Eu nu voi plânge. Cel mult aș putea scrie și eu ca Erasm Elogiul nebuniei. Dar sper
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zi s-a întîmplat ceva deconcertant. Nu-mi dau seama cum s-au petrecut exact lucrurile. Cred că Eleonora a vrut să facă o glumă și mi-a zis că "ar da un telefon". La care eu, în loc să mă uit mirat sau să pufnesc în râs, i-am răspuns pe tonul cel mai serios. ― Du-te, dar nu sta mult. Ea a rămas încremenită. Se așteptase la orice. Să-i zic: Stai locului, femeie nebună, n-ai văzut că telefonul are
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici o urmă de ironie. Mai făcu o încercare ca să mă silească să mă dau de gol. ― Cunoscuții mei n-au unde să mă caute. Și e normal să vrea să mă felicite de ziua mea. De data aceasta am ridicat mirat capul. ― Ziceai că te-ai născut în zodia Capricornului. Acum e vară. ― E vorba de ziua mea onomastică, improviză ea. După asta am mormăit un "Aha... Bine, du-te", iar ea, neștiind ce să mai spună, se îndreptă cu pași
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]