2,029 matches
-
a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar în acea îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, între a doua jumătate a Orei Mistrețului și prima jumătate din Ora Șobolanului. Hachigamine se afla la răsărit de Shizugatake. În timpul serii, Genba adusese acolo un singur batalion. Planul său pentru atacul din Shizugatake, a doua zi dimineață, consta în a acționa împreună cu avangarda de la Iiurazaka și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coborâră pe fața râpii ca și cum și-ar fi pierdut echilibrul și o luară la fugă să anunțe tabăra principală. Legănat de anticipările glorioase pentru a doua zi, Genba se culcase devreme. Soldații săi dormeau deja și ei. Era aproape Ora Mistrețului, când Genba se ridică în capul oaselor, trezit din somnul său ușor. — Tsushima! strigă el. Osaki Tsushima dormea în apropiere și, până se deșteptă, Genba ajunsese deja în fața lui, strângând în mână o lance pe care o luase de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hikojiro să ne urmeze în ariergardă. De cum dădu ordinul, Genba se alătură vasalilor și porni prin bezna de smoală a cărării de munte. Astfel, principala armată a lui Sakuma își începu retragerea generală, în jumătatea a doua din Ora Mistrețului. Luna încă nu răsărise, când porniră. Timp de vreo jumătate de oră, nu aprinseră nici o torță, pentru a împiedica inamicul să descopere unde se aflau. În schimb, se poticneau pe potecile înguste, la lumina fitilelor și a stelelor. Comparându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
au făcut, erau și destul de tocite și nici ce anume reprezintă nu se vedea prea bine, parcă am recunoscut în ele niște case și animale și o mulțime de siluete umane, unele țineau arcuri în mână, altele vânau cu lancea mistreți și urși de pe un car tras de cai, mai era acolo și un uriaș, culcat la pământ, dar nu-mi dădeam seama dacă era femeie sau bărbat, pentru că din figură îi rămăseseră doar ochii, restul fusese spălat de zăpezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută cu niște colți ca de mistreț. Lancea lui Rogero l-a lovit între ochi, dar stânca și fierul nu erau mai tari decât solzii lui. Cavalerul se pregti pentru o a doua lovitură. În acest timp, monstrul văzând umbra marilor aripi ale hipogrifului pe apă a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a zis, ușurată, că Vânătorul pornise spre miazăzi. Puteau să-i iasă-n cale mistreți sau urși; urșii dormeau sugându-și laba, și-a amintit. Mai erau și tâlhari: aceștia ar fi tras de la distanță, văzând că au de-a face c-un om înarmat. Nu-și găsea locul. I s-a făcut foame. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
viața. Sângele urca, era foc și durere, înghițea aerul. Tânărul Împărat știu ce era: sângele care pune stavilă aerului, moartea. Atunci zări chipul celui de-al doilea agresor: Julius Lupus, surâzător, cu arma ridicată; probabil că astfel vedeau urșii și mistreții fața omului care îi ucidea. Și ce zâmbet! Cu toți dinții strâmbi în gura aceea mare, și ochii care spuneau: „Ești terminat!“. Gustul arzător al sângelui urca pe gâtlej; Împăratul își agită brațele ca pentru a-și face loc: lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu mai venea; Nero era prizonier în Villa Jovis. Mintea Agrippinei era înzestrată cu clarvizuinea dată de ură, și șederea fiului ei imprudent și lipsit de apărare acolo o lăsa fără suflare. „Vânători“, scrise Drusus, molipsit de neliniștea mamei. „Îndată ce mistrețul iese la loc deschis, asmut câinii împotriva lui.“ În fiecare dimineață, familia aștepta zadarnic vești. Într-o noapte, Gajus - care dormea din ce în ce mai rău și mai puțin - își spuse că, poate, fratele lui cel mare și puternic nu avea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
introvertit, prea pesimist pentru vârsta lui fragedă, îi mărturisi că în jurnal avea să rămână glasul lui, orice s-ar fi întâmplat: — Oricum, adu-ți aminte, trebuie să-l salvăm. Între timp, la Capri, Sejanus, ca la o vânătoare de mistreți, adusese în jurul lui Nero spioni și reușise să-i strecoare trădători în casă, încât și imprudentele discuții cu nechibzuita lui soție ajungeau la urechile lui Tiberius. Viața în vila imperială consta într-o totală dependență de împărat, respectarea maniacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate astea sau le-a păstrat așa cum pui deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți servește la nimic, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această dată însă nu erau vânați puținii populares, mistreții cu răsuflarea tăiată desprinși de turmă, ca în vremea lui Tiberius, ci se sărea la gâtul celor mai puternici oameni ai Romei. Cineva observă că în timpul domniei lui Tiberius nu putuseră protesta pentru că acesta se izolase în fortăreața de la Capri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închis în spațiul acela îngust. Cei doi agresori se apropiau - se afla între ei. — N-o să scape, spuse Asiaticus printre dinți. Cei doi se mișcau prudent, siguri că-l prinseseră în capcană; la fel se proceda cu urșii și cu mistreții. O rază de lumină căzu pe chipul celui de-al doilea agresor: era Julius Lupus, care-și ridica pumnalul, surâzător; la fel arăta chipul celui care ucidea un urs sau un mistreț. Împăratul dădu din mâini, încercând să ajungă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fel se proceda cu urșii și cu mistreții. O rază de lumină căzu pe chipul celui de-al doilea agresor: era Julius Lupus, care-și ridica pumnalul, surâzător; la fel arăta chipul celui care ucidea un urs sau un mistreț. Împăratul dădu din mâini, încercând să ajungă în atriu, însă nu mai era nici o speranță pentru el, căci acolo nu se vedea nimeni. Pumnalul lui Julius Lupus intră orizontal, trădător - cum se lovește nu în război, ci în încăierări - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
te prinde, nu mai poți scăpa, apoi, decât, în mormânt. Și, cumîși pusese în gând să trăiască mult, mult de tot, s-a apucat de braconaj. Nu de braconat, acolo, niște gâgâlici de păsări, ori de animăluțe. Nu. Ci, doar, mistreți, cerbi și căprioare.Umbla, cu mașina de teren, zi, și, mai ales, noapte, după de din astea. Avea destul succes. Găsise și debușeu, pentru distribuirea cărnii, pieilor și coarnelor. La Constanța. Cu o mână dădea marfa, cu alta lua banii
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
bine, înghesuială pe bulivar, pițipoance, înjurături, birjar, politicieni, curve, hoți de buzunare, Ghiță cu trăsura, aoleu bătătura... A trebuit să mai cresc un piculeț și să nimeresc din Curseștiul meu, situat în fundul pădurilor străbătute pe atunci, doar de lupi și mistreți, în marele oraș Iași, ca să văd cum este de fapt la o zi națională. Pe atunci, era ca zi națională desemnată, ziua de 23 august, zi în care chiar dacă erai obligat să mergi la defilarea oamenilor muncii, după aceea, până pe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Care-a inventat democrația. Și număr: 1, 2, 3... Ca să amuțești pe cineva, zice Mona, ca să-l oprești din vorbit, iei un pește și-l coși la gură. Ca să vindeci durerea de urechi, zice Mona, trebuie să folosești sperma unui mistreț care curge din vaginul scroafei. După cum se spune în culegerea ebraică de vrăji Sepher ha-Razim, trebuie să omori un cățel negru nenăscut. Apoi să-ți scrii blestemul pe o tăbliță și s-o pui în căpățâna câinelui. Apoi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dar avea nevoie să întîlnească ființe care i-ar fi putut oferi informațiile necesare. "Din toate greșelile înveți", mormăi Lupino consolîndu-se, nu prea satisfăcut că nu se gîndise la asta de la început. Fie că ar fi fost vorba de cerbi, mistreți, căprioare, vulpi animale de care nu avea a se teme, fie că întîlnea urși sau rîși redutabili adversari, Lupino trebuia să le facă față. Nu căuta să provoace necazuri nimănui; nu urmărea să înfrunte pe nimeni; și de cîtă diplomație
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
agresivitate nu se descifra în comportamentul acestui străin. Atunci pentru ce să-și bată capul? Îi întoarse spatele și-și văzu, agitată, de treburi. Venise primăvara și avea atîtea de făcut! Undeva, în față, Lupino desluși grohăitul înăbușit al unor mistreți. În sfîrșit! Începuse să creadă că avea să-l prindă înserarea fără să fi avut ocazia să schimbe o vorbă cu cineva. Se îndreptă într-acolo, călcînd apăsat pentru a-și anunța apropierea. Grohăitul încetă ca prin minune. Avertizate de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
zgomot, animalele așteptau. Lupino le ieși înainte, lipind mai strîns urechile de cap. Sper că nu deranjez, începu, hotărît să le cîștige încrederea din prima clipă. Se opri și făcu o pauză lungă, timp în care își studie, curios, interlocutorii. Mistreții erau cel puțin hilari. Porniți în căutarea hranei, scormoniseră cu rîturile prin aluviunile purtate de torente. Cu puțin noroc, te poți alege cu o captură frumoasă în urma unui asemenea demers. Apele scotocesc, răscolesc, dezgroapă și transportă inimaginabile comori. Un mistreț
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Mistreții erau cel puțin hilari. Porniți în căutarea hranei, scormoniseră cu rîturile prin aluviunile purtate de torente. Cu puțin noroc, te poți alege cu o captură frumoasă în urma unui asemenea demers. Apele scotocesc, răscolesc, dezgroapă și transportă inimaginabile comori. Un mistreț isteț nu lasă să-i scape printre degete ocazia unei mese îndestulătoare pentru care nici măcar nu trebuie să alerge prea mult. Erau doi și amîndoi se transformaseră în două imense gogoloaie de nămol din care nu se distingeau decît rîturile
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a-și elibera ochii din strînsoarea pămîntului uscat. Pentru că ăsta era cel mai amuzant aspect toată masa de nămol adunată și suprapusă în straturi generoase pe corpurile lor se uscase, în bătaia vîntului și în căldura soarelui, și le făcea mistreților imposibilă orice altă mișcare, exceptînd-o, firește, pe cea a maxilarelor. Acum se străduiau să se elibereze. Un animal pe-aproape putea să însemne orice: iritare, ceartă, pericol. Dar, variantă de-a dreptul îngrozitoare, nu era exclus să aibă de-a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
trebuie să fie șeful, făcea eforturi disperate să-și zărească interlocutorul. Da, nu merită să vă apropiați! Plecați, domnule, salvați-vă pielea! ... Sau blana! Sau ce veți fi avînd... neînglodat... Spre ușurarea lui, în cele din urmă izbuti. Era rîndul mistrețului să-l studieze pe Lupino. Un lup? Hm... neplăcut. Periculos? ... N-ar fi putut infirma. Puternic? ... De bună seamă, privește ce de mușchi! De ignorat? În nici un caz! Nu-și amintea dacă lupii mănîncă ghinde, sau alune, sau alte bunătăți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
seamă, privește ce de mușchi! De ignorat? În nici un caz! Nu-și amintea dacă lupii mănîncă ghinde, sau alune, sau alte bunătăți de felul ăsta; oricum, nu era dispus să riște. Și nimic, domnule, nimic de mîncare pe-aici! Celălalt mistreț, care în tot acest timp mestecase zgomotos, lăsîndu-i șefului întreaga plăcere a tratativelor, se înecă cu îmbucătura. Să-mi sară ochii dacă am mîncat ceva de trei zile încoace! Să nu mă mai ridic de aici! Lupino se abținu cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
aici, în balta asta colcăind de tritoni, în care cu amar ne ducem existența nefericită! Atîta noroc avem și noi în viața asta, să trăim de azi pe mîine, la mila crudei sorți! Vino, confrate, adăugă îndreptîndu-se țeapăn către celălalt mistreț, vino să ne pierdem în negura pădurii; ca mîine ne vom sfîrși, hămesiți, și nimănui nu-i va păsa de două suflete chinuite care au trăit pe-această lume... Stupoarea luă locul rîsului. Pînă să apuce Lupino să înțeleagă ce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ne pierdem în negura pădurii; ca mîine ne vom sfîrși, hămesiți, și nimănui nu-i va păsa de două suflete chinuite care au trăit pe-această lume... Stupoarea luă locul rîsului. Pînă să apuce Lupino să înțeleagă ce se petrecea, mistreții se făcuseră nevăzuți. La urma urmelor, pădurea era plină de trufandale cărate de ape. Nimeni și nimic... Absolut nici o grăunță de mîncare... mai distinse, pierdut, printre copaci. Așa ceva nu i se mai întîmplase. Gogoloaiele de pămînt dispăruseră fără urmă înainte
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]