2,772 matches
-
poartă. Ori acest preot slujea la ambele biserici, ori existau doi cu același nume. În anul 1832, pe acest loc s-a clădit o biserică din piatră, dar în anul 1850 a ars, astfel că în anul 1852, prin stăruința monahului Rafael și a epitropului Petru Dorneanu, biserica s-a rezidit, dându-i-se ca patron, pe lângă Sfinții Voievozi și pe Îngerul Rafael și hotărându-i-se hramul Sfinț ilor Apostoli Petru și Pavel. Numele de "Roșca" vine de la părerea că
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
J. Marcus, 1996, p. 285-291; L. Meskell, 1998, p. 46-62; M. Pavlovič, 1990, p. 34-35; L. E. Talalay, 1994, p. 165-183, P.Ucko, 1962, p. 38- 54; idem, 1968; idem, 1996, p. 300304; Nițu,1980; Eliade, 1991; 1992a; 1992b; D. Monah, 1997; V. Chirica, 2004, p. 103-127; V. Chirica, M.-C. Văleanu, 2008, L. Rădoescu, 2009, p. 3752). Faptul că la ora actuală încă nu există suficiente dovezi arheologice pentru a identifica funcționalitatea figurinelor antropomorfe, stabilirea semnificației acestora va rămâne în
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]
-
ci o abordare primară a tuturor aspectelor care definesc ansamblul unei civilizații, ținând cont de faptul că înțelegerea noastră este limitată, în condițiile în care valoarea simbolică a oricărui act cultural este delimitată spațio-temporal (M. Eliade, 1992a, p. 14-20; D. Monah, 2001, p. 169). Caracterizată de E. Comșa drept “o cultură neolitică sud carpatică, dezvoltată pe temeiuri epipaleolitice” (E. Comșa, 1956, p. 49), cultura Dudești are ca punct de plecare partea de nord-vest a Anatoliei, așezările de la Yarimburgaz, Töptepe (M. Özdogan
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]
-
să le respecte. Cultul Zeiței Mame evidențiat printr-o serie de reprezentări plastice sugerează preponderența personajului feminin în cadrul universului spiritual, acest aspect nereprezentând altceva decât reflexul unei situații originare din Orientul Apropiat unde a fost identificată primordialitatea principiului feminin (D. Monah, 2001, p. 177; P. Lévêque, 1985; M. M. Ciută, 2005, p. 107). Revoluția simbolurilor, petrecută în a doua jumătate a mileniului X B.C., în Levant, în timpul culturii Chamiene, a modificat structura sistemului magico-religios, punând accent nu atât pe modificările economice
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]
-
J. Cauvin, 1994, p. 5152). Prezența acelorași arhetipuri culturale, întâlnite atât în Anatolia, cât și în Europa de sud-est, demonstrează existența unui sistem magico-religios cu rădăcini mult mai vechi, identificate tocmai în paleoliticul superior (M. Séfériades, 1993, p. 148-149; D. Monah, 2001; V. Chirica, M.-C Văleanu, 2008; V. Chirica, D. Boghian, 2003). Centrate în jurul zeității feminine, religiile neolitice venerează Marea Mamă, generatoare a tot ceea ce este viu, caracterul ei divin fiind sugerat prin utilizarea unor motive decorative considerate drept simboluri
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]
-
prin maniera de reprezentare a lor, prin gesturile pe care le semnifică “se încarcă nu numai de semnificație, ci și de putere”(M. Eliade, 1991, p. 27), motiv pentru care „sunt utilizate ca recuzită în cadrul ritualurilor de magie simpatetică”(D. Monah, 1997, p. 87). Importanța personajului feminin în cadrul sistemului religios ca “deținător al misterelor fecundității și fertilității”(Ibidem, p. 89) este sugerată și de categoria vaselor antropomorfe. Ca modalități de reprezentare a divinității feminine, vasele antropomorfe jucau un rol considerabil în cadrul
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]
-
și sunt răpiți în dimensiunile deschise de ele. Se spune că acești vizitatori formează publicul iubitor de pictură. De fapt, ei constituie un astfel de public doar când își perindă pașii de la un tablou la altul în ritmul silențios al monahilor din catedrale cu ecouri de invocații sacerdotale. Trec unul pe lângă celălalt, ferindu-se să genereze stridentul unor sunete ce ar perturba sărbătoarea întâlnirii cu următorul tablou. Doar pașii răsună precum picăturile desprinse din stalactitele unei peșteri, lacrimi din roci ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
soluții pentru rezolvarea impasului existențial al multor persoane prinse în viață pe picior greșit. Bibliografie Adrian, S. (1998), Biserica, sectele și frații mincinoși, Editura Pelerinul, Iași. Achimescu, N. (2002), Noile mișcări religioase, Editura Lemis, Cluj-Napoca. Amédée, P., Megglé, D. (1997), Monahul și psihiatrul - Convorbiri despre fericire, Christiana, București. Anghelescu, Gh.F., Ioniță, Șt. (coord.) (1999), Viața religioasă din România, Editura Paideia, București. Antim, R. (1996), Societatea „Martorii lui Iehova” în contextul fenomenului sectar, Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca. Antoche, I. (2000), Religia și știința
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Augustin; chiar teologii orientali, atît de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție în cazul lui Augustin, considerat de ei o autoritate; în sfîrșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfîrșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin Maximus Planude. După clarificările aduse de studiul despre Treime, Augustin a scris în 421 un mic tratat care conține într-o formă sistematică doctrina creștină. L-a intitulat Manual (Enchiridion), pentru că un laic din Roma, Laurențiu, voia să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de aceea nu-i este dedicată lui Castor, ci fratelui acestuia, Leontius, episcop și el, și călugărului Helladius, care va ajunge ulterior episcop. Opera este concepută în strînsă corelație cu precedenta, fiindcă Ioan Cassian, după ce a descris înălțarea spirituală a „monahului exterior”, vrea acum să treacă la formarea invizibilă a omului interior; dacă opera consacrată așezămintelor mănăstirești era un îndreptar pentru înăbușirea dorințelor cărnii, aici sfaturile cuvioșilor părinți, adunate de Cassian, trebuie să arate ce este perfecțiunea desăvîrșită. Convorbirile nu sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fază, remediază acest lucru prin practicarea vieții anahoretice și a izolării în pustietate; ulterior, întărit prin acele experiențe, teoretizează și instituționalizează necesitatea desăvîrșirii: însă această desăvîrșire nu poate fi atinsă decît într-o instituție, care este cea a condiției de monah - mai precis, într-o mănăstire - nu prin anahoreză. Lăcașul monastic nu asigură doar separarea de lume, ci și separarea de creștinii care trăiesc în acea lume, separarea desăvîrșiților de cei nedesăvîrșiți. „în acest sens, Cassian execută o operațiune culturală cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lume, separarea desăvîrșiților de cei nedesăvîrșiți. „în acest sens, Cassian execută o operațiune culturală cu valoare universală și, în acest scop, propune o doctrină ecleziologică: creștinul, pentru a fi desăvîrșit - și desăvîrșirea este o cerință absolut necesară -, trebuie să devină monah, iar a deveni monah echivalează cu acceptarea unei norme de viață al cărei depozitar este un maestru” (Leonardi). Viața desăvîrșită este viața creștină, adică o viață supusă unei discipline: astfel, Cassian transferă în lumea occidentală concepția lui Pahomie privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cei nedesăvîrșiți. „în acest sens, Cassian execută o operațiune culturală cu valoare universală și, în acest scop, propune o doctrină ecleziologică: creștinul, pentru a fi desăvîrșit - și desăvîrșirea este o cerință absolut necesară -, trebuie să devină monah, iar a deveni monah echivalează cu acceptarea unei norme de viață al cărei depozitar este un maestru” (Leonardi). Viața desăvîrșită este viața creștină, adică o viață supusă unei discipline: astfel, Cassian transferă în lumea occidentală concepția lui Pahomie privitoare la un monahism organizat; mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tardoantica, Rubbettino, Soveria Mannelli, 1992. 3. Eucheriu de Lyon Toate motivele principale ale literaților lerinezi se regăsesc la Eucheriu, care a fost poate reprezentantul lor cel mai de seamă și figura lor emblematică, deoarece s-a distins mai întîi ca monah în schitul din Lerin și a devenit apoi un personaj important în administrația Bisericii*. El a consacrat ascezei două opere legate între ele prin motivațiile lor esențiale, Lauda sihăstriei (De laude heremi) și Ieșirea din lume (De contemptu mundi). Prima
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e dedicată călugărului Ilarie care, după ce îl însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lerin, Honorat, se întorsese acolo: sîntem așadar în 427-428. Opera descrie figura ascetului, ce trebuie să-l inspire și pe Ilarie, care de altfel era deja monah. Prin urmare, nu e vorba de apărarea vieții călugărești împotriva detractorilor săi, care erau totuși numeroși în acea vreme, ci de o glorificare a vieții monastice în sine. în schimb, în Ieșirea din lume, scriitorul îl îndeamnă la convertire pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
față de trup, caracteristică monahismului oriental și prezentă și la Ieronim. Nu există apoi nici o referire la doctrina păcatului originar, și această tăcere trebuie înțeleasă ca o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sînt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de duritatea ascezei. Firește, suferința nu e străină de asceză, dar nu constituie esența acesteia, așa cum se întîmplă în monahismul oriental și cum însuși Ieronim ne lasă să înțelegem din biografiile sfinților scrise de el. Lipsesc complet
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Valentin); 404, 1995 (Vita Hilarii: P.-A. Jacob). în schimb, nu e sigur că a fost călugăr la Lerin Valerian, episcopul de Cimiez (Cemenelum), lîngă Marsilia, mort în jurul anului 460; Valerian a fost confundat cu un anume Valeriu, care fusese monah la Lerin și a devenit apoi episcop de Nisa. Despre Valerian știm foarte puține lucruri, din actele sinodale și din epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lege între iudeul Simon și creștinul Teofil (Altercatio legis inter Simonem Iudaeum et Theophilum Christianum). Evagrie a trăit probabil în prima treime a secolului al V-lea; este, poate, acel Evagrie pe care Sulpicius Severus ni-l prezintă ca preot, monah și discipol al lui Martin din Tours. Opera reia toate argumentele canonice din polemica antiebraică, autorul sprijinindu-se pe Tertulian și pe testimonia adunate de Ciprian, și reprezintă poate o prelucrare a unei controverse cu mult anterioare, Dialogul dintre Iason
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fugă din mănăstirea sa, a trebuit să rătăcească apoi dintr-o localitate în alta. Mai tîrziu, Fulgențiu s-a gîndit să plece în Egipt ca să se dedice în liniște anahorezei. însă, ajuns la Siracuza, aflînd de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atît de imprecisă însemna că în Egipt era răspîndită erezia monofizită), Fulgențiu a renunțat la proiectul său și, în anul 500, s-a dus la Roma, ajungînd acolo o dată cu armatele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
560) într-o mănăstire pe care a construit-o pe domeniile sale și pe care a numit-o Vivarium, loc ce va deveni curînd foarte căutat. Cassiodor n-a trăit totuși mereu în mănăstire, unde probabil n-a fost nici monah și nici abate; Vivarium era poate o mănăstire laică, adică fondată de un aristocrat bogat, așa cum se întîmpla frecvent în Italia secolului al VI-lea. Dată fiind originea sa, acest așezămînt avea la bază principii sub multe aspecte diferite de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cărți marile abații de mai tîrziu, de la Bobbio, Saint-Gall sau Corbie; în realitate, la moartea lui Cassiodor mănăstirea a fost distrusă și cărțile s-au risipit (unele au ajuns în biblioteca Palatului Laterano, la Roma). Nu e nici o îndoială că monahii s-au dedicat cu multă sîrguință muncii de copiere și de corectare a codexurilor vechi și că această activitate a fost foarte prețuită, în primul rînd, de Cassiodor, însă din acest punct de vedere așezămîntul de la Vivarium nu a constituit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
latini, însă cultura sacră rămîne tot timpul preponderentă în raport cu orice altă formă. Aceleași intenții îl animă pe Cassiodor și atunci cînd compune un scurt și sintetic Tratat de ortografie (De orthographia), scris chiar la sfîrșitul vieții; tratatul devenise necesar pentru că monahii erau tot mai des lipsiți de educația elementară, semn al decăderii culturii și al întoarcerii Italiei la barbarie. Bibliografie. Pentru Chronica: MGH, Auct. Antiquiss.: Chron. minora 2, 1894 (Th. Mommsen); Variae, în MGH, Auct. Antiquiss. 12, 1894 (Th. Mommsen); CChr
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ei s-au dus la Alexandria și au protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe Origen și origenismul. în biserica monahilor din deșertul Nitria, Teofil a organizat un sinod unde s-a consfințit condamnarea lui Origen, cu aprobarea papei Anastasius. în același timp, a început să-l persecute pe Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că i se părea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1419-1478. Un tratat editat sub titlul Sfînta Treime, legat de opera lui Ioan Damaschinul despre Credința ortodoxă, constituie în realitate ultima parte a acestuia („Despre religie”) ce se termină cu un fel de enciclopedie a științelor, o compilație alcătuită de monahul isihast Iosif Filosoful, care a activat la Constantinopol și a murit la Tesalonic către 1330. Tradiția îi atribuie lui Chiril și liturghii în coptă, siriacă și armeană, de altfel destul de diferite între ele. Liturghia coptă era celebrată fără îndoială în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bogată în variante și chiar în redactări diferite ale unor texte) conține o serie de 22 de discursuri sau instrucțiuni, precedate de o biografie a presupusului lor autor, Eusebiu de Alexandria, scrise de călugărul Ioan, secretarul său (notarius). Conform biografiei, monahul alexandrin Eusebiu a fost desemnat de Chiril al Alexandriei ca succesor al său; în cei șapte ani cît a fost episcop Eusebiu l-a convertit pe Alexandru, personaj de origine nobilă și păcătos înrăit; înainte de a muri, l-a desemnat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]