2,283 matches
-
dreptate, o tăcere bruscă Însoți sosirea pe insulă a infanticidei, activitățile se opriră pe moment, privirile se Îndreptară În direcția ei, bătrînele Își făcură semnul crucii la trecerea ei, o femeie Însărcinată Își strînse instinctiv copiii lîngă ea. Unele comentarii mormăite În dialect breton o evocară pe Carridwen, luna dublă, zeiță și demon totodată. Nimeni nu venise s-o aștepte pe Yvonne, Însă În mod obișnuit s-ar fi găsit măcar un localnic s-o Însoțească o bucată de drum. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rău, Marie, Îngăimă el făcîndu-se iar roșu la față, credeam doar că o să-ți facă plăcere... Roșeața din obraji i se accentuă. - Adică... vreau să spun că e o crimă mai puțin și... Cu totul umilit, o șterse spre mașină, mormăind că era bine ca ei să-și schimbe hainele dacă voiau să nu răcească. Lucas parcurse rapid raportul de autopsie și se duse spre Marie, care stătea la marginea falezei. - Legistul e sigur de concluzii? Întrebă ea cu voce surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui mari traseră dintr-o ascunzătoare de sub pretențioasa placă de marmură de pe căminul din living o cutiuță de tablă. O vîrÎ printre cîrpele pe care le ținea În brațe și o șterse spre scara care ducea spre camerele de dormit, mormăind de nerăbdare. Ca un păianjen, Yvonne ieși Încet din ascunzătoare și se ținu după el la distanță. Pierric intră În camera lui Ronan și răsturnă pe pat cele cîteva monede și bancnote pe care le conținea comoara lui. TÎnărul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O pădure de cupe se Înălță. „Pentru adevăr!“ De la barul unde se sprijinea de ceva timp, Philippe Își Încrucișă privirea cu aceea a soției sale și făcu gestul de a aplauda spre a-i saluta performanța. - Incontestabil, e foarte tare, mormăi Armelle. E adevărat că n-are În fața ei decît niște blegi! - Pentru mine o spui? Întrebă acru PM. - Ce mai aștepți ca să ripostezi? Să ajungă la primărie? Un pic de curaj, ce dracu’! GÎndește-te la strămoșii tăi și fă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lumînările, măturînd totul În trecere, smulgînd florile din coroane, ieșind apoi așa cum intrase, luînd petalele florilor cu el. În exterior, cerul era senin și limpede, frunzele copacilor nici nu se mișcau. Vijelia Încetase la fel de brusc cum se pornise. - VÎntul druizilor, mormăi Milic făcîndu-și pe furiș semnul crucii. Lucas se apropie de Marie, care se schimbase la față la fel ca și insularii prezenți, și o Întrebă la ce anume făcea tatăl ei aluzie. - Străbunii spuneau că o vijelie Într-un cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fără menajamente, punînd-o să stea cu fața spre capotă, cu gambele ușor Îndepărtate, și o percheziționă rapid din creștet pînă-n tălpi. - Da’ce te-a apucat? exclamă Marie. Dă-i drumul! - Caut telefonul ei mobil. - Mi-a fost furat ieri, mormăi Gwen. Am fost chiar și la post să dau o declarație. Făcu un gest cu bărbia În direcția tînărului jandarm. Morineau confirmă Încuviințînd din cap. - Asta dovedește tocmai că ai prevăzut totul, obiectă Fersen. O să adăugăm și premeditarea pe listă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
desigur că asta ar fi fost și dorința lui Nicolas dacă viața i-ar fi dat timp să se gîndească la sfîrșit. Din dragoste pentru ei, tînăra polițistă era gata să Încalce legea. Cu mîna În mîna tatălui ei care mormăia În bretonă rugăciunea pentru marinari, privi sicriele Îngreunate de lest care se afundau Încet În apele adînci. Bulele de aer plesniră la suprafața apei, apoi se răriră pînă dispărură cu totul. Marea Își reintrase În drepturi. La Întoarcerea la Lands
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și părăsind Încăperea de unul singur. PM Își Încrucișă privirea cu aceea Îmbufnată a soției sale și se Încruntă. - Ei, acum ce mai e? Ce-am mai spus iarăși? Armelle preferă să nu-i răspundă. - Foarte bine, am să tac, mormăi PM. În minutele următoare, nu se mai auzi decît clinchetul cuțitelor și furculițelor care se ciocneau Între ele pe farfurii. Și deodată un zgomot surd, ca o cădere. - Vine din camera tatei! exclamă Armelle. Se repeziră Într-acolo. Bătrînul simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mișcare rapidă a degetului mare. O expresie ciudată se așternu pe chipul lui. - Ce mai e? - Simpatică, zise el, Întinzîndu-i cartea, zeflemitor. Cerneala trebuie că era din aceea simpatică. Toate paginile erau albe. - S-a gîndit Într-adevăr la tot, mormăi ea, uluită. - Da. Nu vrea să-și bage cineva nasul În dedesubturile castelului. - Totuși nu-l putem dărîma piatră cu piatră. - Dar Îl putem percheziționa. Am să-i cer procurorului o dispoziție rogatorie. - Îl cunosc bine pe Dantec, poate ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe jos, scoțînd un ciudat zgomot Înfundat. Marie se grăbi să ridice de jos jucăria. Doar Ryan văzu ce-l tulbura atît de tare pe Pierric. Era Jeanne care se Întorcea acasă, Jeanne pe care Pierric o fixa cu groază, mormăind cu voce neliniștită: - Bebelușul meu, bebelușul meu!... Hoața, hoața! Marie nu auzi cuvintele pe care le rostea, căci, fascinată, rămăsese cu ochii pironiți pe păpușa care se ițea din grămada de cîrpe. O păpușă veche. Cu chip de porțelan. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să se ascundă Îndărătul ușii Încăperii că Marie intra deja. Cufundată În gînduri, nu băgă de seamă agitația neobișnuită a maică-sii. - Ai căzut prost, fetițo, tocmai ieșeam, spuse Jeanne luîndu-și haina. - Stai, mamă... Știu tot... - Chiar nu am timp, mormăi Jeanne Împingînd-o spre ieșire. - Dar stai o clipă, ascultă-mă! Coșmarul acela oribil pe care-l aveam cînd eram foarte mică... Era din pricină că-l trăisem. Eu sînt copilul lui Mary, necunoscuta din Molène... La doar cîțiva metri distanță, Ryan se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de acuarelă era abia la ora zece, avea tot timpul să discute. — Ca vechi spațiot... (Bruno râse pentru a stabili o complicitate mai curând fictivă), probabil Îți amintești de Începuturile Locului, de eliberarea sexuală, de anii 70... — Eliberare, o laie! mormăi străbunicul. Întotdeauna au fost gagici care-o dădeau la tot cartierul, În orgii. Și totdeauna au fost tipi care-au zguduit-o. Nu s-a schimbat nimic, bătrâne. — Totuși, insistă Bruno, am auzit că SIDA a schimbat situația... — Pentru bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu un singur trup”. Surâsul pastorului se crispă ușor. „Vreau să spun, continuă Michel cu Însuflețire, că pe plan ontologic li se poate asocia un vector de stare unică Într-un spațiu Hilbert. Înțelegeți ce vreau să spun? — Desigur, desigur...”, mormăi slujitorul lui Cristos aruncând priviri În jurul lui. „Scuzați-mă”, spuse el brusc și se Îndreptă spre tatăl miresei. Își strânseră Îndelung mâinile, se Îmbrățișară. „Admirabilă ceremonie, superbă...”, spuse finanțistul cu emoție. — N-ai rămas la petrecere..., Își aminti Bruno. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Michel era așteptat la intrarea În cimitir. — Dumneavoastră sunteți... — Da, eu. Care era cuvântul modern pentru „gropar”? Omul ținea În mână o lopată și un sac mare din plastic negru. Michel porni pe urmele lui. — Nu sunteți obligat să priviți..., mormăi celălalt, Îndreptându-se spre un mormânt deschis. Moartea e greu de Înțeles, ființa umană acceptă cu greu să-și facă despre ea o imagine exactă. Michel văzuse cadavrul bunicii cu douăzeci de ani În urmă, o sărutase pentru ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pământ, cu orbitele goale, de care atârnau șuvițe de păr alb. Văzuse vertebrele Împrăștiate, amestecate cu țărâna. Înțelesese. Continuând să Îndese rămășițele În sacul de plastic, groparul Îi aruncă o privire lui Michel, rămas lângă el, năucit. — Mereu aceeași poveste..., mormăi el. Nu se pot abține, trebuie să privească. Un sicriu nu rezistă douăzeci de ani! mai zise el cu un soi de mânie. În timp ce Michel rămase la câțiva pași, groparul muta conținutul sacului În noul amplasament. Terminându-și treaba, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Șerpii au locul lor În natură..., observă Hipiotul-Cărunt cu o anume severitate. — Natura, ah! Mă șterg la cur cu ea, bătrâne! Mă cac În freza ei! Bruno era din nou furios. — Natură de căcat... Îmi bag picioru-n ea de natură!..., mormăi el furios timp de vreo câteva minute. În timpul Înmormântării, rămase totuși decent, mulțumindu-se să emită felurite cotcodăceli și să dea din cap, ca și cum evenimentul Îi inspira cugetări inedite, Însă prea vagi, deocamdată, pentru a fi exprimate clar. După ceremonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cât timp rămâne În domeniul său propriu. Michel era Întins În pat lângă ea; punându-i o mână mai sus de talie, simțea cum coastele i se ridică și coboară cu regularitate. Psihiatrul venea s-o vadă regulat, se alarma, mormăia, vorbea de „pierderea aderenței la realitate”. Annabelle devenise foarte blândă, puțin bizară, și adesea râdea fără motiv; de asemeni, uneori, ochii i se umpleau dintr-odată de lacrimi. Lua atunci un Tercian În plus. Începând cu a treia săptămână, putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la fel de brusc, Înspre moarte. Annabelle avea doar patruzeci de ani, cel puțin puteau fi siguri că inima va rezista; era tot ce se putea spune pentru moment. Peste oraș se ridicau zorii. Așezat lângă Michel, fratele Annabellei clătina din cap mormăind. „Nu e posibil... Nu e posibil...”, repeta el Întruna, ca și cum aceste cuvinte ar fi avut vreo putere. Ba da, era posibil. Totul este posibil. O infirmieră trecu prin fața lor, Împingând un căruț metalic cu flacoane de ser; se auzea clinchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Când mă apuc să șterg praful în sufragerie, o văd uitându-se afară la Melissa, care se află la o masă așezată pe gazon. — Învață atât de mult. Trage adânc din țigară. Ce fată inteligentă e și Melissa asta. — Mmm, mormăi ca să mă lase în pace. Știi, nu e ușor să intri la drept, Samantha. Mai ales la cea mai bună facultate ! Îmi aruncă o privire sugestivă. Au fost nu știu câte sute pe un loc ! — Fantastic. Dau iritată cu cârpa pe televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Krog. Krog vă aude. Vă aude dar nu vă bagă În seamă. Erau prea multe cuvinte pentru unii ca ei, dar gândurile nu aveau nevoie de toate cuvintele, așa că au Înțeles. S-au vârât unii În alții, speriați. Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că nu te lași pe tânjală. Am plecat prin sat după Enkim. Era Încă la femeia aceea care Îl luase aseară - stăteau amândoi cu capetele băgate Într-un fruct din acela, mare, dulce și zemos, cu coajă groasă. Mâncau și mormăiau și iar mâncau, cu fețele pline de zoaie și de sâmburi. Se plăcuseră atât de mult unul pe celălalt Încât ajunseseră doi proști. Doi, mi-am spus și am ridicat În sus două degete. - Hei, Enkim! Vezi că plec, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Vinas e mare meșteră... Rămase cu gura căscată. Apoi Înghiți În sec. - Meșteră? Hoașca... Ia zi, cum face? Am plescăit și iarăși mi-am dat ochii peste cap: - Hoașcă, zici? M-a sleit de tot, cât mă vezi de mare! Mormăia așa, ca un urs din ăla care a dat peste un cuib de viespi plin cu miere și nu-mi dădea drumul deloc, măi Enkim! Știa, blestemata, știa să se tăvălească. - Cum Îi plăcea cel mai mult? Preț de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ghicea o vale molcomă, acoperită cu copacii mărunți care creșteau În acel ținut. - Pe-acolo, Îmi făcu semn Runa și o luarăm la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt timp, ajunserăm pe malul unei ape curgătoare. Mormăind, Runa trase de sub o tufă un bulumac aproape uscat. Îl rostogoli În apă. - Hai. Am auzit că știi cum se face, pufni ea În râs și ne dădurăm drumul la vale, pe apa care curgea Înspre satul ei. Plutirăm cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și am hotărât din ochi să ocolim urșii luând-o și mai departe pe mâna moale, căci din partea cealaltă se auzeau glasurile oamenilor. Numai că, nici acum, mirosul de urs nu ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer? mormăi Runa. Hai s-o luăm mai Într-o parte! - Dacă o tot cotim așa, mai găsim noi apa aia? Runa a ridicat din umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe care l-a presărat pe rană, după care a pus deasupra frunze de salcie. Se uită apoi la... pășitorul frânt. - Nu poți să-l tragi la loc, Îi zise Enkim care se pricepea și el la de-astea. - Nu, mormăi ea, și mă trimise pe malul apei după niște mâl galben. Când m-am Întors, i-am găsit pe amândoi cioplind niște crengi scurte și groase pe care le legară cu lujere subțiri de salcie În jurul pășitorului lui Enkim. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]