2,274 matches
-
Se face gândul mai amar- Ei vor o noapte de orgie Pe canapeaua din altar... * Poemă finală Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni Ascuns în pivnița adâncă fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo neștiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... Pe stradă urle viața, și moartea Și plângă poeții poema lor vană... Știu... Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis- Plumb, și furtună, pustiu, Finis... Istoria contemporană... E timpul... toți nervii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
pustiu, Finis... Istoria contemporană... E timpul... toți nervii te vor... O, vino odată măreț viitor. Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni Mâhnit de crimele burgheze fără a spune un cuvânt Singur să mă pierd în lume neștiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... * Sepulcre violate Vagabondând, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți,- Acolo, cioclii își bat joc de morți, Și-am râs un râs de vagabond. O, râsul ființei vagabonde... Și ce-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
în persoană ăl de-ți vorbește. Și se arăta extrem de încântată de ghidușia jocului ei de cuvinte. Atunci Vultur-în-Zbor își zăvora gura și își înăbușea gândurile. A doua îi aparținea chiar lui Deggle. Insul venea și pleca pe drumul său neștiut, se fâțâia când înăuntrul, când în afara vilei doamnei Cramm de pe coasta sudică a Maurispaniei, și de fiecare dată când pleca, își flutura mâna fără să zâmbească și spunea: „Etiopia!“ Era o glumă complicată și afurisită, inspirată de numele arhaic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
departe, folosind în avantajul său ceea ce altădată fusese blestemul său. Schimbarea numelui îi era necesară dacă voia ca nemurirea lui să treacă neobservată. Și tot această nemurire îl făcea să se deplaseze mereu, în căutare de locuri unde să fie neștiut sau uitat. A omorât rebeli pentru un tiran. A denunțat tirania într-un stat liber. Printre carnivori a lăudat virtuțile dătătoare de puteri ale cărnii. Printre vegetarieni a vorbit despre puritatea spirituală pe care o aduce refuzul de a mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
răvășind spații, răscolind goluri, chemând și adunând grozave taine din nimicuri, care, atunci, sub lenta lui ducere, se întrupau în răspunsuri la întrebări demult puse, demult necercetate, demult părăsite în înălțimile ademenitoare ale fărăderăspunsului. Plutirea marelui fluture mă împăca, pe neștiute, cu Lumea, cu întâmplările și cu darurile ei venite mereu târziu, din ce în ce mai târziu primite. — De ce nu-mi răspundeți la întrebare? Ați întrebat ceva? — Cum m-ați cunoscut? Am izbucnit în râs. Mai râsesem în acea seară? Un râs rău, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu ne-au pregătit să construim socialismul, ci să devenim file de autobiografii, foi, poate nici măcar atât, petice de hârtie, capsate, parafate și pierdute într-un munte imens de dosare. Ciorne de autobiografii mereu cenzurate de un Mare Cenzor, nevăzut, neștiut, ascuns în negurile construcției pe care, chipurile, ne tot pregăteam să o terminăm, ba chiar să o și desăvârșim, când vom prelua ștafeta fericirii în multilaterala noastră dezvoltată. O construcție uriașă, cu fel și fel de înfățișări. O începuseră părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la țară, când parcă descopeream în aburii ceții o lume neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum refuz și acum, așteptând să-mi vină cărțile cerute, să scriu în continuare despre un astfel de dor - al grădinii noastre dela țară, în dimineți de toamnă cețoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
timp în veci pierdut pentru toți cei asemeni nouă. Ne mințeam, căutând minciuni, rugându-ne aproape să fim mințiți cu semne ale unui trecut netrăit, înstrăinat, dar de care parcă nu voiam să ne despărțim. Ne rugam, parcă, unor stăpâni neștiuți, să ne lege de acel timp despre care simțeam că se duce fără noi cu astfel de odgoane ale amăgirilor de a respira aerul „Capșei“ de odinioară, de a sorbi aroma unor ceaiuri selecte, rafinate, servite cu tot dichisul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă simțea oprit în spatele ei. Câteodată nu-mi dădea atenție. Alteori se întorcea spre mine și zâmbea înduioșată. „Mocofanu e acolo. Stă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gândul că am de pierdut ceva dacă ajung sau nu inspector-șef pe județ. Mă aruncasem, conștient, în lumea aceea de risipă, ca și cum experimentam pe mine un leac nou, o otravă sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zilei se trag una din alta, ca o pâclă încețoșând timpul, atât de puțin, ce mi-a mai rămas. Mă simt bătrân nu pentru că trec, se adună anii. Bătrân doar pentru că simt că mi-au mai rămas atât de puține neștiute. Și toropeala de-a nu mai cuteza să le aflu. La policlinică, ieri, să-mi prescrie rețeta pe luna în curs. Leacuri pentru trigliceride și HTA, amicele mele de mai bine de doi ani de zile. Lume multă. Zumzet. Aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu locuri străine a fost mereu ca o revedere. Nu am trăit fascinația întâlnirilor cu locuri străine, neobișnuite - chiar atunci când am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-a atras nu necunoscutul, neștiutul, mi-i străină fascinația aceasta, ci mereu încercam, acomodându-mă cu un loc nou, să-i descopăr cele deja știute. M-am simțit, pretutindeni și oricând, mereu acasă. Mi-au conferit aceste sentimente puterea de a nu fi singur, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deja știute. M-am simțit, pretutindeni și oricând, mereu acasă. Mi-au conferit aceste sentimente puterea de a nu fi singur, chiar dacă mă încercau tristețea înstrăinării și povara depărtărilor. Mi-am găsit instinctiv locul meu, m-am apropiat cu un neștiut impuls mereu de oameni pe care parcă îi mai văzusem, pe care îi știam și ei mă cunoșteau. Mai ales față de femei. Apropierea de ele, legăturile erau firești, ca reîntâlniri după oarecari despărțiri. N-am știut niciodată să fac curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rămas doar cu sentimentul amar de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată în neștiutul lor, te trezești neputincios, neajutorat, aruncat în voia unor neînțelesuri cu care nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în voia tăriilor ei, redându-mă vieții din deznădejdi și spaime, întărindu-mă cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din prăbușire și de a porni iarăși spre departele chemător din zarea neștiutului. Atunci, în miez de noapte, la stopul de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
porneau toți trei, călare, spre satele din depărtare: Ceairlighiol, Caraiapular, Veischioi și multe altele, tainice ascunzători cu trupurile minunilor care se ofereau doar pentru că ei miroseau a mare, aveau brațe vânjoase și plecau în zori, cu prima rază ce răza, neștiuți, cu feriți pași înrourați. — Kerim? Mai trăiește? Parcă ziceai că avea suta p-atunci... Popa clătină din cap. Oftă, bătând îngândurat cu furculița în sticla de „Cabinet“ goală. — A murit. Taina tainelor. Chiar în săptămâna în care eram eu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lăsam dus de plutirea gândurilor printre iluzoriile tâlcuri, mă bucuram crezând că descopăr adevăruri. Nu știam că, de fapt, mă lăsam pradă căutărilor întru mine. Mă descopeream îndepărtându-mă de mine. Acum, coborând în text, mă apropii acoperindu-mă cu neștiutul pe care îl descopăr. Mi-e din ce în ce mai teamă să înaintez coborând, pentru că presimt cum însuși textul parcă nu este pregătit spre a mă primi definitiv. Doar m-a ademenit, doar încă mă tentează cu astfel de ordonări de cuvinte, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și îndobitociți de frică, oameni oarecari. Comunismul ne-a îngenuncheat și ne-a ticăloșit nu prin cine știe ce ideologie, nu prin nenumăratele crime și nedreptăți, ci doar prin teroarea continuă a dosarelor. Acolo, la dosar, putea fi adăugat mereu un „ceva“ neștiut de tine, un „ceva“ de care atârna tot rostul tău viitor. Înaintea crimelor, premergându-le, au fost dosarele. Și mai era, poate mai este și acum, teroarea surdă a cărților de muncă. Ținute mereu în secret de contabili (de ce tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de fapt, mi-a și pregătit coborârea. Nici femeia anilor tineri nu-și poate închipui că și ea mă urmează în coborâre, neștiută, furată doar de acea încremenire de timp greu care și-a pornit prăbușirea. Nu știe că mă va căuta, poate, nu știu că poate o voi căuta, nu știm că viețile noastre vor curge poate câtva timp împreună, nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gândul că am de pierdut ceva dacă ajung sau nu inspector-șef pe județ. Mă aruncasem, conștient, în lumea aceea de risipă ca și cum experimentam pe mine un leac nou, o otravă sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fâșia de troscot dintre șleaurile roților de căruță se lărgea nestingherită. Existau desigur și alte drumuri prin curtea aceea, cotloane, unghere, culcușuri, și el se Încăpățâna să le tot cotrobăie pe toate, să se ascundă prin ele, să se scurgă neștiut dintr-unul Într-altul, să se piardă și să se lase apoi căutat ore În șir de vocea plângăreață a unei fetițe cu câțiva ani mai mare decât el. Fetița Îl avea probabil În grijă și de aceea se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de toropeala nopții de vară, lătrat de câini, cântece de cocoși, și o apucase orbește pe una dintre cărăruile știute numai de el. Frica de Întuneric ar fi fost desigur mai mare dacă s-ar fi aventurat Într-un loc neștiut de mai Înainte. Pământul era umed, frunzele bălăriilor aveau pe ele stropi reci. Poate că o furtună de vară participase și ea la spectacolul acelei zile, urmele ei existau și dovada s-a păstrat În memoria atât de firavă. Nefericita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cred că mă cheamă Popescu. Cu bine, Zare INVESTIGAȚII Nu cred că prin cuvinte se poate spune adevărul. Prin cuvinte, cel mult, minciuna poate fi parodiată și demascată. E. Imperii de cenușă, revoluții de fum B. este un sat aproape neștiut, numele lui nu se leagă de nici un eveniment memorabil, de nici un drum Între două orașe mari și bine cunoscute, de nici o formă de relief neobișnuită sau frumoasă, de nici un nume de ilustră personalitate care să-și fi petrecut aici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe amândoi.“ Încă nu ești sigur că toata morala fabulei abia Înjghebate de bătrânul Învățător este asta. Poate mai urmează ceva, poate nu. Cert e că o senzualitate aparte se desprinde tot timpul din modul lui de a povesti. Ceva neștiut și nebănuit se strecoară pe sub, printre, pe deasupra cuvintelor lui. Cum stăteau ei, odată, Într-o seară, erau șapte femei, ei câți vor fi fost, ce discutau, ce mâncăruri le găteau cele șapte unguroaice? Iată câtă poezie, ce atmosferă În câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]