1,780 matches
-
se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să se îndoaie. Acum șederea era plăcută. Dar iată că Hor cel dintâi începu să-și desfacă curelele. Auta se uită la el mirat. Hor îi spuse rîzînd: - Am ajuns. Auta își desfăcu nehotărât curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat cum o ridic în aer?!... Mergeau foarte încet. Hor tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iarăși. - Vrei să cumperi ceva de la noi? îl întrebă arcașul. Poate ai îndrăgit pielea asta de lup și n-ai ce să dai în schimb! Ia-o fără să-mi dai nimic. Dar omul din Sumer nu piei dorea. Întrebă nehotărât, uitîndu-se mai mult spre Auta: - Tu, omule străin, n-ai avut un frate mai mare, sau poate ești fiul cuiva pe care l-am cunoscut de mult... dincolo de marea asta lungă? Atunci amintirea lui Auta se întoarse o clipă îndărăt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i spun ceva. Își pusese mâinile de o parte și de alta pe mașină, însă între noi rămase o distanță considerabilă. Puteam să respir. Și el mă privește curios, însă nu intimidant, ci insistent. Îți dai seama totuși că sunt nehotărâtă? Îhî. Și nu te deranjează? Nu De ce ? Știu ce știu. Mă sărută pe obraz. Plecăm. Și când mă hotărăsc să rămân cu el, pentru că-mi dau seama că el e tipul vieții mele, mă sărută. · Și ca orice vis frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
te-ai lăsat până nu l-ai obținut, chiar și foarte puțin. Îți eram datoare, nu?” Ținea cuțitul în mâna dreaptă arătându-i rana de la cealaltă mână, dojenindu-l parcă pentru fapta josnică pe care o făcuse. „- M-ai văzut nehotărâtă și te-ai gândit să-mi dai o mână de ajutor? Locul tău nu e aici, ci în bucătărie.” Se ridică sprintenă, având grijă să nu păteze lenjeria cu sângele care continua să iasă prin tăietura de la mână, se încălță
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
o ținea captivă în ghearele ei. Analiză dintr-o privire interiorul care era destul de mare. Câțiva cumpărători studiau marfa expusă într-un mod armonios, alții cereau informații vânzătoarelor care răspundeau prompt și mereu cu zâmbetul pe buze. Un cuplu era nehotărât asupra culorii perdelei pe care intenționau să o cumpere, fiecare din ei vrând altceva. Îi atrăsese atenția statura înaltă a bărbatului care era cu spatele la ea, încercând să explice ceva femeii care se strâmba mereu la fiecare argument adus de el
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
i-a produs-o? Sau s-ar bloca așa cum i se întâmpla de fiecare dată când îl simțea prin apropiere? Of... și doar îl alungase cu câteva minute în urmă, cu tot cu misterul lui. Acum iarăși își dorea să-l întâlnească. „- Nehotărâtă mai ești. Ce-ți dorești până la urmă: să vină sau să plece? - Nici dacă vreau nu pot să-l alung. Nu vezi că apare când mă aștept mai puțin? Nu vezi că nu mă lasă să mă îndepărtez de el
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mă hipnotizezi cu ei și nu mă mai pot concentra în discuțiile cu celelalte concurente. Mai bine cu tine că știi să-ți scoți în evidență picioarele îmbrăcând această fustiță minusculă. Veselia se accentua cu fiecare nouă replică. Era încă nehotărât când Karina nu mai auzi nimic. Era el, nu se mai îndoia. Dar glumele lui malițioase și frivole cu acele domnișoare care îl încurajau cu râsetele lor aveau efectul cuțitelor înfipte în inimă. Străinul... acolo, în lumea lui în care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Meniul e cât se poate de puțin pe placul meu: cotlete pentru băieți fără concesii pentru papilele feminine. Când Îl Întreb pe chelner dacă au salate, Îmi răspunde, „Mais oui, Madame“, și-mi oferă ceva cu gésiers. Dau din cap nehotărâtă, iar Robin tușește ușor și spune: —Gât fript, cred. Cum poate cineva să Înghită o beregată? Spun că aș dori salata, dar că-i rog frumos să păstreze gâturile. Pe buzele lui Robin plutește un surâs à la Alec Guinness
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
putut să prevăd, circaziana mea a luat foc, nu în purtările ei, ci în inimă. Voia cu orice preț să-i înștiințeze pe frații ei de neam despre pericolul ce-i amenința. — Sultanul Kansoh e un om bătrân, bolnav și nehotărât, care va continua să plece blajin urechea la promisiunile de prietenie ale lui Selim până când sabia otomană îi va fi tăiat beregata, ca de altfel tuturor circazienilor lui. A fost neîndoielnic un brav soldat în tinerețe, dar, deocamdată, nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Șoptit.): Ce face? PARASCHIV: Stă pe scară. MACABEUS: Stă pe scară? PARASCHIV: Și se uită la varză... MACABEUS: Arde-i una! PARASCHIV: Nu pot. MACABEUS: Arde-i una peste mâini! PARASCHIV: Nu ajung. MACABEUS: Lasă-l să coboare... (INAMICUL coboară nehotărât și plictisit; din când în când se oprește și dureros de prelung se uită la varză; în sfârșit, ajunge pe treptele de jos unde se și așează, obosit.) MACABEUS: S-a oprit? PARASCHIV: S-a oprit. MACABEUS: Coboară? PARASCHIV: Coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se angajează, prin declarații scrise, că se vor revolta îndată ce vor auzi semnalul. Șeful insurecției era generalul Alves Rocadas. Și când pretutindeni se aștepta, dintr-un moment în altul, izbucnirea revoluției - generalul Rocadas moare. Insurecția e din nou amânată; cei nehotărâți șovăiesc, nerăbdătorii se agită peste măsură, e nevoie de noi angajamente scrise, căci cele vechi căzuseră de la sine prin moartea generalului Rocadas. Astfel se explică lungul interval scurs între cele două mișcări militare, 18 aprilie 1925 și 28 mai 1926
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
călăul mascat și neîndemânaticul lui asistent au căzut peste el. Dietrich (acesta era prenumele cunștinței mele) spera să ajungă Într-o bună zi În Statele Unite ca să asiste la vreo două electrocutări; În inocența lui, a derivat din acest cuvânt, adjectivul nehotărât „cutare“, Învățat de la un văr care fusese În America, și, Încruntându-se puțin Îngrijorat și melancolic, Dietrich se Întreba dacă o fi adevărat că, În timpul reprezentației, din orificiile naturale ale corpului ies niște senzaționali norișori de fum. La cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o Dacie papuc încearcă să facă rondul din capătul străzii și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent, într-o rotire înceată, se rostogolește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de privire mi-au fost și îmi sunt indiferente. Nu mă fascinează absconsul. Nu am humor suficient pentru a fi tragic. Zâmbesc acum, privindu-mă cum aștept încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a cuvintelor, le pot aduna, le pot face să curgă în șiruri paralele sau suprapuse, le pot iarăși risipi și readuna, după legi străine, pe care le stăpânesc doar prin hazardul îngropat în mine. Încă stau în ușa de la „Gambrinus“, nehotărât dacă să intru, să mă așez la masa mea cu cei doi orbi. Masă la care am stat și până atunci de nenumărate ori și voi mai sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zile, de risipiri. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mi-i teamă parcă să intru în mine, să mă apropii de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă va face un vas de vin, o strachină, un chiup ori un cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie. Spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă pitise după o tufă mare de oțetar, chiar în dreptul ferestrei. Lumina, într-adevăr, s-a aprins. Curva a intrat în odaie. Era într-un capot gălbui. Și l-a scos și a rămas într-un furou albastru. Se plimba nehotărâtă prin cameră, parcă nu știa ce să facă. A privit în șifonier, a aruncat o rochie pe pat. A tras un lighean de sub pat. A turnat apă în el dintr-o cană mare, albă, de tinichea și, cu picioarele larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de februarie, am așteptat-o în stația tramvaielor de la Cișmigiu. Am vrut să traversăm Cișmigiul, apoi ea s-a răzgândit, spunea că voia să-și cumpere ceva de la o mercerie de lângă „Tic-Tac“. Îmi povestea de-ale ei, cu vorbe aiurea, nehotărâte și absente. Se gândea la ceva, simțeam, și nu știa ce să facă, să-mi spună sau nu. O simțeam, o ghiceam. Nu era greu să o cunoști când ascunde ceva. Era de o sinceritate aiuritoare. Era în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade. Scriu astfel cu duioșie despre cel ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mobilă și patronul unei fabrici de brichetat rumegușul, cu filiale în Suedia și Tanzania. Ne-am despărțit fără a mai vorbi de atunci, chiar dacă ne mai întâlneam uneori, precum chiar în această dimineață. Rămân acum, când scriu, în intersecție, nehotărât dacă să intru în „Gambrinus“ sau să mă duc să iau troleibuzul din fața restaurantului „Cișmigiu“. Restaurantul încă mai funcționa. De la acea stupidă seară când am văzut-o pe Ester acolo, nu am mai intrat decât o singură dată în local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din prăbușire și de a porni iarăși spre departele chemător din zarea neștiutului. Atunci, în miez de noapte, la stopul de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încurajat. De ce să nu mă întrebi, suntem doar noi doi și altceva ce ne-a mai rămas... A zâmbit. M-a privit lung, cântărind parcă dacă meritam sau nu întrebarea lui. Clătina doar din când în când din cap, nedumerit, nehotărât, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie. Într-un târziu a oftat. — Știm, Mion efendi, și Kerim tânăr fost. Tânăr și lume multă vrut cuprindem, mare cât mare de cuprinde la zare larga, cadâne formos iubit, cadâna estem minunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]