KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

pielea i se subțiază, iar părul i se Îngroașă. Culoarea tenului, mai Întâi palid de la grețuri, Își revine Încetul cu Încetul până când, iat-o, radiază. Cu cât crește mai mult, cu atât e mai imobilă. Încetează să doarmă pe burtă. Nemișcată, se umflă Înspre cameră. Efectul de stroboscop al ferestrei continuă. La treizeci și șase de săptămâni se Învelește În cearșafuri ca un vierme de mătase. Cearșafurile se ridică și coboară, dezvăluindu-i chipul extenuat, euforic, resemnat, nerăbdător. I se deschid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
trebui să iasă, ca de obicei, pe ușa din spate, dar acum nu mai are nimic de pierdut, așa că se aventurează spre partea din față. Se apropie de ușile duble și pătrunde În sfânta sfintelor. În primele cincisprezece secunde rămâne nemișcată și lasă ca realitatea să facă schimb de locuri cu ideea pe care și-o făcuse ea despre cameră. Își imaginase o cupolă Înaltă, un covor de Ezine viu colorat, dar camera este o simplă sală de spectacole. O scenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În camera ei. Se așeza pe divan și citea. Într-o după-amiază, neputându-se concentra, se opri din citit și Își puse cartea pe față. Chiar atunci de afară se auzi un clarinet Începând o melodie. Tessie ascultă o vreme nemișcată. În cele din urmă mâna i se ridică pentru a lua cartea de pe față. Dar nu ajunse acolo. Mâna se mișcă puțin În aer, de parcă ar fi dirijat muzica, și apoi, cu delicatețe, cu resemnare, cu disperare, Închise brusc geamul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
urmă pașii o luară În sus pe scări și ajunseră la ea În cameră. ― Mătușă Des? spuse Tessie. Desdemona nu se mișcă. ― Trebuie să-ți spun ceva, continuă Tessie. Am vrut să fii prima care află. Silueta din pat rămase nemișcată. Totuși vigilența care cuprinsese corpul Desdemonei Îi spuse lui Tessie că era trează și că o asculta. Tessie trase adânc aer În piept și anunță: ― O să anulez nunta. Se lăsă tăcerea. Încet, Desdemona Își trase perna de pe față. Întinse mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
depărtare. Vântul Mării Baltice Îi făcea părul să fluture. ― Sprâncenele tale sunt ca niște omizi mici și negre, i-am spus. ― Lingușitorule! replică Julie, făcând mai departe poze. N-am mai spus nimic. Așa cum primești reîntoarcerea soarelui după iarnă, am rămas nemișcat, acceptând strălucirea caldă a posibilității și simțindu-mă bine În compania acestei persoane micuțe, ciudat de pătimașe, cu părul negru ca smoala și corpul minunat, făr forme clare. Dar În noaptea aceea și În noaptea următoare am dormit În camere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
cu mult Înainte. Își dădea capul pe spate și Înapoi, așa cum făceau actrițele În filme. Am Început să fac și eu la fel, dar ea m-a mustrat din colțul gurii: ― Tu ești bărbatul. Așa că m-am oprit. Am rămas nemișcată, cu mâinile atârnând. În cele din urmă Clementine a Întrerupt sărutul. Preț de o clipă s-a uitat la mine cu indiferență, apoi a reacționat: ― Nu-i rău pentru prima oară. ― Ma-maa! am strigat eu În seara aceea eu când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
și pe nasuri apar coșuri. Cel mai spectaculos Însă e cum fetele devin femei. Nu mental și nici emoțional, ci fizic. Natura Își face pregătirile. Termenele limită cuprinse În codul speciei sunt atinse. Numai Calliope, În rândul al doilea, stă nemișcată, cu banca oareceum Înțepenită, așa că ea este singura care percepe adevărata dimensiune a metamorfozei din jur. În timp ce lucrează la demonstrația problemelor, e conștientă de poșeta Triciei Lamb, care stă pe jos, lângă ea, și de tamponul pe care l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
diform corectat și (trebuie să recunoaștem) apartenența la John Birch Society, Norma Abdow, al cărei tată plecase În hagialâc și nu se mai Întorsese, Tina Kubek, care era cehoaică prin origine, și Linda Ramirez, jumătate spanioloaică, jumătate filipineză, care stătea nemișcată, așteptând să i se dezaburească ochelarii. Fete „etnice“,așa ni se spunea, dar cine nu era, la o adică? Nu erau și Brățările cu Talismane la fel de etnice În cele mai mici detalii? Nu erau la fel de pline de ritualuri și mâncăruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
de pe verandă, se Încruntă la mine. ― Unde mă duci? mă Întrebă furioasă. ― Departe de cretinul ăla. ― Nu poți să mă lași În pace nici un minut? ― Vrei să te las În pace? am spus. Bine, te las În pace. Am rămas nemișcată. ― Nu pot nici măcar să vorbesc cu un băiat la o petrecere? Întrebă Obiectul. ― Te luam de acolo Înainte să fie prea târziu. ― Cum adică? ― Îți miroase gura. Acest lucru o blocă. Obiectul fusese lovită drept În inimă. Se pleoști. ― Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
picioare de pe trambulina cea mare. Înainte să-mi dau seama ce se Întâmplă, m-am trezit că mă sărută. Săruta o fată care nu mai fusese sărutată. (Oricum, nu de la Clementine Stark Încoace.) Nu m-am Împotrivit. Am rămas complet nemișcată În timp ce el făcea acest lucru. În ciuda amețelii, simțeam tot. Umezeala șocantă a gurii lui. Atingerea mustăcioasă a buzelor. Limba lui cotrobăind. Dar și anumite arome: berea, drogul, rămășițele unei bomboane mentolate, și, sub toate acestea, gustul real, animalic, al gurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
și a scos o prună... După prima rostogolire a ochilor, Obiectul și-a ațintit din nou privirea În ochii mei și apoi ceea ce simțea s-a arătat numai acolo, În adâncurile verzi pe care le dezvăluiau ochii ei. Altfel era nemișcată. Se mișca doar mâna mea și picioarele mele pe bară, Împingând balansoarul. A durat trei minute sau cinci sau cincisprezece. N-am idee cât. Timpul pierise. Într-un fel, Încă nu eram prea conștiente de ce făceam. Senzațiile se topeau direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
sus. Stimula un mers ordonat, apăsat. În schimb, Îmi dădeau de furcă genunchii. Aveam tendința să umblu cu picioarele În X, ceea ce făcea să mi se legene șoldurile și să mi se smucească fundul. Acum Încercam să-mi țin bazinul nemișcat. Ca să mergi ca un băiat, Îți legeni umerii, nu șoldurile. Și Îți ții picioarele mai depărtate. Învățasem toate astea Într-o zi și jumătate, de când eram pe drum. M-am urcat pe scaun, bucurându-mă că nu mai trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Nu erau un fenomen natural, dar pentru noi erau naturale. Sub acest cer nocturn și straniu, Milton trase mașina cât putea de aproape de peronul gării și se opri. Opri și motorul. Luând servieta, ieși În aerul iernii din Michigan: aer nemișcat, cristalin. Toată lumea era Înghețată: copacii Îndepărtați, cablurile de telefon, iarba din curțile caselor de pe malul râului, pământul Însuși. Pe râu se auzi o sirenă de cargobot. Aici nu erau nici un fel de zgomote: gara era complet părăsită pe timpul nopții. Milton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În Înfățișarea mea. Nu putea să nu se gândească la faptul că apariția mea făcea parte dintr-o reglare de conturi, că Milton fusese deja pedepsit și că pedeapsa ei de-abia Începea. Din toate aceste motive, rămase În prag, nemișcată, cu ochii roșii. ― Bună, mami, am spus. M-am Întors acasă. Am pășit spre ea. Mi-am pus geamantanul jos și când mi-am ridicat din nou privirea, am văzut că figura lui Tessie se schimbase. Se pregătise pentru acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

răspunsurile erau adânc îngropate în mintea mea, iar eu nu vroiam să le dezgrop. Îmi era teamă? De ce anume? Sau de cine? M-am oprit din mersul meu. Eram la doar câțiva metri de acel moșneag ce era atât de nemișcat, încât părea ca o statuie. Dintr-o dată își mișcă încet mâna, îndreptând-o spre mine. Capul i se mișcă de asemeni. Privirea-i obosită se fixă în ochii mei și atunci vocea lui se auzi în toată peștera, dând un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mii de ace își găsiseră calea. Mă dureau încheieturile din cauza frigului. Îmi simțeam corpul rece, arctic. Ochii îmi erau sticlă, iar unghiile firave, casante. Eram o statuie fragilă din gheață. Eram speriat! Când credeam că lumea a ajuns cât de nemișcată ar fi putut ajunge, precum mă cuprinsese, gheața ce m-a împietrit se topi sub căldura unui soare inexistent și totul reveni cum fusese înainte. Lumea era din nou vie. Numai eu rămâneam cu acea răcoare pe care n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
o enigmă pentru amândoi, căci în ochii săi nu citeam minciună, iar în mintea sa nu vedeam nici o urmă de răspuns. Fusese onest cu mine până acum. Stăteam așezat pe acoperișul înclinat al școlii. Deși vântul adia, frunzele copacilor stăteau nemișcate, iar vorbele păreau a nu ști să meargă mai mult de câțiva metri. Era o apăsare nefirească asupra naturii. O presiune ce prevestea că nimic bun se abătea asupra noastră. Vladimir nu părea deranjat de acest lucru, dar eu știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
oră. Or fi mantiile astea din Leverif, și or fi ele căptușite cu tot felul de minuni, dar mie îmi îngheață oasele! Așa-i, zise Cosmin. Și mie... Vorbele îi fură curmate de o bubuitură care se propagă în aerul nemișcat și rece al pădurii. Surprinși, se aruncă fiecare în spatele unui trunchi de copac. Dulăii stăteau lipiți de pământ, ca și cum ar fi așteptat o pradă inocentă să treacă pe acolo. Ceilalți își țineau armele la piept și scrutau împrejurimile! Mai era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

după linii trasate cu compasul. Toate erau libere, cu excepția unuia singur, În primul rînd, unde stătea doamna În lila. Nu citea la lumina felinarului. Nu tricota. Nu făcea nimic, era calmă. Cu spatele foarte drept și mîinile În poală, stătea nemișcată, privea drept Înainte, ca o persoană distinsă. Semăna cu o imagine dintr-o carte ilustrată. Purta o pălărie albă, În timp ce aproape toate femeile veneau aici aproape toate fără să poarte ceva pe cap. Șalul de pe umeri era și el alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
din sticlă a izvoarelor și primul copac. Soția lui nu-i punea nici o Întrebare, dar Maigret Își dădea seama că era atentă la cel mai mic gest la lui, la expresiile feței. Cu ziarul pe genunchi, privea, prin frunzișul aproape nemișcat, cerul de un albastru Întotdeauna la fel de pur, unde părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
ridicată. Nu avea legături cu nimeni, nu simțea nevoia să spună ce avea pe suflet sau În minte prin confidențe amabile. Luase hotărîrea să trăiască singură? Se Întreba, intrigat, și se străduia s-o revadă, stînd pe scaun, În picioare, nemișcată sau plimbându-se. — Au găsit ceva? Doamna Maigret Începea să fie geloasă pe visarea lui. La Paris, n-ar fi Îndrăznit să-i pună Întrebări soțului ei În cursul unei anchete. Aici Însă, mergeau alături ore În șir și... și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
aparatul foto era Înalt și roșcovan, celălalt, mic de statură și brunet, cu un umăr mai ridicat decît celălalt. Se repeziseră spre ușă. — Ne dați voie să facem o fotografie, una singură? La ce bun să refuze? Rămase un moment nemișcat, Între cei doi arbuști care străjuiau intrarea, În timp ce doamna Maigret se retrăgea În penumbră. — Ridicați puțin capul, din cauza pălăriei. Era prima dată, de mult timp, cînd era fotografiat cu o pălărie de paie, și doar la Meung-sur-Loire purta o pălărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
s-o atragă Într-o capcană, nu-i așa? Nu cumva era chiar sugrumătorul? Păli la gîndul că vorbise la telefon cu asasinul domnișoarei În lila. Maigret nu regreta că renunțase la siestă. 5 Telefonista plecă; cei doi bărbați rămaseră nemișcați. Maigret trăgea alene din pipă. Lecoeur avea Între buze o țigară care amenința să-i pîrlească mustața. Fumul plutea deasupra capetelor. În curte, vreo doisprezece polițiști CRS făceau gimnastică. Tăcerea dură destul de mult. Amîndoi aveau multă experiență și cunoșteau toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
În lumina felinarelor, muzicanții În uniforme cu galoane... Dar revedea mai ales fața prelungă a numitei Hélène Lange care, pentru el și soția lui, Încă nu era decât doamna sau domnișoara În lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase nemișcat, cu răsuflarea tăiată, ca și cum s-ar fi sufocat. Și chiar avu o criză de astm. Fața Îi deveni roșie. Scoase o batistă din buzunar, deschise gura și Începu să tușească puternic, aplecat În față. Maigret Își zise că n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
că nu ne vom mai vedea. — De ce? Din nou, uimire, nedumerire. Din nou acele priviri de om care nu mai știe unde e. — Nu voia ca acel copil al nostru... De data asta Lecoeur făcu ochii mari, În timp ce Maigret stătea nemișcat În colțul lui, destins, ca un motan mare ghiftuit. — La ce copil vă referiți? — Păi... cel născut de Hélène... Fiul meu... Fără să vrea, rostise acest ultim cuvânt cu mândrie. — Pretindeți că a avut un copil cu dumneavoastră? — Da, Philippe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]