3,370 matches
-
impuls fu să o strige, dar de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care îi conducea. Despre mersul general al războiului, însă, soldatul nu știu să-i spună nimic. Lidania stătea pe spinarea calului în spatele lui și rămăsese în tăcere: acum, că nu-i mai unea necazurile prizonieratului și, în consecință, îl vedea nerăbdător să intre din nou în acțiune și să-și facă partea sa, simțea că era cu totul în afara gândurilor sale și se retrăgea cu înțelepciune în ea însăși, conștientă - dată fiind schimbarea de situație - de enorma diferență de rang ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înconjura pieptul și coapsele sale pe jumătate dezbrăcate apăsate, prin forța împrejurărilor, de el îi transmiteau lui Sebastianus o anumită tulburare, dar mai ales o anume stânjeneală, căci în momentul acela mintea sa tindea să se concentreze asupra Fredianei: era nerăbdător, de fapt, să o vadă și să-i vorbească, cu atât mai mult cu cât ea îl recunoscuse și știa de prezența sa. De îndată ce găsea un pic de loc, urca spre capătul coloanei, depășindu-i pe cei pe care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în reflecții grave și, pentru un moment, Sebastianus se simți îndemnat să se întrebe dacă nu cumva uitase de el, cu atât mai mult cu cât plinuțul Fereolus se pregătise de mai multe ori să părăsească balustrada, în mod evident nerăbdător să plece de-acolo - se considerase obligat, pentru vizita aceea, să îmbrace platoșa, iar acum transpira de căldură, trăind, în plus, o senzație neplăcută datorată faptului că generalul îl primise în haine civile. în realitate, Etius acum aproape că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scrutător și învârtindu-l între degete, fără să mai zică nimic. Era deja târziu și mulți mușterii părăsiseră deja sala de mese ca să se ducă la dormitoare. Gazda și servitorii săi veneau și plecau printre mese, aranjând și aruncând priviri nerăbdătoare puținilor rămași. Afară încă ploua cu ropot mare. Sebastianus hotărî că venise momentul să se retragă și discuția se încheie acolo. A doua zi de dimineață, ieșind în curte, regăsiră soarele. După ce îi lăsă lui Maliban timp să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alte obiecte, la fel de nepotrivite cu mâinile lor, se mișcau caraghios, trăgând fiecare cu ochiul la prada celuilalt și făcând deja schimburi cu cele ce le luaseră. Iar alții, ajunși în piațetă cu mâinile goale, priveau în jur cu ochi febrili, nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau mantaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care lor li se păru infinit de lung, o altă voce de la înălțime - în mod evident, comandantul gărzii ori vreun ofițer - îl întrebă din nou cine e. După ce, fără să-și ascundă iritarea, îl lămuri și pe acela, Sebastianus ceru nerăbdător să li se arunce o frânghie ca să poată urca. La scurt timp, din bastion fu lăsat în jos un mic lift, un soi de cușcă de lemn, deschisă pe o latură, pentru ca să se poată intra, și susținută de un lanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătrână și câțiva milițieni: unii dintre ei erau tineri, aproape imberbi, alții mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care, sub privirea nerăbdătoare a lui Sebastianus, pornise un dialog de neînțeles cu Rutilius, în dialectul celtic cel mai neaoș. Apropiindu-se câțiva pași, femeia protestă deschis, susținând că episcopul de-abia se întorsese, că fusese pe ziduri până mai adineaori și că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chip palid, lung și subțire, dar cu trăsături puternice: în privirea sa directă și pătrunzătoare, ce se luminase imediat de un zâmbet cordial, nu întâlni nici o urmă de fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja limpede în minte unde avea să se oprească pentru a da bătălia și că alte forțe, răspândite pe întreg teritoriul, se adunau către nucleul armatei, către locul ales dinainte aflat undeva între Sena și Marna. Oricum, dușmanul nu părea nerăbdător să-i ajungă din urmă; pe de altă parte, acesta era chiar modul specific de a lupta al războinicilor hiung-nu: să cedeze terenul când nu puteau învinge, pentru a se retrage și a contraataca apoi fulgerător. Toate aceste considerații nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
conducă oamenii la victorie - o splendidă victorie. Dar avea oare să-și amintească de el și de mingan-ul său? 27 în picioare lângă calul său, cu mâinile la spate, Elvius Metronius parcurgea, pentru a nu știu câta oară, cu priviri nerăbdătoare, linia infanteriei galo-romane: circa cincisprezece mii de oameni dispuși în formație de luptă pe un front larg, la aproape două sute pași în fața bagauzilor săi. Unități limitanei și castrensis, dar și auxiliare, venite să se alăture armatei din diverse puncte cardinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altul și se opriră din nou asupra lui. — Re... latarea, spuse. Sebastianus își aminti. Zâmbi, însă colțurile gurii sale tremurau. Ah, da. Relatare... O să mi-o citești chiar tu, după ce o termini, de acord? Dar acum... Vitalius, cu o expresie nerăbdătoare, negă din cap. Nu... eu nu... e în de... sagă, pe calul meu. E acolo și... Gemu, cu dinții strânși și cu chipul crispat de o durere care trebuie să fi fost atroce. — Da, Vitalius, dar acum trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
A doua zi, coloana traversă un pod peste un pârâu nu prea adânc, dar cu un curent foarte puternic. Locul de trecere era destul de strâmt, astfel că la intrarea pe pod se formă o mică înghesuială. Balamber își îndemna oamenii nerăbdător, dar operațiunea lua mult. La un moment dat, un catâr, același care zece zile mai înainte o azvârlise jos pe Go-Bindan, deveni nervos și începu să dea din picioare, speriind calul pe spinarea căruia, ținută strâns de un tânăr războinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parate de amândoi, iar fata scăpă cu abilitate din încercarea lui de-a o prinde și nu lăsă ca duelul să se transforme într-o luptă corp la corp, în care ea nu ar fi avut nici o șansă. în timp ce Balamber, nerăbdător să încheie confruntarea, se punea din nou în gardă, o auzi pe Go-Bindan cum îl chema în ajutor. — Shudian-gun! Shudian-gun! O văzu lângă car: se lupta cu un burgund, care încerca în zadar să o imobilizeze, și, cu ochii țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
domnule Craig. Fata îi aduse registrul și îl lăsă pe birou. După ce ieși ea, Craig deschise volumul cu ștate de salarii pe luna octombrie. Și iată-l acolo: "Lesley Craig, director general, 1250 dolari". Pe septembrie era trecut același lucru. Nerăbdător, răsfoi până în ianuarie. Scria: "Angus Letstone, director general, 700 dolari". Nu exista nici o explicație pentru salariul mai mic. În februarie, martie, aprilie, era tot Angus Letstone. Tot cu 700 dolari pe lună. În mai apărea pentru prima oară numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
lungi vacanțe și deodată apăreau din nou, arătând bronzați și sănătoși, ca și cum ar fi fost la Palm Beach sau Miami sau altundeva. Craig se opri asupra acestei idei stupide: Ar fi putut ei să meargă la Palm Beach? Se scutură nerăbdător, iar ochii aproape închiși i se deschiseră puțin. O privi pe Anrella care ședea într-un fotoliu din apropiere și se uita la ziarul de seară adus de el. Palm Beach era puțin probabil, desigur. Dar unde se duceau? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se apropie de gard și începu să se cațăre. Așa cum descoperise și la prima încercare, de acum două luni și ceva, gardul în sine nu era greu de escaladat. Era ca și cum te-ai cățăra pe o frânghie. Ajunse sus și, nerăbdător acum, sări peste țepușele gardului. După aceea, realiză că fusese prea nerăbdător. Alunecă. Apoi comise o a doua greșeală; greșeala instinctivă de a încerca orbește să se salveze. Pe când căzu, una din țepușe îi împunse antebrațul stâng, chiar lângă cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
la prima încercare, de acum două luni și ceva, gardul în sine nu era greu de escaladat. Era ca și cum te-ai cățăra pe o frânghie. Ajunse sus și, nerăbdător acum, sări peste țepușele gardului. După aceea, realiză că fusese prea nerăbdător. Alunecă. Apoi comise o a doua greșeală; greșeala instinctivă de a încerca orbește să se salveze. Pe când căzu, una din țepușe îi împunse antebrațul stâng, chiar lângă cot, și i-l străpunse. Rămase agățat acolo, cu brațul înfipt în cârlig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în fața peisajului oprit în loc, acum elementul activ eram eu, și el, cel pasiv. Se coborâră și doamnele. Doamna M... pășea încet, metodic. Adela se mișca încoace și încolo plină de grațiile ei și ale vârstei ei, rupând o buruiană, privind nerăbdătoare la seidecăria empirică a birjarului, dezmierdând caii, împletind într-o codiță moțul unuia, lăudîndu-le ochii "buni" și fruntea "cuminte". Eu mă dezdăunam de temperanța silită din trăsură fumând cu deliciul fericirilor oprite, ca în liceu în recreație, două țigări deodată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-se abundent de schime cu multe înțelesuri și subînțelesuri. Din biografia aceasta mimată reieșea că satirul nu și-a dezmințit niciodată figura și nu și-o dezmințea nici azi. Conversația se prelungi și ajunse mai puțin interesantă. Dar Adela era nerăbdătoare să se urce la Poiana Țigăncii, pe care i-o lăudasem fără măsură. (Acum mă îndoiam dacă poiana corespunde laudelor mele, căci începeam să-mi dau seama că-i exagerasem frumusețile dintr-o necesitate mai mult stilistică.) Mi-am pus
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am ajuns la ultima însemnare pe care o făcuse Seymour: „Unul dintre oameni tocmai a telefonat din nou la baza aeriană. Dacă se ridică norii, se pare că am putea zbura mâine în zori. Oppenheim spune să nu fim prea nerăbdători. Am sunat-o pe Muriel ca s-o anunț. S-a petrecut un lucru ciudat. Mi-a răspuns la telefon și repeta întruna «alo!». Vocea nu-mi funcționa. Aproape că a închis aparatul. Dacă aș putea să mă calmez puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
iubitorul de Dumnezeu sau urâtorul de Dumnezeu (se pare că niciodată ceva între acestea două), sfântul sau nelegiuitul, moralistul sau imoralul - cel ce poate scrie un poem care să fie un poem. El este ploierul-fluierar printre ființele omenești, și sunt nerăbdător să vă povestesc puținul pe care-l știu despre zborurile sale, căldura sa, incredibila sa inimă. Încă de la începutul anului 1948, am stat ca o cloșcă - familia mea consideră că am făcut-o literalmente - pe un caiet cu pagini detașabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
directe. Pe scurt, scrierea „a ceva, a orice“, despre care expertul meu sfătuitor îmi spune că-mi va face mare bucurie s-o produc, va fi o amănunțită descriere fizică a lui Seymour, scrisă de cineva care nu e deloc nerăbdător să și-l scoată din inimă - cu alte cuvinte, exacte și neobrăzate, de către mine însumi. Firele de păr care-i săreau la frizerie, când se tundea. Acum e mâine seară și stau aici, bineînțeles, în smoching. Firele de păr care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și penele din cuib se umeziseră din nou, cochiliile de melci se târau și ele prin iarbă, deodată Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de ziuă?!“ Și, abandonând pe cerdac tămâia și agheasma, Mașa desprinse dintr-un cui găletușa, se Îndreptă spre grajd, unde căprița ei, pe care bunica ei o botezase Evlampia și pe care Mașa o alinta cu Evlavia, o aștepta behăind nerăbdătoare cu ugerul doldora de lapte. În timp ce laptele țârâia clipocind În găletușă, Mașa se gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]