1,553 matches
-
depășesc atât forțele naturii, cât și pe aceasta. După ceea ce a făcut ea pentru Jason la Colchida, după ce l-a întinerit pe tatăl său Eson la întoarcere, după ce a legat focuri invizibile darului făcut Creuzei, acest car zburător nu pare neverosimil, și acest poem nu are nevoie de o altă pregătire, pentru acest efect extraordinar." Miraculosul scenic din secolul al XVII-lea își găsește refugiu în operă, gen a cărui estetică nu se bazează pe verosimil. Transpoziția introdusă de cântec ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și regulile proprii artei dramatice. Corneille, ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care pune în scenă umanitatea medie, și nu tragediei, populată de ființe ieșite din comun. Eroii săi tragici subliniază ei înșiși cu mândrie aspectul extraordinar al destinului lor. Schlegel va atrage atenția, în Cursul de Literatură dramatică, din 1809, asupra neverosimilului pe care se bazează intriga din Horace. Cum au putut cele două orașe, Alba și Roma, să-și încredințeze destinul unor campioni uniți prin legături familiale și afective atât de profunde? Cearta în jurul Cidului ilustrează această dezbatere asupra verosimilului. Scudéry
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin legături familiale și afective atât de profunde? Cearta în jurul Cidului ilustrează această dezbatere asupra verosimilului. Scudéry mai întâi, în Observații asupra Cidului, din 1637, Chapelain apoi, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi lipsește atât unul, cât și celălalt verosimil, comun și extraordinar. Căci nici buna cuviință a moravurilor unei Fete virtuoase, la început, nu este respectată de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să descurce situația", scrie Chapelain. Intervenția lui Don Fernand în deznodământ apare absolut neverosimilă. "Deznodământul Intrigii nu este bazat decât pe nedreptatea bruscă a lui Fernand, care, ca un Zeu ieșit dintr-o mașinărie, vine să comande o căsătorie pe care în mod rezonabil nici nu ar fi trebuit s-o propună." Dacă autenticitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poetul tragic trebuie să le păstreze în această privință, este să nu introducă vreodată un Erou sau o Eroină cu alte înclinații decât cele pe care Istoriile le-au remarcat odinioară la ei." Când tradiția nu este respectată, piesa, din cauza neverosimilului său, nu poate căpăta adeziunea publicului. "[Autorul de tragedii] nu ar avea amabilitatea să ne facă (...) un Alexandru galant, și încă mai îndrăgostit de farmecele încântătoarei Ipsicrate, decât de Sceptrul soțului ei și de bogățiile Persiei? Un Scipion affété (plin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, atitudinea Ximenei nu satisface "conveniența", căci ea este în contradicție cu rangul eroinei. Faptul că Ximena acceptă să-l primească pe Rodrigo la ea în apartamente, după uciderea tatălui său, este taxat ca neverosimil. Este imposibil ca o fată tânără de obârșie nobilă, care a primit cea mai perfectă educație, și care este prezentată drept plină de virtuți la începutul piesei, să ia în căsătorie pe ucigașul tatălui său. Un asemenea comportament face dovada
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face un frumos joc de Teatru." Aparteul, care oferă o situație de vorbire tot atât de nerealistă ca și monologul, riscă și să distrugă iluzia. D'Aubignac îi subliniază, în nenumărate rânduri, neverosimilul. "Este foarte puțin rezonabil (orice ar spune despre asta Scaliger printr-o mare indulgență față de Teatru) ca un Actor să vorbească destul de tare pentru a fi auzit de cei care sunt foarte departe de el, și ca celălalt Actor, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce-i desparte. Când peretele este scos, se presupune că scena este transportată altundeva pentru ca alte personaje, care nu împart aceleași locuri, să poată interveni în discuție la rândul lor. Un astfel de procedeu nu poate decât să șocheze, prin neverosimilul lui, gustul clasic. Se poate vedea de aici cât de ridicol a fost în Thisbé a lui Théophile un perete înălțat pe scena teatrului, prin care ea vorbea cu Piram, și care dispărea când se retrăgeau ei pentru ca alți actori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care i se refuză sub pretextul regulilor, pentru a nu le înlocui decât prin povestiri insipide, în comparație cu acțiunile înseși..." Cât despre Marivaux (1688-1763), în Insula Rațiunii (L'Ile de la Raison, 1727), își bate vesel joc de tragedie căreia îi denunță neverosimilul permanent prin intermediul cuvintelor lui Blectrue, consilier al Guvernatorului, căruia îi incumbă sarcina de a readuce la rațiune pe cei ce ajung pe insulă, în special pe Poet. "Poetul Uite, mă amuzam la mine în țară cu lucrări de-ale spiritului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedia veche și modernă") În timp ce genul tragic, minat din interior, nu poate decât să moară, comedia, deși sever amenințată și ea, va reuși să se transforme. Dacă nu mai place, asta se datorează faptului că personajul comic, caricaturizat, apare ca neverosimil. Teoreticienii subliniază faptul că am căuta zadarnic, în societate, un om așa cum îl zugrăvesc autorii comici. Astfel, Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, scrie: "...un caracter nu se construiește pe baza unei trăsături exagerate. Trebuie deci să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă la un eveniment care, presupunându-l adevărat și petrecut sub ochii săi între cetățeni, nu ar putea să nu producă un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poezia dramatică, capitolul XV, "Despre Antracte") Dacă teoreticienii dramei păstrează unitatea de acțiune, ei condamnă în schimb unitățile de loc și de timp, ca o constrângere inutilă care nu poate decât să întrerupă desfășurarea acțiunii sau să o păteze de neverosimil. Louis-Sébastien Mercier citează libertatea temporală pe care și-o arogă Shakespeare. "Shakespeare, scrie el în Noul Examen al tragediei, ne spune într-un mod foarte convingător, că poetul este suveran în modificarea după voie a acțiunii care trebuie să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bineînțeles să regăsească regulile pe care Aristotel le-a formulat în lumina pieselor tragice grecești. El îi este cu mult superior lui Voltaire, care pretinde că îl egalează. Comparând Hamlet și Sémiramis, două piese în care apar umbre, Lessing subliniază neverosimilul lui Sémiramis unde Voltaire arată umbra lui Ninus în plină zi, în timp ce Shakespeare are abilitatea de a face să apară în mod confuz spectrul regelui noaptea. Lessing, după cum se vede, nu este la prima lui contradicție, propunând ca model de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace numeroase aspecte neverosimile și să strâmbe firescul. El îl pune pe Orazio să spună, jucând rolul autorului dramatic din Teatrul comic: "Comedia simplă se poate face într-un același decor. Însă comedia de intrigă nu o poate face fără constrângere. Anticii nu au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dă tonul; dar spun că aceste unități nu sunt deloc necesare la producerea emoției profunde și la veritabilul efect dramatic." În Prefața la Cromwell, Hugo constată și el că, deși construite sub pretextul verosimilului, aceste două unități generează deseori situații neverosimile. Ce poate fi mai neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care sosesc, nu se știe cum, conspiratorii pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste unități nu sunt deloc necesare la producerea emoției profunde și la veritabilul efect dramatic." În Prefața la Cromwell, Hugo constată și el că, deși construite sub pretextul verosimilului, aceste două unități generează deseori situații neverosimile. Ce poate fi mai neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care sosesc, nu se știe cum, conspiratorii pentru a declama împotriva tiranului, tiranul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei doi predecesori ai lui, toate aspectele neverosimile, revoltându-se mai ales împotriva celor pe care le-a cultivat Romantismul. El își expune concepția despre teatru în două volume pe care le publică în 1881, Naturalismul în teatru (Le Naturalisme au théâtre) și Autorii noștri dramatici (Nos Auteurs
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care are mirosul poporului. Și nu trebuie să tragem concluzia că întreg poporul este rău; căci personajele mele nu sunt rele, sunt numai ignorante și depravate de mediul de muncă aspru și de mizerie în care trăiesc." 6.1. Refuzul neverosimilului Condamnarea pe care Zola o face să apese asupra dramei romantice este fără drept de apel. "Cele mai frumoase modele ale genului nu sunt, cum s-a spus, decât opere de mare spectacol." Acesta este verdictul său. Recunoaște totuși, cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este tot atât de falsă; ea a substituit pur și simplu o retorică unei retorici, a creat un jargon și procedee și mai intolerabile. Mai completați
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Unei retorici limfatice, mișcarea de la 1830 i-a substituit o retorică nervoasă și plină de sânge, asta-i tot." Zola, care vede în Ruy Blas, cea mai umană și cea mai vie din dramele lui Hugo, nu subliniază mai puțin neverosimilul situației și personajului. Ruy Blas, care nu are nimic dintr-un lacheu, nu este decât "o abstracțiune a domesticității care sfârșește pierzându-se printre stele"93. "Livreaua, în viață, a fost accidentul unei ore, scrie Zola în Autorii noștri dramatici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adesea că o primă minciună cere o serie întreagă de minciuni, și nimic nu este mai adevărat în literatură; dacă părăsim terenul cel solid al realului, ne pomenim aruncați în absurd, în fiecare clipă trebuie să întărim prin noi aspecte neverosimile acele aspecte de neverosimil care se prăbușesc." În Scrisoare pentru Tineri (Lettre à la Jeunesse) scrisă la ieșirea de la o reprezentație a lui Ruy Blas la Comedia-Franceză, care a dezlănțuit entuziasmul presei, Zola se adresează tinerilor pentru a le arăta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
minciună cere o serie întreagă de minciuni, și nimic nu este mai adevărat în literatură; dacă părăsim terenul cel solid al realului, ne pomenim aruncați în absurd, în fiecare clipă trebuie să întărim prin noi aspecte neverosimile acele aspecte de neverosimil care se prăbușesc." În Scrisoare pentru Tineri (Lettre à la Jeunesse) scrisă la ieșirea de la o reprezentație a lui Ruy Blas la Comedia-Franceză, care a dezlănțuit entuziasmul presei, Zola se adresează tinerilor pentru a le arăta că ideologia unei asemenea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
grindă a construcției, totul se prăbușește. Este un castel de cărți de joc, pe care trebuie să-l privești de departe, evitând să-l răstorni cu o suflare". Zola se arată de neîmblânzit mai ales în privința melodramei care a exagerat neverosimilul situațiilor și al personajelor. El nu poate decât să se bucure văzând-o agonizând. Nu este decât o "mașinărie", "un basm de adormit copiii", în care nu există "niciun cuvânt despre viață, nici cea mai mică grijă pentru adevărurile omenești
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-ntre ele surori ca și în viață Muzica dansul acrobația poezia pictura Corurile acțiunile și decorurile multiple Veți găsi aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]