1,551 matches
-
cauze sau embleme ale acesteia. Imperfectul introduce personajul feminin în operă, este un timp al irealului și al potențialului 256, durativ în același timp: „Era și-o târgoveață de la Bath”257. Personajul feminin prinde contur prin procedeul „listei”, al enumerării: „Nițel cam tare de urechi, păcat!”258 - este o remarcă hazlie a naratorului focalizator, denotând vârsta femeii, trecută se pare de prima tinerețe. „Nici Ghentul și nici Yprul nu avea/ Mai de ispravă țesător ca ea”259 - ocupația practicată, se pare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bun n-a fost .... D: Hai să trecem mai departe. (Cu o voce care indica, simultan, dorință, rugăminte și ordin) A: Poate chiar pe nemeritat pentru instituția prezidențială. T: Vă mulțumesc. A: Acum, acum sigur, lucrurile s-au mai lămurit nițel. (voce nesigură, și o expresie a feței ce contraziceau veridicitatea celor afirmate) D: Mulțumesc. (Un zâmbet ironic și privirea Îndreptată spre A, căutând, În ochii acestuia, confirmarea contrariului a ceea ce A tocmai a afirmat) Înregistrare nr. 2 Data și ora
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
există N-or să aibă prea curând, Foaia albă de revistă. Cu aceeași nerăbdare Le va proslăvi-n arcuș, Maestrul de-o biată clipă Ion Alex. Angheluș. Doamnele-or citi gentile, Domnișoarele la felși încet spre cimitire Ne vom apleca nițel! S-a aplecat mai mult. „În iulie 1986 mă aflam în cortegiul funerar...” scria la 20 aprilie 2006, după 20 de ani, Teodor Pracsiu, în revista de cultură „Prutul” nr.2 (42), septembrie 2006, care apare la Huși, tipărită la
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
măcar până avea să se transforme și altcevaul de mine în banalitate. Și, probabil, că așa a și fost, însă n-o să știu niciodată, cu toți cititorii în stele, dacă i-a fost drag acest altceva, dacă a fost doar nițel îndrăgostit sau dacă s-a lăsat furat de neașteptatul prezenței mele în viața lui și de ceea ce eu simțeam pentru el. Dintre cele două străzi surate care încercuiau templul lui Apolo din Siracusa, am pornit pe cea elegantă, nu de
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
de unde să știu atunci că-i plac tăcerile? dar nici mie nu-mi ieșeau prea multe cuvinte... am plecat din cafenea gândindu-mă: "ce caut eu aici?" m-am uitat la tine. stăteai zgribulit ca un pui de bogdaproste... deși nițel mai încolo te flanca un Audi... zgribulit sub glugă... cu mâinile, cu care nu știai ce să faci, strânse în buzunare... până la urmă ți-ai făcut curaj și m-ai luat stângaci în brațe... m-am uitat încă o dată la
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
pic plecată - că mi se face ziua frumoasă de la două cuvinte, indiferent ce multe altele mai are de oferit ziua aia... și la tine mă uit cum stai în colțul tau și probabil îți spui: "las că se mai prostește nițel și-i trece încet încet..." uneori și eu aș vrea să treacă, dar e ca în capcana aia în care, cu cât te zbați mai mult să ieși, cu atât se strânge lațul mai tare... nu pot decât să sper
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
treaba la calculator... așa că... am adormit în fotoliul roșu, cu o pernă din alea roșii în brațe, după ce ți-am dat jos geanta doldora de hârtii... tricoul tău albastru l-am uitat acolo, pe marginea fotoliului, și s-a mototolit nițel... nu-i nimic! dacă îl calci la loc, totul e în regulă!... noapte bună am ajuns de 30 de minute, am băgat mașina în garaj și trebuie să termin musai un studiu pentru mâine! după ce ai plecat, am mers pe
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
a hotărât Faulques, modul, Între cuviincios și Învechit, În care Își căuta cu grijă unele cuvinte, cu pauze În căutarea termenului precis. Musafirul a dus, În fine, paharul la gură, neluându-și privirile de la interlocutorul său. Amândoi au mai tăcut nițel. - Îmi pare rău, a spus Faulques. Nu-mi aminteam de dumneata. - E normal. Păreai foarte afectat. - Nu vorbesc despre Borovo Naselje, ci de fotografia pe care ți-o făcusem cu câteva zile Înainte. Fața dumitale a fost coperta multor reviste
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care treceau ținându-se de mână, nu observase că era de o frumusețe unică, zveltă, mlădie, de căprioară cu mișcări subtile, a cărei privire, pe de altă parte, nega inocența. Fiindcă ea avea un mod caracteristic de a privi, lăsând nițel capul În jos și ridicând ochii, jumătate ironic, jumătate insolent. O privire de vânător primejdios, gândise imediat Faulques. Diana cu o tolbă de fotograf și două camere foto. Luaseră masa Împreună Într-un restaurant din apropierea pieței Santo Domingo, după ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Am să vin, mulțumesc. Chiar mâine, dacă nu te deranjez. A aruncat departe mucul țigării aproape terminate, cu o mișcare a arătătorului sub degetul mare, și s-a uitat Îndelung cum acesta continua să fumege În țărână. Apoi a băut nițică bere și s-a șters la gură cu dosul palmei. — Mai Îngăduie-mi o Întrebare, a zis.Știi, oare, de ce omul Îi torturează și-i ucide pe cei din aceeași specie cu el? În treizeci de ani de fotografie ai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Dumneata nu ești prea milos, domnule. - Nu sunt. Dar e ciudat că spui asta. - Și, după părerea dumitale, ce ne ocrotește? Cultura, cum ai insinuat mai Înainte? Arta? - Nu știu. Nu cred. Markovic părea decepționat, așa că Faulques s-a gândit nițel. - Bănuiesc, a adăugat, că nimic nu poate să schimbe natura umană. Ori s-o țină mereu la distanță. A mai meditat un pic. O tânără bine se plimba pe lângă ghișeul cu bilete pentru șalupa turistică. Poate că-i ea, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
protagonist. Ori, ca să epuizăm chestiunea, ambele lucruri În același timp: era În egală măsură victimă și vinovat. Au stat și au privit fresca, În tăcere, nemișcați. Unul lângă altul. Apoi Markovic și-a scos țigara din gură. S-a aplecat nițel, ca să-i vadă mai bine pe cei doi bărbați ce se băteau În cuțite, Îmbrățișați În prim-plan, În partea de jos a picturii. - E adevărat că unii fotografi plătesc ca să fie omorâți oameni În fața camerelor lor foto? Faulques a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
genunchi În șanțul de scurgere al șoselei ce ducea spre Borovo Naselje. Cel puțin, până În clipa când ai pus mâna pe camera foto și ai pozat-o pe femeie. Faulques n-a răspuns. Se dusese la perete și, aplecându-se nițel spre scena pictată, o studia de aproape. Era atât de evident, că s-a blestemat fiindcă nu-și dăduse seama mai Înainte. A luat un burete verde de bucătărie și a frecat ușor și cu mare grijă chipul bărbatului care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Faulques bea cu Înghițituri scurte, privindu-l. Fără să spună vreo vorbă, s-a șters la gură cu dosul palmei. Celălalt dădea din cap cu scurte gesturi afirmative. Părea să confirme ceva. La sfârșit, și-a deschis berea, a băut nițel, a pus-o pe jos și și-a aprins o țigară. - Vrei să vorbim despre femeia care a murit pe șosea? - Nu. - Eu am vorbit despre a mea. S-au privit mult timp În tăcere. Markovic a tras de trei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
răsucea cu o Îndemânare de invidiat pastele pe furculiță, se ștergea la gură cu șervetul ori Îl privea pe Faulques În ochi, cu toată lumina Renașterii reflectată În ai săi. În cinci minute, a adăugat imediat, coborând tonul (se aplecase nițel spre el, cu coatele pe masă și degetele Împletite, privindu-l dezinvolt), vreau să mergem la hotel, să mă iubești și să mă faci curvă. Capisci? Stau aici, cu tine, și mănânc spaghete exact la optzeci și cinci de kilometri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
oră până se crapă de ziuă. - Nu aveam nevoie de mai mult timp. Dumneata aveai dreptate. - Nu pricep. - Aproape am terminat de lucrat, și nici nu știam. Au tăcut. După un moment, silueta Întunecată a lui Markovic s-a deplasat nițel. Următorul licăr al farului l-a arătat așezat pe o piatră. Pictorul de război s-a lăsat pe vine lângă el. - Ești Înarmat, domnule Faulques? - Într-o oarecare măsură. - Atunci, nu te apropia prea mult. A urmat altă pauză lungă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
punctul exact. - Mă bucur că ți-am fost de folos. - A fost și mai mult. M-ai făcut să văd lucruri pe care nu le vedeam. O pauză. Poate că Markovic reflecta la ceea ce tocmai auzise. Faulques s-a mișcat nițel și s-a lăsat jos, sprijinindu-se de trunchiul unui pin. S-a uitat la luminile farului, la covorul luminos al cartierelor care suiau tot mai sus pe versantul muntelui, dincolo de Puerto Umbría, și la bolta neagră, spuzită cu stele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și de bun ton ca o damă să se învîrtească pe Șosea cel puțin de două ori, de la havuz până la rondul cel mare, răsturnată pe un fund de mătase albastră, vânătă sau galbenă; apoi să se coboare ca să-și târască nițel coada rochii prin praf, înconjurată de trei-patru elegante, urmată pas cu pas de mândrul lacheu care-i duce manteluța de cinci dramuri pe brațe." Ion Ghica are pe deasupra un dar de narator incomparabil, o imaginație arabă. Cu puncte de plecare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cam veche, cu sintaxa ei frumoasă dar grea, cu multele ei locuțiuni, îi cam jena pe prietenii noștri, am dat-o de o parte și am primit o ciripitură de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită pe care cineva, dacă știe nițică franțuzească, o învață într-o săptămână de zile (s.n.)"360. Abordarea transfrastică sau discursiv-textuală permite identificarea mecanismelor relaționale de obținere a coeziunii în publicistica eminesciană. Element definitoriu al conceptului de text, coeziunea definește ansamblul trăsăturilor care asigură unitatea sintactică a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
i-l refuzase), punând capăt unei situații devenite intolerabile. Îndrăgostiții se mai întâlnesc o dată în gangul Teatrului Liric, pentru a-și spune oful din urmă, într-o scenă de cea mai pură factură melodramatică, pe care merită s-o detaliez nițel. Deși conștient de propria lașitate, care-l făcea să fugă de responsabilitate și să caute dinadins suferința în dragoste, umilitul Bizu e prea copleșit de importanța momentului și izbucnește în lacrimi în prezența femeii, impresionat atât de gândul inevitabilei despărțiri
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
omul iubit "să vină la Rădeana de Paști, să le arunce împreună bucăți de pâine crapilor", chiar dacă, pe moment, el refuză s-o ia de braț și o conduce tăcut, gândindu-se la cealaltă femeie, care-l aștepta, doritoare. Descumpănită nițel din pricina inadecvării dintre "vis" și "realitate" (altfel își imaginase ea scena reîntâlnirii), Mili începe să se teamă de oglinzi, în care "se zărea lividă, dizlocată sau turtită ca prin panopticuri [...] ce deformau liniile, subliniau defectele". Privindu-se cu un ochi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
chiar plicticoase, prin proliferarea fără precedent a șablonului, a locului comun, a Îndrumătorului crâncen, Întunecat, veșnic vigilent ori dimpotrivă a veșnicului vesel-aed, și-apoi lucrurile se cam știu - mi-ar putea reproșa vreun urmaș al acelui Îndrumător sau rapsod care, nițel mai bemolizat vreme de vreo 30 de ani, a ținut aceleași hățuri În cultură ori Învățământ, le mai ține Încă și mai are șanse vreo zece ani. Îi spun aceluia și altora, ejusdem farinae de la a cunoaște În general, până la
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
să muște tare Dar și să strângă dinții. De l-am răpi odată De-acolo, sus, din nori, Și l-am pofti ca oaspe La noi, la scriitori, Ar savura tartina - Căci sus, acolo, nu-s Și-ar asculta poeme, Nițel pe gânduri dus. Apoi, când În concluzii, Un fraged autor, Ușor autocritic, Ușor sforăitor, Ar arăta cum omul I-un foc de nestemate, Dar «vai, la mine-n cântec, E palid, din păcate», Înaltul oaspe-ar spune, Privind discret la
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
despre capetele cozii, marinează-le, bucătare! Și acum, poți pleca! Dar abia făcuse trei pași moș Țigău, că secundul îl chemă înapoi: Ă Bucătare, mîine, în cartul de la miezul nopții, adu-mi niște cotlete. Auzi? Hai, acum șterge-o... Stai nițel! Fă o plecăciune înainte de te cari! înc-o dată! Stop! La micul dejun, chiftele de balenă, nu uita! Ă Zău c-aș dori mai degrabă să-l mănînce balena pe el decît el pe balenă! Al naibii să fiu dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Fii serios! îl repezi Flask. Are un polonic și un bidon de ulei. I s-a terminat desigur uleiul și vine să ne cerșească un pic. Oricît de curios ar putea să pară ca o balenieră să ceară cu împrumut nițel ulei într-o regiune unde vînau balene și oricît ar contrazice străvechea zicală „a vinde castraveți la grădinari“, asemenea lucruri se întîmplă uneori în realitate; în cazul de față, căpitanul Derick de Deer ținea efectiv în mînă un polonic, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]