9,005 matches
-
toți ceilalți luați împreună. încă din anul 1437 când între unguri, sași și secui s-a încheiat înțelegerea numită „Unio trium nationum”, Unirea celor trei națiuni, românii au fost excluși, fiind declarați venetici, tolerați și lipsiți de „națio”, de origine nobilă. în baza acestei înțelegeri, românii au fost marginalizați, excluși de la funcții, umiliți și batjocoriți, transformați în robi pe moșiile nobililor. în secolul al XVIII-lea când începe să se dezvolte conștiința națională românească, mișcarea pentru recunoașterea națiunii politice românești este
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ortodocși în marea majoritate, s-au văzut stăpâniți de nobilii și episcopii unguri care erau catolici. La insistențele și presiunile papilor de la Roma, regii maghiari, între care Ludovic cel Mare, dă la 1366 un edict prin care nu putea fi nobil decât nobilul de religie catolică. Atunci sa petrecut drama nobilimii române din Ardeal: o parte și-au menținut domeniile și titlurile dar au renunțat la religia ortodoxă, devenind catolici, iar urmarea a fost pierderea limbii și naționalității, devenind nobili maghiari
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a fost recunoscută cu drepturi egale, alături de religia catolică, calvină, luterană și evanghelică. Preoții ortodocși erau în stare de iobăgie, trăiau aidoma comunității sătești, nu se bucurau de niciun drept. Asupra românilor s-a abătut mai întâi urgia reformei religioase. Nobilii unguri, trecuți la catolicism, voiau să-i atragă și pe români, dar s-au lovit de rezistența credincioșilor ortodocși, a preoților și vlădicilor români. După ocuparea Transilvaniei de către habsburgi (1699, pacea de la Karlovitz), a început atragerea românilor la unirea cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
n-au înțeles din textul jurământului cuvântul Podanik (supus, vasal), au ales calea bejeniei și pribegia, considerată calea demnității și libertății. ranii români din Bucovina își părăseau locurile de așezare și din cauza situației economice: lipsa pământului care aparținea proprietarilor boieri (nobili), mănăstirilor sau domeniului imperial; lipsa unor gospodării întemeiate cu case, acareturi (în locul acestora aveau niște locuințe monocelulare, de tip bordei, făr uri și grajduri în jur) și din această cauză, în fugă, țăranul își lua familia și vitele și într-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vie cu loc de prisacă și pomi în 27 ianuarie 1665 și, respectiv, în 17 martie 1665. Facem cuvenita precizare că vița de vie autohtonă (creștea și în mod sălbatică prin păduri și prin rediuri) era deosebită de vița altoită (nobilă) care se cultivă acum. Vița autohtonă era de calitate superioară (renumitele vinuri de Cotnari din care a băut țarul Rusiei, Petru cel Mare, când a venit la Iași, în 1711, și domnitor era Dimitrie Cantemir), nu avea nevoie de îngrijiri
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
livezi rămâneau să le stăpânăească ei și urmașii lor, cu condiția să plătească „zeciuiala” (a zecea parte din recoltă). După distrugerea vechilor plantații de vii, în podgorii s-au plantat viță altoi, iar țăranii au cultivat o viță hibrid. Viță nobilă avea la Lunca preotul Ion Păvăluță, iar la Fruntești (Moara lui Conachi) un țăran înstărit care avea și cazan de rachiu. Evident, proprietarii Rosetti aveau plantații de vii nobile, via lui Boteanu în Slobozia - Filipeni și via Virginiei Lambrino cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bune, creștea vița autohtonă. Cei din Fruntești și-au concentrat viile - diferite soiuri hibride - pe panta dealului care vine spre locul numit „La Velniță”, unde, cât timp a fost C.A.P.-ul, s-au plantat 33 de hectare de viță nobilă, altoită. La această vie au lucrat pe bani puțini, în căldură și cu vermorelul în spate, cu apă rece și piatră vânătă, mulți locuitori din Slobozia. Unul dintre ei a fost Vasilaș Costică, om harnic, priceput la multe treburi, care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
este hirotonit preot în parohia Lunca - Filipeni. Om harnică și vrednic, se gospodărește singur prinzând rădăcini în Lunca: își face o casă încăpătoare pe o bucată de loc cumpărată de la Vasile V. Iacobeanu, de din vale de biserică, plantează vie nobilă și pomi. Îl țin minte pe preotul Păvăluță care, în tot anul, când venea cu Nașterea Domnului, se oprea la noi, lua masa de post și bea o cafea. Dascălul bisericii era Gheorghe Pintilescu, om voinic, roșu la față, cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dobitocule, i-o tăie Merceditas. Și lasă-l să vorbească pe dom’ doctor. Don Anacleto respiră adînc și, recăpătîndu-și Înfățișarea demnă, Începu să facă raportul evenimentelor cu obișnuita lui maiestuozitate. — Prieteni, viața e o dramă, și pînă și cele mai nobile făpturi ale Domnului gustă din fierea unui destin capricios și obstinat. Ieri noapte, spre zori, pe cînd orașul Își dormea somnul atît de meritat de popoarele harnice, don Federico Flaviá i Pujades, vecinul stimat care a contribuit atît de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din Anglia decretează că a reuși din punct de vedere material înseamnă a-ți dovedi ție însuți că faci parte dintre aleșii lui Dumnezeu și că, prin urmare, ai acces la paradis. Altfel spus, a te îmbogăți este un țel nobil; și ar fi chiar onorabil din punct de vedere moral să te lauzi că ești bogat. Astfel, Boston devine primul port al Americii, exportând rom, pește, sare și tutun. La începutul secolului al XIX-lea, regiunea de nord-est a Statelor Unite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
-l deschidă, cuvintele șablonizate care, în general, deschid discursurile de această natură. Într-adevăr, având în vedere subiectul delicat al comunicatului, era aproape ofensator să spună Dragi compatrioți sau Stimați concetățeni sau, eventual, printr-o modalitate mai simplă și mai nobilă dacă momentul era de cântat cu un tremolo adecvat pe coarda iubirii de patrie, Portugheeeeeze, Portugheeeeezi, cuvinte care, ne grăbim să clarificăm, apar doar datorită unei presupuneri absolut gratuite, fără nici un fel de fundament obiectiv, aceea că teatrul evenimentelor extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
consemnăm înainte, Sărmanii, spunea el aproape plângând, pariez că vor fi masacrați, pariez că vor fi masacrați. Până la urmă, și fapta minunată nu s-a produs numai pe strada aceea și nici numai în acea clădire, rivalizând cu cele mai nobile exemple istorice de iubire pentru aproapele nostru, atât de natură religioasă cât și laică, calomniații și insultații albicioși au coborât să-i ajute pe învinșii facțiunii adversare, fiecare a hotărât pe cont propriu și singur cu conștiința lui, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fi fost mult mai puțin particulară decât ar fi legitim să se aștepte cineva de la niște pereți capitonați, care, cine știe dacă nu ascundeau niște microfoane de ultimă generație, din acelea pe care numai un copoi electronic cu cel mai nobil pedigri reușește să le adulmece și să le ia urma. Oricum ar fi, răul nu mai avea leac, secretele de stat se află într-adevăr într-o perioadă nefericită, nu are cine să le apere. Atât de conștient este prim-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
considera convenabil să și le amintească, ar trebui cu siguranță să-l ducă la timpul potrivit până la rangurile cele mai înalte ale Bisericii. Parcă îi și văd picioarele musculoase înfășurate în ghetrele episcopale. A fost o operă îndrăzneață, poate chiar nobilă, întrucât este probabil că legenda general acceptată contribuise în bună măsură la sporirea reputației lui Strickland. Într-adevăr, sunt mulți oameni care au fost atrași spre arta lui de faptul că-i detestau caracterul, ori de compătimirea cu care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scăpărător? - Se pare că atenția domniei tale nu se Îndreaptă numai spre misterele naturii și ale lui Dumnezeu, continuă Dante arătând spre spectacolul din spatele lor. - Misiunea Înțeleptului e aceea de a ști. Iar a ști totul e ambiția cea mai nobilă, răspunse Arrigo după o clipă. - A ști totul e un alt fel de a denumi omnisciența. Iar omnisciența e atributul doar al lui Dumnezeu, precum arată Toma din Aquino și sfântul Bonaventura, printre mulți alții, replică poetul. Pe nesimțite, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omul s-ar fi Îmbrăcat după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era un pelerin Înzestrat cu solide mijloace economice, după cum indica și prezența lui În zona nobilă a hanului. Înfrângându-și scârba instinctivă, priorul mișcă ușor capul, Îndepărtându-i părul alb și lung ce Îi cobora pe ambele părți ale feței, pe care o, și apoi Îl ridică spre sine. Chipul victimei acoperea era marcat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ocheadă rapidă, făcu semn că da. Dante parcurse cu privirea Întregul grup, oprindu-se asupra fiecăruia dintre ei. Arătă spre cel care ședea În capul mesei, cu capul Înfundat Între umeri și cu o expresie contrariată pe chipul cu trăsături nobile. Parcă Îl mai văzuse pe undeva. Era cel mai tânăr, douăzeci de ani sau ceva mai puțin. - Franceschino Colonna, roman, murmură hangiul. S-a Întors de la Bologna. E student și se duce la Roma. Pe dată, Dante Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mele atinge punctul culminnat. Și nu spre mai bine mă poate pașii, răspunse, așteptându-și tovarășul. - Vremea mea e și mai Înaintată. Nu Însă și visele ei, cum nici ale dumitale, cu siguranță... Pentru cine are o inimă atât de nobilă Încât să mai nutrească vise. - Visele ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se Întrebe de ce Fecioara era expusă În interiorul acelui tabernacol din lemn și nu În plină lumină, pe altar. Putea exista o explicație În afară de simpla dorință de a ocroti relicva și de a o slăvi așezând-o Într-un cadru nobil? Cu siguranță, În ladă nu mai era loc pentru nimic altceva. Poate că trebuia să renunțe, iar semeția minții sale să se plece dinaintea unui lucru pe care simțurile se Încăpățânau să i-l confirme: era posibil ca o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a feri de vedere laturile postamentului, care ar fi dat În vileag trucul. Zâmbetul i se preschimbase Într-un râs nestăpânit. Oricât ar fi Încercat să și-l Înfrâneze, ochii i se umpluseră de lacrimi. Îi reveni În minte chipul nobil al lui Arrigo: păcălit și dânsul, ca ultimul țăran de pe câmp, de vulturul acela de Brandan. Într-acestea, i se păru că aude un zgomot. Își Îndreptă privirea spre ușa sacristiei, care se deschisese. O umbră intrase și se furișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cealaltă, Încerca să Își ascundă fața. Dante sări asupra lui, descoperindu-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut, Însă pe chipul lui Începuse un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aminte. O fată care știe limbajul semnelor. Nici aceasta... continuă el, arătând spre tăcuta prezență acoperită de văl, nu poate vorbi. Am nevoie de ajutor ca să pot sta de vorbă cu ea. Și vreau discreție deplină, dată fiind condiția sa nobilă. - Dar pentru ce mi-o aduci așa, acoperită, de parcă ar fi o leproasă? replică Lagia bănuitoare, făcând un pas Îndărăt. - Nu-i nici o boală. Fă cum ți-am cerut, și repede. Femeia lăsă să se scurgă câteva clipe. - Pietra! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chipul unei fete. Recunoscându-l pe Dante, făcu o grimasă. - Caut-o pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați-mă, domnia ta... și nobila doamnă, Îi zise apoi lui Dante, aruncându-i o privire ironică. Priorule, mereu apari pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne că nu prea are parte de bucuriile patului conjugal, chiar dacă ți-a fătat copii. Dar, firește, În „Paradisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
printr-o zidărie din blocuri grosolane de tuf, se obținuse astfel un spațiu vast, care se Întindea Îndărătul edificiului, pe toată lungimea lui. Ar fi putut fi sediul unui priorat, Își zise poetul. Sau capitulul unei mânăstiri. Sau aula unui nobil tribunal. Sau curtea unui rege barbar. Era, În schimb, doar locul unde se aciuise taverna lui Ceccherino. Rușinea Floenței. Pe fațadă, Între cele două coloane centrale, se deschidea o ușă joasă și largă, Întărită cu piroane și benzi de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să stea de vorbă cu dânsul, explicându-i planurile sale precum un castelan propriului vechil? Poate că urcușul până la lumina lui o fi Îngăduite, Însă doar ca ispășire și ca Învățătură de minte pentru omenirea Întreagă. - Mahomed este cel mai nobil dintre bărbați, primul și ultimul dintre profeți. Cine este mai demn decât el să viziteze tărâmurile cele mai Înalte și mai apoi să ne aducă mărturie despre ele? - Dumnezeu l-ar putea chema la el pe ultimul dintre păcătoși, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]