6,770 matches
-
în măr, de mult ați ridicat-o la vedere, e așa de frumoasăăă!!! Ați început-o pe-a doua... — Să se usuce până la sfârșitul toamnei, să rămână, dacă vă ascult, merge treaba mai ușor. Poveștile spuse... — Împletite, și Loredana râde obosită, ridurile de pe fața ei se înmulțiseră, dar spera ca toate vorbele astea să-i facă bine, să-i dispară durerea aia surdă din capul pieptului... — Împletite, dacă vreți. Eu vroiam să spun că sunt grele, grele povești, obositoare. Aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
el era acolo. Au trecut primele zece zile. Soldatul era acolo. După 30 de zile, buzele lui erau uscate, obrajii arși de vânt și trași, ochii îngustați. Dar el era acolo. Timpul trecea și tânărul era acolo, sub fereastra prințesei, obosit, tras la față, cu ochii arși. Și, în a nouăzeci și noua zi, soldatul s-a mai uitat o dată la fereastra frumoasei, a privit încă o dată în el, apoi, și-a luat armele și a plecat... Maestrul face o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
rapid, el a aflat ce-a fost de aflat, ea trebuie să-i mai explice. Dacă iubesc pe cineva, eu fac dragoste până dimineață, până la epuizare, dar numai cu el, nu-mi place mizeria, nu mă duc eu la cuplurile obosite... să terminăm odată, nu te mai uita așa la mine, lasă-mă, du-te, ieși, nu te mai uita la mine a doua oară, e OK? El se ridică enervat, a doua oară?, ce mai vrea și fata asta?... i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vorbim? — Vorbim. Cu asta, am avut-o, n-a mai putut suporta. De fapt, de atunci, de la jumătatea lui august, uite că e o lună și ceva, aproape două luni, și eu n-am mai văzut-o. Loredana vorbește greu, obosită... În dormitor, Tina transpiră iar. Acuma, de supărare. M-a lăsat singură. La Știri, se anunță că mâine va fi soare și vreme frumoasă. Soare!, iată ceva care vine prea târziu, pentru mine vine prea târziu, ca o dragoste târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să fac bani, la repetiții, la televiziuni, prezint spectacole, nimic nu e de aruncat. Cel mai mult câștiga Maestrul meu, dar acuma... nimeni nu poate să-i mai ceară nimic. * În septembrie, la începuturile sfârșitului, s-au ridicat de la masă obosiți, Maestrul era neliniștit, și asta se vedea, poate după drumul greu, aglomerat, de la mare până în București, așa gândea Loredana, dar mașina a făcut față drumului și soarelui arzător, tipul a îmbătrânit, uite ce privire pierdută are și cum respiră, cearcăne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am terminat de împletit cununile de ceapă, le-am agățat în copacul sub care stăm, dumneavoastră ați terminat poveștile, cam nimicesc poveștile astea, ați obosit, parcă sunteți altfel, Doamne, cât v-ați schimbat! Eu, la fel, îmi tremură picioarele, sunt obosită și grea, vedeți?, am obosit amândouă, dumneavoastră ați povestit încontinuu, eu am ascultat încontinuu, cuvintele de poveste ne-au schimbat, până și cepele astea au devenit mai grele. Îîî, tot nu mi-ați spus ce e cu paharul... — Paharul?, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de vorbe, grădina în care ea nu mai avea parcă loc. Degeaba mărul care își răsucea rădăcinile în același pământ, degeaba fructele coapte demult, în toamnă, atârnând ca niște stranii globule roșii înflorite pe copaci, luminând roșu cerul, degeaba Neli obosită acum, dar frumoasă ca totdeauna, degeaba lucerna, trifoiul, căpița de fân uscat, clădită artistic de oamenii care veneau la treabă, pădurea de liliac și de caprifoi din spatele casei, departe, la gardul cu vecinii, degeaba copacii toți, nimic n-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vinul, toamna în care unii au gărgăuni și căței în mintea încinsă, vântul turbat al toamnei bate și duce apele mai departe, mai departe și mai repede. Femeia se uită adânc în apa care ascultă, care așteaptă... Apoi, se întoarce obosită, dar mai ușoară, spre masa de sub mărul roșu și spre grădinăreasă, trece de ea fără să-i mai spună nimic, deschide poarta despărțitoare, ajunge greu dincolo, în curtea unde se află cuptorul de cărămidă, pergola, casa mică pe dinafară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care nu trece nimeni. E liniște. Rămasă în grădină, sub măr, pe fotoliul de nuiele împletite, Frumoasa Neli, obosită și ea, întinde o mână și mângâie cepele coapte din funia agățată în măr: ce lume, ce ocină și ce moșie mi-a arătat stăpâna mea, ce vorbe mânuiește, cât am umblat în cruciș și-n curmeziș, câte mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o bunătate de aur. Îmi pot da seama. Continuau să meargă, pierduți În mulțimea de pe Broadway, visând pe aripile muzicii care răzbătea din restaurante. Fețe noi se aprindeau și se stingeau ca un milion de lumini, fețe palide sau Îmbujorate, obosite, dar menținute În formă de o excitație epuizantă. Amory le privea fascinat. Acum Își făcea planuri de viață. Avea să fie un locuitor al New York-ului, cunoscut În toate restaurantele și cafenelele, pus la costum elegant de dimineața până seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
unei galere vikinge, cu Roland și Horațiu, cu Sir Nigel și Ted Cory, frecat și despuiat la piele și aruncat din propria voință În hăul dintre valuri, luptându-se cu mareea, auzind de departe tunetul aplauzelor... la urmă Învinețit și obosit, dar Încă nelăsându-se placat, mișcându-se În cercuri, răsucindu-se, schimbând pasul, Împingându-și adversarul cu cotul... aruncându-se pe burtă dincolo de buturile celor de la Groton, ținut de picioare de doi adversari, Înscriind unicul eseu al meciului. PSIHOLOGIA PIȘICHERULUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să faci cunoștință astă-seară - oameni mai tineri. ROSALIND (dă din cap cu Înțelepciune) Cam de patruzeci și cinci de ani? DOAMNA CONNAGE (tăios): Și de ce nu? ROSALIND: O, e-n regulă, ei cunosc viața și arată atât de adorabil de obosiți ( Își scutură buclele), dar, oricum, dansează. DOAMNA CONNAGE: Încă n-am făcut cunoștință cu domnul Blaine, dar am impresia că n-o să-ți placă. Nu pare a fi un om care produce bani. ROSALIND: Mamă, eu nu mă gândesc niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Știu acuma că nu m-am machiat prea gros. Domnul Ryder, domnul Gillespie. (Își strâng mâinile și GILLESPIE iese, teribil de deprimat.) RYDER: Petrecerea ta este, fără Îndoială, reușită. ROSALIND: Vorbești serios? N-am dat pe-acolo de mult. Sunt obosită. Te superi dacă nu dansăm câteva minute? RYDER: Să mă supăr... Sunt Încântat! Știi ce mult urăsc ideea de „iureș“. Să te tot Întâlnești cu fate... ieri, azi, mâine. ROSALIND: Dawson! RYDER: Ce-i? ROSALIND: Mă Întreb dacă știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
proastă În cazul ziarelor. Orice grupare bogată, retrogradă, Învechită, care posedă forma aceea de mentalitate extrem de acumulativă și rapace, cunoscută sub numele de „geniu financiar“, poate deveni proprietara unui ziar, care este hrana și băutura spirituală a mii de oameni obosiți și tracasați, oameni prea absorbiți de procesul existenței zilnice ca să Înghită altceva decât hrană predigerată. Cu doi cenți, votantul Își cumpără ideile politice, prejudecățile, o filosofie. După un an apare o orientare politică nouă sau o schimbare a acționarilor ziarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cuvânt, cu excepția câte unui „Drace!“ scăpat de ea când o lovea vreo rămurică, cu un șuierat cum nici o altă fată n-ar fi putut emite. Pe urmă au pornit să urce pe Harper’s Hill, ținându-și de dârlogi bidiviii obosiți. - Dumnezeule! Ce liniște-i aici! Un loc mult mai singuratic decât pădurea, a șoptit Eleanor. - Urăsc codrii, a declarat Amory, cutremurându-se. Urăsc orice frunziș sau lăstăriș pe Întuneric. Aici, afară, spațiul este atât de vast, atât de mângâietor pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de curățenie. Orașul New York nu dădea impresia că se trezește la viață, ci mai degrabă că se Întoarce pe partea cealaltă În pat. Treceau grăbiți indivizi palizi, care-și țineau cu degetele gulerele de la haine; un roi mare de fete-coțofene obosite, de la un magazin universal, se Înghesuia cu țipete și râsete stridente, câte trei fete la o umbrelă; a trecut și o patrulă pedestră de poliție, agenții fiind apărați miraculos de ploaie de glugile lor impermeabile. Ploaia Îi insufla lui Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o fantasmagorică atmosferă alcătuită din răsuflări fetide, mirosuri de stofe vechi, de trupuri omenești și de mâncăruri consumate de călători; În cel mai bun caz, numai miros de oameni cărora le este prea cald ori prea frig, care sunt prea obosiți ori prea Îngrijorați. Și-a imaginat Încăperile În care trăiau toți oamenii ăștia, unde modelul de pe tapetul de pe peretele coșcovit de ani Îl constituiau aceleași flori ale soarelui repetate greoi pe fundaluri galbene sau verzi, unde erau căzi de baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
colț, o naștere clandestină În apartamentul de deasupra. Și mereu aerul sufocant din interiorul clădirilor În care se face economie de Încălzire iarna, iar În verile lungi, coșmarul transpirației Între pereți, lipicioși și Înăbușitori... restaurante murdare, În care oameni neglijenți, obosiți, Își iau zahăr cu lingurițele proprii, deja băgate În cafea, lăsând În bol creste Întărite, maronii. Acolo unde se găseau numai bărbați sau numai femei. Totul părea așa de groaznic abia când bărbații și femeile erau Îngrămădiți În chip abject
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bunătatea gesturilor ei bătrâne. - Blasfemie! strigă Horațiu. E o blasfemie, nu-i așa? Așa era, aprobă capul strălucitor. - Ba nu e! A zis că da! Ea a zis că da. Ea a zis, nu eu! Piei, Satană! Maica se ridică obosită, făcu o cruce mare înspre ei, își luă scăunelul și ieși încet pe ușă: cele două ore se scurgeau în fiecare zi mai repede și mai degeaba. * PASAJ RETRAS Dragă Roxănica, Când vei fi mare, vreau să fii ca Contesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
grătar: Smith uitase astăzi să se radă! Era 1 iunie, ziua copiilor de aici și mai ales de acasă, ziua copiilor lui care în loc de artificii auzeau împușcături, care în loc de grătar miroseau cauciucuri arse, care în loc de un agent al siguranței ușor obosit erau speriați de criminali adevărați, negri și transpirați, care în loc de tată aveau un agent disperat care se deghiza în Maica Tereza ca să obțină o informație banală de la un suspect inofensiv. Smith știa foarte bine unde e Palatul Contesei, doar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
așa, în treacăt, dacă mai avea rețeta aceea fabuloasă de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era deja seară, perdelele somptuoase tremurau în clipoceala aceea de auriu înnegurat, cănile de ceai zăceau pe tablaua mesei, parcă obosite și ele de atâtea amintiri, iar ușa de stejar masiv s-a închis, acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de viață pe scenă. Stau și acum cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
la Dacia mea. ― Dar soția... se face Beligan că nu cunoaște speța. ― Ei, soția, vorba ceea, fost-ai, lele, dar Dacia e sfântă... ― Așa, adaugă Beligan, văzând că omul o lua cam greu cu povestitul. ― Așa că, venind eu de la spectacol obosit, căci mă cunoașteți cu câtă osârdie joc eu... ― Mai e vorbă, nene, ce dracu’, doar suntem aici. Și... ― Și, ca să nu greșesc eu cumva din cauza oboselii, mi-am tras două linii albe de la poartă până în garaj, cât să pot duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pâinea și beau vinul, apoi ieșeau, Dumnezeu știe cu ce gânduri. Schumann rămăsese în pragul ușii, le spunea la revedere și să aibă grijă de ei, apoi, când a ieșit și ultimul, s-a întors către mine cu o față obosită și, oarecum necăjit, mi-a spus: ― Asta e, fac ce pot, eu sper să priceapă, să-și aducă aminte că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple. A luat apoi și el o felie de pâine, a mușcat sănătos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
uitam, puteam bea o sticlă de bere în liniște), confiscă pantoful unui spectator, îl aruncă în culise și, când termină secvența, uită să aducă papucul omului. Spectacolul merge mai departe, îl terminăm, luăm aplauzele, plecăm rapid la hotel, căci eram obosiți și a doua zi aveam drum lung de făcut. Nu apucăm să ne dezbrăcăm, că auzim o bătaie în ușă, deschid și rămân năuc: în fața mea erau doi ofițeri de poliție. Aceștia nici una, nici două, ne înșfacă, ne duc jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pentru întunericul dintr‑o cameră nesănătoasă - Hans dă zglobiu șuturi în ghemotoacele de hârtie și alte gunoaie, închipuindu‑și că pasează mingea sau că‑și driblează adversarul. Anna încearcă să zburde și ea pe lângă el, vioaie și mlădioasă, arată însă obosită, rigidă și stângace. Lumina nu e mediul propice Annei, așa cum nu e nici natura, ci artificialitatea. Acolo înflorește ea, în schimb aici nu există decât lumină primăvăratică, praf, gaze de eșapament și aer de Viena. Hans ține discursuri despre tenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]