1,702 matches
-
are nu numai față de copiii din familie, ci și față de alți copii din școală, care au o situație mai bună ca a lor; complexul de proveniență se manifestă fie prin nostalgie, dor de părinți, tristețe, dorința reîntoarcerii în familie, preocuparea obsedantă de identificare a părinților (pentru cei care nu i au cunoscut), fie prin acceptarea jenantă a apartenenței la o familie umbrită de vicii grave sau evitarea și respingerea părinților; comportament revendicativ concretizat în revendicarea ostilă a unor necesități și drepturi
Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale: strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/874_a_1657]
-
divin din om, o schimonosire a propriei esențe, în dauna unui om mecanizat, robotizat care își anulează libertatea de a fi și de a gândi. Restaurație sau revoluție spirituală? S-a discutat îndelung după decembrie '89 de pericolul restaurației, idee obsedantă a regimului comunist de a abate atenția de la esența problemei unei națiuni ateizate și anchilozate: refacerea spirituală. Revoluția spirituală a omului implică o revoluție întru Hristos, în sensul redescoperirii Revelației în structura interioară, în accepția filocalică a sfintelor nevoințe ale
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
etnonim - VOLOHII, strămoșii direcți ai protomoldovenilor. De aceea, cei ce alcătuiesc populația băștinașă dintre Nistru, munții Carpați, râul Milcov și Marea Neagră se numesc MOLDOVENI, având culoarea pielii roz-albgălbuie. Aceasta și este „vatra” etnică a moldovenilor, vorbitori de LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ”. Revine obsedant aceeași teorie a raselor din spațiul carpato-dunăreano-nistrean, de care Vasile Stati se pare că este atât de mândru. Trecem cu vederea și că autorul nu cunoaște că nu a existat o limbă „romană”, ci romanii vorbeau limba latină. Este evident
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
ne dezvăluie întreaga biografie a personajului. Există în opera sa elemente expresioniste care dau forță și accentuează sensul imaginii, în care tragicul și grotescul trăiesc în dialog. Artistul simte realitatea, evenimentele istorice și le găsește echivalent metaforic. Imaginile sale devin obsedante și te urmăresc mereu după ce le-ai privit. Majoritatea compozițiilor lui Goya se bazează pe un dialog de forme violent contrastante. Realitatea transformată pătrunde în imagine și se impune cu autoritate. Goya trăiește evenimentele și se spovedește artistic. Puțini dintre
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
predominant tematistă (Gaston Bachelard, Georges Poulet, J.-P. Richard), trecându-se în revistă elemente definitorii, precum „parfumuri”, „culori”, „sunete”, „sinestezii”, „melancolie”, „spleen”, dar și „evaziunea simbolistă”, „poezia elementelor”, a timpului și a spațiului, erotica, perspectiva ironică, viziunea spectaculară, carnavalescă, „metaforele obsedante”. Concomitent cu simbolismul, I. a studiat un alt curent, consacrându-i două cărți: Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea (1975) și Proza realistă în secolul al XIX-lea (1978). Primul studiu reconstituie cadrul istorico-literar al apariției și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
diferite. Dar, dincolo de intriga de suprafață, există problematizarea unei comunicări imposibile Între cartea interioară a scriitorului și cea a cititorilor care sunt prezentați aici, Într-o manieră cvasi-alegorică. De aceea, nu este deloc surprinzător că problema dublului este așa de obsedantă În romanul lui Siniac. Dochin este pus În fața unui fenomen de dedublare, nerecunoscându-se În ce zic ceilalți despre cartea lui, așa cum și scriitorii au adesea senzația că atunci când le vorbești despre textul lor, e vorba despre un altul, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
tip subversiv a Ilenei Mălăncioiu este una a concretului. "O concretețe de coșmar aceea a unui oraș orwellian, supravegheat de privirea atotcuprinzătoare a dictatorului. Personajul liric nu mai este acum doar o dansatoare, ci și o tragediană, care își declamă obsedant lamentația"188: "O crimă săvârșită pe strada principală,/ În amiaza mare, o crimă oribilă/ Și nimeni nu plânge și nimeni nu strigă/ Și nimeni nu pune mâna pe criminal.// Eu însămi stau aici și scriu versuri,/ Ca și cum versurile mele ar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literatură În anii 1950 sub acuzația de convenție burgheză, umanizează, printr-un aparent derizoriu efect de realitate, o colonie de personaje participante la doar două catregorii biografice: eroi sau antieroi; prin cvasiinvizibilitatea ei, toposul muștei revine la sugestia unei absențe obsedante, iar prin numărul infinit pe care-l sugerează, generic, musca, se referă la cel mai banal - și, deci, autentic - cotidian. Dacă În Lac detectivul Chopin se folosește de muște cărora le implantează microfoane, musca apare, puțin mai tîrziu, tematizată În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri, suspendarea voinței totalizante. Am avea astfel minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald, care se manifestă independent pe scena literară franceză. Cum primul e radical și inedit, contactul cu publicul rămîne restrîns. Dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sunetele îl mișcă în timpi paraleli, în trecut, viitor și prezent, sau în lumi paralele, și cuvântul care definește o lume abstractă: "Doamne, Ptolomeu, blândule,/ niciodată nu mi se face dor de idei/ ci numai de lucruri." Este și aici obsedanta opțiune pentru real, de aici și posibila ceartă a lui Euclid: "Euclid, bătrâne și neomenescule,/ tu ai crezut într-o lume singura/ cu postulate neomenești," De fapt, începând cu primele volume, Nichita Stănescu încearcă să explice încordarea omenirii pentru cucerirea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cinci,/ patru,/ trei,/ din zece mii, sau poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care conștiința morală mi-o aplică mie pentru faptele pe care le-am comis anterior. Remușcarea este regretul permanent care mă macină. Ea reprezintă reproșul pe care cel vinovat și-l face În planul conștiinței sale În mod permanent, revenind obsedant, raportat la vinovăția anterioară. Remușcarea face ca vinovăția trecută să aibă permanent un caracter de actualitate, să fie mereu prezentă În mintea mea. Ea este ochiul conștiinței cenzurate care mă privește, mă acuză și totodată mă condamnă. Eu nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
crimei”: în mintea omului modern, care nu mai poate fi cast sufletește, ceea ce e pur se amestecă inextricabil cu ceea ce e impur. Candorile, bețiile inimii („O, vis, o suflet ideal,/ Iubirea”) îi sînt anulate din cînd în cînd de imagini obsedante, precum cea din finalul poemului „în parc” („Acum, cad foi de sînge-n parcul gol;/ Pe albe statui feminine;/ Pe alb model de forme fine,/ Acum, se-nșiră scene de viol...”) 10) ori cea din ultimele versuri ale poemului „în altar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
trebui să se depărteze imediat de ele. De ce? Pentru că „nebun” și „nebunie” îi evocă întotdeauna celui „senzitiv” un pericol, o amenințare a propriului echilibru sufletesc, adesea precar. Iar emoția aceasta era și mai mare în provincie, unde fiecare caz devenea obsedant: „într-o grădină publică, tăcută,/ Pe un nebun l-am auzit răcnind,/ Iar frunzele cu droaia se desprind;/ E vînt și-orice speranță e pierdută”. („Plumb de toamnă”)1) Răcnetul anunță un soi de fatalitate. în arhivele locale, în anii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să fie atenți la igienă, de respectarea căreia leagă eficacitatea anumitor tratamente. Unul, sau cîțiva dintre ei, îi va fi spus la fel. Mult mai probabil însă și-a însușit cuvîntul din lecturi și discuții. Igiena a fost un subiect obsedant în primele trei decenii ale secolului trecut, deoarece ele au fost marcate (înaintea și, mai ales, după războiul mondial) de epidemii, care de care mai înfricoșătoare, de febră tifoidă, difterie, tuse convulsivă, scarlatină, encefalie letargică , tifos exantematic, gripă („gripa spaniolă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Uitarea care ușurează, l’oubli apaisé, sau cea care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul ireductibil? Amintirea unei greșeli, care revine periodic în minte, un gînd imposibil de înăbușit, obsedant. Cert e, după confruntarea cîtorva ipoteze, că zbaterea sa este una de natură morală, legată de evenimentele tinereții sale boeme, ale anilor de libertinaj, dezordonați. îl chinuie, fără îndoială, și ceea ce i-au făcut alții, dar, cred, mai ales, regretele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un anumit moment să urască oglinzile, nemaivoind să se privească în ele. Argumentul meu era simplu: cînd credem că nu arătăm bine, ne cercetăm și mai asiduu chipul în oglinzi. Se iscă în noi curiozități sau îngrijorări de-a dreptul obsedante. Bolnav, așa trebuie să fi procedat - gîndeam - și Bacovia. Nu bănuiam că exasperarea poate duce la reacții paradoxale, cum a fost, în cazul său, aceea de a acoperi oglinzile, relatată de Agatha. între timp propria mea relație cu oglinzile s-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poetică. Lirica sa e una de mari încordări cerebrale. Poemele lui Bacovia sînt remarcabile și prin unitatea tonului lor: tonul ține strofele într o acoladă imuabilă. Ce începe trist, trist rămîne pînă la ultimul vers. La rigoare pot demonstra: tema obsedantă a lui Bacovia nu e moartea, ci carpe diem! în noaptea de 29 spre 30 august 2009, l-am visat (prima dată pînă acum) pe Bacovia. Stătea în mijlocul unei scene, pe un fotoliu înalt și larg, cu brațe răsfrînte, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu se poate hotărî. Altfel spus, persoana este într-o „ situație dilematică”, cu două ieșiri, de obicei defavorabile (au devenit celebre, în acest sens, cuvintele lui Hamlet, nefericitul prinț al Danemarcei: „A fi sau a nu fi, iată întrebarea”). Îndoiala obsedantă specifică acestor situații dilematice, poate viza însă și obsesii interogative în legătură cu veridicitatea unor idei, a unor sentimente trăite, cu justețea alegerii unei profesiuni, a unor prietenii, sau, în sfârșit, în legătură cu exactitatea actelor proprii, realizate la un moment dat (ex. persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
obsesiile impulsive, persoana suferindă ia măsuri de apărare, reușind uneori să împiedice transformarea compulsiunii într-un act impulsiv: ex. execută forțat o serie de acțiuni motrice sau intelectuale, destinate să ușureze starea de tensiune interioară, să elibereze, să temporizeze, impulsiunea obsedantă (de fapt este vorba de o descărcare prin „acte substitute”, așa cum se întâmplă și în actele de sublimare a energiilor refulate, din unele opere artistice). 2) Persoanele cu înclinații megalomanice, sau paranoice, prezintă o fenomenologie obsesivă asociată cu potențialități delirante
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
un ideal, sau de o Biserică". Între această nevoie, această "căutare a unei Biserici" ceea ce, într-adevăr constituie unul din evenimentele majore ale istoriei intelectuale și morale a secolului trecut (să ne gîndim la Saint-Simon, la Auguste Comte) și prezența obsedantă a temei Complotului alăturarea nu este nici întîmplătoare, nici gratuită. Lăsînd la o parte tema secretului, în ambele cazuri apare imaginea unei Organizații ierarhizate, ritualizate, ce supune unei discipline unice pe toți cei pe care îi adună, solidarizîndu-i în urmărirea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ritmurile ample ale pămîntului, succesiunea anotimpurilor. A pierdut și facultatea de a comunica liber cu alții, posibilitatea de a-i înțelege și de a fi înțeles. El este condamnat să trăiască într-o lume opacă, mutilată, divizată, în care grija obsedantă a lui "a părea" primează asupra simplei afirmări a lui "a fi". Fiecare începe să-i privească pe ceilalți și dorește să fie privit de ceilalți", explică Rousseau referindu-se la începuturile civilizației umane. "A fi și a părea au
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
e de părerea lui G. Călinescu că a-l da publicității este un nonsens. Nu îi place diaristica lui André Gide („operă ininteligibilă”). Acceptă, totuși, că jurnalul poate însoți opera „pe dedăsupt, luminând-o de aproape cu o lumină crudă”. Obsedantă la Marin Preda a fost și rămâne tentativa de a găsi și de a regăsi punctul de echilibru între vocația unui realism frust, neînduplecat în observarea aspectelor crude, de o cruzime inocentă (vocație ce s-a manifestat cu o violență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
adunări (genul deliberativ), de tribunal (genul juridic) sau de adunări comemorative (genul epidictic), în cele trei situații discursive repertoriate de către retorica antică apare un exercițiu preponderent: declamatio sau improvizația pe o anumită temă. Așa cum amintea R. Barthes (1970), repetat aproape obsedant mai apoi, discursul se centrează pe o suită de secvențe esențiale. Iar cel mai cunoscut dintre acestea, descriptio sau ekphrasis, fragment antologic transferabil dintr-un discurs în altul, este o descriere ce se construiește în funcție de locuri și de personaje. O dată cu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
nu ne cred capabili de democrație reală și ar vrea să ne pregătească pentru ea măcar două decenii cu instrumente pe care și le-au apropriat demult ca mesageri ai unei ideologii falimentare. Un fost redactor șef al Scânteii în obsedantul deceniu pare a ne spune acum că, grei de cap cum suntem, noi nu putem asuma democrația fără tutelă și că e nevoie de o lungă alfabetizare. În plus, nimeni n-ar fi mai indicat pentru această dificilă pedagogie decât
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]