30,547 matches
-
înseși. Echivalența între apariție și revelație devine cu totul legitimă pentru rigorile ultime ale fenomenologiei. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar esența manifestării, prealabilă oricărei semnificări obiective a intenționalității; iar „esența manifestării” se dezvăluie ca act pasiv de autoafectare a Vieții divine. Prin însăși definiția sa, adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
C. Z. Buzdugan, B.-H. a copilărit la Galați, unde își trece bacalaureatul în 1922. Elevă, debuta cu versuri sub pseudonim (Nelia Corbu), în „Dunărea” (1919). Continuă să publice, primită favorabil în mediile literare și intelectuale ale vremii, până la repedea omologare în meseria scrisului, odată cu reapariția sub numele real, în „Convorbiri literare” (1921). În anii studenției, în cadrul cercului diriguit la Institutul de Literatură de Mihail Dragomirescu, colegi de generație și aspirație îi sunt Al. Bădăuță, Pompiliu Constantinescu, George Dumitrescu, Agatha Grigorescu
BUZDUGAN-HASEGANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285971_a_287300]
-
structura unei societăți tradiționale - fie că este alcătuită din vînători-păstori, din agricultori sau a ajuns în stadiul civilizației urbane -, locuința este întotdeauna sanctificată pentru că este o imago mundi, iar lumea este o creație divină. Există însă mai multe feluri de omologare a locuinței cu Cosmosul, tocmai pentru că există mai multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omul religios dorește să trăiască în "Centrul Lumii", cu alte cuvinte în real. Cosmogonie și sacrificiu de construcție O concepție asemănătoare se întîlnește într-o cultură foarte evoluată, precum a Indiei, dar aici se poate remarca și celălalt mod de omologare a casei cu Cosmosul, pe care l-am amintit mai sus. Înainte ca zidarii să pună prima piatră, astrologul le indică punctul din temelie care se găsește deasupra Șarpelui ce susține lumea. Meșterul zidar cioplește un țăruș și-l înfige
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
alte culturi, aceste semnificații cosmologice și aceste funcții rituale sânt preluate de horn (gură de fum) și de partea din acoperiș care se găsește deasupra "unghiului sacru" și care este înlăturată sau chiar spartă în caz de agonie prelungită. În ceea ce privește omologarea Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează profunda semnificație a "acoperișului spart". Să amintim deocamdată că sanctuarele cele mai vechi erau hipetre sau aveau o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel, al comunicării cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
el însuși "sfințenia" pe care o recunoaște în Cosmos. Viața sa este prin urmare omologată vieții cosmice care, ca lucrare divină, devine imaginea exemplară a existenței umane. După cum am văzut, căsătoria este valorizată ca o hierogamie între Cer și Pământ. Omologarea Pămînt-Femeie este însă mult mai complexă la agricultori. Femeia este asimilată gliei, semințele înseamnă semen virile, iar muncile câmpului, unirea conjugală. Femeia aceasta a venit precum un ogor viu; semănați într-însa sămânța, bărbați!" stă scris în Atharva Veda (XIV
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Sînt ca un ogor pe care nu crește nimic!" Într-un cânt din secolul al XII-lea, Fecioara Maria este slăvită însă ca terra non arabilis quae fructum parturiit. Să încercăm să înțelegem situația existențială a celui pentru care toate omologările sânt experiențe trăite, nu doar idei. Este limpede că viața lui are o dimensiune în plus, nu este numai omenească, ci și "cosmică", pentru că are o structură transumană. Am putea-o numi "existență deschisă", pentru că nu este strict limitată la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca imitație a modelelor divine, organele și funcțiile lor au fost valorizate religios prin asimilare cu unele regiuni sau fenomene cosmice. Am întîlnit exemplul clasic al femeii asimilate gliei și Pămîntului-Mamă, cel al actului sexual asimilat hierogamiei Cer-Pămînt și semănatului. Omologările om-Univers sânt însă mult mai numeroase. Unele par ușor de stabilit, ca de pildă cea dintre ochi și Soare, sau între cei doi ochi și Soare și Lună, sau între calota craniană și Luna plină, sau dintre respirație și vânt
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dintre ochi și Soare, sau între cei doi ochi și Soare și Lună, sau între calota craniană și Luna plină, sau dintre respirație și vânt, între oase și pietre, între păr și iarbă etc. Istoricul religiilor întîlnește însă și alte omologări, care implică un simbolism mai elaborat și un întreg sistem de corespondențe microcosmice și macrocosmice, ca de pildă asimilarea pântecelui sau a uterului cu peștera, a intestinelor cu labirinturile, a respirației cu țesutul pânzei, a venelor și arterelor cu Soarele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
microcosmice și macrocosmice, ca de pildă asimilarea pântecelui sau a uterului cu peștera, a intestinelor cu labirinturile, a respirației cu țesutul pânzei, a venelor și arterelor cu Soarele și Luna, a coloanei vertebrale cu Axis mundi etc. Nu toate aceste omologări între trupul omenesc și macrocosmos sânt atestate la primitivi. Unele sisteme de corespondențe om-Univers nu au fost definitivate decât în culturile mari (India, China, Orientul Apropiat antic, America Centrală). Punctul lor de plecare este totuși reprezentat de culturile arhaice. Se întîlnesc
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lor de plecare este totuși reprezentat de culturile arhaice. Se întîlnesc la primitivi sisteme de omologie antropocosmică de o complexitate extraordinară, care dovedesc o putere de speculație inepuizabilă. Este de pildă cazul dogonilor din vechea Africă Occidentală franceză.3 Aceste omologări antropocosmice ne interesează în măsura în care "ascund" diverse situații existențiale. Spuneam că omul religios trăiește într-o lume "deschisă" și că, pe de altă parte, existența sa este "deschisă" spre Lume. Aceasta înseamnă că omul religios este accesibil unui șir nesfârșit de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
indienii omaha, de pildă, satul este împărțit în două jumătăți, numite Cerul și Pământul. Căsătoriile nu se pot face decât între cele două jumătăți exogame și fiecare căsătorie repetă acel hieros gamos primordial, adică unirea Cerului cu Pămîntul.4 Aceste omologări antropocosmice, mai ales sacramentalizarea consecutivă a vieții fiziologice, și-au păstrat întreaga vitalitate chiar în religiile foarte evoluate. Pentru a ne mărgini la un singur exemplu: unirea sexuală ca ritual, care a ajuns la un nivel de prestigiu considerabil în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că omul religios nu poate trăi decât într-o lume "deschisă", pentru că dorește să se afle într-un "Centru", unde i se dă posibilitatea să comunice cu zeii. Locuința sa este un microcosmos, cum este de altfel și corpul lui. Omologarea casă-corp-Cosmos apare destul de timpuriu. Se cuvine să ne oprim asupra acestui exemplu, care ne arată cum pot fi reinterpretate valorile religiozității arhaice în religiile și chiar filozofiile de mai târziu. Gândirea religioasă indiană a folosit din plin omologarea tradițională casă-Cosmos-corp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
corpul lui. Omologarea casă-corp-Cosmos apare destul de timpuriu. Se cuvine să ne oprim asupra acestui exemplu, care ne arată cum pot fi reinterpretate valorile religiozității arhaice în religiile și chiar filozofiile de mai târziu. Gândirea religioasă indiană a folosit din plin omologarea tradițională casă-Cosmos-corp omenesc, și este ușor de înțeles de ce: corpul, ca și Cosmosul, este în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înțeles de ce: corpul, ca și Cosmosul, este în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între corpul omenesc și ritualul luat în ansamblu: locul jertfei, ustensilele și gesturile sacrificiale sânt asimilate diferitelor organe și funcții fiziologice. Corpul omenesc, omologat din punct de vedere ritual Cosmosului sau altarului vedic (care este o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cu alte cuvinte, asumîndu-și în mod conștient starea exemplară căreia îi este într-un fel predestinat, omul se "cosmicizează", adică reproduce la scară umană sistemul de condiționări reciproce și de ritmuri ce caracterizează și alcătuiește o "lume", proprie oricărui univers. Omologarea se face și în sens invers, pentru că templul sau casa sânt la rândul lor asemuite unui corp omenesc. "Ochiul" domului este un termen frecvent în numeroase tradiții arhitecturale.6 Trebuie să amintim însă că fiecare dintre aceste imagini echivalente - Cosmos
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu-și mai dă seama că faptul de a avea un "corp" și de a se instala într-o casă echivalează cu asumarea unei stări existențiale în Cosmos, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Se cuvine să subliniem că omologarea om-casă și cu deosebire asimilarea creștetului cu acoperișul sau cupola s-au păstrat în vocabularul mistic indian. Experiența mistică fundamentală, adică depășirea condiției umane, este redată prin două imagini: spargerea acoperișului și zborul în văzduh. Textele budiste vorbesc despre arhați
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai are însă nici un loc în relația om-Dumnezeu-Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simțită, nici măcar de creștinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu. Trecerea prin Poarta strâmtă Ceea ce am spus până acum despre simbolismul corp-casă și despre omologările antropocosmice legate de aceasta este departe de a epuiza bogăția extraordinară a subiectului: am fost nevoiți să ne oprim doar asupra câtorva aspecte, dintre cele foarte numeroase. "Casa" - deopotrivă imago mundi și replică a corpului omenesc - joacă un rol de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
consacrare (diksha) implică un simbolism inițiatic de sorginte obstetrică; de fapt, diksha îl transformă prin ritual pe cel ce trebuie să facă sacrificiul în făt, făcîndu-l să se nască pentru a doua oară. Textele insistă cu deosebire asupra sistemului de omologare prin care cel care face sacrificiul este supus unui regressus ad uterum, urmat de o nouă naștere.25 Iată, de pildă, ce spune Aitareya Brahma1a (I, 3): "Preoții preschimbă în făt pe cel căruia îi dau consacrarea (diksha). Îl stropesc
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui Matei! Vrei totul Matei! ea comentând, Nu ți-am dat totul astè-noapte!? Da, vreau totul! ea râzând la o asemenea orgolioasè pretenție, dar eu sunt mai serios decât am fost vreodatè, acceptând că numai dupè ce imi promite și omologarea zâmbetului mateian sè vin din nou lângè ea în așternuturi, îmi promite! mè strecor lângè trupul ei fierbinte, gol, o simt din nou plinè de dorințè, mè ajutè sè-mi scot tricoul, apoi se lipește de mine fècând că dimineață sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
fiu foarte sincer când ți-am spus că semeni cu Ivan, ce mă turbura mai mult în această bruscă descoperire nu era speranța că, prin dumneata, aș fi putut ghici ce se petrecuse în mintea lui Ivan, ci speranța că omologarea aceasta simbolică a dumitale cu Ivan mi-ar fi îngăduit mie să regăsesc contextul acelei misterioase formule: "o serie de evidențe mutual contradictorii". Formula pe care i-o spusesem lui Ivan ca să-i explic ce s-a întîmplat cu mine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
unui imagism aproape „fauve” și a prezenței unor elemente de civilizație modernă (trenul, sirenele), poemul din scrisoare — un lamento postsimbolist, laforguean, cu elemente de Geigenhumor („zgardă, scutură-te de peron”) — să nu fi fost trimis dadaiștilor în vederea traducerii și eventualei „omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar postmodernismul, în varianta sa autohtonă, e mai aproape de avangardele istorice decît de modernismul înalt al perioadei interbelice. Recuperarea avangardei istorice în canonul critic din România postbelică s-a datorat în fapt „domesticirii” potențialului ei negator, contestatar, subversiv, sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
programatice și a scandalului anticanonic în detrimentul creației durabile, a epatării extravertite în detrimentul lirismului nu au fost pe placul mainstream-ului critic modernist, tributar unei estetici clasicizante. Realismul social, masivitatea construcției epice, ideile „majore”, marile teme istorico-politice sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea literară „la vîrf”. Pe de altă parte, complexul periferic al acestei critici a stat de la început sub semnul nevoii de sincronizare europeană (de a fi „în rînd cu Europa civilizată”) și de căutare a originalității locale, „specific autohtone”, iar avangardele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
existentă, între bogați și săraci, între națiunile sărace și cele bogate. Prin urmare, ce trebuie făcut? Răspunsul sigur al Doctrinei sociale a Bisericii este următorul: „A globaliza solidaritatea!”. Dacă vrem ca globalizarea să nu degenereze în relativism etic sau în omologarea stilurilor de viață și a culturilor, este necesar să căutăm împreună acele valori umane universale care există în diferitele elaborări culturale. Este vorba de același concept pe care Ioan Paul al II-lea l-a indicat în Discursul său la
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]