2,134 matches
-
dintre cei mai autentici istorici și critici literari ai contemporaneității, nu se bazează pe negarea contribuțiilor anterioare, ci, abordând metodologia dublului referențial, se orientează către un traiect al complementarității. Autorul nu contestă referențialul maladiei lui Eminescu, dar nici pe cel opus, susținut de acei investigatori biografici considerați că ar fi alunecat pe căi greșite, cum ar fi teoria conspirației. În preambulul volumului de față, autorul ne avertizează că: "Nu trebuie să se confunde dublul referențial (care simultaneizează complexele de cultură și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ivit recent, sub sigla editurii analiza retorică integrală o ediție definitivă (Chișinău, tiraj: 1.000 exemplare!), volumul d-lui Theodor Codreanu se vrea, aflăm, ediție definitivă. Sub alte titluri, cu firești completări și corecții, ajungând, astfel, la a șaptea ediție, opusul în discuție cercetează (detectivistic, aș spune) "anii blestemați", cum zice autorul, propunând un șir de revizuiri, developând tragismul unui destin exemplar și denunțând acribios mistificările de care a avut parte, în timpul vieții și apoi în posteritate, acel "om dintr-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Fuziunea celor două principii totalizante și deopotrivă antinomice, naționalismul și comunismul, într-o formulă integrată, a amorsat o tensiune funciară care necesita o justificare teoretică. În sprijinul noii teze a național-comunismului sunt instrumentate probe textuale constând în citate prelevate din opusurile canonice ale marxist-leninismului. Engels și Lenin sunt invocați recurent ca indicând calea cea dreaptă în chestiunea națională. Eșantioanele textuale culese din scrierile celor doi clasici sunt mobilizate în scopul pacificării doctrinare și în vederea raționalizării ideologice a formulei hibride a național-comunismului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pot fi categorisite în două mari branșe paradigmatice: teoriile prezenteiste, care insistă asupra fragilității trecutului și mai ales asupra ușurinței cu care ordinea socială existentă reușește să instrumentalizeze trecutul în slujba agendei politice a prezentului, respectiv teoriile conservatoriste, care afirmă opusul, și anume durabilitatea inerentă a memoriei colective, refractaritatea sa la a se lăsa manipulată de antreprenorii politici ai momentului și forța trecutului de a se impune în prezent chiar și în contra voinței actorilor contemporani. Analiza pe care am derulat-o
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
deja de Bagehot, cînd la între-barea "este Camera Comunelor capabilă să guverneze?" răspundea negativ, indicînd "guvernarea de partid", programatică și disciplinată, drept "secret" al eficienței nescrisei constituții engleze. "Guvernarea de partid" nu înseamnă numai exact contrariul guvernării parlamen-tului-adunare: este și opusul transformismului. De fapt, guvernarea de partid presupune și implică, așa cum se va vedea în capitolul despre guverne, că partidul sau partidele din guvern cer și obțin disciplina parlamentarilor lor, fără să fie nevoite sau să vrea să facă apel la
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
anterioară, la care se raportează Aristotel, care constituie tradiția de cunoaștere a momentului său cultural și filosofic. Dintr-o perspectivă eleată, de exemplu, cunoașterea veritabilă nu poate avea drept obiect decât ceea-ce-este, în vreme ce cunoașterea părelnică are drept obiect ceea-ce-nu-este, adică opusul celui dintâi obiect. Astfel de așezări ale relațiilor dintre formele de cunoaștere și obiectele corespunzătoare sunt teoretizate înaintea lui Aristotel, nu doar de către Parmenide, ci și de Heraclit, Socrate, Platon, printre alții. Aristotel însuși, în contexte diferite ale operei sale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încadrare. Numai că el, necondiționatul, nu poate fi niciodată obiect de experiență, nu poate fi constituit fenomenal (devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor intelectului în Idei) sunt trei, adică atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
împlinire. Kant gândește sinteza, așadar, nu asemenea unui dat absolut, a unui necondiționat împlinit în sine, autonom față de orice, separat, cum ar fi firesc, de orice altceva; dimpotrivă, e vorba, la Kant, de un necondiționat ... condiționat el însuși tocmai de opusul său, dar nu în sensul că el și-ar pierde orice îndreptățire, ci pentru că el are sens numai în "unități sintetice" alcătuite din condiționate. În absența acestora, necondiționatul mai poate fi ceva, numai că o pretenție la cunoașterea sa înseamnă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens, o configurație pur sofistică, așadar nesemnificativă, în proiectul critic al lui Kant), care nu este propriu-zis prins în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al dialecticii. Fenomenul orice constituire fenomenelă nu este, așa cum s-ar putea crede, opusul aparenței; acești doi termeni nu pot fi opuși, fiindcă ei nu aparțin aceluiași gen. Iar neapartenența în cauză ține de jocul timpului, de prezența (operațional-timporizatoare) sau absența sa. Opus fenomenului nu poate fi decât ceea ce nu poate fi constituit fenomenal
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca și cum am avea de-a face cu "prezența" timpului. În acest caz, Ideea are pretenție obiectuală, ca și cum obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând ca gen alt-ceva decât "absența" timpului; de fapt, ceva care nu este timp. Până acum s-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând ca gen alt-ceva decât "absența" timpului; de fapt, ceva care nu este timp. Până acum s-a arătat a nu fi timp doar nimicul. Totuși, acesta a fost el însuși socotit "ceva", de vreme ce
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în Scrisoare despre umanism (adică și în lucrări mai târzii) etc. Aceste fapte, care pot fi luate, cumva, drept probe în susținerea ideii despre așezarea după coordonate judicativ-constitutive a ontologiei heideggeriene a umanului, sunt dublate de îndoieli și uimiri, așa încât opusul acestei evaluări este plauzibil. De asemenea, înseși temeiurile pe care se ridică analitica existențială a Dasein-ului, adică ontologia umanului, atât cât ea a fost edificată, țin balanța în echilibru: unele trag spre judicativul constitutiv: e vorba îndeosebi de temeiuri strict
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
heideggeriene ale acestor doi "existențiali" (verbul și Dasein-ul) la elementele din structura dictaturii judicativului, evidențiate în primele capitole ale acestei lucrări precum și în celelalte două aplicații desfășurate până aici. Totuși, fiindcă reducția se face la verb ("este"), iar nimicul, ca opus ființei, ființării și "existenței", ne-a apărut, în toate aceste aplicații de până aici la Aristotel și Kant, parțial și la Heidegger ca fiind "conceptul" cu resursele non-judicative cele mai puternice și mai deschise către o rostuire propriu-zis non-judicativă, ne-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este luată ca de la sine înțeleasă, iar cea de-a doua este reprezentată ca fiind "obiectul" prin excelență al cunoașterii, așadar și obiectul metafizicii, deși în acest caz ar fi vorba despre ființa ființării. Nimicul apare, de fapt, ca un opus al ființării; este, prin urmare, non-ființare. Dar non-ființarea este "reprezentarea" pentru ființă, așa încât Nimicul este ființa însăși.178 Identitatea Nimicului cu ființa nu este, totuși, așa cum de altfel am aflat în fazele anterioare ale demersului din lucrarea de față, decât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
potrivit terminologiei din lucrarea de față. Dar mai trebuie să luăm în seamă și indicația "nimicnicistă" pe care o cuprinde negativitatea lui "nu". Poate că este vorba despre o trimitere clară către "ceva" ce nu poate fi ființare, fiindcă este opusul ființării, este non-ființare; și, cum știm, nimicul se află astfel. Indicația în cauză este adâncită de negativitatea lui "nici". Nu mai este vorba, așadar, despre "este" ("nu este") copulativ sau despre o identitate directă cu sine a evenimentului (evenimentul este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spune: "Da-sein înseamnă: stare-de-menținere (Hineingehaltenheit) în Nimic."181 Sunt, cum bine se înțelege, doi "termeni" și o relație între ei: pe de o parte, Dasein-ul, pe de alta, Nimicul. În context, Nimicul este, înainte de toate, non-ființare; mai bine spus, opusul ființării ca totalitate, nu al unei ființări anume; totuși, este și opusul unei ființări anume, al Dasein-ului, dar numai întrucât acesta este deschis, venind din sine, numai în măsura în care este însăși deschiderea (ca ființa însăși), Nimicul fiind el însuși, de asemenea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se înțelege, doi "termeni" și o relație între ei: pe de o parte, Dasein-ul, pe de alta, Nimicul. În context, Nimicul este, înainte de toate, non-ființare; mai bine spus, opusul ființării ca totalitate, nu al unei ființări anume; totuși, este și opusul unei ființări anume, al Dasein-ului, dar numai întrucât acesta este deschis, venind din sine, numai în măsura în care este însăși deschiderea (ca ființa însăși), Nimicul fiind el însuși, de asemenea, în deschiderea sa, adică venit din sine. Cumva, tocmai acest Nimic este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu tocmai non-ființarea (ceea ce se opune ființării ca totalitate), dar numai pentru a se depărta de acest sens care nu este al său, pentru că nu-l exprimă pe Dasein ca venit din sine, adică pentru a prelua sensul de Dasein-existență opus Nimicului-non-existență. Pe drept cuvânt, această dublă negativitate Nimicul ca non-ființare "negat" de Nimicul ca non-existență reprezintă un "miracol", raportat la convenționalitatea judicativ-constitutivă. Nici un enunț nu poate prelua acest sens. Atunci, de unde vine el și ce anume îl "legitimează", în așa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândire și ființă. La fel procedează, cumva, și cu părerea, deși în cazul ei nu mai poate fi vorba despre o identitate inițială cu obiectul, căutată pe o anumită cale; aceasta din urmă este determinată într-o modalitate negativă, ca opus al căii științei. Temeiul "subiectiv" al posibilității de a practica știința și opinia se află în anumite facultăți sufletești, totodată căi de cunoaștere a celor două "obiecte": gândirea pentru ceea-ce-este, simțurile pentru ceea-ce-nu-este. Pornind de la cele câteva gânduri parmenidiene, putem
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parte ca nesemnificativ, pus într-o astfel de condiție de "gândirea ființei" tocmai pentru că ea, ca o gândire ce gândește ceea-ce-este, s-a "săltat" pentru a atinge acest obiect, anterior exersându-se cu altceva: desigur, nu cu ființa, ci cu opusul ei, ne-ființa; este constituit ca atare din punct de vedere ontologic, adică este acreditat filosofic, ceea-ce-este și gândul despre acesta, iar nu ceea-ce-nu-este. Cu toate acestea, ne-ființa este ea însăși constituită ontologic, dar numai într-un sens negativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituit ca atare din punct de vedere ontologic, adică este acreditat filosofic, ceea-ce-este și gândul despre acesta, iar nu ceea-ce-nu-este. Cu toate acestea, ne-ființa este ea însăși constituită ontologic, dar numai într-un sens negativ așadar, și corelativ ca opus al obiectului ca atare al cunoașterii, anume ființa.195 Așadar, ontologia este ipostaza originară a discursului de tip filosofic; dar nu este și modelul logic prin care ea se constituie. Ceea ce înseamnă că ontologia, ca ipostază originară a discursului filosofic
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate avea încredere în viitorul propriu, când are de făcut un slalom permanent între oameni de tarabă, oameni-șpagă, oameni de fițe și oameni-schemă? Nu am de dat sfaturi „mobilizatoare“, de genul „gândire pozitivă“ (care, cum spunea cineva, e, de fapt, opusul gândirii), nu vreau să încurajez inconștiența tonică, naivitatea vulnerabilă, nerealismul cronic. Pentru a reuși e nevoie, mai curând, de opusul acestor „calități“. E nevoie de simțul conjuncturilor (fără excese de „acomodare“), de pragmatism (fără abuzuri cinice), de încredere (fără credulitate
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
fițe și oameni-schemă? Nu am de dat sfaturi „mobilizatoare“, de genul „gândire pozitivă“ (care, cum spunea cineva, e, de fapt, opusul gândirii), nu vreau să încurajez inconștiența tonică, naivitatea vulnerabilă, nerealismul cronic. Pentru a reuși e nevoie, mai curând, de opusul acestor „calități“. E nevoie de simțul conjuncturilor (fără excese de „acomodare“), de pragmatism (fără abuzuri cinice), de încredere (fără credulitate), de răbdare (fără pasivități obediente), de ambiție (fără egolatrie), de orgoliu (fără vanitate), de tenacitate (fără încăpățânare și îndârjire), de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mulți, mânia abruptă e o marcă a virilității. Bărbatul e „iute la mânie“, femeia e blândă și iertătoare. În realitate, jerba impulsivității e asexuată. În orice caz, nu e semn de masculinitate reală. Antichi tatea știa că mânia e, adesea, opusul curajului, chiar dacă (și tocmai pentru că) împinge spre temeritate. Mânia e nebărbătească. Sintagma „popor vegetal“ nu exclude (ba dimpotrivă!) nervozitatea și gâlceava. Tranziția e, prin excelență, o perioadă nevrotică, născătoare de nevricale și de nevricoși. Vom fi scăpat de ea, când
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]