1,604 matches
-
și interesat de bolnavii pe care-i are în grija sa, permanent alături de aceștia și de familiile lor. b) Medicul „om de știință” este tipul de cercetător, interesat numai de obiectul și rezultatele cercetărilor sale, experimentalist, detașat de suferința bolnavilor, orgolios, dornic de descoperiri și de glorie profesională. c) Medicul pedagog este ocupat cu instruirea studenților cărora li se dedică. Este riguros, ordonat, didactic, sintetic, își caută cu multă atenție „cazurile de afiș” pe care să le prezinte la curs, adună
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pot dezvolta boli psihice sunt următoarele: a) Constituția perversă este caracterizată prin scăderea considerabilă a simțului moral, până la pierderea acestuia, personalitate de tip imoral, vicioasă, inadaptabilă, delictuală, antisocială, needucabilă, perversă; b) Constituția paranoică desemnează tipul suspicios, egocentric, rigid, interpretativ, retras, orgolios, cu dificultăți serioase de adaptare și comunicare; c) Constituția emotivă se caracterizează prin hipersensibilitate, labilitate, dispoziție afectivă inegală, imprevizibilă; d) Constituția mitomaniacă sau imaginativă se caracterizează prin tendința la mitomanie, confabulație, înclinare către reverie, imaginativi, tendință către simulare sau suprasimulare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care se supraestimează, este virulent, conflictual, agresiv, mereu în conflict cu societatea. 5) Psihopații vanitoși Aceștia sunt acele personalități care vor să apară mai mult decât sunt în realitate. K. Jaspers îi numește isterici. Ei sunt personalități de tip artificial, orgolioși și excentrici care caută în mod permanent să atragă atenția celorlalți asupra lor. 6) Psihopații cu dispoziție labilă Ei sunt, de regulă, persoane cu o dispoziție fie excitabilă, fie depresivă, cu un caracter permanent oscilant. Le sunt caracteristice fugile, excesele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lume a insubordonării. Evans-Pritchard a simțit-o pe pielea lui: ceva ce seamănă cu un ordin îi indispune, îi irită (să ne amintim ce i s-a întîmplat în ziua plecării, la sfîrșitul primei sale călătorii în lumea Nuerilor). Ființe orgolioase, acești Nueri. Egali, considerîndu-se cea mai nobilă creație divină. Ce apare drept scandalos în ochii acestor "sălbatici"? Răspunsul e de găsit în bună măsură în stupefacția și uluirea lor față de ceea ce descoperă la Shilluk, o populație vecină: "Ei au un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mod științific, aventura umană: " Și totuși, istoria nu înseamnă doar a povesti chiar dacă este vorba de mari evenimente -, înseamnă a explica chiar și marile evenimente sunt de explicat, oricît ar părea istoria doar o știință bazată pe presupuneri." El consideră orgolioasă ideea că oamenii fac Istoria și îi opune ideea că oamenii sunt făcuți de Istorie, că prezentul și viitorul sunt produsul trecutului: "Istoria profundă ne depășește, pe noi, cei în viață. Nu facem decît să transmitem destinele care ne parvin
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un procent înalt de inteligență nativă, adică de forță de a constata, de a simți, de a gîndi și de a se exprima. Dar, cum nu orice marinar este în măsură să descopere o lume nouă, tot așa nici orice orgolios al scrisului nu poate deveni filozof sau poet. Cel care reușește însă să descopere o astfel de lume nu rămîne numai o individualitate care se exprimă pe sine, ci devine o abstracțiune a unicului reprezentativ, a omului în general. În
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ai batalionului de curând adus în localitate, întrupări ale binelui și răului (primul fiind un alter ego al autorului). Farmecul cărții e dat mai ales de cele două prezențe feminine care stăpânesc gândurile și preocupările protagonistului: maioreasa, o frumoasă și orgolioasă văduvă, și Irinel Grecescu, o serafică poetă, pictoriță și compozitoare, în creionarea căreia autorul a pornit de la datele biografice ale Iuliei Hasdeu. Iubirea pentru ele închipuie forme diferite ale aspirației către ideal. De altfel, femeia, obiect de idealizare și adorație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
ca o cauză primară capabilă să arbitreze și să efectueze prin virtuțile ei intrinseci, orice alegere între solicitări diferite sau contrare. Voința este ridicată la rang de liber arbitru al actelor umane. „ Sunt liber, fiindcă fac ce vreau „ - va spune orgolios personalistul Charles Renouvier, dând o formulare șocantă conceperii liberului arbitru. Mai precis însă, cum remarcă Maxime Glausdorff în: . Liberul arbitru n-ar fi deci, în fond, nimic altceva decât facultatea umană de a decide între mai multe posibilități de acțiune
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Alții sunt prea ocupați pentru a trece în revistă ceea ce au scris, iar unii pur și simplu nu au chef să facă acest lucru sau spun că cititorii vor înțelege oricum ce au vrut să le comunice. Majoritatea oamenilor sunt orgolioși atunci când scriu Odată ce am așternut ceva pe hârtie, respingem ipoteza că ceva ar putea fi scris greșit. Nu ne place să verificăm sau să facem schimbări în cadrul propozițiilor, organizării textului, a scrierii corecte, punctuației etc. Și chiar atunci când admitem posibilitatea
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
măsură. La Samuel Beckett eul său biografic se obscurizează pînă la dispariție în spatele eului auctorial, pus în lumină ca eu profund, eu creator, opus eului social, cotidian. Prevalează conștiința artistică în fața eului biografic. "Creația lui Beckett, atît de nepăsător și orgolios monotonă în unitatea ei structurală, infinit ambiguă, deschisă astfel spre toate uimirile și suscitîndu-le pe toate, dezarmîndu-le, tocmai prin nemărginire, și iar trezindu-le, este menită la eternă recitire/ recitare întru învierea ei ca VOCE care ne umple ființa cu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
marfă. Cînd totul se vinde/ Cînd totu-i o marfă" - Legende)". Este subliniată structura maladivă a poetului, nu mai puțin una dintre cele mai tipice trăsături, ironia, una încărcată de abisuri psihologice, ce, totodată îi luminează în chip admirabil aristocratismul orgolios al lui Bacovia. Doctoranda de la Zürich definește ironia drept politețea disperaților. Și comentează următoarea frază, dintr-o proză a poetului: "Plîng, fiindcă valsul de anul acesta e trist ca și cele vechi și fiindcă toți sînt inteligenți în acest local
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ieșeană, în 1996, făcând din minusculul Partid al Alianței Civice un vehicul politic de anvergură. Ceea ce însă i-a lipsit dintotdeauna domnului Simirad a fost acea flexibilitate și capacitate de negociere diplomatică specifică doar marilor oameni politici. Tăios, dominator și orgolios, el nu a acceptat niciodată alt rol decât acela de primadonă și, pe cale de consecință, a fost tot timpul "lucrat" în partidele mari, cu ambiții naționale. A plecat din PAC atunci când Nicolae Manolescu, împreună cu camarila, l-au marginalizat, făcându-și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
au mai rămas doar niște scriitori și că oamenii care se rupeau de șale mai an să-l salute lingușitor acum îi întorc capul pe stradă. Slugile lui Solcanu din organizația județeană îl luau la mișto, considerându-l terminat politic. Orgolios, a luat-o cu tenacitate de la capăt, arătându-le tuturor că e capabil să câștige la loteria votului direct, precum în anii săi de glorie, când poporul, politicienii, ziariștii, oamenii de afaceri, îi ciuguleau cuminți din palmă și când s-
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
calităților sale manageriale și care este capabil să țină în echilibru găștile literare și să discearnă grâul de neghină, care să stăvilească impostura, dar care să fie generos și deschis cu masa cotizanților. Nu vedete țâfnoase și autosuficiente, nu tirani orgolioși și leneși, ci manager harnic, pus pe trebă, accesibil și deschis dialogului. Cin' să fie? 10 octombrie 2009 Duminica trecută, pe 4 octombrie, în deschiderea "Sărbătorilor Iașului", a fost înregistrată o premieră: la deschiderea "Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
clară și impetuos în proiectele proprii, el și-a format o imagine de politician care obține ceea ce-și propune, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. Are însă și o serie de defecte: e supărător de cinstit, orgolios și nărăvaș pentru a fi un politician acceptat de valahi (care nu prețuiesc decât jaful, fățărnicia și oportunismul), astfel încât trăiește paradoxul de a fi popular, însă, înconjurat de o echipă de "prieteni" cu geometrie variabilă - cei ce-l lingușesc umili
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în sensul capacității de iradiere și a influenței, nu în ceea ce privește valoarea intrinsecă!), cea română și cea maghiară. Dacă noi, românii, mai permeabili și mai cosmopoliți, ne refugiem rapid într-o cultură dominantă (franceză, germană, anglo-saxonă), maghiarii, mai mândri și mai orgolioși, luptă pentru identitatea lor și pentru drepturile lor cetățenești. E ceva de învățat aici și nu exclud ca un ministru cu o asemenea experiență în salvgardarea drepturilor minorităților să facă pentru destinul culturii române în lume mai mult decât toți
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a alegerilor parlamentare din 2008, e, din nefericire, doar istorie acum, pentru că maladiile din lumea politică nu sunt identificabile prin evidențe de laborator și mutațiile intelectuale și morale pe care acest mediu le generează sunt imprevizibile și insesizabile pentru doctori. Orgolios și singur (pentru că aici echipele se agregă după un alt criteriu decât solidaridatea și profesionalismul celor care salvează vieți), doctorul Ciuhodaru a realizat că visul său de a crea la Iași un adevărat și modern spital pentru urgențe se lovește
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
președintelui. Care n-are decât, din partea mea, dacă își asumă onest treaba lui de reprezentare și de echilibru în societate, să-și vadă discret și de problemele lui de alcov. Nu mai vreau "toți în unu", colonei care să semneze orgolioși Alexandru Ioan I, nu mai vreau mareșali autointitulați care își lasă soldații să moară, cu sutele de mii, la Cotu Donului, nici tovarăși cu bască care decimeză elita intelectuală a țării în Gulag. Nu, nu mai vreau, cu nici un chip
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
care se pot sinucide și din plictiseală: „Am uneori poftă să mă sinucid pe loc. Parisul e atât de posomorât și atât de mort, oamenii niște muribunzi năuciți”. Pe acest fundal, sinuciderea poate fi și o reglare de conturi, despărțirea orgolioasă de niște oameni pe care-i disprețuiește profund. Va trebui, prin urmare, să moară spectaculos (avec éclat!), pentru a atrage atenția asupra răzbunării sale. În această mistică suicidară, fiecare element al scenariului Își are importanța proprie. La cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
literalmente, la căpătâi. Moare pentru că, pur și simplu, se simte „copt pentru moarte”. Mizeriei și plictisului de a se ascunde sau de a fi purtat prin tribunale (unde, disprețuitor, ar păstra o tăcere ermetică!) Îi preferă despărțirea bruscă, seacă și orgolioasă de lume. De fapt, pentru el moartea e un proiect În stare de construcție, așa cum pentru alții e viața. Îi e scârbă de colaboraționiști, Îi e scârbă de germani, mărturisind că i-a preferat Întotdeauna pe englezi și pe americani
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cunoaște. Acest demers trebuie circumscris, pe de altă parte, unei poetici a autenticității, pentru care realitatea și ficțiunea sunt două brațe ale uneia și aceleiași entități. Hibrid prin natura sa originară, el Își relevă puritatea și un fel de exclusivism orgolios prin actul decodării și decriptării semnelor componente. Mizând aproape În exclusivitate pe memoria scurtă a zilei, scriitorul edifică, În tăcere, o altă memorie, care e a textului literar Însuși. Din aparenta lipsă de interes pentru felul În care se autodescrie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mult. Pur și simplu, ocup locul altcuiva care e luat drept eu”12. Aceasta e, Într-un fel, o poziție terminală a jurnalului. Astfel de considerații se Întâlnesc doar la capătul unor ani Întregi de exersare a confesiunii zilnice. De la orgoliosul: „Luni. Eu. Marți. Eu. Miercuri. Eu. Joi. Eu.” al lui Gombrowicz 13, până la tonul aproape acru al lui Gide nu se interpun două mentalități doar, ci ani și ani de zile de practică diaristă. Jocul ideii presupune, adeseori, și despărțirea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
literar, ca revanșă psihologică, mărturie maniacală, diversiune teoretică, În fine, răstălmăcire, rea-voință, tăgăduire, efemeridă, capriciu, unicitate, document, autoreferențialitate, meditație, transparență, modă, strategie, tehnică, metodă, slăbiciune, eșec, autodenunț... toate, măști ale acestor oameni interiori, ale acestor oameni de interior, acceptând, poate orgolios, și o altă definiție, un alt pact, chiar dacă inconștient, chiar dacă nemărturisit, scris și secret, dintre un eu și un timp.
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se adresează celuilalt eu, pe care îl numește „tu”. Teatralizarea „comunicării” se simte în pagini care ori exagerează sentimentul, emoția, ori o cenzurează: uneori o anume artificialitate plângăcioasă (paginile melodramatice despre moartea lui Nichita Stănescu), alteori o rigiditate de intelectual orgolios și egotist, puseuri de cinism (amintind de personajul lui Anton Holban, de care diaristul recunoaște că se simte atras). Lirism, poezie, cinism, copilărie, senzualitate, orgoliu, revoltă (inclusiv socială) - câte ceva din toate acestea se află în Carnete maro. Ceea ce dezvăluie jurnalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
și mijloace de expresie tot mai comune, generalizate și extinse, la limită, la scară mondială; 3. Tendința generală, în astfel de condiții profund schimbate, este cooperarea și stimularea reciprocă, emulația și competiția creatoare între diferite culturi. în nici un caz, baricadarea, orgolioasă și inaccesibilă, îndărătul specificității, declarată absolută, intangibilă, nemodificabilă și netransmisibilă. Chiar și Marco Polo făcea, la timpul său, experiența unor noi culturi. Dar azi, când deschidem doar televizorul conectat la zeci de rețele-satelit? Acum suntem în Bankok, peste o oră
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]