12,261 matches
-
bunii creșteau nepoți Și totul se înnoia la cuminecătura Ce ne scotea din starea de blânzi, umili iloți ... Ineluctabila melancolie Indurescentă stare mă ține ancorată De arca ce plutește pe apă-nvolburată. O rece condamnare îmi este picurată în trup osos ; o bortă este adânc săpată. în genuine-mbrățișări pierd doruri compacte Și îi las privirii timp de irizări abstracte. Ecouri mă străbat, aceleași simțiri intacte ... Inexplicabilă fantasmă blamând contacte. Nopți Cupide, nopțile mi-au devorat dorinți, Pierdute-s clipele de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
își pregătea pe pipăite toate cele necesare într-un ritual desăvârșit. Punea la loc de cinste apa neîncepută, cărbunii aprinși, lingura de aramă și cu ochii închiși ne atingea fruntea , tîmplele, spatele, călcâiele. Simțeam cum mă înfioară mîinile ei reci, osoase și cădeam ca într-un vis nesfârșit în murmurul vorbelor ei: „Ieși deochi din ochi,din tâmplă,din piept,din spate,din călcâi și te du acolo unde s-a dus urâtul...” Și nu îmi mai amintesc toate ce ni
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
voce ca de înger: -Nu te teme. Am și eu nepoți ca tine. Știu că-s un moșneag fioros, dar nu îți fac nimic. Îl privesc și văd ochii curați și zâmbetul oamenilor buni, atunci mă lipesc de pieptul lui osos să îmi regăsesc liniștea de care aveam atâta nevoie. Ajungem în ogradă și moșul mă lasă lângă tata întrebând: -Și asta e tot a ta? -Da. E cea mai mică. Au trecut atâția ani, dar vocile lor încă îmi răsună
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ori Înainte ca În prag să apară o fată slabă, cu figură anemică și părul lung, blond și buclat. ― Alisia? se miră ea fixându-mă cu ochii ei Întunecați. Deși purta o cămașă lungă de noapte, numai vederea mâinilor ei osoase mă Îngrozi. ― Bună Larisa, am spus recunoscând-o pe sora lui Victor. Probabil nu e momentul potrivit, dar chiar trebuie să lămuresc ceva cu Victor. E acasă? Chipul alb al Larisei era lipsit de expresie. M-am Întrebat dacă ea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
spuse Maria și dispăru În celălalt capăt al magazinului. Grozav! ― Alisia, ce surpriză, spuse Larisa. Nici măcar nu se chinuise să mimeze entuziasmul. ― Bună! M-am uitat șocată la chipul ei palid și Încercănat, la buzele ei aproape albe, la pomeții osoși și ochii Întunecați, ușor ieșiți din orbite. Arăta chiar mai rău decât ultima dată când o văzusem deși, dacă s-ar mai fi Îngrășat vreo cincisprezece kilograme, ar fi fost chiar frumoasă. ― Ai găsit ceva drăguț? mă Întrebă ea, jucându
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mi-am amintit imediat că Josephine era și ea de față, așa că mi-am luat seama. Josephine a început din nou să vorbească. Uneori trebuie să fi făcut ceva rău. Altfel n-ar fi aici. Emer și-a strâns umerii osoși, dar nu a ridicat ochii din poală. —Ți-e frică de soțul tău? — Nu. — Am să citesc ceva pentru întregul grup, a anunțat Josephine. E chestionarul pe care l-ai completat la internarea lui Neil. Nu! a exclamat Emer. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în loc de nas. Nu era de mirare că femeia asta avea un fiu matur, care încă mai mesteca fiecare îmbucătură de o sută de ori. — Claire, am adorat-o pe mama ta în facultate, s-a conformat Lucille, așezându-și degetele osoase pe brațul meu. Instantaneu, conversația s-a împărțit în două tabere. Randall și tatăl lui s-au lansat într-o discuție despre investiții. Amândoi stăteau picior peste picior, îndreptați unul către celălalt, lăsând să se vadă niște șosete identice din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mai vorbim de prezentul fanfaronului. Cât despre morală... știm noi destule despre slăbiciunile colegului. Și despre faptele lui. Fapte condamnate, fapte pedepsite prin lege. Prin lege!...“ Ăsta era Titi, desigur, apretat și oblic, cu ochelarii lui delicați, argintii și chipul osos, electrizat. Tirbușonul Titi, cum i se mai spunea, mai puțin periculos, totuși, decât tăcutul și aparent tolerantul Gică Teodosiu, Grasul. Ambii treceau, senioriali, pe lângă frumușica Gina. Nu fiindcă nu le-ar fi plăcut sau că i-ar fi reproșat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
alb. Chibritul sestinsese, dar era deja în prag. Mâna îl atinse, degetele se înlănțuiră de ale sale. Tras înăuntru. „E curent pe scară. Chibriturile se sting.“ Da, era curent pe scară, imposibil de menținut flacăra. Vocea limpede, adâncă, degete subțiri, osoase, puternice, părul scurt, aspru, roșu, arzând. Dădu să aprindă alt chibrit. „Nu, nu aici. Caut o lumânare“, și îl trase după ea, prin vestibulul îngust, spre cameră. Trecuse în altă cameră, să caute lumânări. „Nu, nu găsesc. Aprinde un chibrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am întrerupt portretul Papei, ți-am spus. Carol Quintul m-a chemat la Roma. L-am lăsat baltă pe Papa, mă chemase Carol. Carol, Împăratul, Quintul. Voiau toți portrete, să fie nemuritori. Soarele amiezii îl toropise cu totul. Își adunasemâinile osoase și roșii pe piept, în dreptul colanului. Dar pacientul Tolea insista și vocea sa era clară și fermă. Un tablou mic. Sfântul Ieronim, îngenuncheat. Figurează într-un catalog Bachelin, poate nu știți. O variantă e și tabloul Balbi din Genova, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ce înseamnă viața. Biata mea nepoată. Loteria genetică fusese prea bună cu ea și trăsese toate numerele câștigătoare. Spre deosebire de Tom, care moștenise forma trupului de la familia Wood, Aurora era în întregime o Glass, iar familia noastră este fără excepție suplă, osoasă și înaltă. Crescuse, devenind copia la indigo a mamei ei: o frumusețe cu picioare lungi și păr negru, la fel de mlădioasă și de zveltă ca June. Natașa, din Război și pace, prin opoziție cu Pierre, fratele stângaci, cu picioare mari. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fraza, tocmai se închega pe la ora patru, când ușa se deschise (nu ușa biroului, eu eram deja în lumea mea, din care Portia se vede ca într-un acvariu) și apăru tata, înalt și mai ales slab, cu fața mare, osoasă, și mai ales împuțit. Își puse cojocul la uscat pe scaunul între picioarele căruia încălzea minisoba electrică - de ce să-l usuci, întreb, doar nu plouă afară. Nu, dar acolo de unde vin eu e destulă umezeală. În septembrie se împliniseră doisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tonetele ambulanților de porumb și floricele, băncile din parc, crengile pomilor, curțile interioare de la blocuri. În dimineața plecării mă trezesc, în curtea din spate unde-și parchează Ilie microbuzul, cu un individ blond și lungan, cu ochelari de soare, față osoasă imobilă de rusnac din filmele cu kaghebiști... Ca să nu mă piardă, stă lipit de capota mașinii și fumează. - Zina?... O cunoașteți? șoptește de la distanță, după ce m-a măsurat câteva secunde. - Ce-i cu ea? - Vrem s-o luăm cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
profesia. Pe Z. o intrigă doamna care ieșea pe alee fix la șapte și jumătate (când ea singură, în bucătărie, pune în funcțiune filtrul de cafea și statura îi permite să vadă prin geamul înalt fără să fie văzută), înaltă, osoasă și cu tenul smead, într-o blană rusească, trăgând de lesa cu ruletă un șoricar. Femeia elegantă, cu părul sur strâns într-un coc tare pe care nu putea să stea nici un acoperământ, pleca în oraș fără nici un bagaj la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mort, sângele, necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În Împărăția drepților. * Capetele acoperite cu broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și el: Hai, Daniel, vino și tu aici, lângă mine, să stăm puțin de vorbă, să-mi spună, jucându-se cu ochelarii ăia meseriași cu care n-are treabă, și ceașca de ceai, cum o ține cu degetele alea lungi osoase. * O dată parcă totuși m-a văzut, era la masă cu Victor, eu treceam pe acolo, el s-a uitat la mine și mi-a aruncat pastila: — ...Ei, dragul meu, de ce mergi așa cocoșat? La vârsta ta e foarte important să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a dreptul genială. El i-a scris țarului, sugerându-i să renunțe la stabilirea graniței pe Siret și să accepte o graniță onorabilă pe râul Prut, cu acces la mare prin brațul Chilia. Dar... (Și aici, Hummel ridică indexul lui osos.) Dar să pretindă, în schimb, o alianță ruso-turcă îndreptată împotriva lui Napoleon. Asta da idee! PAGINĂ NOUĂ 19 Prima problemă se ivi după-amiază. Consulul francez îl așteptă în zadar pe acel prince charmant. Idiotul nu apăru. Feciorul acela de cățea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în nas cu un văr de-al ei din Câmpulung, pe care-l știa că lucrează la IMGB de vreun an și se mai întâlniseră în câteva rânduri. Acum era cu un prieten după el - un lungan roșcovan cu fața osoasă și stacojie, ducându-te cu gândul la un cocoș, și cu mersul înțepat și parcă bombându-și pieptul, ca și cum s-ar fi umflat în pene. Vărul Cornel i-l prezentă, da, Velicu, și de cum îi văzu, Mirela n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ea tot s-ar mai fi bătut cu pumnul în piept în fața lui Velicu că cine mai e ca ea, o femeie liberă și așa mai departe, căreia nu-i pasă și nu depinde, păi, cum dracu’, iar fața lui osoasă și congestionată, de cocoș și drac împielițat, se umbrea de un surâs îngăduitor, ce părea să spună că știe el mai bine cât de liberă și de cine depinde... De o vreme, apărea tot mai rar, iar ea îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vrea, și că are de lucru, n-are timp de pierdut. Era în halatul de lucru din doc albastru, cu poalele pătate de ulei ars, și cu căciula rusească, din blană de pisică, înfundată peste urechi. Fața lui prelungă și osoasă, de cocoș și drac împielițat, se făcuse de ger și mai stacojie decât era de felul ei. Era vânăt și încruntat, cum ea îl știa când n-ar mai fi avut mult până să-și iasă din fire și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca să scăpăm de înstrăinare. Mugurel îi povestea lui tataie cum că pe Petrișor l-a dat mama la niște străini bogați. Am scăpat de el, tataie, și lui îi e mai bine acolo, la oamenii ăia. Bătrânul clătina din fața lui osoasă de culoarea vinului, inspirând o vitalitate neostoită, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă, cum adică l-a dat? Mirela îi confirmă cu o mârâială iritată, exact așa cum ți-a spus Mugurel, l-am dat. L-am dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aranjat sau mai aveți nevoie de ceva? Am negat amândouă la unison și el se Îndepărtă, sorbind lung din sticlă și căutând viitori mușterii. Șapca Îi era sucită la spate Într-un unghi aiurea și avea una din acele fețe osoase, mobile, aproape de cauciuc, care dau impresia că tipii sunt unși cu toate alifiile. Pe sub haină, pieptul Îi era gol și, deși scutit de pielea de găină, era la fel de subțire și de chel ca o lamă de gumă de mestecat. Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de la roma, un sceptic protesta că nu se mai pomenise vreodată ca moartea să fi scris vreo scrisoare și că era necesar să se ceară de urgență o analiză a scrisului pentru că, spunea el, o mână alcătuită din mici fragmente osoase n-ar putea scrie niciodată la fel cum ar fi scris o mână completă, autentică, vie, cu sânge, vene, nervi, tendoane, piele și carne, și că dacă era sigur că oasele nu lasă amprente digitale pe hârtie și prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
aparține categoriei celor de neocolit. Nu poate exista o dovadă mai bună În acest sens decât imaginea morții Înseși pe care o avem În fața ochilor, așezată pe un scaun și Înfășurată În cearceaful său, și având pe orografia chipului său osos un aer de totală deconcertare. Se uită neîncrezătoare la plicul violet, Îl Întoarce pe toate fețele ca să vadă dacă găsește pe el vreuna din acele specificații pe care poștașii trebuie să le scrie În cazuri similare, cum ar fi, refuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]