KorAP: Find »[drukola/base=pasiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...789 >

19,719 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e marcată explicit (prin afixe verbale, perifrastic etc.). 5.2. Relația dintre ergativ și pasiv Comrie (1973: 251) analizează relația dintre ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția ergativă s-a dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția ergativă s-a dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care poate să fi apărut independent în diverse limbi), dar acest lucru nu are relevanță sincronică. Creissels (1995: 260) susține că evoluția istorică de la pasiv la ergativ este explicabilă prin faptul că, în timp, complementul de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care poate să fi apărut independent în diverse limbi), dar acest lucru nu are relevanță sincronică. Creissels (1995: 260) susține că evoluția istorică de la pasiv la ergativ este explicabilă prin faptul că, în timp, complementul de agent al unei structuri pasive a căpătat caracteristicile sintactice ale unui subiect. Autorul subliniază faptul că în limbile din Asia Occidentală și din India se pare că acest tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
5.3. Există pasiv și în limbile ergative? Răspunsul la această întrebare nu poate fi categoric, acesta depinzând în mare măsură de tipul de definiție adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează un pivot sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează un pivot sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în limbi acuzative, iar antipasivul, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în limbi acuzative, iar antipasivul, în limbi ergative, Dixon (1994: 149−152) înregistrează limbi preponderent ergative în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dixon (1994: 149−152) înregistrează limbi preponderent ergative în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că teoria pasivității verbului în bască, constând în analiza morfologiei verbale și a marcării cazuale ca exprimând o structură sintactică pasivă, de care vorbitorii nu mai sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și a marcării cazuale ca exprimând o structură sintactică pasivă, de care vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv fiind considerat subiect sintactic, iar nominalul în ergativ, complement de agent. Începând din anii '70, această teorie a fost abandonată, acceptându-se ideea că basca este o limbă cu morfologie ergativă, dar cu sintaxă acuzativă. Există structuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și antipasivă pentru același verb: construcția antipasivă este rară în discurs, dar naturală în conștiința lingvistică a vorbitorilor, iar construcția pasivă este mult mai frecventă, dar mai puțin naturală. Concluzia autorului − convergentă cu cea a lui Oyharçabal (2000) − este că pasivul există, dar nu e vorba de o diateză, ci de un "traseu" (atât în cazul pasivului, cât și al antipasivului). Coexistența acestor două structuri reprezintă un hibrid tipologic. O opinie radicală este formulată de Van de Visser (2006: 188), conform

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a vorbitorilor, iar construcția pasivă este mult mai frecventă, dar mai puțin naturală. Concluzia autorului − convergentă cu cea a lui Oyharçabal (2000) − este că pasivul există, dar nu e vorba de o diateză, ci de un "traseu" (atât în cazul pasivului, cât și al antipasivului). Coexistența acestor două structuri reprezintă un hibrid tipologic. O opinie radicală este formulată de Van de Visser (2006: 188), conform căruia construcțiile tranzitive din limbi ca basca sunt întotdeauna pasive, subiectul tranzitiv fiind realizat prin pronume

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Coexistența acestor două structuri reprezintă un hibrid tipologic. O opinie radicală este formulată de Van de Visser (2006: 188), conform căruia construcțiile tranzitive din limbi ca basca sunt întotdeauna pasive, subiectul tranzitiv fiind realizat prin pronume încorporate. 6. ANTIPASIVUL Spre deosebire de pasiv, termenul antipasiv are în lingvistică o vechime de numai 40 de ani și nu a fost cercetat în detaliu în lingvistica românească. Se pare că el a fost introdus de Michael Silverstein, în 1968, 1969 (apud Coyos 2002, 2003) sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]