2,501 matches
-
inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării, cultivă misterul acestei legături, ceea ce potențează intensitatea trăirilor, pentru a sfârși într-o pasiune devorantă. Fiammetta este de o sensibilitate aparte, capabilă de gesturi patetice, are o imaginație vie, creează scenarii ale reîntâlnirii cu cel drag, pornind de la cuvinte până la cele mai mici gesturi. Este conștientă de propria gelozie, care o va duce spre furie, lacrimi, suspine și dorința de a-și răzbuna dragostea înșelată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
la o analiză mai atentă, pasiune oarbă, lipsă de discernământ și de măsură, dependență bolnăvicioasă. Lauda lor devine, subtil, o ironie, mitul purității și al exemplarității este din nou demistificat. Multe astfel de martire pe tărâmul dragostei sunt niște sinucigașe patetice. Cleopatra nu poate supraviețui fără dragostea și prezența soțului ei, Antoniu, care, învins de Octavian, se simte prea umilit pentru a mai dori să trăiască. Îl urmează în moarte, dar gestul ei nu este întru-totul convingător, deoarece nu doar fidelitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
episoade astfel încât să le confere o cauzalitate, iar povestirea sa să se apropie mai mult de un fabliau. Nici figura celor doi cavaleri, Arcite și Palamon, nu este mai impunătoare, așa cum ne-am aștepta în cadrul acestui gen de scrieri. Sunt patetici și uneori chiar lipsiți de inteligență: fiecare aduce cam aceleași argumente pentru a susține întâietatea sa la mâna Emiliei, prietenia este cea care ar trebui să-l determine pe fiecare în parte să renunțe în favoarea celuilalt.751 Constanța din Povestirea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
va fi recunoscută, pentru că preferă gloriei „un trai cucernic și curat”757. Cei din jur recunosc puritatea și virtutea femeii, capabilă mai curând de moarte, decât de impietate morală. Prin același miraculos specific povestirii, Alla își regăsește soția, întâlnirea este patetică, scena 756 Ibidem, p. 161. 757 Ibidem, p. 168. 206 revederii încărcată de lacrimi și dezvinovățiri, cuplul atât de greu încercat se reface pentru a oferi, de data aceasta, imaginea unei familii model. Dar binele este trecător, timpul nu iartă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
blândețe, generozitate și modestie. Tăcerea ei, acceptul pe care îl dă de fiecare dată când i se cere ceva nu sunt o dovadă de răceală, ci de demnitate, personajul dobândește mai multă măreție astfel, decât dacă s-ar fi lamentat patetic. și, ca o ultimă umilire, va fi nevoită să se întoarcă în casa modestă a tatălui, de unde a fost luată cu ani în urmă, îmbrăcată în veșminte simple, simbol al condiției umile, al decăderii, iar, la cererea craiului, se va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață se cuvine/ Să moară, decât trupul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
soției incapabile de a aduce vreun prejudiciu imaginii familiei proprii, dorind doar binele pentru soțul plecat departe, pe care îl respectă și căruia i se supune. Dragostea autentică pe care i-o poartă o determină să adreseze divinității o invocație patetică, o rugă de a înlătura stâncile primejdioase de pe țărm, stânci care cauzaseră multe tragedii omenești și pe care Dorigena le privea ca pe un real pericol în viața celui drag: „O, Doamne Care, până-n nemurire,/ Ții lumea sub a ta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mult un simbol, nu o verosimilitate concretă. Am avea aici întruchipat, în imaginea tinerei, sufletul creștin care respinge păcatul (cum de altfel se întâmpla și în cazul altor personaje: Constanța, Grizilda, Prudenția). Virginia rămâne „o imagine reușită a unei victime patetice, o sfântă într-un context bizar”.859 Personajele pozitive nu au individualitate pentru că reprezintă idei, prototipuri, sunt simboluri ale purității, răbdării, credinței și bunătății. Discursul elogiator al naratorilor în loc să le dea viață, mai mult le distruge, transformându le în alegorii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării, cultivă misterul acestei legături, ceea ce potențează intensitatea trăirilor, pentru a sfârși într-o pasiune devorantă. Fiammetta este de o sensibilitate aparte, capabilă de gesturi patetice, are o imaginație vie, creează scenarii ale reîntâlnirii cu cel drag, pornind de la cuvinte până la cele mai mici gesturi. Este conștientă de propria gelozie, care o va duce spre furie, lacrimi, suspine și dorința de a-și răzbuna dragostea înșelată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
la o analiză mai atentă, pasiune oarbă, lipsă de discernământ și de măsură, dependență bolnăvicioasă. Lauda lor devine, subtil, o ironie, mitul purității și al exemplarității este din nou demistificat. Multe astfel de martire pe tărâmul dragostei sunt niște sinucigașe patetice. Cleopatra nu poate supraviețui fără dragostea și prezența soțului ei, Antoniu, care, învins de Octavian, se simte prea umilit pentru a mai dori să trăiască. Îl urmează în moarte, dar gestul ei nu este întru-totul convingător, deoarece nu doar fidelitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
episoade astfel încât să le confere o cauzalitate, iar povestirea sa să se apropie mai mult de un fabliau. Nici figura celor doi cavaleri, Arcite și Palamon, nu este mai impunătoare, așa cum ne-am aștepta în cadrul acestui gen de scrieri. Sunt patetici și uneori chiar lipsiți de inteligență: fiecare aduce cam aceleași argumente pentru a susține întâietatea sa la mâna Emiliei, prietenia este cea care ar trebui să-l determine pe fiecare în parte să renunțe în favoarea celuilalt.751 Constanța din Povestirea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
va fi recunoscută, pentru că preferă gloriei „un trai cucernic și curat”757. Cei din jur recunosc puritatea și virtutea femeii, capabilă mai curând de moarte, decât de impietate morală. Prin același miraculos specific povestirii, Alla își regăsește soția, întâlnirea este patetică, scena 756 Ibidem, p. 161. 757 Ibidem, p. 168. 206 revederii încărcată de lacrimi și dezvinovățiri, cuplul atât de greu încercat se reface pentru a oferi, de data aceasta, imaginea unei familii model. Dar binele este trecător, timpul nu iartă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
blândețe, generozitate și modestie. Tăcerea ei, acceptul pe care îl dă de fiecare dată când i se cere ceva nu sunt o dovadă de răceală, ci de demnitate, personajul dobândește mai multă măreție astfel, decât dacă s-ar fi lamentat patetic. și, ca o ultimă umilire, va fi nevoită să se întoarcă în casa modestă a tatălui, de unde a fost luată cu ani în urmă, îmbrăcată în veșminte simple, simbol al condiției umile, al decăderii, iar, la cererea craiului, se va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață se cuvine/ Să moară, decât trupul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
soției incapabile de a aduce vreun prejudiciu imaginii familiei proprii, dorind doar binele pentru soțul plecat departe, pe care îl respectă și căruia i se supune. Dragostea autentică pe care i-o poartă o determină să adreseze divinității o invocație patetică, o rugă de a înlătura stâncile primejdioase de pe țărm, stânci care cauzaseră multe tragedii omenești și pe care Dorigena le privea ca pe un real pericol în viața celui drag: „O, Doamne Care, până-n nemurire,/ Ții lumea sub a ta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mult un simbol, nu o verosimilitate concretă. Am avea aici întruchipat, în imaginea tinerei, sufletul creștin care respinge păcatul (cum de altfel se întâmpla și în cazul altor personaje: Constanța, Grizilda, Prudenția). Virginia rămâne „o imagine reușită a unei victime patetice, o sfântă într-un context bizar”.859 Personajele pozitive nu au individualitate pentru că reprezintă idei, prototipuri, sunt simboluri ale purității, răbdării, credinței și bunătății. Discursul elogiator al naratorilor în loc să le dea viață, mai mult le distruge, transformându le în alegorii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
așa că teroarea se întoarce împotriva lui. Avocat bun este, în La Medeleni, Dan Deleanu, pe care îl vedem pledând alături de tatăl său, Iorgu, într-un proces de incest. Boierul văduv trăiește cu fiică-sa mult timp, apoi îl denunță, cerând patetic și ipocrit dreptate. Iorgu Deleanu, hârșit, pledează pe teza paternității incerte a inculpatului. „De ești tu aceea, nu-ți sunt tată eu”, cum ar veni. Nu se știa de ADN pe atunci. Cu îndrăzneala juneții, Dănuț nu neagă paternitatea, ci
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
succesului literar, ci a dificultății de a trăi. În unele rânduri vorbește despre eșec ca fiind „destinul său fatal”, În altele ca fiind „o acțiune intenționată”. „Ceea ce doream eu era să trăiesc fără să fiu deranjat.” A fost victima unei patetice vulnerabilități care l-a făcut să scrie: „Pe bastonul lui Balzac poate fi citită această inscripție: «Dărâm toate obstacolele». Pe al meu: «Toate obstacolele mă dărâmă»”. De unde venea această fragilitate? Ar fi putut să o evite? Ar fi trebuit să
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
diagnostic nemilos pentru situația În care se află fiul său: „Tu ești neputincios În fața vieții”. Kafka se poate să fi fost o inteligență vătămată. La puțin timp după publicarea cărții Labirintul sentimental, unde menționam apologia fiarei, am primit o scrisoare patetică, În care se demonstra că talentul lui Kafka consta nu atât În descrierea cazului său particular, ci În exprimarea unor emoții universale. Autorul ei Îmi povestea Într-un stil dezlânat și dramatic că faptul de a fi simțit același lucru
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
care nu dispare nici dacă e Însoțit de un permanent sentiment de tristețe. Uneori, aceste legături date de obișnuință provoacă greșeli distructive. Voi cita un caz descris de un terapeut hispano-american, Walter Riso, care, din cauza primitivismului său, devine pe cât de patetic, pe atât de elocvent. Una dintre paciente Îi prezintă astfel „relația sa amoroasă”: De doisprezece ani Îi sunt logodnică, dar am Început să obosesc... Problema nu e timpul, ci modul În care sunt tratată... Nu, nu mă bate, dar se
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
lipsa de sensibilitate, de dragoste, violența, lăcomia, ura, dorința de putere, frica. Istoria lasă un gust amar și devastator. De ce nu Învățăm din asta? Am Început cartea vorbind despre Kafka, iar acum reiau cele spuse atunci: „A fost victima unei patetice vulnerabilități, care l-a făcut să scrie: Pe bastonul lui Balzac poate fi citită această inscripție: ‘Dărâm toate obstacolele’. Pe al meu: ‘Toate obstacolele mă dărâmă’». De unde venea această fragilitate? Ar fi putut să o evite? Ar fi trebuit să
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
prieten cu Tudor Pam file, George Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folc lor „Doina” și a colaborat și la revista „Ion Creangă” din Bârlad. Amintiri despre Tudor Pamfile care a fost îndrumătorul lui: Pamfile a avut o viață patetică. Soția sa voia să‐ l rupă de preocupările lui, pentru o viață modernă. Era foarte amărât. Ea î i spunea mereu: „ai rămas morar ca la Țepu”. A murit la 39 de ani. Toți s‐au 305 mirat că așa
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
au obosit, au și îmbătrânit cu un deceniu, și-au irosit energia în construcții utopice și adeziuni politice prost plasate, care nu le-au adus nici posturi, nici bani, nici satisfacții sufletești. Din această categorie, care este și cea mai patetică, de anticomuniști, mai mult sau mai puțin camuflați, s-au recrutat noile/vechile cozi de topor ale regimului Voronin. Nu este o noutate că demisia morală, un ritual degradant fără îndoială, s-a banalizat la noi: îl consemnăm, dar nu
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de la dragoste la ură (nu pot să evit rima) e doar un pas... Schimbarea de generații din fotbalul românesc ar trebui să aducă și o mult așteptată schimbare de mentalitate în presa sportivă, care rămâne încă foarte aproximativă în aprecieri, patetică, poetizantă și deseori ridicolă. De pildă, despre înfrângerea în fața croaților un post de televiziune a spus că se datorează arbitrului, care a primit indicații să-i scoată pe români din cursă, întrucât sunt din Est, săraci și nu au suporteri
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
amplu, acesta nefiind - decât arareori - consecința unui proiect conștient de autoconstrucție și auto-reflecție literară. Autorul de jurnale se portretizează nu numai privindu-se În oglinda propriu-zisă, ci și În oglinda Celuilalt. Inevitabilul proces al identificării cu altul e aproape Întotdeauna patetic, reușind să acutizeze o dramă pe care scriitorul o percepe doar În mod accidental. Prea multe conflicte ar fi rămas neconsemnate dacă jurnalul nu ar fi și un spațiu al recuperării dramei interioare, așa cum se Întâmpla și În paginile Katherinei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]