6,187 matches
-
trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul principal a ceea ce Rudolf Haller
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar fi, cum arăta încă Socrate, că ele rețin ceea ce este general, lăsând la o parte diferențele individuale. O mai bună percepere a folosirii expresiilor limbajului conduce la concluzia că o asemenea înțelegere a naturii noțiunilor, chiar dacă nu este pur și simplu greșită, reprezintă o simplificare. Ea reține unele cazuri de folosire a cuvintelor și trece cu vederea altele, cel puțin la fel de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a răspuns, între altele, că nu dorește să-și prostitueze mai departe mintea prin acele exerciții de virtuozitate intelectuală care sunt conversațiile cu persoane inteligente din Cambridge. Viața pe care a dus-o în Norvegia l-a condus la o percepere și mai acută a acelor deosebiri profunde în opțiuni care îl despărțeau de Russell. În primăvara anului 1914, îi va scrie lui Russell că, de acum înainte, crede că ar fi potrivit să-și limiteze relațiile la sfera preocupărilor logico
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cel mai important rol în adunarea provincială. Clerul și nobilimea asistau în mod neregulat, întrucât pentru votarea subsidiilor principala funcție a Statelor provinciale li se cerea acordul doar pentru ridicarea impozitelor de la supușii lor. Stabilirea sumei, condițiile și procedurile de percepere erau de competența orașelor. De aceea reprezentanții stărilor se întruneau separat. Funcționarii regelui încercau să profite de această situație, fiind mult mai avantajos să trateze separat cu reprezentanții diferitelor orașe. Ca urmare, se va manifesta și tendința stărilor de a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
aveau un rol important. Cu toate acestea, se poate distinge o unitate remarcabilă în funcționarea dietelor. Aspectul principal este evidențiat de ridicarea impozitelor. În secolul al XVI-lea regele Boemiei cerea Dietelor provinciale, din fiecare țară în parte, să consimtă perceperea impozitelor ținând cont de suma totală de care avea nevoie 357. În principiu, Moravia dădea jumătate din suma ce revenea Boemiei, iar Silezia a treia parte. Hotărârile provinciilor se luau, de regulă, doar după ce avea loc Dieta Boemiei. Citându-l
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
prezenta în persoană la Dietă. Competența Dietelor provinciale, ca și a celorlalte categorii ale Adunărilor de stări, nu era determinată detaliat prin reglementări cu caracter juridic. Se admitea, în mod obișnuit, că Dieta alegea regele Boemiei, își dădea consimțământul la perceperea impozitelor, hotăra mobilizarea, autoriza folosirea armatei în afara granițelor, împărțea cu suveranul puterea legislativă, participa la dezbaterea și rezolvarea altor probleme importante. Dezbaterile în Dietele provinciale erau extrem de complicate. Regele își rezerva, de obicei, dreptul de a pune în discuție mai
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
a fost recunoscut prin Diploma leopoldină. Paul Rycaut 748 menționa că provincia a fost disputată de Casa de Austria încă din secolul al XVI-lea, iar Poarta, ținând seama de această situație, a aplicat aici un regim mai blând, prin perceperea unui tribut mult mai scăzut și "respectarea dreptului de alegere a principilor". El a surprins faptul că sultanul arăta o deferență specială pentru Transilvania, căci "se teme de revolta supușilor și amestecul împăratului de la Viena". Raporturile cu Poarta otomană erau
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
de a rescrie aria "vizibilă" a realului, firește, din perspectiva unei noi vederi. Ochiul înregistrator, fie el unul fidel naturii observate, este substituit, în acest caz, de unul cu adevărat integrator, care filtrează, analizează și abia ulterior redă, supunând obiectul perceperii unui proces critic de o rară ascuțime. Cu acuratețe este descris, de pildă, peisajul urban prozaic, devenit, în cartea Marianei Codruț, un soi de carnaval golit de semnificație, căzut în derizoriu, deși nelipsit de un anume pitoresc. Martorei unui asemenea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al infernului indiscutabil nu caută altceva decât mijlocul de a se defini. Și în poezia lui Ioanid Romanescu funcționează celebra propoziție a lui Martin Buber, după care omul accede la Eu prin Tu. Perceperea și relaționarea cu Celălalt, nevoia de recunoaștere din partea lui nu sunt altceva decât forme ale cunoașterii și realizării de sine: "spre voi mă apropii de mine însumi". În acest sens, s-a putut vorbi adesea despre individualismul sau chiar egotismul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
modern, ca un alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar natura umană trebuie să i se supună. Conștiința temporalității începe să se facă din ce în ce mai simțită pe parcursul cărții, odată cu perceperea unei oboseli stranii, a unei dorințe de uitare și liniștire, căci "mi-s grei bocancii timpului pe umăr" (Mă bărbieresc și plâng). În Orizont și stil, Blaga denumește metaforic "cele trei orizonturi temporale posibile și de profil divers, ale inconștientului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu pietre// îmi duc umbra bolnavă de rău/ de aer/ de vântul plin de pulberea zilei/ de pulberea nopții/ bolnavă de gol". Tot pe ideea de sfâșiere, de ruptură permanentă dintr-un sine căruia nu îi este străină alteritatea interioară, perceperea străinului ostil ce încearcă evadarea dintr-un sine multiplu, dar egal zbuciumat, este construit poemul Non plus ultra: "eu vin/ pornind de la zero/ desculț/ vin îmbrăcat simbolic// în coastele veacului/ însângerat de un sfârșit/ enigmatic// acesta-i cuvântul/ strigătul verde
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ipocrizia societății care ascunde sub aparențele de onestitate diferite ticăloșii. Acesta este laitmotivul românului realist/naturalist, care are ca obiectiv să pătrundă și să dezvăluie realitățile în profunzime. Lumea esențelor se transformă în lumea aparentelor, este vorba despre o nouă percepere a lumii fondată pe "predicatele înșelăciunii și falsității" [v.Giacetti, p.123]. Relațiile sociale, locurile, comportamentele sunt plasate sub semnul aparentei, al măștii. În această lume fiecare își joacă rolul și câștigă, în consecință, cel mai bun actor. Itinerarul personajelor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dialogul din piesele lui Ionesco [ibidem, p.93]. De fapt, cum bine a arătat Flaubert, adevărul este în invenție, în modalitate, în detaliu și aproape deloc în subiect. Adaptările teatrale și cinematografice ulterioare ale romanelor clasice au fost posibile datorită perceperii societății că un teatru global și a deplasării genului românesc către genul dramatic. O puternică dramatizare a acțiunii însoțește personalul românesc de la stadiul inițial la cel final. Tentativele de a transpune în teatru principiile esteticii realiste sau naturaliste sunt numeroase
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Marty, care rezistă asediului amanților, nu poate rezista cumpărăturilor 269 și își ruinează soțul. Hedonismul consumului este o ocupație extrem de atractivă pentru femeia modernă 270. Zola descrie diferite temperamente de cumpărătoare 271. Este interesant că femeile aduse la starea de percepere a consumului că lux necesar devin și hoate de marfă, există "voleuses de profession", "voleuses par mânie", nu rezistă tentației nici chiar clientele cele mai respectabile 272. Jocul devine o pasiune la modă și pentru unele femei: "Leș femmes, tout
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
capacitate ce necesită o agresivitate subtilă. Tactică se schimbă pe parcurs, evoluând între răceală și tandrețe disimulata. În toate scenele în care apare, Pariziana înscrie un spectacol inedit. Aceste scene au deseori efectul unui "stop-cadru" întreținut pentru a insista asupra perceperii trăsăturilor sale esențiale, legate de multiple elemente artistice. Densitatea semnelor fiind prea mare, decodarea este încetinita și oprește atenția cititorului. Originalitatea ei este în contrast, în ruptură cu banalitatea, cu cotidianul. Pariziana este femeia modernă care transcende în toate aceste
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de la Curte, unde trebuie să excelezi pentru a reuși în arta disimulării și cea a actoriei: "Ce talent d'être bon acteur me semble fort nécessaire aux personnes du monde" [Méré, p.42]. Paradigmă teatrală a condiției mondene rezultă din perceperea lumii drept comedie. Contesă de Gulleroy percepe astfel chiar și oamenii cei mai serioși: "Leș hommes de son entourage, avocats politiques, financiers ou gens de cercle désoeuvrés, l'amusaient un peu comme des acteurs; et elle ne leș prenait pas
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
În Amintirile, vântul este sunetul blând al peisajului renăscut în amintire: Și licurici prin tufe și razoare / se perindau, și-alei înmiresmate / foșneau ușor de vânt (vv. 14-17). Tot aici, reevocând itinerariul cognitiv din Infinitul, a cărui prima etapă este perceperea totalizatoare a timpului, sunetul vântului apare că fir sonor invizibil cu ajutorul căruia poetul interiorizează imaginea acustică succesiva: Și vine vântul aducându-mi glasul / orei din turn. Mi-era spre mângâiere / nopților mele, mi-amintesc, bătaia (vv. 50-52). O a treia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
care il menționam și în rândurile de mai sus, și căruia i se asociază în opera lui Quasimodo o serie de imagini conexe, cu rădăcini adânci în Canturi: valorizarea trecutului în defavoarea prezentului și, ca atare, reîntoarcerea în timpul și spațiul copilăriei; perceperea vârstei maturității că vreme a suferinței accentuate pe alocuri de diminuarea facultăților creatoare; rememorarea chipurilor din trecut pe firul sonor al amintirii. Vremea copilăriei, a tinereții, creionata frecvent de poetul romantic cu ajutorul unor imagini acustice, este reprezentată de poetul ermetic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările lui Michael Riffaterre La production du texte (Paris [1979]), precum și Sémiotique de la poésie (Paris [1982]) care consideră că intertextul înseamnă perceperea, de către lector, a raporturilor dintre o operă și altele care au precedat-o sau au urmat-o. Intertextul este caracterizat ca fenomen ce orien tează lectura textului, îi guvernează, eventual, interpretarea și se opune lecturii lineare : în timp ce lectura lineară nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și interpretarea intertextului. Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text parodic: "1 lectorul să recunoască prezența, într-un text, a altui text; 2 să identifice acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext"26. Cele trei condiții reprezintă tot atâtea dovezi ale competenței hermeneutice a lectorului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de a se manifesta ca univocă, se înfățișează ambivalentă și bipolară: pe de o parte, numinosul este raportare la un Mysterium tremendum, senzație de cutremurare în fața unei mărimi incomensurabile sau a unei puteri suverane; pe de altă parte, el este percepere a unui Mysterium fascinans, care se exprimă prin forțe de atracție către ceva minunat și solemn 4 . Între teamă și tentație, Dionis-Dan răspunde în mai mare măsură celei de a doua. Ca atitudine față de interdicții, personajul optează pentru sacrul de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o percepție limitativă a conceptului de literatură a unui anumit spațiu; în fapt, reducerea tuturor dimensiunilor noii literaturi la conceptul de originalitate, nu numai că anulează existența (și) în plan teoretic a unor coordonate spațiale, dar are repercusiuni și asupra perceperii uneia sau a alteia dintre operele de mare importanță ale acestei epoci"21. Jocul formei și al expresiei lingvistice, retrasarea unor noi elemente de prozodie, care să sugereze ideea, nu să o impună, toate acestea sunt caracteristici inițiate de modernitate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adesea propriul lor suflet, tradând esența lor specifică. Această trădare înseamnă aservirea și obediența necondiționată la preceptele ideologiei, cu renunțarea de consecință la orice finalitate estetică și la liricitate ca adevărata esență a poeziei"70. Alăturarea la realitatea celorlalți, precum și perceperea acestei realități ca pe o realitate proprie, care se vrea a fi asumată și îmbunătățită, devin tot atâtea roluri ale artistului. Călcâiul vulnerabil exprimă condiția poetului învestit cu funcția salvatoare, în ciuda nefericirii proprii: Poeme ca Darul sau Amân mereu exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la așa ceva și, prin extensie, postmodernismul, ca un continuator, din multiple puncte de vedere, al avangardismului. Apoi, Alina-Iuliana, prin îndârjirea cu care-și expunea ideile ori de câte ori avea ocazia, m-a făcut să înțeleg că, de fapt, noi ne îndreptam spre perceperea unor lucruri sensibil diferite, dar nu neapărat ireconciliabile. "Fenomenul" deconstructivismului este, în viziunea autoarei, unul cu bătaie lungă, instaurat în fibra creației și întreținând cu limbajul o relație metamorfotică, de continuă transformare și de luare în posesie a unor sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ne spune profesorul Gheorghe Vlăduțescu, adăugând că: „Îndemnând la cunoaștere de sine, Socrate Îndrepta pe fiecare către ceea ce, În profunzimile sale, era mai puțin, tot mai puțin individuat și tocmai de aceea mai autentic. ‹‹Celălalt›› nu putea fi descoperit prin perceperea a ceea ce desparte, ci a ceea ce unește”. Altul decât noi Înșine - ca și altceva decât propria noastră cultură - nu este ceva neapărat inferior sau ostil ci, cel mai adesea, sursă de Îmbogățire a orizontului propriu de trăire și cunoaștere. Pentru
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]