4,234 matches
-
ce puteau fi evitate cu un minim de prudență. Ironia tăioasă a lui Tertulian nu-i scutește pe creștinii temători de complăcerea lor în acea stare de pace bună și îndelungată, văzându-i capabili de fugă în cazul unei eventuale persecuții. Nu se poate spune cu certitudine, după cum și-ar închipui cineva, că protagonistul episodului ar fi un partizan al ereziei montaniste pentru simplul fapt că își justifică comportamentul spunând că este creștin. În acest text întâlnim indignarea profundă a autorului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinii renunțau să se sustragă vieții sociale pentru a nu pune în pericol stabilitatea Imperiului, spre deosebire de Ciprian pentru care motivul principal care sublinia disensiunea profundă a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune în sufletul discipolilor lui Cristos, care aveau conștiința că mai degrabă sau mai târziu Dumnezeu le va face dreptate. Așadar, nonviolența creștină care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor, nu pretindea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
2.8. Lactanțiu Personalitatea sa este destul de complexă; ucenic al lui Arnobius, Lactanțiu (250-327) a fost profesor de retorică latină la Nicomedia, în Bithynia, sub domnia lui Dioclețian (284-305). Atitudinea sa față de Imperiul roman este expresia unei evoluții oscilante între persecuția lui Dioclețian și schimbarea constantiniană: dacă în Divinarum Institutionum, operă anterioară anului 313, instituția imperială era considerată rodul violenței și al nedreptății, în scrierile sale ulterioare se poate observa o reevaluare crescândă a valorilor conținute în civilizația romană. În De
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
drept, exceptându-i pe Tertulian, Origene, Arnobius și Lactanțiu, au susținut admiterea unuia și legitimitatea celeilalte, definind obediența cetățeanului față de statul roman în care se aflau, o îndatorire creștină. Acești scriitori au trăit după domnia lui Dioclețian (284-305), când încetaseră persecuțiile și se risipiseră temerile unui stat armat față de Biserica vremii; între timp apăruseră alte pricini care au răsturnat situația internă a Imperiului roman, din primele trei secole, în favoarea creștinismului. În timpul decăderii lente și inexorabile a Imperiului roman, Biserica și-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
actualizarea acestui mandat atât în mijlocul popoarelor păgâne, unde se stabilea unitatea sa militară, cât și în mijlocul propriilor camarazi. Sporirea continuă a creștinilor în diferitele legiuni nu se datorează doar înrolării tinerilor creștini, ci și convertirii soldaților păgâni chiar în cadrul acestora. Persecuțiile care vizau direct militarii creștini și prescriau îndepărtarea lor din rândurile armatei, urmăreau și eliminarea, sau cel puțin frânarea, răspândirii creștinismului în mijlocul soldaților și civililor. Nu dispunem de alte documente suplimentare pentru a demonstra cele spuse în afară de actele martiriului unora
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întrucât activitatea lor, fiind interzisă de legile militare, se desfășura în secret sau cel puțin cu multă prudență. Scriitorii creștini nu vorbesc despre aceasta, considerând că nu era nici măcar prudent, după cum afirmă Dionisie, episcopul Alexandriei egiptene, într-o relatare despre persecuția lui Valerian: Din acest motiv omit istorisirea fiecărui eveniment, despre care frații (creștini n.n.) au o cunoaștere deplină. Scriitorii ecleziaști nu erau foarte interesați de acest subiect al faptelor fiecăruia dintre creștini, considerat un detaliu inutil pentru contemporani, fiind cunoscute
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interesați de acest subiect al faptelor fiecăruia dintre creștini, considerat un detaliu inutil pentru contemporani, fiind cunoscute, după cum ne mărturisește același Dionisie într-o scrisoare destinată lui Domitius și Didimus, unde, după ce le-a amintit faptele mai importante ale acelei persecuții, scria că: Pentru noi este zadarnic să-i amintim (pe cei uciși) pe fiecare personal, pentru că foarte mulți sunt cunoscuți de voi; trebuie să știți numai, că au fost bărbați și femei, tineri și bătrâni, fecioare și bătrâne, soldați și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
erau condamnate de către guvernatori, încă de pe vremea lui Tertulian. Acest fapt rușinos s-a petrecut la Cartagina și a slujit ca exemplu pentru alți guvernatori pentru a viola ori a lăsa să fie violate fecioarele și soțiile creștine, pe durata persecuțiilor. Neintervenind împotriva violențelor carnale, Dioclețian cădea în cea mai grosolană contradicție a guvernării sale, favorizând extinderea destrăbălării, condamnate personal prin rescriptul despre căsătorie poruncit din respect față de disciplina și legile romane. La Antiohia, unde guvernatorul trebuie să fi fost un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vrăjitoriilor magului egiptean Arnufis sau a caldeului Iulian Magul. Episodul este evocat pe columna antonină unde se vede imaginea zeului Jupiter care din brațe, plete și de pe barbă revarsă râuri de apă, în timp ce un soldat se roagă cu brațele ridicate. Persecuțiile împotriva soldaților creștinii și a Bisericii din secolele II-III, au fost cauzate de puternica influență a antimilitarismului gnosticilor. Filozofii păgâni și poliția imperială nu au reușit să distingă finețea teologică și diferența conceptuală dintre creștinism și celelalte erezii apărute din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
10 martie) și decapitați (10 iunie). Aprecierea inițială a rugăciunii soldaților de către Marcus Aurelius și autenticitatea scrisorii sale către senat este pusă la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că ar fi fost o farsă. În plină perioadă anarhică (235-284), voind să verifice loialitatea soldaților săi, Decius (249-251), fără să fi întâmpinat printre aceștia cazuri de indisciplină evidentă, care să-i fi dat vreun motiv anume, a început o persecuție cruntă împotriva soldaților creștini, acționând cu fermitate și prin extensie. Dacă tânărul împărat, prin metodele sale un precursor al lui Iulian Apostatul (361-363), ar fi avut o domnie mai lungă, poate și-ar fi dus la îndeplinire opera de ruinare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fost arși cu var clocotitor; o întreagă trupă de ostași: Ammon, Zenon, Ptolomeus, Ingenuus și Theophilus torturați până la spasmul final. În Epistola 34, Ciprian evocă alți doi soldați: Ignațiu și Laurențiu. După o scurtă perioadă de pace, care a urmat persecuției lui Decius, un succesor al acestuia, împăratul Valerian (253-260) declanșa în anul 258 o alta împotriva soldaților creștini, cu aceleași intenții și cu aceiași metodă. În perioada fiului său, Gallienus (253-268) a fost ucis Marin, acuzat de a fi creștin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fundament juridic numele de creștin, legiunile romane formate din tineri din Mediul Orient, ar fi suferit flebotomii continue și profunde, fapt ce ar fi compromis eficiența acestora. Prin influența negativă exercitată asupra moralului și a voinței combative a soldaților creștini, persecuțiile (sociale, economice, sângeroase etc.), măreau instabilitatea și tensiunea armatei romane, care, în timpul războiului neinspirat cu Persia, nu și-au urmat împăratul cu entuziasmul așteptat de către acesta, abandonându-l în mâinile dușmanilor. Atitudinea arogantă și lipsită de tact a împăratului (absența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a-i ucide pe alții, indiferent de motiv. Printr-o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu făceau altceva decât să respecte spiritul poruncii a cincea, pentru că a se lăsa ucis atunci când exista posibilitatea de a fugi, era același lucru cu săvârșirea unei crime: omuciderea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a aruncat în mijlocul flăcărilor la vederea rugului deja pregătit pentru ea, după ce i-au spart maxilarele, căzându-i toți dinții. Pentru Tertulian conta prea puțin dacă ideea sa era în contradicție cu el însuși, pentru că atunci când scria Despre fuga în persecuție, deja montanist, avea un alt subiect de susținut împotriva dreptului (apărat deja de el însuși în De patientia, cunoscută și ecleziaștilor), de a fugi pe durata persecuției: martiriul forțat sau voluntar este cel mai meritoriu și elevat act de credință
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa era în contradicție cu el însuși, pentru că atunci când scria Despre fuga în persecuție, deja montanist, avea un alt subiect de susținut împotriva dreptului (apărat deja de el însuși în De patientia, cunoscută și ecleziaștilor), de a fugi pe durata persecuției: martiriul forțat sau voluntar este cel mai meritoriu și elevat act de credință, pentru că acesta este chiar credința însăși, care se concretizează în creștin, așa cum răscumpărarea s-a concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
credință, pentru că acesta este chiar credința însăși, care se concretizează în creștin, așa cum răscumpărarea s-a concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să dea totdeauna mărturie despre această credință a sa și mai ales în timpul persecuției, murind pentru ea, căci „La ce era de rezistat decât la persecuție, la trădare, la ucidere? A rezista până la sfârșit nu înseamnă altceva decât a suferi până la sfârșit. Și de aceea: Ucenicul nu e mai presus decât Învățătorul său (Mt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
așa cum răscumpărarea s-a concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să dea totdeauna mărturie despre această credință a sa și mai ales în timpul persecuției, murind pentru ea, căci „La ce era de rezistat decât la persecuție, la trădare, la ucidere? A rezista până la sfârșit nu înseamnă altceva decât a suferi până la sfârșit. Și de aceea: Ucenicul nu e mai presus decât Învățătorul său (Mt 10, 25)“; pentru el, creștinismul este pasiune și suferință, iar credința este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și contaminând totul. În falsitatea și nelegiuirea sa, maniheismul asalta creștinismul, statul roman și mai ales armata imperială zguduită în stabilitatea și unitatea sa de omogeneitatea pietismului creștin. În cadrul acestor atacuri susținute, maniheii nu și-au dat pace niciodată: după persecuția violentă suferită sub domnia lui Dioclețian (284-305), au continuat să-și răspândească doctrinele anarhice cu fervoarea de mai înainte. Măsurile legislative din secolul următor, ne vorbesc despre nemulțumirea lor de a zgudui forța armatei imperiale din exterior; pentru a o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
total neobservată, fapt ce determina apariția denunțurilor și a proceselor sumare imediate rezolvate adesea prin condamnarea la moarte ori ad metalla. Execuțiile capitale aplicate soldaților creștini au fost mult mai frecvente decât cele ale civililor; aveau loc în timpul și în afara persecuțiilor declarate. Procesele soldaților creștini erau cauzate de ostilitățile statului roman față de creștinism și de climatul de rigoare instaurat în armată de anumiți împărați, pentru limitarea declinului disciplinei militare. Trezirea interesului împăraților pentru respectul religiei de stat, era doar un pretext
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
toate celelalte denumiri, printr-un proces natural de selecție și de evaluare a faptelor eroice ale sfinților de către poporul creștin ori de către unii episcopi, care vedeau martiri chiar și în montaniștii uciși pentru credință: Ba mai mult încă, în această persecuție a lui Valerian, trei bărbați condamnați „ad bestias“ pentru mărturia lor solemnă în favoarea lui Cristos, în Cezareea Palestinei au fost încoronați cu martiriul. Dintre aceștia unul se numea Priscus, al doilea Malchus, al treilea Alexandru... În afară de aceștia, a fost ucisă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bestias“ pentru mărturia lor solemnă în favoarea lui Cristos, în Cezareea Palestinei au fost încoronați cu martiriul. Dintre aceștia unul se numea Priscus, al doilea Malchus, al treilea Alexandru... În afară de aceștia, a fost ucisă și o femeie din același oraș, în timpul persecuției, după o luptă asemănătoare. Creștinii prestau serviciul militar în armata romană fără să fie molestați, iar autoritățile imperiale nu se preocupau de efectuarea unor cercetări cu privire la religia soldaților lor. Au existat însă și cazuri în care autoritățile imperiale reacționau prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
personală față de ei (Decius, Galerius și Iulian Apostatul), cât mai ales din preocuparea bolnăvicioasă de a-și feri tronul de atacurile dușmanilor, adesea identificați cu creștinii (Domițian, Licinius etc.) precum și datorită atașării lor față de morala creștină (considerată îndărătnică de Galerius). Persecuțiile anticreștine au fost rezultatul unor cauze multiple, însoțite de anumite excese cauzate de ocrotirea imperială a religiei tradiționale, a moralității publice și a civilizației romane sau de adversități provocate de teama ori de invidia ascensiunii creștinismului și de progresiva influența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ocrotirea imperială a religiei tradiționale, a moralității publice și a civilizației romane sau de adversități provocate de teama ori de invidia ascensiunii creștinismului și de progresiva influența a acestuia asupra populației și a armatei. Capitolul IV Geneza și analiza diferitelor persecuții Persecuțiile împotriva creștinilor au reprezentat un fenomen obișnuit în istoria Bisericii din totdeauna, chiar dacă nu au fost totdeauna relevate și sistematic. Notorietatea acestora împotriva creștinilor antici se datorează existenței materialului istoric necesar compunerii legendelor pioase, cultului martirilor și al sfinților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]