3,087 matches
-
adevărat că nici dumneata nu rămîi mai prejos, Daniel. E trecut de miezul nopții, de unde deduc că Întîlnirea dumitale cu fetița a fost un succes de răsunet. Am ridicat din umeri. — Adevărul e că nu știu, am admis eu. — Ai pipăit-o? — Nu. — Semn bun. Să nu te-ncrezi nicicînd În cele care se lasă pipăite nici una nici două. Dar și mai puțin să te-ncrezi În cele care au nevoie de un preot ca să le dea aprobare. Mușchiulețul cel bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În păduricea de pini. Ce mai distracție! — Cine zice asta? — Chiar el mi-a povestit deunăzi, În timp ce eu Îi explicam cum sare calul. Mi-a mai povestit că, uneori, maică-sa Îl ia În pat la ea noaptea și-l pipăie de zor. Poate că face bășcălie. — Mă Îndoiesc. Băiatul ăsta nu-i sănătos la cap, Julián, și probabil că nu-i vina lui. Julián făcea eforturi pentru a ignora avertismentele și profețiile lui Miquel, Însă adevărul e că Îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mult de patru-cinci metri pătrați, o baie, care am bănuit că se afla chiar deasupra boilerului, se percepea o anumită Încălzire. Am Îngenuncheat și am constatat cu bucurie că plăcile din pardoseală erau călduțe. Așa mă găsi Bea, pe vine, pipăind plăcuțele dintr-o baie, ca un imbecil, cu zîmbetul nătăfleț al măgarului flautist Întipărit pe chip. Acum, cînd mă Întorc Înapoi cu privirea, Încercînd să reconstitui Întîmplările din acea noapte petrecută În vila Aldaya, singurul pretext care Îmi dă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Mă așteptam ca, dintr-o clipă Într-alta, ceva să țîșnească din Întuneric și să ne bareze drumul, Însă ușa principală ne aștepta la capătul coridorului, cu crăpăturile ei proiectînd un dreptunghi de lumină. — E Închisă, bîigui Bea. Mi-am pipăit buzunarele, căutînd cheia. M-am uitat o clipă În spate și am avut certitudinea că două puncte strălucitoare Înaintau Încet-Încet către noi, din fundul coridorului. Ochi. Degetele mele dădură peste cheie. Am introdus-o disperat În broască, am deschis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Miquel a smuls pistolul din mîna lui Julián și l-a privit țintă. — Dă-mi actele tale, Julián. Cei trei polițiști s-au prefăcut că se așază la tejghea. Unul din ei Îi privea cu coada ochiului. Ceilalți doi Își pipăiau interiorul gabardinelor. — Actele, Julián. Acum. Carax clătină din cap În tăcere. — Mai am o lună, două, dacă am noroc. Unul din doi trebuie să iasă de-aici, Julián. Tu ai mai multe rosturi decît mine. Nu știu dacă ai s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se mișca. I-am pipăit fața cu degetele, Însă n-am găsit lacrimi. Am crezut că, poate, În mod inconștient, o știuse de-a lungul tuturor acestor ani, că, poate, Întîlnirea aceea era necesară pentru a da piept cu certitudinea și a se elibera. Ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-o iau la goană și să nu mă mai Întorc În locul acela, Însă aveam nevoie de slujbă și de salariul mizerabil pe care mi-l oferea. Într-o seară, Sanmartí a Început-o cu rutina masajului, apucîndu-se să mă pipăie cu lăcomie. Într-o zi ai să mă faci să-mi pierd capul, gemea el. Am scăpat din ghearele lui dintr-o smuncitură și am alergat pînă la ieșire, tîrÎnd după mine pardesiul și poșeta. Sanmartí rîdea În urma mea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
negru care mă apucau de cîte un braț și mă tîrau grăbit spre mașină. M-am prăvălit pe bancheta din spate, amețit. Lumina venea și se Îndepărta, ca o maree orbitoare. Am simțit că mașina se mișca. Niște mîini Îmi pipăiau fața, capul și coastele. CÎnd a dat peste manuscrisul Nuriei Monfort ascuns În buzunarul interior al pardesiului, una din cele două figuri mi l-a smuls. Cealaltă s-a aplecat peste mine. Mi-am dat seama că Îmi vorbește cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din Cartea a X-a a Confesiunilor. Catalogul de exemple în legătură cu “plăcerea privirii” face deosebirea între folosirea simțurilor pentru pura plăcere (voluptas) și pentru satisfacerea curiozității (curiositas); prima categorie grupează în general ceea ce este frumos, armonios, aromat, gustos, plăcut la pipăit, adică toate senzațiile pozitive provenind de la cele cinci simțuri, în timp ce a doua categorie se definește prin contrariul lor, ca de exemplu fascinația exercitată de vederea unui cadavru. Augustin trasează o linie de demarcație între uzul pozitiv, orientat către Dumnezeu, al
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
câinele Spinoza”, răspunse Bikinski, făcând doi pași Înapoi și Închinându-se În fața lui până la pământ, simțind În același timp că trebuie să-i arate mulțumirea printr-un ciripit... „Sunteți ca păsările cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe cîmp...” Pipăindu-și geanta cu sticla de vin roșu și colaci primiți de pomană ce i se bălăbănea pe umăr, pictorul se gândi să-și acompanieze ciripitul cu clinchetul dumnezeiesc pe care Îl scot crinii sălbatici atunci când Înfloresc pe țarină, dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
atât de străini unul de altul, Încât chiar și atunci cînd trupuruile lor se atingeau, ei În esența lor erau de neatins. Fiecare trăia Închis În universul lui din care sufletul ieșea arareori afară și atunci doar pentru a-și pipăi prin intermediul unor simțuri nevăzute propria sa imagine din oglindă și a se convinge că existența nu-i totuși un lucru de temut, după care se retrăgeau Înapoi fiecare În carapacea sa, lipindu-și unul de altul trupurile căzute pradă unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ne Întrebăm de unde a răsărit materia, dar nu ne oprim asupra unei chestiuni esențiale: nimicul, nimicul cum, prin ce minune s-a născut? Și Înaintea lui ce-a existat? Un alt nimic? Ei bine, nimicurile acestea ne cheamă să le pipăim... Să ne convingem pe propria noastră piele de existența lor... Dacă n-ar fi existat vidul, n-am fi existat nici noi. Și ca să ne convingem că există, suntem În stare să ne punem, la o adică, și ștreangul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu aer și lumină. Și Își vor potoli setea cu roua și Înțelepciunea ce cad din cel de-al nouălea cer. Tot iadul, toată frământarea vor pieri În urmă. Oliver Își frământă mâinile de bucurie, și le trecu prin fața ochilor, pipăindu-și apoi cu grijă trupul, să se convingă că există. Oliver exista. Era o bucurie să exiști. Oriunde și oricînd... Sub orice Înfățișare... De multe ori masternadul se Întrebase dacă arborii gândesc. I-a fost greu să ajungă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doar frunze. Oare frunzele gândeau? Oliver nu știa ce să-și răspundă. Rațiunea Îi spune că frunzele nu aveau capacitatea de-a gândi. Erau Însă Înzestrate cu simțire. Simțeau lumina și vântul care șuiera prin ele. Și se bucurau. Acum, pipăindu-și din mers trupul, masterandul Lawrence Înțelese cum și În ce mod. Scoarța sinilie care-i proteja corpul nu era o scoarță oarecare, era chiar scoarța cerebrală. „Prin urmare, așa”, Își spuse el. Acum Înțelesese. Creierul arborilor era distribuit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
apăra de ploaie și de vânt. Ce gândeau era, deocamdată, pentru masterand o enigmă, pe care el Își propuse să o descifreze Într-un viitor apropiat... Scoarța lui Oliver era Încrețită de atâtea gânduri care-l tulburau. Oliver le putea pipăi cu mâna. Gândurile erau moi, călduțe, plăcute la atingere. Mergând, te puteai juca cu ele. Masându-le, masterandul Lawrence le Întinse pe tot corpul, care deveni fosforescent. Era ca și cum mii, răs-mii de licurici i s-ar fi lipit pe scoarță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Într-o rână, cu ferestre și uși pe acoperiș. Din care se scurg pălării, bastoane, cremă de săpun și pastă de dinți Orbit. Oare când și-a bărbierit obrajii ultima dată Noimann? Când s-a spălat pe dinți. Stomatologul Își pipăie fața. Pielea e totuși netedă. Perii n-au dat Încă În floare. Înseamnă că azi-noapte a avut grijă să-și treacă aparatul de ras peste obrajii buhăiți de alcool. Acum pielea obrajilor respiră prospețime, deși Noimann e obosit... În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
le-a lăsat În urma sa un Noimann lichid ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă... Noimann Își pipăie cu teamă fața. Totul e neted, jilav. Asudat. Unde i-au dispărut trăsăturile? Trăsăturile s-au agățat de păienjeniș. Medicul Își privește cu atenție mâinile. Și mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu fi trecut, totuși, prin cine știe ce Încercări deosebite. Șterși cu ajutorul unui șervețel, pantofii ar fi putut face față chiar și unei vizite oficiale. Medicul hălădui o vreme pe peron, citind graficul de trenuri, sosiri-plecări, afișat În fața uneia dintre intrări. Își pipăi cu grijă buzunarul de la piept. Portofelul era la locul lui. Îl scoase și numără bancnotele. Spre mirarea sa, nimeni nu-i atentase la averea mobilă. Sticluța plată se afla și ea, bine pitită, În celălalt buzunar. Noimann o cercetă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nebunia? Vertijul Începuse. Abstracțiunile Îi dădeau din nou târcoale. Gândul Îl ducea mereu la Oliver. Oare de ce-l obseda masterandul și toată această lume a lui pe care, la drept vorbind, n-o cunoscuse decât din povestirile altora? Doctorul Își pipăi Încă o dată sticluța din buzunar, după care se ridică de la locul lui și deschise ușa pe culoar. Câțiva călători stăteau de vorbă liniștiți, cu coatele sprijinite de bară, iar un soldat fuma, suflând fumul de mahorcă pe geamul tras pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doctorii ! Doctorii vin fuga unul după altul: un corb, o bufniță, un greier-vorbitor, toți îmbrăcați în halate. Zâna: Aș dori să aflu de la dumneavoastră dacă acest nefericit prichindel este mort sau mai trăiește! Doctorul-corb: (îi ia pulsul lui Pinocchio, îi pipăie nasul și degetul mic) După părerea mea, prichindelul e mort de-a binelea, cra! cra! Dar dacă din nefericire n-a murit, cra! cra!, atunci mai mult ca sigur că trăiește încă, cra! cra! Doctorul-bufniță: Mi-e neplăcut că trebuie
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
frunzele îngălbenite au plâns stingher de dorul ploii. Eu aș dori să-ți scriu poeme, să te-ncălzească în simțire iar tulburarea să-ți parvină cu prețul miraculoaselor enzime ce sapă-n minți - iar la final aș vrea să-ți pipăi gândul îndelung
Studiu psihosomatic. Sinestezie by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83724_a_85049]
-
Preferi să mă jefuiești de inel decât să-l primești în dar? Cu dragă inimă ți l-aș fi lăsat dacă mi l-ai fi cerut. Astfel vorbea el căutând orbește cu braqțele întinse în nădejdea de a afla prin pipăit ceea ce se pierduse pentru ochii săi. Dar căută în zadar, Angela era acum departe. Deși-și da prea bine seama de ceea ce datora cavalerului, ea plecase fără a mai privi în urmă, căci avea acum mare nevoie de îmbrăcăminte, de
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de 6 și am navigat prin playlist-ul iPod-ului meu până când m-am oprit la „In My Dreams“, de REO Speedwagon. Când am coborât la Astor Place, o femeie foarte micuță, care semăna cu o bibliotecară de școală m-a pipăit de-a binelea. Mi-am cerut scuze pentru rolul meu În incident (cum ar fi că eram acolo), cu un sincer „scuză-mă“, la care ea s-a Întors și a strigat, cu cea mai contorsionată, malefică și diavolească expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
păream ridicolă Penelopei. Penelope, ea e Elisa. Ea mi-a arătat cum merg lucrurile toată săptămâna. Și Elisa, ea e Penelope, cea mai bună prietenă a mea. —Mamă, super inel! spuse Elisa, Înșfăcând mâna stângă a Penelopei În loc de dreapta și pipăindu-i Încet piatra uriașă. Strălucirea diamantului e, cum să zic, orbitoare! De fapt, Penelope afișase inelul „purtabil“ și m-am Întrebat ce părere ar fi avut Elisa despre celălalt. —Mulțumesc, spuse Penelope, În mod evident Încântată. Tocmai m-am logodit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
din spate, Kristin Davis. În capăt dreapta, chiar În fața ei, Suzanne Somers. Nu-i mare lucru, Îmi dau seama, dar tot vedete se cheamă. Capăt stânga, nu chiar În colț, mai degrabă În față, Sting și Trudie Styler, care se pipăie. Pe canapeaua rotundă de piele din mijloc, Heidi Klum și Seal, iar Davide i-a auzit spunând că trebuie să apară Zac Posen. —Mamă, spuse Penelope, cu un efort admirabil de a părea impresionată, În seara asta e multă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]