2,526 matches
-
mână. Sparanghel, castraveți, dovleac și mazăre verde, și tocană de măruntaie de vânat și de măruntaie de gâscă stătea scris cu o grafie Sütterlin de bunicuță. În sticle era depozitat suc tulbure de mere și socată. Într-unul din colțurile pivniței, o grămăjoară de cartofi, încolțiți bine. Până aproape de vomă, am băgat în noi carne în untură dintr-unul din borcane, am mușcat din castraveciori, am băut suc. Pe urmă caporalul meu a fumat, lucru pe care îl făcea rar, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
verdict de care ne temeam nu am scos însă nici un cuvânt, mai degrabă moțăiam sătui sau, în orice caz, nu reușesc să-mi amintesc de ora asta ca de un interval de timp stăpânit de spaimă - caporalul a încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să fi speriat cumva vreo pisică sau poate că, în caz că ar fi existat una, să-i fi tulburat somnul? Prin fereastra de la bucătăria situată deasupra pivniței vedeam barajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să fi speriat cumva vreo pisică sau poate că, în caz că ar fi existat una, să-i fi tulburat somnul? Prin fereastra de la bucătăria situată deasupra pivniței vedeam barajul anti-tanc. Nici un ins din Volkssturm nu-și mai fuma acolo o ultimă pipă. Dus era căpitanul de cavalerie cu cățelușul lui. Era evident că între timp satul fusese evacuat. Ori locuitorii lui se purtau de parcă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil printr-o intervenție concretă. Prin mine, el ajunsese, fără să sufle vreodată o vorbă despre asta, într-o societate suspectă. La un moment dat, probabil în pivnița plină de borcane cu alimente conservate sau în timpul vreunei pauze de marș, în timpul căreia el se săpunea, se bărbierea și pe urmă își scotea o țigară, am auzit următoarele: „Dacă ar fi ca Ivan să pună totuși laba pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
orice răspuns la întrebarea: oare mai trăiește, și dacă da, unde? De asemenea, numele lui, fiindcă nu a fost rostit niciodată, trebuie să rămână necunoscut. Conform instruirii militare, îi vorbeam, fie în pădurea de pini în bezna nopții, fie în pivnița bogată în borcane cu alimente conservate, cu „domnule caporal“. El era superiorul meu care, de îndată ce mă poticneam într-o direcție greșită, mă tutuia, ce-i drept, dar care mă chema la ordine adresându-mi-se cu „tunar“. Tonul lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
O dată, deja în munți, am înnoptat la o familie de învățători bătrâni, care creșteau iepuri în spatele casei. Fiindcă făcusem deja febră, au vrut să mă îngrijească, să mă îmbrace în țoale civile și să mă țină la ei, ascuns în pivniță, până când, cum spuneau, „aveau să se termine toate astea“. Fiul lor, a cărui fotografie îndoliată stătea pe un raft cu cărți, căzuse în lupta pentru Sevastopol. Tânăr, în jur de douăzeci de ani. Costumul lui mi s-ar fi potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
așadar și eu, care între timp puteam să apuc din nou cu mâna stângă, am cotrobăit prin birourile și încăperile de lucru, prin camera de ședințe, prin camera din turn în care porumbeii își făcuseră cuiburi și în final prin pivnița în care se afla o încăpere pe care șefii o aranjaseră cu sofale și mobilier de rafie pentru seri plăcute cu camarazii: pe pereți atârnau fotografii de grup cu tovarăși de partid în uniforme. Cred că am văzut și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vârstnic dintre frații Mann a ironizat laitmotivele atât de rezistente la tăvăleală ale fratelui său mai tânăr. Eu am lăudat arta citatului. Oaspetele meu dintâi, însă, caporalul hârșit, povestea despre ruinele templelor în insulele grecești, despre frumusețea fiordurilor norvegiene, despre pivnițele de vinuri din castelele franțuzești, despre munții cei mai înalți din Caucaz, despre călătoriile lui de serviciu la Bruxelles, unde, se ambala el, se puteau mânca cei mai buni pommes frites. Cunoștea jumătate din Europa, atâta timp petrecuse deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate, despre dispăruți, morți și despre bunicul care se tânguie întruna și căruia nu i se mai alină durerea pentru tâmplăria pierdută - „circularul, mașina de rindeluit, toate tocurile alea de ferestre și uși depozitate în pivniță...“ Pe același ton se plângeau de sărăcia generală, din ce în ce mai mare: „Cel mai rău ne lovește pe noi, alungații, care nu suntem bineveniți niciunde. Și când te gândești că și noi suntem germani ca și ăștia de aici...“ Adresa la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tine te așteptam!“. La început am bătut la uși, am apăsat pe clanțe, apoi am rătăcit prin dreptul atelierelor încuiate pe coridoare, urcând și coborând scări. Încă mai îmi aud pașii, văd cum, în clădirea încremenită și transformată într-o pivniță de gheață, aburul respirației mele se împrăștie în aer. Nu vreau să obosesc și e de presupus că voi fi purtat un dialog cu mine însumi: nu ceda, rezistă! Gândește-te la Joseph, camaradul tău, care a spus: „Mila Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în curând pe ringurile de dans de după război un partener dorit. Acum însă urmam ritmurile unui band de dixieland, care, între Shoeshineboy, Tiger Rag și Hebabariba, cânta la cerere chiar și tangouri. Săli de dans se găseau peste tot, în pivnițele din orașul vechi, în Gerresheim și în apropiatul Grafenberg, o suburbie în a cărei pădure învecinată nu doar spitalul și sanatoriul aveau să-și facă un nume datorită pacientului lor avid de amintiri; și mie a început să-mi placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când vii...“ În puținii ani care i-au mai rămas, mama nici măcar nu a început vreodată o frază, nu a scăpat niciodată vreun cuvânt din care să se fi putut înțelege ce s-a întâmplat în prăvălia golită, jos în pivniță sau altundeva în casă, unde și de câte ori a fost violată de soldații ruși. Și că, pentru a-și proteja fiica, s-a oferit în locul ei am aflat doar după ce murise prin sugestii făcute de sora mea. Ei îi lipseau cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cursul căreia toba de tinichea a lui Oskar Mazerath a înlocuit scândura de spălat. După bunul lui plac, el își făcea personajele să se supună și-i dădea restaurantului Czikos o importanță exagerată pe durata unui capitol care se numea „Pivnița cu ceapă“, prin faptul că oaspeții alesului local, atât cei împietriți, cât și cei însetați de viață, erau mișcați până la lacrimi cu ajutorul fundurilor de lemn și al cuțitelor: ceapa tocată, un laxativ de un fel aparte, era tocmai bună spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
potrivită pentru o utilizare literară. Fie că, foaie după foaie, ea ajută memoria să-și facă salturile în timp, fie că înmoaie canalele lacrimale uscate și le face să șiroiască, ea este de fiecare dată exemplară, iar în ceea ce privea „Pivnița cu ceapă“mai era, pe deasupra, și utilă afacerii. Mai mult nu se poate spune despre asta. Ceea ce este convertit în literatură vorbește pentru sine. Dar, chiar dacă ar fi ca „Pivnița cu ceapă“ să fi supraviețuit Czikos-ului, aerul înnecăcios din localul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ea este de fiecare dată exemplară, iar în ceea ce privea „Pivnița cu ceapă“mai era, pe deasupra, și utilă afacerii. Mai mult nu se poate spune despre asta. Ceea ce este convertit în literatură vorbește pentru sine. Dar, chiar dacă ar fi ca „Pivnița cu ceapă“ să fi supraviețuit Czikos-ului, aerul înnecăcios din localul de speculă al lui Otto Schuster continuă să fie lipit de mine; lămpile cu petrol erau cele care produceau atmosferă și o lumină discretă. Noi, cei trei muzicieni de ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Privilegiile găinilor-giruetă. Ele par a se fi născut fără nici un efort, căci pe nici una din foile cepei nu se pot detecta pete de sudoare sau alte urme de muncă. Sigur e că germenele acestor poezii a fost o văgăună de pivniță umedă, cu ferestre spre grădină, într-o vilă al cărei etaj superior fusese mistuit de flăcări, cu balconașe și turnulețe cu tot, și care nu mai era locuit decât de vremea schimbătoare și de porumbei. Acolo ne instalaserăm, Anna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tot, și care nu mai era locuit decât de vremea schimbătoare și de porumbei. Acolo ne instalaserăm, Anna și cu mine. Descoperiserăm semi-ruina între Königsallee și lacul Diana acoperit de stuf. A fost ușor ca, pe bani puțini, să închiriem pivnița care înainte făcuse parte din locuința administratorului. Deasupra noastră nu mai locuiau decât un profesor cu soția, cu care ne salutam. Locuința era strâmtă, dar aveam mult spațiu de zburdat prin grădina sălbăticită, fericiți sau la adăpost, ca-ntr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cum a continuat basmul: Poetul, care pe lângă asta era și sculptor și plămădea găini, păsări, pești, precum și alte dihănii, a dat curs, cu poeziile în geantă, unei chemări telegrafice care i-a fost trimisă în primăvară în locuința lui din pivnița unei vile în ruine. În grădina sălbăticită a vilei înflorea liliacul. Seara, vântul aducea țânțarii dinspre lacul aflat în apropiere până în dreptul ferestrei deschise. Telegrama o semnase un bărbat pe nume Hans Werner Richter. Acela îl îndemna pe tânărul poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se termine. Imediat s-a văzut înconjurat de o jumătate de duzină de lectori de edituri, care se prezentau ca „Editura Hanser, Piper, Suhrkamp, S. Fischer“. Ei au înhățat cele șapte sau nouă poezii pe care poetul, acasă, într-o pivniță umedă, și le dactilografiase frumos pe mașina sa de scris de voiaj marca Olivetti și pe care, datorită indigoului, le avea în dublu exemplar. Nici o foaie nu au mai vrut să-i înapoieze și au început să-i vorbească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
săgeți. Foarfeci care zboară ciripind. Iar țânțarii se transformă în metafore, luând proporții omenești. Într-o viziune extrem de personală și concretă asupra lumii, cuvânt și semn curgeau din una și aceeași cerneală. De îndată ce îmi evoc locul vrăjilor mele pe hârtie, pivnița din ruina produsă de războiul mondial de pe malul lacului Diana din Berlin, mi se pare că, fără să fi căutat anume, pe un dublu făgaș trasat cumva dinainte, am găsit ceva pe măsura egocentrismului ce mă caracterizează, ca și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
avea nevoie pentru cercetările sale. M-am oferit să percheziționez casa pentru a doua oară. N-am dat de nimic. Ba nu. Am descoperit ceva important pentru don Anglada și Republică. O comoară pe care poetul o aruncase distrat În pivniță: patru sute nouăzeci și șapte de exemplare ale scrierii epuizate Carnetul unui gaucho. — Vă rog să scuzați fervoarea literară a discipolului meu, a spus repezit Carlos Anglada. Astfel de găselnițe erudite nu pot trezi interesul unui spirit ca al domniei voastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ales În cele cu coriste și cai. Pentru simplul fapt că Îi aduce cărți, don Tulio se bucură de acces nelimitat În casa eroului nostru, unde a izbutit să se infiltreze În atenanse, dar n-a iertat nici beciul din pivniță. Pentru moment, Cufărașu’ Îi acordă toată Încrederea și Îi dezvăluie, În formă de confidențe, toate dedesubturile: mamă, mamă! Vorbesc serios: de cum Îl zăresc pe don Tulio, eu Îl prind bine și nu-l mai las să scape până nu scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ce aveau să vină și ne-am mutat. Am cumpărat un apartament mai mic, fără balcon. Nu cu mijloace proprii, ci pentru că murise bunicul meu. Mi-a lăsat o casă frumoasă plină de igrasie, fără apă, fără gaze, cu o pivniță cu șobolan, lîngă Adezgo, foarte aproape de Parcul Libertății, se vedea Mausoleul, fără pod. Ba nu, pod avea. Dar acoperișul era spart. Am vîndut-o unor danezi. Danezii nu-s pretențioși. Au transformat căsuța bunicului Într-un fel de magazie pentru jucării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
toptanul. Adoptînd o poziție oarecum suspicioasă, În parte neliniștită, obligatoriu condescendentă și vag Încărcată de curiozitate - determinată de salariile unora dintre suspecți și de faptul că pe alții-i cunoștea lumea, ceea ce a Înaripat Întotdeauna aspirațiile omului din popor. În pivniță Însă, supraviețuia prin Întuneric adevărata atitudine față de creaturile cu studii. Iat-o, după 86 de ani de la scrisoare. A ieșit afară. Apare și-n recentul sondaj printre adolescenți care, la Întrebarea ce părere au despre oamenii instruiți, au răspuns agresați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În schimb, va apărea cît mai des În blană. Și doamna-l biciuiește cu violență, căci are un chip dur. Îi dă cu papucul, Îi trage palme de față cu prințul rus, pe urmă-l pupă. Apoi Îl aruncă În pivnița umedă. Îi zice că l-a iubit pătimaș, dar acum inima ei este moartă. Ca atare se ivește un pictor neamț ce execută tabloul Venus Înveșmîntată-n blănuri. În timp ce pozează, Wanda Îi mai arde-un bici lui Gregor, pe urmă pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]