KorAP: Find »[drukola/base=pomeni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...422 >

10,542 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

nu se prea dau în vânt după cei din Mezzogiorno. Nu e, bineînțeles, cazul meu, însă pentru unii torinezi cei din sud sunt niște italieni de mâna a doua, cu care în general au de-a face doar atunci când se pomenesc cu ei bătându-le în poartă, ca să ceară de lucru... Noi ne dăm toată silința să determinăm o schimbare în bine pentru toți. Din păcate, cu guvernul clerical și cu puterea monopolurilor, vă dați seama că lupta noastră nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Permiteți-mi să nu împărtășesc această părere, spuse Nando. Eu am venit la dumneavoastră ca să vă prezint un caz foarte serios, vreau să spun foarte grav, pentru care vă solicit o soluție în spiritul dreptății. Da?! Ce caz, tovarășe?... Te pomenești că ai venit la mine ca să-mi ceri să-l scot din închisoare pe Guță Tătărăscu!... Au mai fost și alții înaintea dumitale..., zâmbi Gheorghiu-Dej. Părea curios și circumspect în același timp și se uită din nou la ceas, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
om bun la toate, de care sfatul putea să se folosească așa cum poftea. O dată vicepreședintele îi ceru foarte amical să-i întocmească o hartă topografică a comunei, pe care voia s-o prezinte la o adunare raională. Altă dată se pomeni chemat seara târziu la sfat, unde sosiseră niște funcționari de la regiune, interesați de fosta obște de arendare "Sabarul", în care Stelian deținuse cândva, pentru scurtă vreme, funcția de secretar. Șefii de la regiune voiau să afle de la el o serie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
de fosta obște de arendare "Sabarul", în care Stelian deținuse cândva, pentru scurtă vreme, funcția de secretar. Șefii de la regiune voiau să afle de la el o serie de lucruri în legătură cu vechea organizație sătească. În cele din urmă, unul din ei pomenise ceva despre un plan de reînființare a obștei, în condițiile economiei etatiste. Da, fără discuție, tovarăși, subliniase cu importanță șeful, un tip cu nas roșu și care vorbea cu un puternic accent rusesc, asta ar fi o formă de tranziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
roabă de omul de serviciu al sfatului popular. În ziua următoare, într-o discuție între patru ochi, vicepreședintele își reînnoi promisiunile în legătură cu biletul de tratament într-o stațiune și cu demersurile pentru mărirea pensiei. 3 Într-o duminică Stelian se pomeni la el acasă cu Grigore Gospodin. Cuscrul său, care nu-i mai călcase pragul de multă vreme, arăta vesel și avea chef de vorbă. Stelian îl pofti ca de obicei la masa din chioșc și îl trată cu niște țuică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
împreună pe șoseaua luminată din loc în loc de câte un bec anemic. Era o noapte rece, de sfârșit de an, dar liniștită. Cu toate că nu prea avea chef de vorbă, fiindcă era foarte obosit, Virgil nu se putu reține să nu-i pomenească cumnatului său despre dezamăgirea sa în legătură cu transferul la Vidra, pe care ar fi vrut să-l obțină mai înainte de sfârșitul anului și care se amâna dumnezeu știa când, fiindcă bătrânul plecase la băi, fără să fi rezolvat ceva în acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
maica cu evlavie, oprindu-se o clipă din mers. Uite că v-a dat doi copii, așa cum ați vrut voi... Așa e, doi copii am vrut, încuviință Virgil dând din cap. Despre vizita socrului Gospodin însă, el nu-i mai pomeni nimic, socotind că era mai bine așa; aflase și el că între maică și socrul său relațiile nu erau prea bune și, pe de altă parte, n-avea nici un chef să-i mai istorisească și maicii despre planurile riscante și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
voise să știe dacă nu cumva viața de la mănăstire nu-i aducea și supărări.Cum pe atunci era încă foarte tânără și nu se lovise cu capul de pragul de sus, răspunsese ridicând mirată din umeri: "La noi nu se pomenește așa ceva, prea cuvioase". Auzind-o vorbind așa, Damian Stănoiu zâmbise. "E bine, măicuță" zisese, "dar ai destulă vreme ca să cunoști și supărările". De unde era ea să știe atunci că prezicerea avea să se adeverească cu vârf și îndesat!... Cu câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
altfel, și problematic, chiar dacă mătușa sa n-ar fi plecat la București, pentru că trebuia să aibă grijă și de Ștefănel. După socotelile ei, nașterea trebuia să aibă, totuși, loc ceva mai târziu. Brusc, la un sfârșit de săptămână, Virgil se pomeni chemat grabnic acasă, unde o găsi pe Mariana plângând, întinsă pe un pat. Înțelegând imediat cum stăteau lucrurile, Virgil dădu fuga la doctorul Rigani. Norocul le surâse, fiindcă tocmai atunci pică la dispensar o mașină a salvării, cu care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
ca un pepene, agitat și vioi, și se uita în jur, dintre scutecele lui, cu niște ochi mari și bulbucați, ca de broscoi. Ai văzut că moș Panciu avea dreptate?... grăi femeia cu glas mustrător. Numai de nu ne-am pomeni acum cu un viscol mare, să rămânem cu ăsta micul nebotezat! Virgil fu de părere că prea făcea din țânțar armăsar, că doar primăvara bătea la ușă, așa că ninsoarea n-avea să țină cine știe cât. Și chiar dacă n-ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
om de zăpadă. Auzind de sanie și de zăpadă, copilul se apucă să țopăie de bucurie și să țipe că vrea afară, dar mama sa îi arse câteva palme la poponeț, ca să-l potolească. Ieșind afară din casă, Virgil se pomeni luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie pentru câteva clipe răsuflarea. Ninsoarea care se pornise peste noapte părea idilică privită doar de lângă gura sobei. Cu o lopată mare în mâini și bine încotoșmănat, moș Panciu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
cu răzbunarea lui Stalin, nu era doar o figură de stil). De-o asemenea iarnă nu-și amintea nimeni, nici chiar cei bătrâni, care văzuseră și trăiseră multe la viața lor. Doar Ștefănel țopăia fericit nevoie mare, chiuind și tot pomenindu-l pe Moș Crăciun, cu toate că sărbătorile de iarnă trecuseră de mult. O să te-arunc afară-n zăpadă, gol pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
ruși și s-a-ntors în țară cu divizia "Tudor Vladimirescu", dar cică l-au dat și ăia afară!... De prost ce l-a făcut mă-sa, bineînțeles, că era să-i taie beregata cu briciul unui ofițer rusnac... Așa că ne-am pomenit cu el la frizeria noastră și-acum, de curând, a fost făcut mare șef peste frizeriile din București... Și nu știe nici briciul să-l țină bine-n mână, păcătosul!... Un politruc nenorocit, conchise Sever. Lulea și cu ăsta parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
române sub cel de-al doilea, să facă apoi o frumoasă carieră sub cel de-al treilea, să ajungă în vârful ierarhiei profesionale în timpul unei dictaturi militare și să-și trăiască viața de pensionar sub o dictatură cum nu mai pomenise niciodată istoria țării?... Și, în general, ce vină avea un om care se născuse într-o parte de lume unde toate aceste schimbări fuseseră posibile?... O lecție învățase bine de la viață: că, dacă cineva vrea să supraviețuiască, trebuie să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
pe care era postat, poetul își întoarse ochii spre fată și o cântări câteva clipe cu privirea, parcă pentru a-și da seama dacă merita sau nu să angajeze cu ea o dispută, dar, când vru să deschidă gura, se pomeni lângă el cu individul cu figură de hingher, care începu imediat să latre dojenitor și paternalist: Asta nu e poezie scrisă de Eminescu!... Nu e "Împărat și proletar"!!... E o poezie decadentă, burgheză și reacționară!!!... V-ați adunat aici, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
domnule Einstein?... Te-ai hotărât să mai cobori din sferele celeste printre muritorii de rând?... îl întrebă fata. Ironia din vorbele ei era evidentă. Dacă m-aș scuza, nu m-ai crede, așa că îți dau buchetul ăsta de flori, se pomeni el spunând și îi întinse florile înclinându-se ușor, ca și cum ar fi vrut să-i facă o reverență. Felicia luă florile, le mirosi o clipă, cu un gest de politețe, apoi se uită în jur, căutând ceva. Amabil și săritor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
spusese?... Avea cumva un prieten și nu mai era loc în inima ei și pentru el?... Intorcându-se cu fața spre fereastră, fata întinse mâna și aranjă mai bine florile în borcanul care le servea drept vază. Victor își continuă destăinuirile, pomenindu-i de muștruluiala pe care i-o trăsese profesorul Barbilian, atunci când îl găsise așteptând în holul de la filologie. A, domnul Barbilian, poetul! îl întrerupse Felicia. Ești norocos să-l ai ca profesor. Aș vrea să vin și eu odată la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
o proastă acolo, în fața băcăniei și-n mijlocul târgului și se întorsese singur acasă. Și asta după ce de-abia se luaseră și ei, ca oamenii, de soț și soție... De atunci, cu toate că după o vreme se împăcaseră și nu mai pomeniseră de casa de la București, ideea că el, Virgil, în ciuda aparențelor favorabile, ar fi fost în fundul inimii sale "un om rău și egoist", îi intrase și nu-i mai ieșise niciodată din cap. Ba mai mult, de câte ori era supărată și avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
urmă îl lăsă să se întoarcă teafăr și nevătămat acasă, unde Mariana îl așteptase cu lampa aprinsă toată noaptea, temându-se că va fi arestat, iar ea va rămâne singură cu copiii. În schimb, la începutul anului următor, Jarpalea se pomeni ridicat pentru a doua oară de acasă și nu reveni în sat decât în primăvară. Întrebat de Virgil despre motivul arestării și despre șederea prin beciurile Securității, Jarpalea dădu scârbit din mână și ocoli un răspuns net și categoric, pretextând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nu mi-ai spus mai nimic despre tine, de parcă ai fi o fată orfană, în timp ce eu ți-am spus despre mine și cât lapte am supt de la mama. Ce e cu aerul ăsta misterios?!... De-asta nici nu le-am pomenit până acum nimic părinților mei despre relația noastră... Că ei sunt niște oameni mai curioși din fire și mi-ar fi rușine să le spun că nu știu nici măcar unde stai!... Asta sună ca o cerere în căsătorie, remarcă fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
ceva parale pentru bugetul familiei și pentru propriul buzunar. Într-o zi, găsind puțin răgaz, o apucă spre universitate, ca să mai vadă ce și cum, dar se întâlni cu Nichi Stelescu însoțit de o gașcă întreagă de prieteni și se pomeni într-o crâșmă de mahala, zisă a lui Malastropu, plină de clienți cu figuri smolite și cu capetele înfierbântate de băutura ieftină și proastă. Aici se părea că poetul de la filologie se simțea în largul său, fiindcă se apucă imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nu și dacă la mijloc fusese doar o neînțelegere, peste care el unul ar fi fost gata să treacă cu buretele. Iar dacă nu, atunci ce rost ar fi avut?... * Într-o zi, în pauza dintre două cursuri, Victor se pomeni pe neașteptate cu Bianca, vechea prietenă a Feliciei, care, fără să stea pe gânduri, veni drept la el și-i arse în spate un ghiont prietenesc. Salutare, umbră veche! i se adresă ea cu tupeu. Ce mai faci? Ai uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
directe sau aluzive, despre ce se întâmpla la Budapesta: Ai dracului, ungurii ăștia, nu ca noi! Când nu le convine ceva, ies cu toții în stradă și-o spun în gura mare!... Să se afle unde trebuie! Păi voi ați mai pomenit mămăligă să explodeze?... Ungurilor le-a ajuns până peste cap... Parcă în alte țări... nu este tot la fel?... Ba e și mai rău, dar cine mișcă-n front?... Cum cine? N-ați auzit ultima bombă? spuse într-o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
de veste când avea să vină profesorul de marxism. 8 În loc să se gândească la viitorul său alături de Felicia, în acele zile Victor se implică cu trup și suflet în frământările care mocneau în rândurile studențimii universitare. Felicia nu-i mai pomenii nici ea nimic despre planurile lor matrimoniale, dându-i de înțeles că, în fond, nu era nici o grabă cu căsătoria. Într-una din zilele de la începutul lui noiembrie ultima lună de toamnă adusese cu ea o vreme rea, mohorâtă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
dându-i de înțeles că, în fond, nu era nici o grabă cu căsătoria. Într-una din zilele de la începutul lui noiembrie ultima lună de toamnă adusese cu ea o vreme rea, mohorâtă, cu brume și cu ploi reci Victor se pomeni din nou la el, la facultate, cu Tase și cu Sandu Bura, care, cu un aer conspirativ și fără multă vorbă, îl luară cu ei alături, la filologie, unde erau așteptați de Nelu Ianolide și de Călin Moraru, un student

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]