KorAP: Find »[drukola/base=prăpădi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...65 >

1,618 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

nedrept cu el! Nu uita că-i și al nostru... și-l vom apăra! Sunt un ... un "fost", spune Ștefan resemnat, cu un zâmbet dureros. Am fost o stea... Din păcate, a fost căzătoare... Comèdia s-a sfârșit. Nu se prăpădește lumea din aiasta... Mă chinuiește gândul: oare... oare chinul nostru, lupta, jertfa noastră, morții noștri, totul... totul a fost zadarnic?! Ar fi strigător la cer! Să nu se piardă țara! Țara să nu se piardă! Își acoperă un căscat. Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu scuturile stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului"! zice logofătul Tăutu căzut în admirație. O pitit în mlaștină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Alții de-or veni, tot așa o vor păți!" Stanciu, cumpănindu-se de pe un picior pe altul, ia cuvântul: Aș sfătui pe Măria ta să nu-i mai stârnim mânia. Și așa l-am cătrănit peste fire și ne-o prăpădi cu totul, păcatele noastre... E gata cătrănit! Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia cea grozavă a Mahomedului n-avem scăpare! Pe Mahomed El Fatih nimic nu-l scoate din papuci mai mult ca batjocura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mă fi luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Marmara, salvarea Europei de teroarea ciumei otomane, ce numai cucerirea lumii visa. Eram la Veneția, povestește Țamblac, Europa era în tremuriciul furiei cuceritoare a lui Mahomed, iar speranța se chema Iancu de Hunedoara... Și l-au ajutat de l-au prăpădit! Să-l fi auzit cum tuna și fulgera... Înjura de mama-focului, n-am auzit nicicând pe cineva înjurând atât de cumplit, pe românește, pe ungurește, ba chiar pe turcește. Sictirea pe Papa de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
turcește", așa cum a învățat la Stambul. Stai! Stai și povestește, Gherasime! îl îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai răcnească la ei "că-i taie, că nu sunt buni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răboj. De era vorba de... de "cel din Vale", știam o socoteală. Da' "cel din Deal"?... Da' parcă poți să știi?... Aiasta, numai Bunul Dumnezeu ce le știe pe toate poate să-ți răspundă. Mihail înghite în sec. Boierii se prăpădesc de râs. Înghite-o, Coțofene! îl atinge Bodea. Crieri în tine nici cât într-o găină, îl zădărăște Luca. "Pe măgar îl recunoști după urechi; pe nătărău după vorbă", îl înțeapă Șendrea. Boierii râd, dar cel mai tare râde Mihail

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu știe... Da! Fără "pâinea noastră cea de toate zilele", suntem înfrânți înainte de a scoate spada... Să ai! Dacă n-am, o ține vistiernicul. Fantastic! L-ați auzit?! Unde s-a mai pomenit ca Domnul să poruncească și... și un prăpădit de vistiernic să cuteze a se pune potrivnic? N-am!", atâta știe. N-am întâlnit un zgârie-brânză mai mare! Să ai!! poruncește Ștefan cumplit, altfel... unde-ți stă capul, îți vor sta picioarele! spune Ștefan în râsetele boierilor. Iubitule, moaie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vreo izbândă asupra vrăjmașilor; atunci îl hâțâne mai tare, de bucuria ce vine și din Cotnar... Nu se poate hodini omul nici în odihna de veci. Numai mucenic să nu fi... Boierii râd cu poftă. Ștefan le ține isonul: -Unde-i prăpăditu' cela de Negrilă?! Când îl cauți, nu-l găsești! Ni s-a uscat gâtlejul de arșiță! Să ne aducă niscai împărtășanie! Pe aista să-l trimiți după moarte! Negrilă!!  8 Cetățile Mării și Neînvinsul În drum spre cătarea cetăților, Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de țară, ce stăteau retrași, ascunși în conacele lor, ci îmbogățiții, ciocoii, căftăniții-boieri. Să te ferească Dumnezeu de țopârlanul ce se urcă ca scroafa-n copac; aista una-două te vinde, ba unii se tăiau împrejur de se turceau. Dintr-un prăpădit de dregător rupt în cur, peste noapte ajungea "Mare boier ditai Baronul", jecmănea sălbatec țara, dădea șpagă în dreapta, în stânga și nimeni, nimeni nu-i cerea socoteală... Boierimea hrăpăreață răpea samavolnic pământul răzășilor liberi covârșiți de biruri și gloabe, care deveneau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dovedit-o. De curând chiar, a cucerit de la turci cetatea Sabacz... Și-a trâmbițat de-a răsunat Europa! precizează Vlaicu. Mai mult trâmbița decât cucerirea! Să se audă că el, marele Mathias Rex, s-a sculat împotriva Antihristului să-l prăpădească, adaugă Duma. Cu toată făloșenia lui să recunoaștem Mateiaș e un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-or prăpădi cu totul! I-am rușinat o dată; pohtim să-i rușinăm și-a doua oară! Sufletu-i mare-n noi, da' puterință nu-i! Ei sunt o împărăție... și noi, mărunței-mărunței... Să cădem la învoială! Mai dăm noi, mai lasă ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să nu i-o ia înainte Duma. Într-adevăr, un amănunt deloc de neglijat într-o bătălie, dar n-ajunge... Ștefan nu spune ce-ar mai trebui. Cu pacea ce facem? insistă Stanciu. Ce facem? se vaicăre Juga. Ne-or prăpădi osmanlâii. Turcii sunt mulți, ca năsipu' mării... Să cădem la învoială... Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem cât îi nopticica de lungă. Îl visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă își mușcă buzele să nu se prăpădească de râs. Ce vă râdeți?! se stropșește Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă își mușcă buzele să nu se prăpădească de râs. Ce vă râdeți?! se stropșește Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vrednicie" visează slujbe, dregătorii, ba, chiar, ridicare în cinul boieriei. Unde s-a mai pomenit asemenea mișelie?! adaugă Alexa. E rânduit ca boierul să fie boier, și prostu' să fie prost. De pildă, Tăutu! Cine-i "Marele logofăt Tăutu"? Un prăpădit de grămătic, scârța-scârța pe hârtie -, care a buchisit câteva slove prin crâșmele Cracoviei! îl înfierează Isaia. S-o fi smintit de învățătură, completează Negrilă. Parcă Șendrea-i mai breaz? Un răzăș ajuns, un țărănoi, o hardughie cu mușchi: "Mare Hatman!... Mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
retează Ștefan. Ori, ori! Nu-i o nebunie? se îndârjește Stanciu. Nu cutezăm prea mult?... Desigur, cutezăm! recunoaște Ștefan. Și vom face nebunia aiasta!... Dacă altfel nu se poate, o vom face! spune hotărât și bea din ulcică. Ne-o prăpădi de tot, păgânu', bălmăjește Juga. Să... să le dăm ce le-om da... Să-i înduplecăm... Mai dăm noi, mai lasă ei... Boierii se dezlănțuiesc: Da! Da! Să le dăm! Mai bine o pace strâmbă, decât un război nimicitor! Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ești de neîngenuncheat, Ștefane, spune Stanciu cu admirație. Ștefan surâde amar: Când oi pune grumazul pe buturugă, n-o să am încotro... Scrie! "Sculatu-s-au oștile Aliotmanului cu însuși Mahomed în frunte! Și vin! Vin! Pe apă și pe uscat! Vin să prăpădească Țara Moldovei!" dictează el răsuflând greu. "Ca pe Dumnezeu vă rugăm! Veniți! Veniți cu oștile voastre! Ziua și noaptea! Veniți!" continuă și vocea lui crește, se aprinde, vorbește repede, cu patimă, strigă fără să țină seama de Tăutu, care face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu-l putem lăsa singur. Câțiva târgoveți, fiecare cu bocceluța sa, s-au oprit să caște gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă la el, hodorogu', viteazu' vitejilor, rezbel îi trebuie?! Abia-și trage bășinile de prăpădit ce-i. Cât îi nopticica de mare, se vaicăre că-l doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Acu avem a ne bate deodată cu turcii, cu tătarii și muntenii! Odată! Știi bine care era prețul! sare Duma. Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

fel de seriozitate care mă flata: „Ce mai faci, Valeriu?” A fost o prietenă adevărată. Când, în toamna lui 1964, mama s-a operat, nu surorile ei, ci doamna Borcea a stat cu ea câteva nopți la spital. S-a prăpădit înaintea mamei, nu mai țin minte în ce an. Relațiile mele cu dânsa au fost minime. Și totuși, nu am uitat-o: un fir - deosebit de trainic - continuă să ne lege. Moartea ei nu a rupt acest fir. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
mai puteam rămâne după ce fosta lui soție (o ființă minunată și ea) se întorsese cu băiatul lor dintr-o călătorie în Europa. Am făcut mai întâi, însoțiți de M.K. și de Xenia, care erau vecini, o tentativă la un hotel prăpădit din apropiere. Prăpădit, dar totuși prea scump pentru buzunarul nostru. Ne-am fi mulțumit să dormim fie și pe jos, sau chiar în baie (în cadă) la Xenia și la „bătrânul Bernard”, împreună cu care petrecusem, la ei, dar mai ales

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
un pic; se acoperise cu o pătură, țipa de câte ori tuna, de parcă tuna numai pentru ea; sperietura de femeie încă tânără și frumoasă? Tunetul viril constituind în subconștientul ei un substitut al violului? Un nou tunet pare că vrea să ne prăpădească; pe toți, dar mai ales, firește, pe tanti; mama încearcă s-o liniștească; noi, copiii, așteptăm să se termine, așa cum aștepți să se termine un spectacol (zguduitor). * La țară, în comuna Radovanu din sudul țării, la sfârșitul anilor ’40, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
puțin: toate superioritățile. * Abia de curând am aflat, chiar de la ea, că tanti Șura, care la 8 noiembrie anul acesta (1991) va împlini 90 de ani, a avut un frate geamăn, mort la naștere. Și ea era gata-gata să se prăpădească, încât, ca să nu moară nebotezată, au dus-o repede la biserică. Slăbuță și bolnăvicioasă în copilărie, a învățat destul de greu, cu poticneli, a rămas tot slăbuță, dar a devenit neînchipuit de rezistentă. A supraviețuit tuturor fraților și surorilor ei, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]