2,781 matches
-
raționale și al organizării raționale a muncii”. Determinarea evoluției capitalismului sub acțiunea viziunilor religioase este acceptată chiar și de cei ce critică civilizațiile „moderne” pornind de la teza Îndepărtării sale de la principiile creștine originare, a efectelor „negative” ale științei și filosofiei „profane”.<footnote Francis Fukuyama, Trust. The Social Virtutes and the Creation of Prosperity, New York, The Free Press, 1995, p. 360. footnote> Epoca actuală cunoaște o puternică și multiplică implicare a aspectelor general-culturale În viața socială corelată direct „economiei”. Se vorbește de
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
fusese părăsită pentru opulență, decadentism și dragoste de putere. Elementele de cult sunt respectate de oamenii simpli, dar și de membrii grupurilor din povestirile cadru, care consideră că vinerea și sâmbăta sunt destinate în tradiția locală altor scopuri decât cele profane, nu vor fi dedicate poveștilor: „Vinerea se cuvine a fi ținută în mare cinste, căci într-această zi a pătimit pe cruce spre mântuirea noastră Domnul Iisus Hristos; din care pricină socot că s-ar cădea și-ar fi mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de a fi considerate nedemne, reprobabile chiar. Dar lumea aceasta ficțională, iremediabil pierdută din punct de vedere moral în aparență, nu este total malefică, bunătatea și cinstea, virtutea și onoarea își mai găsesc încă loc, chiar dacă firav, alături de elementele pur profane. Portretul pe care îl face naratorul chaucerian unui preot modest, dintr-un târg obscur, vine să sublinieze că resurse de puritate mai există, ele trebuiau doar descoperite și cultivate. Acesta era învățat, sărac, de o modestie aparte, răbdător și milos
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
fântână pe un câmp verde înflorit, probabil povestindu-și istorisiri ale propriilor iubiri („i loro amori forse narrando”584). Acest decor idilic, deși locuit de un număr cu valențe simbolice, mitice de doamne serafice, pare a fi dedicat unei iubiri profane și nu uneia sacre. Una dintre aceste femei își une întrebarea dacă celelalte ar 583 Giovanni Boccaccio, Rime, a cura di V. Branca, Padova, Liviana, 1958, p. 5. 584 Ibidem. 159 fugi în cazul apariției iubitului și companioanele răspund că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Laura, ci <<la umbra a mii de arbori înfrunziți, în haină gingașă și nobilă, cu ochi mângâietori și vorbe de femei, ea întinde lanțuri>>586. Este femeia grațioasă și cochetă a vieții obișnuite, și îndrăgostitul distrat, care ba scoate suspine profane în forme platonice și tradiționale, ba își părăsește pe neașteptate îngerașul și izbucnește în insulte contra dușmanilor săi, sau discută despre moarte și destin, pentru ca mai departe să se ridice împotriva femeilor: Elle donne non son, ma doglia altrui, / Senza
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mai mult o introducere pentru lucrările următoare. Vânătoarea Dianei se transformă astfel într-o celebrare a zeiței iubirii și concupiscenței, Venus, iar nota ironică nu lipsește, deoarece virtuoasele femei, donne angelicate asemănătoare nimfelor, tind spre plăceri lumești, carnale, spre dragostea profană. Tema dragostei va fi abordată și în operele următoare. Iubirea cunoștea în perioada medievală două accepții antagonice: putea fi nobilă, pură, detașată sau concupiscentă, pasională. De aici putem încă o dată justifica cele două tipologii feminine pe care le abordăm: donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sau caritatea intra în antiteză cu iubirea instinctuală, naturală. Acestea două se armonizau în dragostea conjugală, la rândul ei opunându-se dragostei curtenești și învățăturilor lui Ovidiu. Toate aceste contradicții se regăsesc în opera lui Boccaccio. Dragostea este sacră și profană, este spirituală și fizică, înnobilează sau reduce la instinctual, devine o experiență profund individuală și în același timp un numitor comun pentru întreaga omenire, și, de multe ori, înseamnă toate aceste lucruri la un loc. În spatele acestor 593 Judith Serafini-Sauli
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
la studii, rostește un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc „il santo libro d’Ovidio”601, cum numește Boccaccio Ars amatoria. Lucrarea era foarte populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cei doi îndrăgostiți, și în mod simbolic Prințul Galeotto este și subtitlul pe care Boccaccio l-a oferit Decameronului 603. Focul care arde în acești doi tineri, exprimat în termini religioși, deoarece este un adevărat cult al iubirii, certifică dragostea profană, senzualitatea sau venerarea lui Cupidon.604 În calitate de donna angelicata, Biancifiore nu mai aspiră la dimensiunile celeste sau la o perfecțiune intangibilă, așa cum făcuse personajul feminin dantesc, ci dorește o împlinire umană a sentimentelor ei celor mai profunde. Prin calități, se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a răspunde la întrebări puse, pe rând, de toți ceilalți din cadrul grupului. La una dintre incertitudinile formulate (dacă este bine sau nu ca cineva să se îndrăgostescă) regina răspunde, surprinzător, negativ. Acest „nu” ilustrează, de fapt, o respingere a dragostei profane sau a venerării păgânului Cupidon. „Întrebările despre dragoste devin un episod al unei convertiri. Este un moment semnificativ în dezvoltarea dragostei dintre Florio și Biancifiore, care merge de la dorința trupescă, inspirată de Ovidiu în prima carte, până la căsătorie, evlavie și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Venus, care este descrisă în maniera Dulcelui Stil Nou, ca o donna angelicata). Dragostea, așa cum indică și titlul lucrării, reprezintă subiectul operei. Asistăm la o călătorie spre iubirea creștină, însușită și datorită numeroaselor exemple moralizatoare ale efectelor nedorite ale dragostei profane. Dar aceasta din urmă nu devine niciodată sacră și exemplele edificatoare constituie centrul narativ al operei. Personaje celebre ale antichității sunt evocate cu vădită plăcere de către poet, care este încântat de tot ce oferă istorisirile de altădată: Hercule și Deianira
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și prezentându-i ghidul său feminin, care l-a călăuzit. Fiammetta îi recomandă să o urmeze pe femeia ce l-a îndrumat, dar să nu o uite. Doamna povățuitoare în acest pelerinaj îi reproșează naratorului înclinația spre senzualitate, spre dragostea profană, pe care însă acesta o refuză, mărturisind că s-a convertit spre o altă formă de iubire, care presupune castitatea, puritatea, noblețea. Iubind-o pe Fiammetta, metamorfozare a bunătății, cea care l-a cucerit complet, naratorul s-a convertit, la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de vii, care îi inundă ființa, încât barierele visului sunt dărâmate și naratorul se trezește din fermecătoarea sa 170 viziune.614 „Giovanni Boccaccio este călăuzit de frumusețe și nu de virtute, spre crestele devenirii umane.” 615 Amorosa visione înfățișează dragostea profană, nu pe cea sacră, iar donnele angelicate, oricât de virtuase s-ar dovedi, prin ceea ce predică sau simbolizeză, nu pot rezista tentațiilor pasiunii trupești. Modelul purității este încă o dată demitizat, pulverizat, iar Giovanni Boccaccio pare a-și propune să demonstreze
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
alte lumi: „Pe drept în ochi îmi apărea/ Ca fenix din Arabia/ Ce una-i doar în lumeantreagă,/ Cum una-i și aleasa-mi dragă.” 653. Personajul feminin pozitiv are de multe ori trăsături ce îl fac străin de lumea profană, comună, și îl ridică pe culmile idealizării, într-o sferă a visării și a intangibilului; femeia își pierde materialitatea concretă, devenind din ce în ce mai abstractă: „N-avea cosițe roș-văpaie,/ Nici castanii, și nici bălaie,/ Ci mi-au părut de-adevărat/ De aur
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
partenera de viață se lamentează dureros și veghează neîncetat la întoarcerea celui plecat, durerea ei impresionând întreaga curte. Dar doamnele de companie reușesc să o scoată din starea depresivă în care se afla și să o îndemne către activități mai profane și mai relaxante totodată: să se plimbe, să danseze, să joace șah sau table, semn că voința femeii nu era cu totul de necombătut. și pentru că femeile îndurerate vrând-nevrând atrag atenția asupra lor, scutierul Aurel se îndrăgostește de cea rămasă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și a trădării nobilelor sentimente masculine, înscriindu-se în tipologia donnei demonicata. Naratorul boccaccesc nu face decât să o incrimineze în deznodământ: „cotal fine ebbe la speranza vana/ di Troiolo in Criseida villana”948. Poemul boccaccesc abordează tematica unei iubiri profane și se focalizează mai mult pe figura masculină a celui trădat, care devine un fel de emblemă pentru naratorul ale cărui sentimente au fost, de asemenea, înșelate, deoarece mărturisește în introducerea cărții 949 că a fost dezamăgit de iubita sa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de rezonanță, un amplificator al mișcărilor de-o imperceptibilă fragilitate ale morții. El trăiește În avans, cu voluptatea iluminatului și cu abandonul de sine al celui care se știe predestinat - experiență pe care cei mai mulți dintre oameni o resimt la nivelul profanului și al statisticii. Există aici, fără Îndoială, și un calcul al sinucigașului: de vreme ce toți vom muri fără a avea putința să ne alegem clipa și, foarte adesea, felul morții, el Își construiește iluzoriul privilegiu că se substituie destinului. Toți autorii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ajunse la paroxism, și nu a unei cauze precise, cuantificabile. Sinuciderea e Întotdeauna Înfricoșătoare, pentru că nu intră În ordinea firească a lucrurilor. Viața nu i-a fost dată omului pentru a dispune de ea după bunul plac, iar imixtiunea elementului profan În aritmetica sacră a divinității este percepută ca un sacrilegiu. Din orice perspectivă am privi-o, sinuciderea este un fenomen al rupturii, al violenței și al catastrofei individuale. Clasificările nu ajută prea mult și, aplicate biografiei scriitorilor, ele Își relevă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
existat ca atare. În capitolele "Din preistoria discursului romanesc" și "Eposul și romanul" din volumul Probleme de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul cu eroii ciclului epic troian; eposul se transformă în roman", dar "materialul epic
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
admirabilul paradox potrivit căruia religia face din deznădejde păcat de neiertat, iar din speranță una dintre cele trei virtuți teologale, hotărî ca insula să se cheme de-atunci înainte Speranza, nume-nsorit și melodioas care, pe lângă asta, îi evoca amintirea profană a unei italience focoase pe care-o cunoscuse odinioară, pe când era student la Universitatea din York". Tournier revine însă imediat la regimul seriozității sub impresia căruia își construiește parodia. Nu întâmplător, primul contact al protagonistului cu o vietate de pe insulă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
va determina, în zilele noastre, pe Georges Minois (Histoire du rire et de la dérision, Fayard, Paris, 2000, p. 31, cf. Val. Panaitescu, op. cit.) să lege aristofanescul de dionisiac: "Râsul devastator al lui Aristofan nu lasă nimic în picioare: sacrul și profanul se cufundă laolaltă în ridicolul și obscenul cel mai crud posibil". 125 Op. cit., p. 50. 126 Popa, Marian, op. cit., p. 147. 127 Cf. Margaret A. Rose, op. cit., p. 11. 128 Cf. Mihail Bahtin, "Din preistoria discursului romanesc", în Probleme de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
are un conținut prioritar față de cel dintâi, prin prezența conjuncției și care ar avea semnificația implicită de dar mai întâi, subliniind astfel prioritatea lui Dumnezeu și a conștiinței asupra Cezarului și a instituțiilor. Asistăm la distincția netă dintre sacru și profan, dintre conștiința individuală și societatea civilă, dintre sfera religioasă și cea lumească, dintre Biserică și Stat. Această afirmație a determinat căderea presupunerilor celor care voiau să unească comportamentul lui Isus cu cel al mișcării zeloșilor, care a degenerat într-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care îi introduce în temporalitate. Calendarul răspunde nevoilor cultului. Trebuie să se calculeze data sărbătorii de Paști. Liturghia reînvie în fiecare an istoria sacră, o actualizează. Ziua este ritmată de orele canonice. Sărbătorile sfinților permit stabilirea începutului unei anume activități profane. Tot în domeniul religios, timpul începe să fie valorizat. În mănăstiri, precizia este o cerință severă: cel care întârzie la rugăciune este pedepsit. Începând cu anul 604, papa Sabinian dispune ca ora să fie anunțată de clopote. Întreaga comunitate stabilită
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
religia oferă nu doar răspunsuri la probleme și interogații umane perene, ci formează și baza coeziunii și solidarității sociale." (Johnson, 2007, p. 286). Pentru realitatea socială a religiei este de importanță capitală distincția făcută de Emile Durkheim între sacru și profan. Lumea profană constă din tot ceea ce putem cunoaște prin simțuri. Este lumea naturală a vieții de zi cu zi, pe care o experimentăm ca inteligibilă sau cel puțin finalmente cognoscibilă. Prin contrast, sacrul cuprinde tot ce există dincolo de lumea de
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
nu doar răspunsuri la probleme și interogații umane perene, ci formează și baza coeziunii și solidarității sociale." (Johnson, 2007, p. 286). Pentru realitatea socială a religiei este de importanță capitală distincția făcută de Emile Durkheim între sacru și profan. Lumea profană constă din tot ceea ce putem cunoaște prin simțuri. Este lumea naturală a vieții de zi cu zi, pe care o experimentăm ca inteligibilă sau cel puțin finalmente cognoscibilă. Prin contrast, sacrul cuprinde tot ce există dincolo de lumea de zi cu
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]