35,104 matches
-
Gerhard Bosch". Am întrebat-o pe femeia care ne întâmpinase unde ne putem spăla și mi-a arătat afară un jgheab cu un robinet și o chiuvetă rudimentară alături de care, într-o gheretă minusculă, un WC turcesc. Deci făcusem un progres ! De la un bordei în pământ la ceea ce era aproape o casă cu paturi și pături, de la privata lângă o tufă sub șfichiuirea vântului și ploii, la un WC cu un acoperiș deasupra capului, de la apa cărată de la pârâul înghețat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vântului și ploii, la un WC cu un acoperiș deasupra capului, de la apa cărată de la pârâul înghețat la robinetul pe care șuvoiul binefăcător venea la comandă ! Și de la vecini doar vietățile pădurii la un vecin medic ! Era într-adevăr un progres ! Dar tot atunci am înțeles cât de îngrădită devenise libertatea noastră față de Brodocul siberian. Încercuiți cu sârmă ghimpată și miradoare, păziți de militari care controlau orice intrare și ieșire pe poarta cu firmă agresivă, supravegheați tot timpul de o intransigentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zi pe săptămână, pe plantația de cocotieri a unei familii prietene, cot la cot cu băștinașii. E o satisfacție grozavă. Firesc, nu vreau bani. Îmi reîncarc însă bateriile și, pentru orice eventualitate, am și un cap de pod asigurat... Fac progrese și în literatura... de apartament; literatură care are circuit închis, de uz personal. Nu se știe dacă nu cumva, vreodată, vreun alt șeic excentric îmi va cumpăra aceste însemnări aruncate într-un Pseudojurnal de Caraibe... Nu fac decât să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
strigă de sus: "Bă, îl săltați chiar și mort pe Onuț?"... Apoi se tot aude... Nenorociții dracului!!!!... Onuț, să nu le mărturisești nimic nici măcar mort, ha, ha, ha, ha!.... Bă, v-a tras clapa Onuț!... Unii strigă ca pe stadionul Progresul, unde săream mereu gardul, ca să văd golurile lui Damigeană: "O-nuț! O-nuț! O-nuț! O-nuț!"... E groasă rău de tot. Devotatul șef aproape că-i împinge pe unii pălărioși de fund, ca să intre mai repede în mașini. Moare de ciudă din cauza faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
admir această realitate. Nu știu cum percep viața celelalte animale. Dar mă uit în jur și îmi dau seama că de fapt ceea ce cunosc eu ar fi păcat să se irosească. Chiar și la societate referindu-mă, de ce se plânge toată lumea de progresul ei? De ce se tem toți de o revoluție împotriva sistemului? Ceea ce avem este minunat. Desigur, un pericol există, și acela e lăcomia. În afară de asta să ne urmăm chemarea sufletului! Este numai de înțeles de ce spiritul uman, veșnic în expansiune, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
state. Și totuși cred că marea durere provine din lipsa de a vedea și simți frumosul. Presupun că la urma urmei nu suntem toți capabili să simțim, să ne bucurăm de intimitatea frumosului. Păcat de locul unde am ajuns, de progresul făcut, de posibilități. Când am putea să ne odihnim(cu excepția legilor de drept animal pe care nu le impune nimeni deși sunt și logice și normale ) iată că unii nu ne lasă. Păcat. O catastrofă ar șterge de pe fața pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și catolic există, atunci totul este perfect. Dar dacă nu, atunci există spiritul nostru care ne va asigura, poate, acest lucru dacă și numai dacă vom fi în stare să păstrăm civilizația noastră aproximativ așa cum este ea în prezent: un progres tehnic suficient, relații interumane cordiale, modernele și tradiționalele coexistând sub semnul sincerului bun simt, libertate, o viață ce îți oferă plăceri și o cultura a unui trecut ce evident ne-a împins exact spre ceea ce suntem azi. Am avea arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
avem mare grijă ce și cum schimbăm la ea. Și, dacă am ajuns aici, trebuie să fie un motiv, nu? Cel puțin atâta timp cat suntem liberi și ni se apără drepturile (Și ce e mai de preț decât libertatea?).Progresul spre Homo sapiens s-a făcut tocmai pentru că omul a trecut de la a reacționa la realitate la a se detașa și astfel să înțeleagă, să i se reveleze, în același timp reacționând la ea. Omul a ajuns să-i fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
intime și mai greu de pătruns chiar și decât cea mai legată și mai bine închegată relație prietenească. Prietenul este un bun de preț doar atâta vreme cât nu-l trage în jos pe tovarășul său și nu-l împiedică deloc de la progres. Adevărul nud, rostit la momentul nepotrivit, devine într-atât de respingător, încât poate trasa pentru totdeauna o crăpătură în relația ce se pretinde a fi strânsă, căci acesta este un aliat de încredere, de toată lumea îmbrățișat, numai câtă vreme slujește
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să-i unească, cum nu se poate mai bine, invidia pentru succesul meu mult meritat. Da! Meditând acum, îmi dau seama că dintotdeauna invidia a fost un dușman de temut al omului și cel mai agresiv agent de distrugere al progresului, care este specifică doar sufletelor mărunte și nedemne, căci invidia este modalitatea prin care ura omului față de adevărata valoare se manifestă, iar sufletele în care aceasta își găsește locul își refuză singure dreptul la prestigiu și la onoare! Nu poți
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în fața temniței crunte a unui astfel de loc de muncă, ar păli imediat și s-ar teme; s-ar teme de încătușarea în rutina seacă și infructuoasă, ce dă pe loc neputința pășirii în voie pe calea noului și a progresului. Este o rutină apăsător de grea, mută și care pare că n-are de gând să te cruțe vreun dram, cel puțin așa o percep eu. Ea este călăul tău, tu îi ești victima. De câte ori, oare, o astfel de victimă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în sens larg. Creșterea competitivității economiei japoneze nu este, singură, în stare să-l explice. Deja în 1985, istoricul Th. White avertiza, într-un articol intitulat sugestiv " Pericolul care vine din Japonia" (citez din cartea Computere și trandafiri sau paradoxul progresului de Paul Dobrescu): "O dată mai mult se dovedește că japonezii au trecut, fără milă, la asaltul principalelor noastre industrii. Ei sunt pe punctul de a le elimina, una după alta. Și strategia japoneză a exporturilor nu urmărește doar să contribuie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
înaltă, la fel cum a ne accepta pe noi înșine este esența problemei morale și nucleul unei întregi Weltanschauung.2" Nu sunt un reprezentant al pesimismului existențial, care presupune că orice acțiune este destinată eșecului; în viață sunt și succese, progrese, daruri, noroc. Dar nici persoanele de mare succes nu sunt ferite de crizele existențiale, care fac ca totul să devină problematic. Se poate întâmpla încă în tinerețe. Sau în plină criză a vârstei mijlocii, în fața unei boli mortale care poate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Cosmosul") și necesitatea sunt doar o parte a universului. O alta este dezordinea ("Haosul"), indeterminatul, indistinctul, cazualul, dovedit de întreaga dezvoltare a cosmosului și în special mecanica cuantică pe care Einstein o refuzase tocmai din acest motiv. Oricine cunoaște admirabilele progrese ale științelor naturale din ultimile două secole începând cu Kant nu poate decât să se minuneze. Dar tocmai aceste progrese în cunoașterea naturii sunt cele care ne-au evidențiat propriile limite, în microcosmos, cât și în macrocosmos. Aceste limite nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
dezvoltare a cosmosului și în special mecanica cuantică pe care Einstein o refuzase tocmai din acest motiv. Oricine cunoaște admirabilele progrese ale științelor naturale din ultimile două secole începând cu Kant nu poate decât să se minuneze. Dar tocmai aceste progrese în cunoașterea naturii sunt cele care ne-au evidențiat propriile limite, în microcosmos, cât și în macrocosmos. Aceste limite nu trebuie să ne tulbure bucuria de a trăi, ci dimpotrivă, să ne determine la contemplație. Cu același profund respect al
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
zece ani după conflictul cu Roma, eram în măsură să prezint proiectul pentru o etică mondială. În acești ani, "ceea ce eu cred" s-a îmbogățit, aprofundat și completat extraordinar. În cei zece ani care au trecut, calea omenirii în ciuda marilor progrese, începând cu medicina și farmacologia până la călătoriile în spațiu și internetul nu s-a simplificat. Comunismul a sacrificat etica în schimbul intereselor partidului, capitalismul, în favoarea economiei. Multe persoane din toate religiile se întreabă astăzi care sunt condițiile esențiale pentru a trăi
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sacrificat etica în schimbul intereselor partidului, capitalismul, în favoarea economiei. Multe persoane din toate religiile se întreabă astăzi care sunt condițiile esențiale pentru a trăi ca locuitori ai acestui acest pământ și a ne organiza viața individuală și socială uman. Nivelul de progres tehnico-științific fără precedent atins de generația noastră ne pune în fața unei responsabilități de alt gen: responsabilitatea față de contemporanii noștri și de mediul înconjurător, dar și, dacă nu se dorește ca omenirea să se prăbușească în abisul unui război atomic sau
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nu poate fi înțeleasă arbitrar și subiectiv. Prin urmare, pentru educație, la fel ca și pentru o conduită în viață, se impune întrebarea: Cum să-mi construiesc ghidul interior ținând cont de cantitatea imensă, practic necontrolabilă, a informațiilor de pe internet? Progresul tehnologic fără precedent nu a făcut inutilă, cum se așteptau mulți, întrebarea cu privire la evoluția moralei omenirii, ci mai degrabă cu privire la problemele tot mai mari puse de tehnologie, de la gene până la atom a trezit-o. Nu experimentăm cu toții tot mai mult
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
moment. Am făcut deja demonstrația cum toate extrapolările matematice și modelele economico-sociale nu sunt capabile să prevadă cu certitudine dezvoltarea economică, dimpotrivă, toate calculele se bazau pe supoziții dictate mai mult de un optimism exagerat sau o încredere ingenuă în progres. În Statele Unite, vocile critice la adresa unui asemenea tip de de știință sunt în creștere. Chiar istoricul victorian Thomas Carlyle definise economia "the dismal science", știința tristă, un concept reluat în 2008 de economistul Stephen Marglin, profesor la Harvard, într-o
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
este însă un dat de fapt științifico-natural. Totul a fost un caz? Atât de multe cazuri sunt cazuale? A recurge la el nu este oare un principiu explicativ gol? Deci este evident, chiar inevitabil să ne întrebăm dacă acest imens progres nu a urmat, așa cum am auzit spunând de către astronomul regal Martin Rees de la Cambridge, o "rețetă foarte specială". Un fel de meta-lege sau lege superioară, cum presupun unii fizicieni și biologi, ce s-ar afla la baza, deasupra sau în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
care este prezentă în mersul lucrurilor și în evenimentele vieții omenești, ba, mai mult, există uneori o recunoaștere a Divinității supreme sau chiar a Tatălui. Această percepere și recunoaștere le pătrunde viața de un adânc sentiment religios. În relație cu progresul culturii, religiile se străduiesc să răspundă la aceste întrebări prin noțiuni mai subtile și printr-o limbă mai elaborată 18". Calea vieții parcursă în bucurie și cu sens, încrezători în puterea vieții. Conciliul Vatican II (1962-1965) prin Declarația asupra relațiilor
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
înțeleg mai curând ca pe o realitate spirituală dinamică, în stare ca din interior să facă posibil, să stăpânească și să conducă la desăvârșire procesul ambivalent de dezvoltare a lumii. Nefiind dincolo de lume, ci în interiorul ei, în mijlocul suferințelor ce caracterizează progresul său: în, cu și între oameni și lucruri. Dumnezeu însuși este origine, mijloc și scop al procesului cosmic. Pe Dumnezeu ca Spirit nu îl consider nici asemenea unui miraculos substitut, care își manifestă acțiunea doar în anumite puncte deosebit de importante
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
bazată pe carbon. Am înțeles deja că la nivel molecular totul este dominat de principiul "selecției naturale" și de "supraviețuire a celui mai adaptabil", pe care Darwin l-a individualizat, mai întâi în lumea vegetală și animală. Această tendință determină progresul către un "înalt", pe seama moleculelor care se adaptează mai greu. Se ajunge astfel la dezvoltarea organismelor unicelulare, a celor pluricelulare, până la plantele și animalele cele mai evoluate. Ca om de credință trebuie să observ că, în urma recentelor rezultate ale cercetării
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Our final century? (2004) (Ultimul nostru secol?). Pentru a nu mai aminti faptul că generația noastră este prima în măsură să dezlănțuie o reacție atomică capabilă să distrugă omenirea în foarte scurt timp. Nu mă mir că în lumina acestor progrese catastrofice, în special creștinii care susțin o interpretare fundamentalistă a Bibliei caută să intimideze lumea cu viziunile apocaliptice cele mai înspăimântătoare ale Noului Testament (de exemplu Mt., 24, 6-8.29). În America ultimelor decenii, literatura apocaliptică creștină a explodat, înlocuind
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mii de creaturi nevinovate din cauza foamei și a catastrofelor naturale. În timpul anilor cât am studiat iudaismul (sfârșind prin a publica Iudaismul, în 1991) a trebuit să mă confrunt cu o altă dimensiune a suferinței. În secolul XX, un secol al progresului, umanitatea a cunoscut răul în proporții fară precedent: statul totalitar și industrializarea crimei în Shoah. Iar aici întrebarea se impune din nou, dar cu o urgență mult diferită: cum a putut Dumnezeu să permită un astfel de lucru? Mi-au
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]