3,076 matches
-
clasificare a timpului am găsit-o la Pavel Cîmpeanu, România: coada pentru hrană. Un mod de viață, Editura Litera, București, 1994, p. 71. 38 Joffre Dumazedier, Loisir et culture, Éditions du Seuil, Paris, 1966, p. 16. 39 Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 160-161. 40 Ibidem, p. 37. 41 Octav Bozînțan, Hanul păcătoșilor, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2001. 42 Ibidem, p. 35. 43 Ibidem, p. 44. 44 Talcott Parsons și Edward Shils, "Valori și
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
catolică, tinzând spre „unificarea forțată a omenirii” , idee preluată din Roma antică și păstrată apoi în catolicism de către papă, care a primit odată cu credința și scaunul lui Petru și sabia pentru a cuceri lumea. Acestei idei i se opune ideea protestantă care urmărește principiul individualității, care va trăi atâta timp cât va avea împotriva cui să protesteze și va apune „imediat ce catolicismul va dispărea de pe fața pământului” . Evident că în această situație va fi loc pentru impunerea unei alte idei și aceasta nu
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
și a le conduce pe toate în perfectă armonie, spre acel scop final care le-a fost tuturor predestinat”. Bineînțeles că formulat astfel idealul marilor popoare este același, fie el evreu, francez, rus, german, fie el condus de ideea catolică, protestantă sau ortodoxă. Deși împlinirea ideii slave pare a lua formă politică, Dostoievski subliniază că ea va fi în realitate o „ instaurare a adevărului lui Hristos, adevăr care s-a păstrat în Orient” și care „va fi un ultim cuvânt al
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
eram decât un mucos oarecare (doar sensibilitatea îmi era, cred, foarte ascuțită și deci intuiția mereu la pândă), m-a izbit totuși de pe atunci diferența aceasta, explicabilă desigur prin vechimea burgheziei apusene. În Ardeal, se impusese încă de mult spiritul protestant, care, fără consecințe propriu-zis religioase, îi înrâurise și pe români. Stabilirea noastră la Galați însemna însă pentru mine altceva, datorită caracterului ei statornic. Mai întâi, am resimțit deosebirea de climă. Geruri atât de cumplite, întețite de viscole pustiitoare, nu mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
1828 și rămâne foarte modestă până la cea de-a Doua Republică, apoi se dezvoltă în timpul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, pentru a deveni punctul de reper în ceea ce privește construcția patronală. Experiența mulhousiană ține de tradiția socială protestantă. Figură importantă a începuturilor catolicismului social, vicontele Villeneuve de Bargemont va îndemna în zadar patronatul catolic să se inspire din această metodă. Patronii catolici nu vor adopta decât mult mai târziu această politică, sub cauțiunea enciclicei Rerum Novarum (1891), în
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
evoluția și i-au pecetluit destinul istoric. Dincolo de diviziunea geografică (Europa mediteraneană, de vest, de nord, de est), a existat o diviziune etnică (Europa latină, germanică sau slavă), care a caracterizat feudalismul timpuriu, apoi o diviziune religioasă (Europa catolică, ortodoxă, protestantă) și ideologică (Europa capitalistă sau comunistă). Nici un alt continent nu a avut o evoluție asemănătoare, atât de zbuciumată și, totuși, atât de creatoare în istorie. Începând din 325, după conciliul de la Niceea, se produce o separare treptată între Europa Occidentală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
posibilitate a unității europene era renașterea religioasă, printr-un mare Conciliu european ecumenic, expresie a tuturor confesiunilor religioase. În spiritul lui Novalis, mulți filosofi, istorici, literați ai vremii au susținut o federație creștină bazată pe unirea celor trei confesiuni (catolică, protestantă, ortodoxă) cu atragerea Rusiei în cadrul Europei unite. În secolul al XVIII-lea, numeroasele propuneri și proiecte menite să se materializeze concret în plan constituțional dezvăluie faptul că sentimentul unității continentale domină elita intelectuală a vremii. În mod paradoxal, în secolul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Rèau, Elisabeth. (1995) L’idée d’Europe au XXe siecle, Paris: Edition Complexe, (f.a.) Fondation Robert Schuman, (1993). Les nouvelles frontières de l’Europe. Paris: Edition Economique. Valery, Paul. (1957). Variétés în Oeuvres Complètes. Paris: Gallimard. Weber, Max. (1993). Etica protestantă și spiritul capitalismului. București: Editura Humanitas. Werner, Karl Ferdinand. (1992 a). Identités nationales et conscience européenne. Paris: Werner, Karl Ferdinand. (1992 b). Histoire de France. Les Origines, vol. I, București: Editura Meridiane. Abstract: Nowadays we are passing through a change
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
filosofie a istoriei, București: Editura Academiei, 409. Nicoale Bagdasar, (1969), Teoreticieni ai civilizației, București: Editura Științifică, 91-92. Andrei Marga, op.cit., 30. Ibidem, 33. Nicolae Bagdasar, (1931). Din problemele culturii europene, București: Societatea română de filosofie, 12. Max Weber, (1993). Etica protestantă și spiritul capitalismului, București: Humanitas, 53-70. Toynbee, Arnold J. (1997). Studiu asupra istoriei, sinteză a volumelor I-II de D.C. Somervell, traducere de Dan A. Lăzărescu, București: Editura Humanitas. de Tocqueville, Alexis. (1995). Despre democrație în America, vol. I și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
știm după Revoluție. Dacă exemplul Angliei a fost prac tic nul este pentru că, de obicei, nu sunt imitate insti tu țiile libere, ci măsluirile și cabotinajul libertății. Aici, minții îi vine în chip firesc o paralelă. În țările anglo-saxone, sectele protestante permit cetățeanului să dea frâu liber nebuniei sale, nevoii sale de controversă și de scandal; de aici diversitate religioasă și uniformitate politică. Dim po trivă, în țările catolice, în mod special în Franța, resur sele de delir ale individului nu
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Franceză, iar în 1751 publică Considerații asupra moravurilor acestui secol, în care sunt surprinse în mod ingenios aspecte sociale și psihologice ale epocii lui Ludovic al XV-lea. DUMONT, PIERRE ÉTIENNE LOUIS ă1759-1829). Juriscon sult provenit dintr-o veche familie protestantă franceză refugiată în Elveția. Susținător al lui Mirabeau. Informațiile sale erau folosite de Mirabeau în discursurile din Adunare. În 1809 este însărcinat de țarul Alexandru să editeze Codul Imperiului Rus. Postum îi apare volumul Amintiri despre Mirabeau și despre primele
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
desfășoară în Italia de Nord, în Provence, în Champagne, în Picardia, se termină tot atît de incert ca și precedentul, în ciuda sprijinului pe care Francisc I și l-a asigurat din partea adversarilor celor mai ireductibili ai împăratului: turcii și prinții protestanți germani. Este adevărat că în 1543 Henric al VIII-lea s-a apropiat din nou de Carol Quintul. Henric al II-lea și pacea de la Cateau-Cambrésis. În 1552, Henric al II-lea, care a devenit regele Franței la moartea tatălui
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Quintul. Henric al II-lea și pacea de la Cateau-Cambrésis. În 1552, Henric al II-lea, care a devenit regele Franței la moartea tatălui său în 1547, ocupă cele trei episcopate de Metz, Toul și Verdun, după un acord cu prinții protestanți germani. Carol Quintul încearcă să ia înapoi Metz, dar François de Guise, prinț loren în serviciul Franței, apără orașul și îl constrînge pe împărat la o retragere dezastruoasă în ianuarie 1553. În 1556, în momentul abdicării și împărțirii posesiunilor sale
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
ideilor vremii, într-un stat trebuie să existe doar o singură religie, aceea a prințului. Acest principiu (cujus regio, ejus religio) a triumfat în Germania în 1555 și a condus la coexistența în cadrul Imperiului a statelor catolice și a statelor protestante. Orice minoritate, care practică o religie diferită de cea a suveranului, este o amenințare pentru unitatea statului și trebuie să fie eliminată. Dacă minoritatea se consideră destul de puternică și sigură de ea pentru a deveni într-o zi majoritate, ea
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
care sînt mari, aceasta este o prințesă străină, căreia îi este greu să se impună. Ea încearcă să se folosească de rivalitatea dintre gruparea catolică, care se organizează în spatele conetabilului de Montmorency și a ducelui François de Guise și gruparea protestantă, ai cărei șefi sînt Antoine de Bourbon, Louis de Condé și amiralul de Coligny. Dar, în felul acesta, ea permite celor două facțiuni să se întărească, mai ales datorită tuturor nobililor reduși la inacțiune prin pacea de la Cateau-Cambrésis, și mai
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
mai mare, dar, neavînd nici periodicitate regulată, nici atribuții definite, ele nu pot contribui la soluționarea problemelor. Intervențiile din afară în treburile regatului Franței dovedesc și ele gravitatea crizei naționale pe care o traversează regatul. Anglia reginei Elisabeta și prinții protestanți germani îi ajută în mai multe rînduri pe calviniști, mai ales trimițînd trupe. La rîndul său, Filip al II-lea, foarte catolicul rege al Spaniei, intervine direct în ultima fază a conflictului. Criza economică. Criza religioasă și politică este dublată
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
fi temut de o reacție violentă a hughenoților, fie că va fi vrut să o ia înaintea unei revolte a populației pariziene violent antiprotestantă și excitată de familia de Guise, îi smulge fiului său ordinul de executare a principalilor șefi protestanți veniți la Paris pentru căsătoria lui Henri de Bourbon-Navarre, fiul lui Antoine de Bourbon și al lui Jeanne d'Albret, cu Marguerite, sora regelui. Masacrul din noaptea Sfîntului Bartolomeu, 24 august, face 3000 de victime la Paris, printre care și
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
face pe Henri de Guise, susținut de frații săi, ducele de Mayenne și cardinalul de Lorena, să semneze cu Filip al II-lea un tratat, conform căruia regele Spaniei promite să ajute financiar Liga pentru a zdrobi în Franța gruparea protestantă. Henric al III-lea încearcă să facă față situației. Dar trupele regale sînt bătute de Henric de Navarra la Coutras, în noiembrie 1587, în vreme ce, cîteva zile mai tîrziu, Henri de Guise învinge o altă armată protestantă la Auneau. Popularitatea sa
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
zdrobi în Franța gruparea protestantă. Henric al III-lea încearcă să facă față situației. Dar trupele regale sînt bătute de Henric de Navarra la Coutras, în noiembrie 1587, în vreme ce, cîteva zile mai tîrziu, Henri de Guise învinge o altă armată protestantă la Auneau. Popularitatea sa crește prin aceasta, iar prestigiul regelui este oarecum atins. Populația Parisului, susținătoare crîncenă a Ligii și menținută în aceste sentimente de predicile călugărilor cerșetori, îl aclamă pe Henric cel "însemnat"și la sfîrșitul zilei "Baricadelor", 12
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
în zadar să mențină religia catolică și să studieze posibilitatea de a se converti, întrucît chiar catolicii regaliști, rămași fideli lui Henric al III-lea, îl părăsesc. Noul rege trebuie așadar să se gîndească la cucerirea regatului său cu trupe protestante. El îl învinge de două ori pe ducele de Mayenne în Normandia (la Arques, septembrie 1589, la Ivry, în martie 1590) și revine să asedieze Parisul, dar trebuie să ridice asediul, la apropierea lui Mayenne și a întăririlor spaniole comandate
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
înregistrarea edictului, rezistențele îndîrjite ale mediilor catolice celor mai diverse și chiar nemulțumirea a numeroși hughenoți. Cel puțin gestul lui Henric al IV-lea punea capăt unei perioade de aproape 40 de ani de război civil și avea să permită protestanților francezi să-și exercite în pace religia. Restaurarea autorității regale. Regele, care are calitățile unui mare suveran curaj fizic, spirit autoritar și bonomie, simțul demnității regale -, poate în aceste condiții să se dedice restaurării puterii monarhice și ridicării financiare și
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
noi înșine." Mémoires et Corespondance de Duplessis-Mornay, Paris, 1824-1825, t. XI, p. 30-31. Sentimentele pe care le exprimă Duplessis-Mornay în acest frumos discurs de deplîngere și de fraternitate, sînt decisive pentru acelea ale imensei majorități a compatrioților săi, catolici sau protestanți, care socotesc că unitatea religioasă este indispensabilă unității statului și că toleranța nu se poate împăca cu drepturile adevărului. 16. Franța lui Richelieu și a lui Mazarin (1610-1661) După tulburările de la începutul domniei lui Ludovic al XIII-lea, Richelieu restaurează
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
sale, adică nu numai domeniile sale ereditare (Austria, ducatele alpine, Alsacia Superioară) și regatele elective (Boemia, Ungaria), ci și statele Imperiului Germanic. Astfel, în afara cehilor și ungurilor, preocupați să-și păstreze autonomia, toți prinții imperiului se simt amenințați, iar prinții protestanți de două ori pe-atît. Mai mult, acest proiect pe care îl aprobă și îl sprijină habsburgul de la Madrid, adică regele Spaniei, Filip al IV-lea, nu poate decît să neliniștească Franța, pentru care o asemenea creștere a puterii habsburgului din
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pedepsiți, acești "misionari încălțați cu cizme" se dezlănțuie și, în curînd, doar la vestea sosirii lor, convertirile se înmulțesc. De fapt, Ludovic al XIV-lea nu ignoră nici în ce condiții sînt obținute aceste convertiri, nici că mai există încă protestanți. Totuși, la 18 octombrie 1685, semnează Edictul de la Fontainebleau revocîndu-l pe cel din Nantes. Pastorii au 15 zile pentru a părăsi regatul, dar emigrarea este interzisă celorlalți reformați, sub pedepsele cele mai grave. 200.000 dintre ei părăsesc totuși Franța
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
regat, care sînt considerați toți oficial NC (noi catolici), opun o rezistență pasivă și se străduiesc să-și practice în mod clandestin cultul reunindu-se în "deșert", adică în locuri îndepărtate. În 1702, la chemarea unor predicatori și profeți, țăranii protestanți din Cevennes cămășarii se ridică și, pentru a le veni de hac, e nevoie să fie trimiși împotriva lor 20.000 de oameni, în plin război de succesiune a Spaniei. În august 1715, pastorul Antoine Court ține, în apropiere de
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]