1,618 matches
-
la adepții lui Otho, fiindcă împăratul învins fusese îngropat. Bău și puse să li se dea vin și celorlalți. Se opri în fața unei lespezi pe care scria În memoria lui Otho. Observă batjocoritor că era foarte modestă. Ceru să vadă pumnalul cu care se sinucisese Otho și porunci să fie dus la Colonia Agrippinensium, unde avea să fie așezat în templul lui Marte și închinat zeului. Pe înserat intră în oraș, unde fu aplaudat îndelung, și porunci să i se pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa cum el îl văzuse pe al lui Salix... Nu putea să-și ia gândul de la Salix, acum, când el însuși lua parte la ceremonia lugubră dinaintea luptei. Nu-l băgă în seamă pe arbiter, care se apropia, alese la întâmplare pumnalul, nu se concentră la probatio armorum, fiind obsedat să și-l scoată din minte pe Salix și să se gândească la propriul lui corp, la mâini, la picioare... Știa că trebuie să se perceapă pe sine ca pe un tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la spada și la picioarele lui Valerius, întorcea capul spre stânga și privea de după galerus-ul metalic, rigid, care-i proteja fața. Ținea tridentul ridicat și îl îndrepta spre adversar; în mâna dreaptă avea plasa, iar în stânga, alături de mânerul tridentului, ținea pumnalul. De fiecare dată când încerca să sară într-o parte și să se poziționeze pentru a-l lovi pe secutor, Valerius îl ataca, obligându-l să alerge în continuare. Nu te opri, ticălosule, mișcă-te! râse Valerius în spatele coifului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de abilitatea cu care începătorul reacționase la atacul său. Ignorând strigătele entuziasmate ale publicului, Valerius se hotărî să profite de debusolarea adversarului. Înaintă repede, cântări dintr-o privire poziția lui Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dându-i de înțeles că se gândea unde să-l înfigă. 32 Valerius continua să se uite, parcă hipnotizat, la sângele ce se prelingea pe brațul lui Flamma. Incapabil să lupte, se gândea la ce simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală a gladiatorului. Înțelesese care era destinul lui în clipa când folosise pumnalul ca să rănească un om hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală a gladiatorului. Înțelesese care era destinul lui în clipa când folosise pumnalul ca să rănească un om hotărât să ucidă. Valerius nu era în stare să facă nici o mișcare și continua să se uite la vârfurile tridentului, care treceau înainte și înapoi prin fața ochilor săi. „Trebuie să reacționez“, se gândi. „Sunt un gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se prăbuși în nisip. Imediat, Valerius ajunse lângă el, și rețiarul simți vârful ascuțit al sabiei. Se întoarse încet, gâfâind, cu chipul crispat de mânie și uimire. Ridică brațele spre cer și, cu un gest teatral, aruncă tridentul și pumnalul. Arena începu să vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care îl învinsese pe unul dintre cei mai pricepuți luptători? Impasibil, Valerius se îndepărtă cu un pas. Flamma se ridică cu greu, acoperit de sânge, sudoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Spionii lui Vitellius sunt... Nu apucă să-și termine fraza. Calul se smuci atât de tare, încât Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe cei care îl atacaseră. Ținând câte un pumnal în fiecare mână, îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându-se teafăr, se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându-se teafăr, se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să evite loviturile de pumnal. Nu se auzea nici un strigăt. Lupta începuse în liniște și continua la fel; se auzea doar răsuflarea grea a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu izbutiră să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vine să râd când te văd cu sica în mână... Nu știi să ucizi! Făcu încă un pas spre Valerius; părul lui zburlit semăna cu coama unui animal sălbatic. — Să vezi cum or să mă aplaude când o să-ți înfig pumnalul în beregată... Glasul îi era gâtuit de furie. — Peste puțină vreme va veni aici publicul... Toți or să se adune în jurul tău, ca de obicei... Dar tu ești doar zeul celor lași, iar eu am să-ți scot mațele. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau în apă, dar nu puteau să se miște din cauza armurilor grele. Cu apa ajungându-le la piept, Valerius și Marcus îi atacau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui Flamma și, ca prin ceață, îl văzu cum se ridică clătinându-se. Flamma duse mâna la pumnalul pe care-l avea la brâu. Valerius îl lovi cu pumnul în stomac. O clipă, Flamma deschise ochii mari, apoi se prăbuși la picioarele sale. Valerius își ridică arma spre cer. Mulțimea, care până atunci așteptase într-o liniște aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avea idee spre ce anume îl conducea destinul, dar știa cu siguranță că nu trebuia să-și ucidă adversarul, fiindcă așa îi poruncea glasul acela. „Nu-l ucide...“ Auzea cuvintele acelea în somn și la sfârșitul fiecărei lupte, când ridica pumnalul, avându-l la picioare pe gladiatorul învins. — Nu ucid. Atunci te va ucide el pe tine! replică Marcus furios. Va trebui să te aperi cu toate puterile... Va fi o luptă cumplită, Valerius. Skorpius e foarte puternic, foarte crud. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luat vederea lumii invizibile și legătura cu lumea magică a naturii, spiritelor și tărâmului de dincolo. Nu ucid, repetă. Zâmbi, vârând amuleta sub veșminte. — Valerius, spuse Marcus dezolat. Dacă te gândești că nu vei ucide, vei fi mai vulnerabil. Lama pumnalului tău nu se va afunda în trupul adversarului, încercând să-l ucidă. Skorpius va învinge. Dacă învinge Skorpius, o să mor. Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se gândi la fratele său, care acum se afla la câteva mile depărtare, gata să intre în oraș. Se gândi la el însuși; peste puțină vreme îl va înfrunta pe Skorpius. Dar dacă va pierde? Atunci avea să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
data aceasta Valerius nu reuși să pareze lovitura și se prăbuși. Se rostogoli în nisip, stârnind un nor de praf. Marcus văzu cum, cu un efort, se întorcea cu fața în sus, strângând într-o mână scutul, iar în cealaltă pumnalul. Skorpius se aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab. Înfige-i pumnalul în șold, șuieră Marcus, ca și cum Valerius l-ar fi putut auzi. Ripostează! Deodată, Valerius ridică mâna dreaptă și înfipse lama în fesa stângă a lui Skorpius. Marcus înțelese că mișcările lipsite de vlagă ale lui Valerius fuseseră o tactică menită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sânge. Deodată, mulțimea îl văzu pe Vitellius ivindu-se furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe Marcus un îngrijitor care avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe Marcus un îngrijitor care avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască leșul învinsului. Ce se întâmplă? — Vitellius aplică o regulă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiarul se prăbuși, începură să-l lovească cu picioarele. Mulțimea agitată începu să strige și mai tare când Valerius își luă scutul - pe care îngrijitorii îl abandonaseră în apropiere - și se îndreptă spre Skorpius. Îi lovi pe soldați cu mânerul pumnalului, repede și precis; unul după altul, se prăbușiră. Câțiva rămaseră nemișcați, fără simțire, iar ceilalți se ridicară și se îndepărtară în goană. Acum Valerius stătea lângă Skorpius, care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor îi aduse un trident, iar alții scoaseră din arenă trupurile neînsuflețite ale soldaților. Rețiarul și secutor-ul continuară să lupte. Fentară și își înfipseră pumnalele în trupul adversarului. Valerius rămânea mereu în gardă și ataca din ce în ce mai violent. Încă o lovitură, și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]