8,125 matches
-
amenințate de armele îndreptate asupra lor de Iran, Egipt sau țările Maghrebului. India ar putea porni războiul pentru a controla regiunile frontaliere și pentru a distruge bazele logistice ale rebelilor musulmani; Indonezia ar putea fi tentată să ocupe vaste ținuturi pustii din Oceania; Australia ar putea intra în război pentru a se apăra de ambițiile vecinilor săi. în sfârșit, foarte vechi rivalități, astăzi cu totul de neconceput, ar putea redeveni actuale: între Grecia și Turcia, între Mexic și Statele Unite, dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
mai bătrân din familie, și trebuie să recunoaștem că are perfectă dreptate în ceea ce a spus, copiii nu trebuie să se joace cu focul, pentru că după aceea e sigur și știut că fac pipi în pat. Străzile, până atunci practic pustii, cu aproape tot comerțul închis, cu autobuzele trecând aproape goale, se umplură de oameni în câteva minute. Cei care rămăseseră în casă ieșeau la ferestre ca să vadă râul de oameni, ceea ce nu înseamnă că oamenii mergeau toți în aceeași direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de timpul de urcare cu liftul ca să-l armez. Taxiul se opri, Am ajuns, spuse șoferul, și exact în acel moment comisarul văzu, lipită de parbriz, o fotocopie a articolului. În ciuda fricii, neliniștile și temerile sale meritaseră. Atriul clădirii era pustiu, portarul absent, decorul era perfect pentru crima perfectă, lovitura de pumnal direct în inimă, bufnitura surdă a corpului căzând pe lespezi, ușa care se închide, automobilul cu numere false care se apropie și pleacă luându-l pe asasin, nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o exercita decât stârnind milă sau groază în sufletele oamenilor. — Melodramă. — Atunci de ce-ți pasă dacă pictezi bine ori rău? — Nu-mi pasă. Nu vreau decât să pictez ceea ce văd. — Mă întreb dacă aș putea scrie pe o insulă pustie, având certitudinea că n-o să vadă ceea ce am scris alți ochi decât ai mei. O vreme, Strickland nu zise nimic, dar ochii îi străluceau într-un chip straniu, de parcă ar fi văzut ceva care îi aprindea extazul în suflet. — Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
undeva din nordul Olandei unde mai trăiau încă părinții lui. Erau oameni săraci. Tatăl său era dulgher și stătea într-o căsuță veche de cărămidă roșie, curățică și frumușică, de pe malul unui canal cu apă lenevoasă. Străzile erau largi și pustii. De două sute de ani orașul era pe moarte, dar casele aveau încă măreția din vremurile bune. În ele își duseseră viața calmă și prosperă negustorii bogați, care-și trimiteau mărfurile până în Indiile îndepărtate, iar în declinul lor decent își păstrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
omul în carne și oase nu are garanția de a afla ceva care să sugereze tărâmurile aurite ale fanteziei mai mult decât apropierea de Tahiti. Insula geamănă, Murea, se înfățișează privirilor în splendoarea ei stâncoasă ridicându-se misterios din marea pustie ca țesătura eterică pe care o creează o baghetă magică. Cu conturul ei colțuros seamănă cu insula Montserrat din Antile și parcă-ți închipui că acolo niște cavaleri polinezieni păzesc, cu rituri stranii, mistere pe care nu-i legiuit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nici măcar nu se cățărase până la Înălțimea și, Într-un fel misterios, printr-un truc infam asemănător cu acela, sfruntat, al Fecioarei, Îl Înșelase? Începu să coboare grijuliu. Ajuns jos, alergă spre ușă și pătrunse În sacristie, dar și aceasta era pustie. Într-o parte a Încăperii, pe lângă perete, se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-adevăr prea de preț pentru un simplu artizan ca mine. M-ar putea ispiti să mă iau la Întrecere, și e primejdios să te Întreci cu mâna lui Dumnezeu. La hanul Îngerului Încăperea cea mare de la parter era aproape pustie. Numai Marcello, așezat la o masă lungă. Dante se apropie de el din spate, În tăcere. Tocmai mânca un măr, Însă Într-un fel neobișnuit: cu mâna stângă izbea fructul de masă, În timp ce cu dreapta tăia feliuțe cu un cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
durere, nu Își neglija pasiunile minții. Ieși din cameră și o apucă pe scară, spre vârful construcției. La capătul treptelor, un chepeng Închis dădea către acoperiș. Îl ridică, Înălțându-și capul prin deschizătură. Rămase dezamăgit când constată că locul era pustiu. Trase la loc chepengul, dar, În clipa aceea, niște strigăte de jos Îi atraseră atenția. Se părea că se petrecuse ceva dramatic. Coborî În graba cea mai mare. Strigătele veneau dinspre partea cealaltă a vechilor ziduri romane, unde cândva Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ea să reacționeze În vreun fel. Hangiul se apropiase, tremurând. - Cine se afla la han? Îl Întrebă priorul, ridicându-se În picioare. Înainte ca celălalt să Îi poată răspunde, o pornise cu repeziciune spre poarta turnului. Curtea era În continuare pustie. Urcă din nou treptele, de această dată controlând În toate odăile. Le găsi pe toate goale. Hangiul Îl Însoțise la fiecare pas.. - Nu prea știu, dar cred că nu era nimeni cu negustorul, răspunse el. Sau cel puțin așa Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea porții secundare, după ce se asigură Încă o dată că nimeni nu Îi urmărise mișcările, intră cu Încărcătura. Înăuntru era pustiu. Profită ca să acționeze iute comanda ce dădea acces spre criptă și coborî În subteran. Își aminti unde fusese lăsat opaițul. Îl aprinse și porni În căutarea unei ascunzători. Sala nu oferea nici un loc prielnic. Pentru un moment, se gândi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcu semn lui bargello să Îl urmeze. - Ascultă bine ceea ce are să-ți spună, mai porunci cardinalul, În timp ce șeful gărzilor se Îndepărta retrăgându-se cu spatele. După ora stingerii „De ce atâta interes pentru statuia lui Ianus?” La hanul Îngerului, camerele păreau pustii. Dante Îi ceru lui Manetto știri despre francez. De-a lungul Întregii după-amiezi se tot gândise la cele auzite În timpul conversației de pe pod. Ceva ce Îi stârnise o Îndoială. Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
drumul de Îndată. La Santa Maria Novella, portalul bisericii era Închis. Doar o făclie de lângă arc fusese aprinsă, pentru noaptea ce abia Începe. Însă una din porțile laterale era Încă deschisă și priorul se strecură Înăuntru, străbătând cu iuțeală naosul pustiu. Din biserică trecu În claustru, iar de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța că se va deschide. Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Împingă carul. În depărtare, strada se deschidea către Santa Reparata. Pe fundal, marele tambur de marmură al Baptisteriului se contura pe cerul negru, ca o coroană imperială Învăluită Într-o mantie Înstelată. Dante grăbi pasul, nerăbdător. Intrară În piața pustie, printre grămezi de materiale de construcție. Ceva mai În față, o muchie din zidul viitorului Dom răsărise deja din pământ. Se Îndreptă hotărât spre partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața lui. - Sănătate, messer Alighieri, auzi spunând din umbră. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion avea un cap de ploșniță, și picioare strâmbe, o răsuflare rău mirositoare, de țap, tot arsenalul celor care își scuipă fierea și își îndulcesc apoi acreala prin berării pustii, holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi înseamnă că e un gunoi mai puțin pe pământ. Dacă n-a murit, nu cred că e un om prea frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tine. ÎMBARCARE, NOAPTEA Amory a Înaintat pe punte până când a găsit un taburet sub un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca să te ardă pe rug. Semnul diavolului, nu? chicoti el. Hei, poate că și Hitler are unul. La fel de sigur cum are Goebbels o copită despicată. Rahat, doar toți sunt din iad. Fiecare dintre blestemații ăștia. Îmi auzeam pașii răsunând în pustia Königsplatz în timp ce mă apropiam de ceea ce mai rămăsese din clădirea Reichstag-ului. Numai Bismarck, de pe soclul său, cu mâna pe sabie, în fața intrării vestice, cu capul întors spre mine, părea pregătit să acorde vreun interes prezenței mele acolo. Dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Am privit afară, pe fereastra apartamentului, la spatele clădirilor alăturate, în câteva camere de zi în care fiecare familie era deja strânsă în așteptare în jurul aparatelor de radio. De la fereastra din față a apartamentului meu puteam vedea că Fasanenstrasse era pustie. Am intrat la mine în camera de zi și mi-am turnat ceva de băut. Prin podea, auzeam sunetul muzicii clasice de la radioul de dedesubt. Un pic de Beethoven asigura începutul și sfârșitul discursurilor de la radio ale liderilor de Partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că e declarat monument al naturii. — Dar n-ați luat contact cu nimeni până acum, să întrebați, să vă interesați, poate l-a văzut cineva? întrebă Getta 2. — Cu cine? făcu Felix S 23. E sezon de vară, spațiul e pustiu, sunt toți plecați la băi, pe Jupiter. — Poate că dac-am încerca la omuleții verzi... zise șovăitor Dromiket 4. Pe la ei trece multă lume. — Ce să căutăm acolo? întrebă Felix S 23. Cu diurna noastră abia dacă putem plăti intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tulburarea și zise: — Fie gravitația cât de rea, tot mai bine pe planeta ta. Dromiket 4 opri motoarele, comandă coborârea scării rabatabile și deschise ușa. Felix S 23 ieși primul, urmat de Getta 2, Stejeran 1 și Dromiket 4. — Cam pustiu, observă comandantul când ajunseră jos. Într-adevăr, pe tot cuprinsul marii platforme era mișcare puțină; doar la vreo două sute de metri în direcția clădirilor centrului și a turnului de control se zăreau câteva siluete mișcându-se în jurul unor nave mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
o să mai privească, n-ai să mă mai strângi la piept. Ce-aș putea să fac acuma ca să fiu iarăși iertată ? ce n-aș da să-Ți cad în brațe, să Te strig pe nume Tată! Ah mi-e inima pustie și de întristare plină , nu zăresc deloc lumină . Și adorm într-un târziu cu tristețea laolaltă , tot șoptind, șoptind într-una, iartă-mă, Te rog mă iartă! Bate cineva în ușa , insistent și răbdător, sunt uimită și confuză , dar m-
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]
-
d-a-ndarate, Să nu-i rupă vreun picior Câine ori Săgetător! - Ai văzut? Muri o stea. Ca o Zmieură mustea; Stea turtită,-în hăuri suptă, Adu-mi-l pe-o coadă ruptă, Ruptă și de lingură, Să colinde singură Toate vămile pustii Unde fierb, la pirostrii, În ceaun cu apă vie, Nărăviții la curvie; În zemi acre și amare Câți au râs de fată mare; În grăsime și colastră, Câți smintiră vreo nevastă. Buhuhù, uhù, de zor Și-înc-o dată, prin mosor, Doar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
haosul fără șanse? Câți pricep valoarea de simplă convențiune a unui semn, vor înțelege că singure nevoi de conciziune mă hotărăsc să arunc, pe infama descompunere ideologică, nume respectat. Voi zice acestei cenuși de Vînt: Lovinescu. Sunt obligat de inscripția pustiei de cărți: Evoluția poeziei lirice, de curând apărută. Anunț însă a nu recunoaște în plicticosul element stagnant pe aceste pagini, în silă răsfoite, nimic din înflorirea, ușurința, rotunda cordialitate a unuia din rarii europeni de la Dunăre: domnul și omul de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
1 Figurația e mai abstractă decât intuiția simbolică și mai naivă ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualistă ca poezie parnasiană. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște), așa de Palatu-i e vechi și vrăjit,/ S-a scufundat din mări adînci,/ A stat neclintit și stă neîncetat/ Să ferece fuga spre cer./ Pe dinăuntru un tainic brîu/ Se-nfășoară pe supușii împărăției,/ Iar norii, pe peretele de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]