2,283 matches
-
se care. BRUNO: Degeaba. Pleacă doi și vin o sută. (BRUNO și GRUBI nu-și încetează lucrul în tot acest timp; din când în când însă fac câte o pauză în conversație.) GRUBI: Asta lung mă scoate din sărite. BRUNO: Rabdă. GRUBI: Lasă-mă să-i ard. BRUNO: Ba nu. GRUBI: Zău... În doi timpi scăpăm. BRUNO: Dă-i încolo. GRUBI: Grețoși mai sunt. BRUNO: Sunt alții și mai răi. (Pauză.) GRUBI: Ce-i tot zice? BRUNO: Fandoseli d-ale lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce să fac, nu mai puteam nici cu el. Era chestie de demnitate, oricâtă diplomație era în mine. Eu dormeam în bucătărie, că acolo îmi plăcea, era mai cald, și el le băga pe geam în dormitor. N-am mai răbdat. Am rezistat, ca la diplomație. M-am făcut ce m-am făcut că nu văd, dar când l-am prins și cu Valentina, nevasta lu Lazarovici arhitectu’, n-am mai tolerat. I-am spus: „Eftimie, până aici am răbdat.“ Valentina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai răbdat. Am rezistat, ca la diplomație. M-am făcut ce m-am făcut că nu văd, dar când l-am prins și cu Valentina, nevasta lu Lazarovici arhitectu’, n-am mai tolerat. I-am spus: „Eftimie, până aici am răbdat.“ Valentina era ca și o... Stătusem cu ea în spital la nervi, la Wintris, era la psihic ca și mine, gemene să fi fost și nu aveam aceleași reacții pe fond nervos. Nu mă gândeam s-o corupă. Nu mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Chicoti ca și cum oficiantul îi făcuse ghiduș cu ochiul. - Dar știți cine-i băiatul de l-am înfiat noi? Taman profesorul ăsta de l-a pus pe afișe peste tot. Mai să mă despart chiar atunci de Eftimie, dar am mai răbdat până a fost să fie chestia cu Valentina. Asta a fost prea de tot. Ne retrăsesem de-acuma aici. Oameni în toată firea. Pensionar și făcea chestii de-astea cu mine în bucătărie... Bătrâna scotoci ceva în poșetă. Nu găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu va avea sfârșit!”, acum ca și viitorul tuturor veacurilor. I-a șoptit gândul. Să, ne rugăm ca lepădându-ne de împărăția lumească, să ni se descopere și nouă, să cunoaștem împărăția lui Dumnezeu, să o primim și să o răbdăm: ”Impărăția Mea nu e din lumea aceasta” a spus Mântuitorul. Să ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vie la noi, în chipul adevărului etern care luminează și descoperă toate!” a spus gândul. ”Facă-se Voia Ta...” Se rugă Iorgu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pătrunzătoare, rece, un nas acvilin și o gură cu buze subțiri. I se păru cam necioplit pentru că la dans o călca mai mereu pe picioare și nu își cerea niciodată scuze, ci râdea. “Râde ca nesimțitul”, își spunea în gând. Răbdă la început, după care îi spuse: - Petre, tu nu simți când mă calci pe picioare? Într-o zi o să-mi strivești degetele! El râdea de fiecare dată și îi spunea: - Lasă, Frusino, că așa te călești în viață, cu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
gusturile lor! - Ei trebuie să asculte de noi, sunt încă tineri, fără experiență! - Eu zic să nu vă mai băgați în treburile noastre, știm și noi să ne descurcăm singuri, fără părerea nimănui, răspunse nora care nu a mai putut răbda. Petre nu zicea nimic. Stătea pe scaun și asista la discuții. Gheorghe plecase odată cu preotul. - Uite ce colțoasă este nevastă-ta, gata să răspundă! Eu n-o să mai vin niciodată în casa ta, văd că ești sub papucul ei
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
au rostit, deși era amplificată de stația care funcționa În chip ireproșabil, Îi rugai respectuos pe turbulenți să tacă, Întrucât când vorbise domnul senator fusese liniște deplină. Cum rugămintea mea fu ignorată, iar vacarmul devenea tot mai supărător și, nemaiputând răbda atâta necuviință, am strigat către dânșii „Nesimțiților!” Imediat fui Înconjurat și amenințat de cei apostrofați, chiar lovit cu pumnul În zona lombară, la rinichi. Turbulenții, după ce mă agresaseră, confirmând zicala „Cu vina și cu prăjina”, se potoliră. Astfel, am putut
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
nu-i destul să porți barbă ca să fii filosof ori să fii numit „Soljenițân al literaturii române”, cum pretinde un prozator bărbos (stabilit În Franța, unde fusese trimis de securitatea comunistă). Scrisoare deschisă: Domnule Mircea Dinescu, Cum pot să vă rabde pământul și cerul, după ce ați exprimat minciuna monstruoasă că Ion I. Moța și Vasile Marin (mari mucenici creștini ca ostași de elită ai Domnului nostru Iisus Hristos, educați la școala lui Corneliu Codreanu, cel mai bun român din toată istoria
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
multișor timp ceea ce nu i se cuvine, adică crezare, ascultare și supunere? Uite că cezarul nostru a intrat deja În al 25-lea an de domnie și de-ar fi după idealul lui emfatic și megalomanic ar urma să mai răbdăm, suportându-l cu obediență deplină, Încă un sfert de veac, după care va trebui să-i acordăm același credit total și aceeași ascultare gregară urmașului său la tronul R.S.R., recte actualul prinț moștenitor (chiar așa i se și spune) N.N.
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
de tot. Că și-a rupt, fiecare, câte ceva. Unul - o mână; altul - o altă mână. Când s-o ia din loc, rabla de taximetru nu voi nici În ruptul capului. Răniții turbau de durere. Și urlau. Taximetristul le zise: mai răbdați puțin, că mă duc, eu, la marginea parcului, și aduc un coleg, cu mașină mai bună, să vă putem duce la spital. Hai! Fugi, Îl Îndemnă, Cocuz Cocuz. De Îndată ce taximetristul plecă, Cocuz Cocuz Începu, cu cei doi tineri, o lecție
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
animate pe unele canale, dar de cînd dăduse de un filmuleț În care piticii o făceau, prin pat, În toate felurile pe Albă ca Zăpada, n-a mai fost cale de scăpare pentru omenire: Arde, Îneacă tot Doamne! Cum de rabzi? Antonia avea momente În care se gîndea că nici Dumnezeu nu mai era cel de odinioară, neîndurător cu păcatul, poate chiar și El... Speriată, se autoflagela, În minte, pentru blasfemie: Iau În deșert numele Domnului, sînt o păcătoasă, sînt o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Thomas, nu a Încercat să Îl dezvolte, politica era doar un fapt divers; Adanil, pe care o cunoscuse nu demult, era una din realitățile prezente, nu mai era vreme: după Antonia, sfîrșitul lumii era aproape: CÎt poate Dumnezeu să mai rabde stricăciunea? tot zicea. Păcatul cuprinsese și Biserica. Erau pline gazetele de nume ale unor prelați pedofili; la televizor, caz după caz, tot clerici doritori de băieței: poate toate acestea nu erau decît acțiuni denigratoare, concertate, pentru că, altfel, Papa i-ar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
acesta, Felix venea aproape gonind cu pachetul de ciocolată, meditând pe drum ce trebuia să facă. Starea bătrânului i se părea gravă, și situația în casă foarte tulbure. Întrucât îl privea, mai avea câteva săptămâni până la majorat și ar fi răbdat până atunci. Dar Otilia era dușmănită de Aglae și putea, în cazul morții bătrânului, să fie oricând izgonită. Îi lăsase bătrânul ceva prin testament sau nu făcuse nici un testament? Și dacă făcuse testamentul, Stănică și cu toată liota ar fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătea aripa toamnei, scuturîndu-le frunza. De unde să știe cârciumarul ce lăsase acasă? Cristu Surcel a aflat de plecarea negustorului și a început să dea târcoale. Lina nu-și mai vedea capul de treabă. Nu-l băga în seamă. Lăptarul a răbdat ce-a răbdat, și într-o dimineață n-a mai putut. Erau singuri în circiumă. Sosise devreme, cu caii spumă. Era băut după drum, să aibă curaj. Când 1-a văzut, femeia a avut parcă o bănuială. A dat să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scuturîndu-le frunza. De unde să știe cârciumarul ce lăsase acasă? Cristu Surcel a aflat de plecarea negustorului și a început să dea târcoale. Lina nu-și mai vedea capul de treabă. Nu-l băga în seamă. Lăptarul a răbdat ce-a răbdat, și într-o dimineață n-a mai putut. Erau singuri în circiumă. Sosise devreme, cu caii spumă. Era băut după drum, să aibă curaj. Când 1-a văzut, femeia a avut parcă o bănuială. A dat să-i zică ceva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cațavei, la sfat. Nu lipsea nici Titi Aripă, vărul Didinei, care trebuia să rămână să păzească ogeacul. Au vorbit ce-au vorbit, până să plece, le-a vândut Nicu-Piele un pont. Ședea încălzindu-și oasele lângă soba de tuci. Nu răbda la frig, că-l durea carnea bătută și vlăguită prin pușcării. Îl țineau șalele de atâta dormit pe pământul gol și la vremea asta se canonea. Mai avea și niște gloante-n mușchi de când îl făcuseră o dată gardienii sită și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cer deasupra. N-ar mai fi plecat Mielu de la domnul Bică, ce să zic, cât e pământul. Numai că într-o luni, cam după lăsata-secului, se petrecuse un lucru care merita să te facă să scuipi pe lumea asta de rabdă atâtea strîm-băciuni... Tot trecând el prin Cuțarida, a auzit de la unul, de la altul că la rampă ar fi locuri de vânzare. Ce s-a gândit Mielu: de slugărit, n-o să-l slugărească pe domnul Bică o viață întreagă! Dacă și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De unde-o mai scoseși și p-asta? -De... - Ce de, mă, ce de?! - Nu te-o mai fi ajutând câinele, nenică!? Hoțul s-a făcut roșu tot. - Dacă mai scoți o vorbă, te tai! A plecat Gheorghe. N-a mai răbdat nici Piele. S-a așezat la o masă la "Doi curcani", a privit împrejur și-a chemat cârciumarul. A cerut o vadră de vin și-a bătut-o cu trei necunoscuți. Când s-a simțit dârz, a strigat la Sinefta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în cizme. Pe Gheorghe îl apucă un tremurat. - Caii! răcni. Se dădură doi pași înapoi. Celălalt stătu. Tăcură. - Caii, mă, caii! o îndulci comisarul. Avea niște ochi galbeni, de motan. Îi privea parcă pe dinăuntru. Paraschiv nu mai putu să rabde și se uită afară. Palma celui din față îi căzu grea, peste gură. Avea inele de alamă pe degete și-i clănțăniră dinții. - Nu da, dom' șef! scrâșni. Sergentul apucă bastonul lui de cauciuc și închise ochii. Comisarul se repezi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mine m-a uitat că mai am două condamnări, noroc cu judecătorii, pupale-aș tălpile... S-a întristat ucenicul. Toată ziua s-a gândit la ibovnică și 1-a apucat furia. - Eu fug, i-a spus ălui bătrân. Nu pot să rabd! Treanță zîmbi: - Dacă o să putem, fugim noi, n-avea tu grijă... Mai e Apelul, nu ne lasă Stăpânul așa, bagă el șpagă la comisari, ne face scăpați, ce crezi tu... Sigur, un cot, e mult, dar ieșim noi... În noaptea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mare și ne râde lumea. În loc să te mai strângi și tu, să ne căpătuim și noi copila, că mâine, poimâine se face de măritat, tu dai bănișorii la cârciumar, nu-ți mai ajunge! Tramvaistul tăcea nule. Când nu mai putea răbda, îi făcea semn femeii: - St! Vezi c-o scoli din somn! Și pe furiș, domnul Aristică își privea nevasta. Coana Marioara fusese femeie frumoasă în tinerețe, avea și acum niște ochi de oftau șapte mahalale. Fata lor, Veta, ieșise din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă. Cataroiul râdea sălbatic, clătinând din pieptul lui uriaș. 305 - Zi, d-ăștia mi-ești, ucenicule? Îi trecuse oboseala. La șoseaua Mandravelei, dăduse sluga cfr-ciumarului la o parte și mânase el caii. Trap i-a adus. Nu mai putea să rabde gândul de a-l ști pe Paraschiv în brațele ibovnicei. Îi părea rău că nu 1-a omorât, acolo, la circiumă, să nu mai ajungă până la ea. Aproape de casa Didinei, căruța se împotmolise în noroi și o luase pe jos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urle în spațiu durerile și bucuriile, să provoace natura sau pe Dumnezeu. Iată unde au dus câteva secole de educație și de prostie savantă! Pe vremuri muritorii strigau, astăzi se plictisesc. Explozia cosmică a conștiinței a fost înlocuită cu intimitatea. Rabdă și crapă! este deviza pentru distincția omului modern. Distincția - asta-i superstiția unui gen corupt. Dar încordarea spiritului cere un anumit nivel de barbarie, fără de care se moleșesc arcurile gândirii, un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un viciu sau într-o virtute, te miri de ce infimă distanță de lucruri dispun oamenii. Să fi văzut ei așa de puțin? Să nu fi fost ei atinși de cunoștința care nu îngăduie nici un act? A ști nu mai rabdă firea decât prin voința noastră de a fi încă în ea. Te frămânți atunci printre obiecte și idealuri, aderând cu fărâme de pasiuni, acordând din milă și din amăreală o adiere de existență umbrelor în căutare de ființă. Universul nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]