2,974 matches
-
sale, Katsuie nu era numai descurajat, ci turba de-a binelea. Scrâșnind din dinți, era incapabil să se stăpânească de a-și scuipa indignarea spre ofițerii din jurul lui. Mai întâi așezați, apoi în picioare și, în sfârșit, umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două-trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă în fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grăbindu-se spre Yanagase. Atât omul care părea stindardul comandantului, cât și vasalii lui Katsuie îi înconjurară calul și porniră în grabă, cu el în mijlocul lor. Dar avangarda lui Hideyoshi răzbătuse deja prin Kitsunezaka și, neluându-i în seamă pe războinicii clanului Shibata din apărare, văzură stindardul auriu care flutura în depărtare. — Katsuie e! Nu-l lăsați să scape! Un grup de lăncieri iuți de picior se adunară la un loc, luând-o la fugă, în direcția lui Katsuie. — Aici ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care nu se codeau să moară pentru seniorul lor. „Ah, au mai rămas câțiva oameni onorabili în clanul Shibata,“ reflectă Shosuke, privind, fericit, chipurile din jurul lui. — Haideți! Să le-arătăm ce înseamnă o moarte fericită! Punând steagul în mâinile unui războinic, se repezi înainte, grăbindu-se la apus de satul Yaganase, către crestele de miazănoapte ale Muntelui Tochinoki. Când mica forță de nici patruzeci de oameni luă hotărârea de a porni înainte, aceștia manifestară un spirit mult mai intens decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moară. Așa cum era de așteptat, trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau, cu răsuflarea tăiată, cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar și prin locuri pe unde nu era cărare - creștea clipă de clipă. — Mai e timp să împărțim între noi o ceașcă de apă, de adio, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
regretat. Alegeți-vă fiecare câte un dușman respectabil și faceți-vă un splendid renume. Lsați-mă pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oameni ca Genba și Katsuie din cauza gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui Shosuke erau încă ascunse de coif. — L-am ucis pe Shibata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și stăpânească lacrimile. Aduceți repede ceai și orez, ordonă el. Și sake. Puține cuvinte îi treceau prin gând pentru a-l mângâia. Totuși, simțea nevoia de a spune ceva. Se zice adesea că victoria și înfrângerea fac substanța vieții de războinic. Dacă vă gândiți la dezastrul de azi în comparație cu destinul omenesc, știți că a fi mândru de victorie e primul pas pe calea distrugerii, iar a fi complet învins e primul pas spre ziua victoriei. Ciclul etern al suișurilor și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-au întors cu bine. — Bine, bine. Sunt ușurat să aud. Ia-mi calul, te rog? Predându-le celor doi frâul calului, Hideyoshi intră pe poarta castelului exact ca și cum ar fi revenit la el acasă, urmat de proprii săi vasali. Războinicii care umpleau ca o pădure castelul îi observau comportamentul cu uimire - aproape amețiți. În același moment, Inuchiyo și fiul său ieșiră în fugă, alergând spre Hideyoshi. În timp ce se apropiau unul de altul, cei doi vorbiră în același timp, ca doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
conduse până la intrarea bucătăriei. Pe drum, soția lui Inuchiyo spuse: — Senior Hideyoshi, ai spus că Toshinaga poate rămâne aici ca să aibă grijă de mama lui, dar nu cred că sunt deja atât de bătrână, nici atât de singură. Vor rămâne destui războinici pentru a păzi castelul și nimeni nu are de ce să fie neliniștit de apărarea lui. Inuchiyo era de aceeași părere. În timp ce mergeau grăbiți spre intrare, Hideyoshi și familia Maeda definitivară ora plecării de a doua zi și stabiliră alte detalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începe prima zi din viața noastră pe lumea cealaltă. Noaptea de-acum e pentru voi Ajunul Anului Nou în astă lume. Cu numeroasele lămpi și multele voci vesele, întrunirea nu părea cu nimic diferită de un banchet obișnuit. Numai prezența războinicilor înarmați făcea ca un nor sumbru să plutească prin sală. Fardul și îmbrăcămintea lui Oichi și ale celor trei fiice ale sale dădeau petrecerii un aer incredibil de proaspăt și chiar elegant. Cea mai tânără dintre cele trei surori avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numai de propriile mele greșeli. Când vă aud dând vina pe Genba, mă simt mai prost decât dacă m-ați ataca pe mine. Avea grijă ca toată lumea din jur să bea și le împărțea cel mai bun sake din magazie războinicilor din turnuri. Odată cu sake-ul, sosea și următorul mesaj: — Luați-vă rămas bun după pofta inimii. Recitarea de poezii n-ar fi deloc nepotrivită. Din foișoare se auzeau cântece, iar glasurile voioase umpleau sala. Chiar și în fața lui Katsuie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fu condusă cu forța și scoată din castel împotriva voinței ei. Suspinele celor trei fete se mai auziră, un timp, pierzându-se în depărtare. Se apropia deja al patrulea schimb al nopții, iar petrecerea cea lipsită de bucurie se sfârșea. Războinicii își legară repede la loc curelele de piele ale armurilor, își luară armele și începură să se disperseze la posturile finale, posturile unde aveau să moară. Katsuie, soția lui și cei câțiva membri ai clanului trecură împreună în interiorul fortăreței principale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mulți oameni decât de-a lungul întregii dimineți. Curtea și turnul erau o mare de flăcări. Hideyoshi ordonă o retragere temporară. Poate fiindcă vedea că progresau foarte încet, retrase toate unitățile. În acel răstimp, alese dintre samurai câteva sute de războinici dârji. Nici unul nu avea să poarte arme de foc, numai lănci și săbii. Acum vreau să văd treaba făcută! Croiți-vă drum în turn! ordonă el. Corpul lăncierilor de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a intrat în Castelul Oyama fără luptă. Dar, cu cât câștigau armatele lui mai multe victorii, cu atât le prevenea despre gravitatea situației și le avertiza împotriva slăbirii disciplinei militare. Scopul lui era acela de a-i răpune pe îndârjiții războinici ai clanului Shibata și ai aliaților acestuia, odată pentru totdeauna. Sassa Narimasa, din castelul Toyama, era unul dintre acești războinici. Într-adevăr, sprijinea, cu tărie, clanul Shibata, iar, pentru Hideyoshi, nutrea un dispreț desăvârșit. În privința originii nobile, Sassa era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
despre gravitatea situației și le avertiza împotriva slăbirii disciplinei militare. Scopul lui era acela de a-i răpune pe îndârjiții războinici ai clanului Shibata și ai aliaților acestuia, odată pentru totdeauna. Sassa Narimasa, din castelul Toyama, era unul dintre acești războinici. Într-adevăr, sprijinea, cu tărie, clanul Shibata, iar, pentru Hideyoshi, nutrea un dispreț desăvârșit. În privința originii nobile, Sassa era mult deasupra lui Hideyoshi. Fusese secundul la comandă al lui Katsuie în timpul campaniei din miazănoapte, iar, în campania contra lui Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se sinucide. Și ce-a spus? M-a întrebat dacă eu cred căseppuku sau moartea pe câmpul de luptă sunt cele mai curajoase fapte ale unui Samurai, după care, a spus că el e de altă părere: consideră că un războinic trebuie să-și dea toată silința pentru a supraviețui. — Și altceva? — Când a scăpat din Bătălia de la Yaganase, nu știa dacă Shibata Katsuie era viu sau mort, așa că încerca să se întoarcă la Kitanosho pentru a ajuta la planificarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare bătălie iminentă. Încă de anul trecut mocnea ceva, dar flacăra care se învăpăia aici putea fi aceea ce-avea să pârjolească, în cele din urmă, întreaga lume. Nu mai erau pure speculații într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul său și talentul la dansul lăncii. Avea patruzeci și opt de ani, aceeași vârstă cu a lui Hideyoshi. Hideyoshi nu avea nici un fiu; Shonyu, însă, avea trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea Shonyu și de ce îl trimisese pe Yukisuke la Gifu în ajun. Dintr-o dată, sosi un ordin de mobilizare. Anunțul îi surprinse enorm pe toți, chiar și pe vasalii lui Shonyu. În toiul întregii nedumeriri, un comandant intră în camera războinicilor tineri, unde mai mulți samurai forfoteau de emoție. Legându-și, cu multă ceremonie, șireturile de piele ale mănușilor, îi privi pe luptători cu un chip pământiu și spuse: Vom cuceri Castelul Inuyama înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și săreau, unul după altul, pe malul opus. Apoi, prăjinile fură împinse repede pentru a aduce bărcile înapoi, ca să transporte încă o serie de oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu Sanzo. În sfârșit, strigătele războinicilor începură să zguduie cerul umed al nopții, de pe malul opus, până în zona de sub zidurile castelului. În acel moment, un colț al cerului se înroși, iar deasupra Cetatea începură să danseze scântei sclipitoare. Iscusitul plan al lui Shonyu izbutise perfect. Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ar putea fi Haguro, Gakuden sau Inuyama, dar oricare dintre ele ar fi, se află, cu siguranță, în zona aceea, raportă Okudaira. Castelul era agitat ca un ibric dând în clocot. De afară, se auzeau semnale de corn, însă majoritatea războinicilor care se repeziseră imediat, de colo-colo, să-și adune armatele, nu observau că Ieyasu venise deja. Când fu informat că flăcările se aflau, cu certitudine, în direcția Castelului Inuyama, Ieyasu răcni: — Ne-am nenorocit! Și o luă din loc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi ordonă Hideyoshi unui vasal. Omul se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi trecut prin minte că el era cauza acelei mari bătălii. Ochii lui temători divulgau ceea ce nu putea fi ascuns în pieptul său. * * * Shonyu se strâmbă, în fumul focurilor de seară din bucătării, pe când intra călare pe poarta castelului. Războinicii clanului Ikeda se temeau de gândurile sale doar privindu-i chipul. Cu toții știau că proasta dispoziție a lui Shonyu era cauzată de înfrângerea lui Nagayoshi. În urma propriei sale erori de judecată, își împovărase aliații cu o lovitură gravă chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]