2,944 matches
-
teoriile inginerești” formulată de Macdonald în timpul conferinței. Curriculum framework theories sunt abordări filosofice, interpretative și fenomenologice; în schimb, curriculum engineering theories sunt tehnologii de dezvoltare și optimizare curriculară. Teoreticienii „cadrului”, interpretează curriculumul nu în termenii raționalității științifice, ci în termenii „raționalității estetice” (aesthetic rationality). Cea din urmă este o expresie împrumutată de Macdonald de la Herbert Marcuse (1966)32. Ambii susțineau că raționalitatea estetică este capacitatea umană de „a intui rațional” lumea; individul uman nu se raportează la lume „logico-matematic”, ci trăind
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sunt tehnologii de dezvoltare și optimizare curriculară. Teoreticienii „cadrului”, interpretează curriculumul nu în termenii raționalității științifice, ci în termenii „raționalității estetice” (aesthetic rationality). Cea din urmă este o expresie împrumutată de Macdonald de la Herbert Marcuse (1966)32. Ambii susțineau că raționalitatea estetică este capacitatea umană de „a intui rațional” lumea; individul uman nu se raportează la lume „logico-matematic”, ci trăind-o prin experiențe succesive și revelatoare. Or, teoriile nonestetice ale curriculumului, teoriile inginerești sunt întotdeauna lipsite de această dimensiune intuitivă, profund
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cuprins, desigur, și teoria curriculumului educațional. Iată câteva exemple care au marcat nu doar conștiințele individuale, ci mentalitatea întregii omeniri de la sfârșitul celui de-al doilea mileniu creștin. Este vorba despre descoperiri stranii care au pus sub semnul îndoielii însăși raționalitatea omului și a lumii. Tradițiile raționaliste ale epocii moderne au părut că se prăbușesc brusc. Efectele au fost resimțite mai întâi de savanți. Dar apoi s-au extins la nivelul culturii de masă, care și-a simțit zguduite temeliile, credințele
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
incompletitudine a lui Gödel devine aici inevitabilă 16. * Dar aceasta înseamnă că nu trăim decât într-o realitate îndoielnică, aproximativă, lunecoasă ca apa, volatilă ca zborul fluturilor nocturni, inconsistentă ca parfumul florilor de mai... * Putem spera însă că o nouă raționalitate, pe care, iată, o botezăm hiperraționalitate, va reuși să confere o nouă terra ferma pentru întemeieri trainice în cultura euroatlantică. În orice caz, curriculumul ultramodern nu poate avea decât o fundamentare hiperrațională. 15.1.3. Creierul liber și buimactc " 15
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
scopuri educaționale nelegitime; contabilizabil/necontabilizabil; continuitate/discontinuitate; integrare/neintegrare; secvențial/nesecvențial. După Cherryholmes, „Raționalul lui Tyler” nu „spune” doar „ceea ce spune”; el conține și un mesaj subliminal. „Principiile fundamentale” ale lui Tyler s-au impus pentru că ele „promit ordinea, organizarea, raționalitatea, corectarea erorii, neutralitatea politică, expertiza și progresul”. Extensia curriculară a lui Schwab, așa-numitul „The Practical Four” din 1983, poartă, de asemenea, amprenta gândirii structuraliste. Schwab (1983) și-a caracterizat ghidul ca fiind „o lucrare practică despre practică” (a practical
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mod fatal, și o semnificație politică. De aceea, asumarea neutralității politice de către Tyler, Schwab și Bloom este nu numai iluzorie, ci și ipocrită. Viziunea lui Derrida are în centru ideea de construire a textului - ceea ce înseamnă că orice structură, coerență, raționalitate sau semnificații sunt „construcții” mai mult sau mai puțin retorice care evocă întotdeauna ficțiuni. Or, creațiile curriculare ale lui Tyler, Schwab și Bloom se bazează pe distincții categoriale, includ un anumit conținut ideologic (pe care îl repudiază declarativ), avansează structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se va dezvolta în continuare și paradigma postmodernă (postmodern paradigm). Dar între modernist paradigm și postmodern paradigm există cel puțin o deosebire fundamentală. Discursul paradigmei moderniste este dominat de metaforele „mașinii” și „productivității” și de credința nestrămutată în „religia” adevărului, raționalității și eficienței. Discursul paradigmei postmoderne provoacă „limbajul mașinii și al productivității” cu un limbaj nou, dominat de concepte și concepții ale dezvoltării, dialogului, căutării și transformării. William E. Doll jr. este totuși un autor curios. El înscrie lucrările lui John
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
le-a impus complexitatea fenomenelor educaționale și a practicilor curriculare, ci acea arie a dezvoltării curriculumului botezată de teoreticienii anglo-saxoni curriculum policy (tradusă nefericit la noi cu sintagma derutantă politici educaționale). Sensul negativ al acestor concepte emergente din raționalism și raționalitatea modernă a fost conferit de Arthur Wise în 1979. În lucrarea Legislated Learning (1979), Wise a analizat atent fenomenul de creștere și intensificare a reglementărilor în învățământul american. După el, acesta ar avea o influență negativă asupra școlilor și educatorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
are cusururile sale. Ele rezultă mai ales din ruperea de realitatea școlară și din legiferarea/normarea utopică și generalizatoare. Cauza nu o constituie însă raționalizarea excesivă însăși, ci complexitatea fenomenelor și proceselor educaționale. Alternativa la studiul complexității nu este abandonarea raționalității, nu este iraționalitatea, ci tot raționalitatea complexă, dusă până la cele mai mici detalii, pe care o putem numi hiperraționalitate pozitivă 198. Hiperraționalitatea pozitivă nu constă în normare excesivă, ci în studiul realității educaționale, punct cu punct, detaliu cu detaliu, amănunt
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ales din ruperea de realitatea școlară și din legiferarea/normarea utopică și generalizatoare. Cauza nu o constituie însă raționalizarea excesivă însăși, ci complexitatea fenomenelor și proceselor educaționale. Alternativa la studiul complexității nu este abandonarea raționalității, nu este iraționalitatea, ci tot raționalitatea complexă, dusă până la cele mai mici detalii, pe care o putem numi hiperraționalitate pozitivă 198. Hiperraționalitatea pozitivă nu constă în normare excesivă, ci în studiul realității educaționale, punct cu punct, detaliu cu detaliu, amănunt cu amănunt. Virtuțile hiperraționalității pozitive au
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Tatăl își satanizează fiul atribuindu-i porniri de „drac împelițat” care îl împing spre anarhie, iraționalitate și „îl ucid cu zile”. Dar nu se întâmplă nici o crimă în această frumoasă și eternă poveste. Este vorba numai despre suspendarea temporară a raționalității. Pentru o perioadă limitată triumfă iraționalismul. Într-un târziu însă, tatăl și fiul se înțelepțesc, rațiunea își recapătă tronul și lucrurile intră pe făgașul lor. Cei doi combatanți își recunosc reciproc greșelile și meritele și se împacă. Fiul recunoaște că
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
simptome” ale unei sinteze curriculare superioare. Două dintre ele ni se par foarte importante. Mai întâi, este vorba despre o descriere a extinderii înțelegerii curriculumului dincolo de granițele circumscrise de curricula formale moderne; este vorba despre „teorii curriculare noi” pe care raționalitatea modernă nu le-a identificat, pe care nu le-a sondat și care par a ține de o „dimensiune irațională” a curriculumului; aceste curricula noi, nonformale nu sunt, probabil, deloc „iraționale” (Leslie Owen Wilson); dar numai o abordare hiperrațională ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și care par a ține de o „dimensiune irațională” a curriculumului; aceste curricula noi, nonformale nu sunt, probabil, deloc „iraționale” (Leslie Owen Wilson); dar numai o abordare hiperrațională ar putea să confirme că iraționalitatea lor aparentă se sprijină pe o raționalitate mai profundă. În al doilea rând, ilustrăm câteva dintre frământările care însoțesc noua sinteză curriculară prin încercările, uneori disperate, ale teoriei curriculare moderne de a se conecta, fie și ironic, la gândirea curriculară postmodernă pe temeiurile raționalității clasice (Brent C.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sprijină pe o raționalitate mai profundă. În al doilea rând, ilustrăm câteva dintre frământările care însoțesc noua sinteză curriculară prin încercările, uneori disperate, ale teoriei curriculare moderne de a se conecta, fie și ironic, la gândirea curriculară postmodernă pe temeiurile raționalității clasice (Brent C. Wilson). Falsa „iraționalitate” postmodernă a curriculumului și atotputernicia „raționalității” moderne sunt ilustrate, în continuare, fără părtinire, cu scopul exclusiv de a sugera că lumea a început o nouă odisee pedagogică. În orice caz, cei doi Wilson - Leslie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dintre frământările care însoțesc noua sinteză curriculară prin încercările, uneori disperate, ale teoriei curriculare moderne de a se conecta, fie și ironic, la gândirea curriculară postmodernă pe temeiurile raționalității clasice (Brent C. Wilson). Falsa „iraționalitate” postmodernă a curriculumului și atotputernicia „raționalității” moderne sunt ilustrate, în continuare, fără părtinire, cu scopul exclusiv de a sugera că lumea a început o nouă odisee pedagogică. În orice caz, cei doi Wilson - Leslie și Brent - par a deschide, cu timiditate și fără pretenții paternaliste, calea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
oare să-mi asum scopurile instrucționale care sunt urmărite la un colegiu oarecare, precum cel al comunității din Front Range?239 Dar cum se trece de la teorie la practică? Este invocată ideea, foarte modernă, a lui D. Schön (1987) cu privire la „raționalitatea tehnică” (technical rationality)240. Conform acestuia, raționalitatea tehnică este o conditio sine qua non a eficienței practice. În plus, toate disciplinele au o componentă tehnică, absolut necesară practicii profesionale. Raționalitatea tehnică este teoria abstractă, formală și discursivă care suscită întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sunt urmărite la un colegiu oarecare, precum cel al comunității din Front Range?239 Dar cum se trece de la teorie la practică? Este invocată ideea, foarte modernă, a lui D. Schön (1987) cu privire la „raționalitatea tehnică” (technical rationality)240. Conform acestuia, raționalitatea tehnică este o conditio sine qua non a eficienței practice. În plus, toate disciplinele au o componentă tehnică, absolut necesară practicii profesionale. Raționalitatea tehnică este teoria abstractă, formală și discursivă care suscită întreaga atenție a cercetătorilor, dar care scapă total
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
invocată ideea, foarte modernă, a lui D. Schön (1987) cu privire la „raționalitatea tehnică” (technical rationality)240. Conform acestuia, raționalitatea tehnică este o conditio sine qua non a eficienței practice. În plus, toate disciplinele au o componentă tehnică, absolut necesară practicii profesionale. Raționalitatea tehnică este teoria abstractă, formală și discursivă care suscită întreaga atenție a cercetătorilor, dar care scapă total culturii practicienilor. Este necesar un „pas intermediar” între teorie și practică: modelul de acțiune. Când un teoretician precum David Miller a încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și referințe bibliografice" 1. Găsim la I. Prigogine și I. Stengers (La Nouvelle alliance. Métamorphose de la science, Gallimard, Paris, 1979; trad. rom.: Noua alianță. Metamorfoza științei, Editura Politică, București, 1984) acest text relevant: „Ceasornicul este un mecanism construit, supus unei raționalități exterioare lui, unui plan realizat orbește de mecanismele lui. Lumea-ceasornic constituie o metaforă care ne amintește de Dumnezeu-Ceasornicarul, creatorul rațional al unei naturi automate” (p. 73). Textul rezumă „mitul despre originile științei”. Aceiași autori rezumau, în anii ’70, și „mitul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grad al cunoașterii? Și totuși, problematica îndoielii, destinată să îndepărteze orice “precipitare”, este ea însăși purtătoare a unei prejudecăți sau a unei judecăți certe, în funcție de cum este expusă ori pusă. În cadrul unei cercetări ce urmărește printre altele să distingă datul raționalității de partea dogmatică a cartesianismului, relevarea acestui paradox este indispensabilă. A te îndoi pentru a nu te mai îndoi echivalează în primul rînd cu a evita lumea aparentelor sensibile pentru a accede la o realitate în întregime interioară. Trebuie într-
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
al XIX-lea de cea a epocii precedente, Epoca Rațiunii" (Nisbet, 1993: 47). Robert Nisbet consideră că ideea de comunitate a fost în secolul al XIX-lea la fel de importantă ca cea de contract în Epoca Rațiunii. Atunci filosofii au folosit raționalitatea contractului pentru a da legitimitate relaționării sociale. Contractul era modelul pentru tot ce era bun și merita a fi apărat în societate. În secolul al XIX-lea vedem contractul pălind în fața simbolismului redescoperit al comunității. În multe sfere de gândire
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
divizările adânci din interiorul său, servind astfel interesele clasei dominante" (Mason, 2000: 17). Pentru mulți, comunitatea este o idee frustrant de vagă, alunecoasă, chiar periculoasă. Această imagine se aplică însă și altor concepte, cum ar fi moralitate, lege, cultură, libertate, raționalitate ș.a. 2. Înger și demon 2.1. Comunitatea ca înger a) Comunitatea spațiu idilic Ca și familia, prietenia, cunoașterea, comunitatea este ceva bun de la prima vedere. Această prezumție favorabilă este justificată de ceea ce învățăm din experiență. De aici și interesul
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
virtuți de necontestat, cea mai importantă fiind existența ethosului obligației virtual nelimitate, idee la care vom reveni. De asemenea, o mai puțin bine înțeleasă virtute a comunității este contribuția pe care o are la judecata responsabilă. Fără reținerile datorate comunității, raționalitatea este adesea nesigură și poate fi pierdută. De exemplu, un electorat format din indivizi indiferenți, fără ancore în interese sau asociații, este vulnerabil la manipularea demagogilor politici. 3. Despre funcționalitatea comunității Perspectiva pe care o adoptăm aici și care prezintă
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
spre deosebire de cazul altor concepte ca egalitate, libertate ș.a., conceptul comunitate nu a beneficiat de analize specifice. Ideea de comunitate se eschivează, nu poate fi surprinsă cu claritate. Desigur, este și cazul altor concepte cum ar fi moralitate, politic, lege, cultură, raționalitate. Mulți autori consideră că termenul comunitate este unul absolut contestabil. Alții resping ideea, arătând că, pentru a fi esențialmente contestat, ar trebui să existe un fel de exemplar original de comunitate a cărui autoritate să fie general acceptată, înfruntările ulterioare
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
subsidiare pot fi mai opresive chiar decât statul, libertatea în cadrul asociațiilor trebuie protejată la fel ca și libertatea de asociere. Participare socială este singura modalitate prin care autonomia personală poate fi atinsă. Participarea poate avea însă multiple fațete. Unele încurajează raționalitatea, altele o subminează, unele sunt egalitariste, altele reclamă subordonare. "Cele mai rudimentare (și mai importante) forme ale participării comunitare au de-a face cu elementele de bază ale continuității vieții: procrearea, dădăcirea, munca, rudenia, prietenia" (Selznick, 1992: 363-364). Participarea în
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]