5,123 matches
-
la Facultatea de Drept a Universității din București (abandonată în ultimul an). Debutează în 1920, cu schița Alarma, la „Cuvântul liber”. Se dedică gazetăriei și teatrului, fiind angajat redactor în anii ’20; ulterior este liber-profesionist. A colaborat la „Epoca”, „Vremea”, „Rampa, „Îndreptarea”, „Curentul”, „Spectacolul”, „Semnalul”, „La zi”, „Ordinea” ș.a. Prima piesă, Roba albă (în colaborare cu Ionel Lazaroneanu), i-a fost pusă în scenă în 1924 la Brăila, iar cea dintâi carte, Comedia zorilor, îi apare în 1930. Din zecile de
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
1910, dar și cu altele, ca o măsură de precauție față de conducerea școlii. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie din București (1912-1916), colaborează la „Vieața nouă”, „Simbolul”, „Noua revistă română”, „Săptămâna politică și culturală”, „Ramuri”, „Versuri și proză”, „Rampa”, „Flacăra”, „Văpaia” ș.a. Folosește și pseudonimele Amor, Ego, Costo, Mocado, Sapiens, Tarmes, Tartar, Troedo. Este redactorul revistei „Poezia” (1 februarie - 1 august 1915), în care, pe lângă versuri, publică, la rubrica „Ecuații”, dense și entuziaste articole despre scrierile lui D. Anghel
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
păgîni: unii propuneau o politică de netă intransigență și de ostilitate față de ei (o atitudine veleitară și greu de pus în practică), iar alții voiau să găsească mijloacele pentru a se folosi de forțele proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgîn din secolul al IV-lea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să slăvească sistemul, partidul și pe conducătorul care dispusese demolarea unor vechi lăcașuri de cult. Prăbușirea unei lumi violent și oribil demitizate lasă loc avansării pe scena publică a unor nemulțumiți până atunci înfricoșați, cu rare și benigne ieșiri la rampa întunecată a contestației bine măsurate, întărită de prezența unor opozanți sau disidenți reveniți din domiciliu forțat sau închisoare. Acum se pot reuni cu toții și constitui într-un Grup pentru Dialog Social. Iar cei care abia se cunosc sau fuseseră supuși
Istoria și înscenarea politicului by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/17173_a_18498]
-
colaborat la publicații de orientări diverse, deopotrivă la unele de avangardă și la altele al căror program era apropiat de tradiționalism: „Ultima oră”, „Convorbiri literare”, „Excelsior”, „Fapta”, „Zodiac”, „Viața literară”, „Axa”, „Azi”, „Clopotul”, „Discobolul”, „Ulise”, „Floarea de foc”, „România literară”, „Rampa”, „Credința”, „Litere”, „Meridian”, „Reporter”, „Familia”, „Critica”, „Ideea românească”, „Facla”, „Păreri libere”, „Vremea”, „Linia dreaptă”, „Universul literar”, „Viața românească” ș.a. Se află în pagini de revistă eseuri și cronici literare sau plastice, versuri și fragmente de roman în care unii dintre
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
cultural la Roma. Practică de timpuriu publicistica teatrală, culturală, sociopolitică, încercându-și șansa și în proza scurtă. Semnează și cu pseudonimele Cadet Roussel, Chilon Chilonidis, Kir, Neguțătorul de arome, Rik, Rivarol, Veilleur de nuit, scriind, între 1916 și 1958, în „Rampa”, „Rampa nouă ilustrată”, „Lupta”, „Adevărul” „Cuvântul”, „Gazeta”, „Îndreptarea”, „Vremea”, „Momentul”, „Viața românească”, „Teatrul”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Flacăra” ș.a. A fost membru al Societății Scriitorilor Români și al Societății Autorilor Dramatici Români, pe care a și condus-o între 1945
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
la Roma. Practică de timpuriu publicistica teatrală, culturală, sociopolitică, încercându-și șansa și în proza scurtă. Semnează și cu pseudonimele Cadet Roussel, Chilon Chilonidis, Kir, Neguțătorul de arome, Rik, Rivarol, Veilleur de nuit, scriind, între 1916 și 1958, în „Rampa”, „Rampa nouă ilustrată”, „Lupta”, „Adevărul” „Cuvântul”, „Gazeta”, „Îndreptarea”, „Vremea”, „Momentul”, „Viața românească”, „Teatrul”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Flacăra” ș.a. A fost membru al Societății Scriitorilor Români și al Societății Autorilor Dramatici Români, pe care a și condus-o între 1945 și
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
a lucrat ca secretar de redacție, „Revista idealistă”, „Românul literar și politic”, „Depeșa Prahovei” (Ploiești, 1907-1908), pe frontispiciul căreia figurează ca director-proprietar, „Opinii” (1908-1909), „Minerva”, „Minerva literară ilustrată”, „Seara” (1910- 1916), în redacția căreia a activat, „Presa”, „Ilustrațiunea română”, „Flacăra”, „Rampa”, „Dreptatea”, „Gazeta Bucureștilor”, „Cuvântul liber”, „Hiena”, „Gândirea”, „Ora”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul”, „Îndreptarea” (1926-1928, 1931-1935), fiind angajat aici și ca redactor, „Curentul”, „Vremea”, „Curentul literar”, „Cele trei Crișuri”, „Bis”, „Evenimentul zilei”, „Capitala”, „Curentul familiei” și multe altele. A scos
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
proza din Triumful neființei (1913). Versurile, proza, articolele literare și intervențiile de natură socială, precum și cele privind credințele sale umanitariste și pacifiste ori problemele iudaismului i-au apărut în numeroase reviste și gazete din țară și din străinătate, între care „Rampă”, „Opinia”, „Viitorul”, „Libertatea”, „Progresul social”, „Renașterea noastră”, „Mântuirea”, „ Absolutio”, „Adam”, „Lumea evree”, „Sinai”, „Libertatea”, „Era nouă”, dar și „Clarté” (Paris), „La Pensée” (Bruxelles), „Arbeiter Zeitung” (Viena), „Die Wahrhait” (Praga), „The War Resisters” (Londra) ș.a. Aflat la Paris când se declanșează
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
Ursula” din Rio de Janeiro (1957-1958), docent la Spracheninstitut din Nürnberg (1965-1973). A fost redactor al revistei „Înșir’te mărgărite”, care a apărut în 1951, la Rio de Janeiro. De-a lungul timpului a colaborat la „Izbânda”, „Porunca vremii”, „Axa”, „Rampa teatrală”, „Cuvântul”, „Familia”, „Tribuna”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Preocupări literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Luceafărul” (Paris), „Caete de dor” (Paris), „Vers” (Rastatt - R. F. Germania, New York, Chicago), „Drum” (Ciudad de Mexico), „Carpații” (Madrid), „Ființa românească” (Paris), „Buletinul Bibliotecii Române” (Freiburg im
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
primar și normal, precum și, o perioadă, director al liceului particular „Sf. Gheorghe”. Versuri, proză, articole și studii i-au mai apărut în „Familia”, „Drepturile omului”, „Noua revistă română”, „Convorbiri literare”, „Adevărul”, „Dimineața”, „Literatură și artă română”, „Munca literară și științifică”, „Rampa” ș.a. În 1891 este ales membru corespondent al Academiei Române. După spusele fiului său, scriitorul Eugeniu Sperantia, ar fi pus în 1901 bazele unui prim muzeu românesc de etnografie. În publicistica literară S. s-a afirmat de timpuriu. Ca elev, trimite
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
de Drept (1910-1913) și devine avocat. Debutează cu Cântecul ciobănașului Nacu în 1908, la „Buciumul”. Din 1911 este corector, ulterior, timp de câțiva ani, secretar de redacție la „Viața românească”, redactor la „Mișcarea”, „Teatrul”, „Opinia”, „Lumea” și colaborator la „Facla”, „Rampa”, „Cronica”, „Însemnări literare”, „Cuvântul liber” (seria 1924-1925) ș.a., periodice în care îi apar versuri, traduceri, comentarii teatrale, literare (de multe ori acide, zeflemitoare) sau de o mai largă cuprindere socială, unele în rubrici precum „Cronica” („rimată” sau „teatrală”), „Note și
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
Henrik Ibsen, publicat în ziarul „Ecoul”, iar cel editorial în 1949, cu nuvela Trenul regal. Reporter la cotidienele „Victoria” (1944-1946) și „România liberă” (1946-1947), colaborează la „Contemporanul”, unde în 1947 îi apare prima proză, intitulată Luminătorii satelor, trece redactor la „Rampa” (1947-1948) și „Flacăra” (1948-1950), scrie în „Lumea” (1946) lui G. Călinescu. Ulterior se consacră aproape exclusiv teatrului, filmului și radioului. Director artistic al Studioului Cinematografic București (1950-1951), redactor-șef al publicației „Probleme de cinematografie” (1951-1953), profesor de estetică la Institutul
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
Galaților”, în această perioadă numele ei începând să circule în gazete cu orientări diverse, din toată țara: „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Neamul românesc literar”, „Însemnări literare”, „Viața românească”, „Sburătorul”, „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Cronica ilustrată”, „Năzuința” (Craiova), „Viața literară”, „Rampa”, „Renașterea neamului” (Arad), „Universul”, „Universul literar”, „Familia”, „Gazeta cărților”, „Universul copiilor”, „Libertatea românească”, „Cele trei Crișuri”, „Orizonturi” (Bolgrad), „Țara lui Mircea” (Silistra) ș.a., la care dă de regulă versuri, mai târziu proză pentru copii și traduceri. Frecventează intermitent, mai ales
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
luminate (Premiul Societății Scriitorilor Români). I-a urmat, târziu, în 1940, Sâmburi de lumină (Premiul „I. C. Mihail” al Academiei Române). În februarie 1933 citea la radio proză dintr-un proiectat volum, Povești/ Povestiri pentru Dinu, scris în memoria fiului pierdut timpuriu. „Rampa” și „Universul” i-au publicat, în 1928, traducerea (după o versiune franceză) a piesei onirice În larg de Sutton Vane, montată la Teatrul Național din Cernăuți în același an. Portretizată de E. Lovinescu, în Memorii, sub numele metaforic Aurora Furtună
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Academia Națională de Teatru și Film. Debutează la „Viața românească” în 1953. Publică numeroase cronici literare și dramatice, articole și eseuri în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „România literară”, „Teatrul” („Teatrul azi”), „Cinema”, „Noul Cinema”, „Dilema” (unde susține o rubrică), „Rampa” ș.a. Prima carte, eseul Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu, îi apare în 1958. A fost distins cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei RSR (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor (1981, 1983), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1978, 1982), Premiul
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
onorific la Academia de Înalte Studii Comerciale. Primele încercări literare datează din anii terminali ai liceului. Debutează cu versuri la „Flacăra”, în 1912, și continuă să publice, până în 1916, mai ales în periodice de orientare simbolistă și modernistă („Sărbătoarea eroilor”, „Rampa”, „Convorbiri literare”, „Vieața nouă”, „Versuri și proză”, „Vremuri nouă”), alte poezii, schițe, cronici și articole. După întoarcerea din război reia colaborarea la „Vieața nouă”, scrieri apărându-i și în „Sburătorul”, „Analele literare”, „Duminica ortodoxă”, „Viața românească”, „Ramuri”, „Universul literar”, dar
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
Alfred de Vigny, Baudelaire, Carducci, Mallarmé, Elisabeth Barrett Browning, Robert Browning, Valéry, Apollinaire, incluse în volumul din 1968, confirmă vocația tălmăcitorului de poezie. Experiența obținută prin realizarea unei transpuneri în limba română a comediei Flori de portocal de Roberto Bracco („Rampa”, 1912) l-a îndemnat, poate, să încerce și uneltele dramaturgului. Piesa Coțofana, premiată la concursul Asociației Cronicarilor Dramatici și Muzicali (1922), va fi inclusă în repertoriul Teatrului Național din București (1926), iar versiunea sa la Henric al VI-lea va
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
aprilie 1912) al publicației „Grădina Hesperidelor”, iar la Arad înființează și conduce revista „Salonul literar” (15 martie 1925-15 mai 1926). Colaborează și la „Românul”, „Românul literar”, „Vieața nouă”, „Revista idealistă”, „Viața literară și artistică”, „Convorbiri critice”, „Seara”, „Minerva literară ilustrată”, „Rampa”, „Noua revistă română”, „Scena”, „Ilustrațiunea română”, „Flacăra”, „Sburătorul”, „Societatea de mâine”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Ritmul vremii”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul literar și artistic”, „Litere”, „Însemnări ieșene”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. Prima carte, Din trâmbițe de aur, îi apare
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
pe Geo Dumitrescu, alături de care participă la înființarea cenaclului omonim. Este redactor la „Tribuna tineretului” (1940), apoi, ca ziarist profesionist, la „Timpul” (1942-1948) și, în 1947, la „Revista literară”. În aceste publicații, ca și în „Prepoem”, „Zarathustra”, „Fapta”, „Tinerețea”, „Flacăra”, „Rampa”, „Meridian”, „Capitala”, „Curentul magazin”, „Pământul românesc”, „Preocupări literare”, „Armata”, „Lupta Moldovei”, „România literară” e prezent cu poezii, schițe, nuvele, fragmente de roman, articole politice și culturale, traduceri. Publicistica lui denotă o atitudine și un angajament de stânga, antrenând și idei
SARBULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289497_a_290826]
-
adevărat, debutează în 1898 la „Foaia populară”, iar editorial în 1900, cu opusculul Flori de nufăr, apoi colaborează la „Revista modernă” și „Acțiunea (conservatoare)”. Pseudonimul său va deveni cunoscut după 1921, când „Adevărul literar și artistic”, mai târziu „Dimineața”, „Politica”, „Rampa”, „Universul literar”, „Dreptatea”, „Universul”, „Vremea”, „Gazeta municipală” ș. a. îi publică masiv proza și articolele, ceea ce, împreună cu volumele, îi asigură o prezență constantă în câmpul literar și gazetăresc. Are numeroase intervenții pe teme social-politice sau literare, teatrale, dar calitatea opiniilor și
SARMANUL KLOPSTOCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
socialismului”, afirmă că articolul politic este indispensabil pentru înțelegerea realității, cere atitudini ferme și pune în evidență, ca merite ale gazetei, opțiunea pentru tradiția românească, premiile acordate lui Constantin Noica, Nichita Stănescu, Fănuș Neagu, Gheorghe Zamfir, Radu Beligan, crearea unei rampe de lansare pentru artiștii tineri, înființarea unui cenaclu. În realitate, valorile culturale românești sunt asumate în mod tendențios și numai cu intenția de a ilustra ideologia oficială a momentului. Eugen Barbu militează pentru caracterul „angajat” al culturii, așa încât valorile estetice
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
Sf. Sava” și „Matei Basarab” (1898-1903), apoi urmează, fără să termine, Conservatorul de Artă Dramatică. Lucrează mai întâi ca învățător în județul Gorj (1907), apoi în Prahova, la Posada; în 1911 devine redactor la „Luceafărul” din Sibiu, de unde trece la „Rampa” (1911-1912) și, în continuare, ca bibliotecar la Biblioteca Populară Socec (1912-1913), funcționar în Ministerul Instrucțiunii Publice și la Casa Școalelor (1913), redactor la „Rampa nouă ilustrată” (1914). Debutează cu versuri în „Sămănătorul” (1906). Exemplarele primului său volum, Versuri (1906), pe
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
apoi în Prahova, la Posada; în 1911 devine redactor la „Luceafărul” din Sibiu, de unde trece la „Rampa” (1911-1912) și, în continuare, ca bibliotecar la Biblioteca Populară Socec (1912-1913), funcționar în Ministerul Instrucțiunii Publice și la Casa Școalelor (1913), redactor la „Rampa nouă ilustrată” (1914). Debutează cu versuri în „Sămănătorul” (1906). Exemplarele primului său volum, Versuri (1906), pe care S. însuși îl considera fără valoare, sunt strânse de autor din librării și distruse. O parte din texte va fi inclusă în cele
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text antologic, Săptămâna luminată. Subiectul, de inspirație rustic-arhaică, explorează eresuri de sursă creștină, dar și incidențe precreștine, coagulate în formule sincretice specifice imaginarului folcloric. Drama (definitivată în 1913, când și apare în „Rampa”; jucată la Teatrul Național din București în stagiunea 1921-1922 și la Grosses Theater din Berlin în stagiunea 1924-1925), mult prețuită de Mihail Sorbul, Victor Eftimiu, Camil Petrescu și Liviu Rebreanu, se impune și astăzi grație modernității construcției și personajelor, anticipând
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]