1,919 matches
-
specifică, rezultatul fiind edificarea unei forme finite a comunicării. Fie și la un mod extrem de simplist, putem privi prin această prismă a limbajului utilizat cele mai diverse item-uri ale comunicării din diferite domenii, de la Teorema lui Pitagora la Teoria relativității, de la formele simple ale algebrei la sofisticatele limbaje de programare din lumea computerelor, de la picturile rupestre din peștera Altamira la "Gioconda" lui Leonardo da Vinci, de la o casă din Muzeul Satului la palatul Versailles sau Catedrala San Pietro din Roma
Stilistică muzicală () [Corola-website/Science/300949_a_302278]
-
desfășurat de către Michelson și Morley în 1887. Obiectivul acestui experiment era de fapt măsurarea vitezei luminii față de Eter, însă rezultatele experimentului, fiind în contradicție cu teoriile fizicii din acea vreme, au dus la abandonarea concepției Eterului și la formularea teoriei relativității speciale de către Albert Einstein în 1905. Această viziune a evoluției științei în etape constituite din acumulări cantitative urmate de revoluții în care „paradigma” științei se schimbă în mod fundamental, a fost formulată de către Thomas Kuhn în „Structura revoluțiilor științifice” (1962
Falsificabilitate () [Corola-website/Science/299583_a_300912]
-
mulțimea momentelor de timp este izomorfă cu mulțimea punctelor de pe o dreaptă: Timpul în mecanica clasică este omogen (se scurge permanent la fel de repede), nu este influențat de obiectele sau fenomenele ce au loc, și este independent de spațiu. În teoria relativității, simultaneitatea, duratele și ordinea cronologică a evenimentelor depind de observator. Transformările Lorentz stabilesc (în teoria relativității restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute de observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de fenomenele studiate. Ca urmare, timpul
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
este omogen (se scurge permanent la fel de repede), nu este influențat de obiectele sau fenomenele ce au loc, și este independent de spațiu. În teoria relativității, simultaneitatea, duratele și ordinea cronologică a evenimentelor depind de observator. Transformările Lorentz stabilesc (în teoria relativității restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute de observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de fenomenele studiate. Ca urmare, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se poate construi un model matematic de spațiu
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
se poate asocia un punct din spațiu-timp. Pentru un observator dat, fiecare punct din spațiu-timp este văzut ca un punct având o anumită poziție în spațiu față de sistemul de referință al observatorului și un anumit moment în timpul observatorului. În teoria relativității restrânse, spațiu-timpul este modelat ca spațiu Minkowski. Noțiunea absolută (independentă de observator) de ordine cronologică se păstrează doar în anumite limite. Anume, fiecărui eveniment (fiecărui punct din spațiu-timp) i se pot asocia: Conurile de lumină trecut și viitor ale unui
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
considerat. Deoarece viteza luminii în vid este cea mai mare viteză de deplasare a unei acțiuni, rezultă că evenimentele din afara conurilor de lumină ale unui eveniment nu pot influența (cauzal) și nu pot fi influențate de acel eveniment. În teoria relativității generalizate, forma spațiu-timpului este influențată de prezența materiei; ca urmare spațiu-timpul nu este o simplă „scenă” în care se desfășoară fenomenele fizice, ci este influențat de acestea. Există fenomene "reversibile", care se desfășoară la fel indiferent de sensul în timp
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
punctiforme având diverse proprietăți. Din aceste proprietăți face parte și "masa" particulei, o măsură a inerției, dar și a influenței forței gravitaționale asupra particulei respective. Orice obiect care are masă și ocupă spațiu poate fi considerat deci "material". În teoria relativității, masa este echivalată cu energia, ceea ce motivează extinderea definiției materiei pentru a include și unele fenomene pur energetice, cum ar fi de exemplu câmpurile de forțe. Fizica de particule cuantifică acest aspect împărțind particulele elementare în două categorii: cele care
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
de la molecule la celule, la plante și la animale Conform părerilor lui Stephen Hawking, universul a avut o evoluție foarte regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de știință descriu universul în termenii a două teorii parțiale fundamentare - teoria generală a relativității și mecanica cuantică. Universul este spațiu-timp și este în expansiune continuă. Aceasta se demonstrează plecând de la teoria relativității generale, prin care se explică un fenomen curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre roșu, fenomen ce se produce atunci când sursa
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
evoluție foarte regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de știință descriu universul în termenii a două teorii parțiale fundamentare - teoria generală a relativității și mecanica cuantică. Universul este spațiu-timp și este în expansiune continuă. Aceasta se demonstrează plecând de la teoria relativității generale, prin care se explică un fenomen curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre roșu, fenomen ce se produce atunci când sursa emițătoare este în mișcare în raport cu observatorul Savantul Hubble a descoperit că aproape toate galaxiile se depărtează de noi
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
Schwarzschild”. Conceptul de obiecte al căror câmp gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima oara propus in secolul al XVIII-lea de către John Michell și Pierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a teoriei generale a relativității referitor la găurile negre a fost găsită de Karl Schwarzschild în 1916, deși interpretarea sa ca o regiune a spațiului din care nimic nu poate scăpa nu a fost pe deplin apreciată timp de încă patru decenii. Mult timp considerată
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
nu poate scăpa nu a fost pe deplin apreciată timp de încă patru decenii. Mult timp considerată doar o curiozitate matematică, abia în anii ’60 o serie de lucrări teoretice au arătat că găurile negre erau o consecință generică a relativității generale. Descoperirea stelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică. Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
era neverosimilă în secolul al XIX-lea, când încă nu se știa că lumina este influențată de forța gravitațională (lumina era considerată o undă fără masă și ca atare nu putea fi influențată de gravitație). În 1915 Einstein publică Teoria relativității generalizate, în prealabil demonstrând faptul că lumina este influențată de forța gravitațională. Câteva luni mai târziu Karl Schwarzschild găsește o soluție a ecuațiilor de câmp ale lui Einstein ce descrie cîmpul gravitațional al unui corp sferic, simetric, nerotativ. Cateva luni
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
1924, Arthur Eddington a arătat că singularitatea dispărea după o schimbare a coordonatelor, abia in 1933 Georges Lemaître a realizat că de fapt aceasta înseamnă că sistemul de coordonate nu este unul fizic. În 1931 Subrahmanyan Chandrasekhar susține în conformitate cu teorie relativității, un corp care nu mai emite radiații și are masa mai mare decât o anumită limită (numită limita Chandrasekhar la 1,4 mase solare) trebuie să aiba densitate infinită. Cu alte cuvinte obiectul trebuie sa aiba raza zero. Acestor argumente
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
mod direct rezultatele lui Oppenheimer, ci mai degrabă le completează prin includerea punctului de vedere al unui observator care se prăbușește spre singularitate. În 1967 Stephen Hawking și Roger Penrose demonstrează că ideea de gaură neagră a plecat de la teoria relativității a lui Einstein iar în unele cazuri formarea lor este inevitabilă. Interesul general crește odată cu descoperirea pulsarilor (stele care emit un semnal radio regulat). ce s-au aratat a fi stele neutronice ce se rotesc foarte rapid. Stelele neutronice erau
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
masă, dar nu are moment cinetic. Aceste găuri negre sunt adesea denumite găuri negre Schwarzschild, după fizicianul german Karl Schwarzschild, care a descoperit soluția ecuațiilor de câmp ale lui Einstein din 1915. Aceasta a fost prima soluție exactă în teoria relativității generale din domeniul ecuațiilor lui Einstein care a fost descoperită, și în conformitate cu teorema relativității a lui Birkhoff numai soluția vacuum prezintă o simetrie sferică a spațiului-timp. Acest lucru înseamnă că nu există nicio diferență observabilă între câmpul gravitațional al unei
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
Schwarzschild, după fizicianul german Karl Schwarzschild, care a descoperit soluția ecuațiilor de câmp ale lui Einstein din 1915. Aceasta a fost prima soluție exactă în teoria relativității generale din domeniul ecuațiilor lui Einstein care a fost descoperită, și în conformitate cu teorema relativității a lui Birkhoff numai soluția vacuum prezintă o simetrie sferică a spațiului-timp. Acest lucru înseamnă că nu există nicio diferență observabilă între câmpul gravitațional al unei astfel de găuri negre și oricare alt obiect sferic de masă asemănătoare. Noțiunea populară
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
în care masa miezului este suficient de concentrată, forța gravitațională a acestuia este imensă și miezul se contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate explica în fizica clasică și astronomii folosesc teoria relativității a lui Einstein ca să explice comportamentul luminii și al materiei față de această imensă forță gravitațională. Potrivit relativității generale, spațiul din jurul miezului este atât de puternic curbat încât atrage și lumina. O stea de zece ori mai mare decât soarele nostru
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate explica în fizica clasică și astronomii folosesc teoria relativității a lui Einstein ca să explice comportamentul luminii și al materiei față de această imensă forță gravitațională. Potrivit relativității generale, spațiul din jurul miezului este atât de puternic curbat încât atrage și lumina. O stea de zece ori mai mare decât soarele nostru se poate transforma într-o gaură neagră doar dacă se comprimă până la un diametru de aproximativ 90
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
a explica toate mișcările mecanicii clasice, adică mișcările care se desfășoară cu viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid (3·10 m/s). Dacă vitezele punctelor materiale se apropie de această viteză, atunci mișcările lor se supun principiilor relativității restrânse ale lui Einstein. "Principiul I al mecanicii" sau "principiul inerției" a fost formulat pentru prima dată de Galilei și este cunoscut sub forma: "Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu
Legile lui Newton () [Corola-website/Science/299373_a_300702]
-
multe forțe a căror rezultantă este nulă sau asupra căruia nu acționează nicio forță se numește "mișcare inerțială". Deoarece mișcarea este caracterizată în raport cu un sistem de referință ales arbitrar, mișcarea are "caracter relativ". În acest sens, Galilei a formulat "principiul relativității" mișcării mecanice. Să considerăm un călător aflat într-un vehicul care se deplasează rectiliniu și uniform. Călătorul se poate găsi într-una din stările: Toate sistemele de referință ce se mișcă rectiliniu uniform se numesc sisteme de referință inerțiale. În
Legile lui Newton () [Corola-website/Science/299373_a_300702]
-
de realitate. Kepler și alții au asociat în mod corect Luna cu o influență asupra mareelor, pe baza datelor empirice; o teorie fizică completă a mareelor a fost disponibilă, însă, doar după Newton. Galileo a avansat principiul de bază al relativității, acela că legile fizicii sunt aceleași în orice sistem în mișcare rectilinie uniformă, indiferent de viteza sau direcția sa. Deci, nu există mișcare absolută și nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat contextul de bază al legilor mișcării ale lui
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
sistem în mișcare rectilinie uniformă, indiferent de viteza sau direcția sa. Deci, nu există mișcare absolută și nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat contextul de bază al legilor mișcării ale lui Newton și joacă un rol central în teoria relativității restrânse a lui Einstein. Deși aplicațiile matematice ale lui Galileo în fizica experimentală erau inovatoare, metodele sale matematice erau cele standard ale vremii. Analizele și demonstrațiile se bazau pe teoria eudoxiană a proporțiilor, așa cum era ea prezentată în a cincea
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generalizată. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite
Teoria relativității () [Corola-website/Science/297761_a_299090]
-
reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generalizată. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările
Teoria relativității () [Corola-website/Science/297761_a_299090]
-
au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă. Relativitatea restrânsă, formulată în 1905, s-a născut din observația că transformarea care permite schimbarea unui sistem referențial, transformarea lui Galilei, nu este valabilă pentru propagarea undelor electromagnetice, care sunt dirijate de ecuațiile lui Maxwell. Pentru a putea împăca mecanica clasică
Teoria relativității () [Corola-website/Science/297761_a_299090]