2,221 matches
-
mai mult, în liber-arbitru, pentru că rezistența determinismului orb o învinge cu puterea înțelepciunii sale; forțează evenimentele prin voința sa de triumf. Individualismul e, fără îndoială, idealul său ultim. Psihologia orientalului e exact contrară. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă. Dacă occidentalul se impune mediului, orientalul se supune. Forța naturii îl zăpăcește, îl zdrobește, îl apasă. Recunoaște într-însa cine știe ce forță religioasă misterioasă, contra căreia i se pare inutil să mai lupte. Ordinea evenimentelor i se pare mai dinainte
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
și voința nu prefac deloc realitatea înconjurătoare. Idealul său e confundarea în masa anonimă, în colectivitatea absorbantă. Între aceste două tipuri extreme de civilizație, între aceste două interpretări ale existenței, datorită a două structuri structuri deosebite, între creațiunea occidentalului și resemnarea orientalului, se poate găsi o valoare intermediară. Să numim această structură adaptabilitate. Această aptitudine nu e încă activitate creatoare. A te adapta la mediu nu înseamnă chiar a preface mediul. Înseamnă cel mult a rezolva un conflict cu ambianța, înseamnă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
pas înapoi; un pas înapoi; paste; pateu; părăsire; persoana dragă; picior; pierdut; pleacă; plînset; posesie; a prăpădi; prieten; un prieten; prieteni; proces; prost; putere; foarte puțin; a rata; ratare; ratat; rănit; rătăcire; recupera; refuz; a regăsi; regăsi; regret; remușcare; renunța; resemnare; ridică; risipă; rudă; rupere; sărac; a scăpa; scăpa; scăpare; schimbare; scîrbă; scump; sentimente; sfîrșeală; singur; slăbi; somn; soț; spaimă; sperietură; suferă; a suferi; supărat; superficial; șansa; șirul; tatăl; teamă; telefonul; temelie; totdeauna; totul se transformă; trăiește; trece; trenul; uitat; uituc
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
108); grea(39); noroc(23); crudă(15); bună (14); viitor(11); rea(9); tristă(8); drum(7); cale(5); Dumnezeu(5); amară(4); moarte(4); om(4); schimbare(4); dragoste(3); nu există(3); frumoasă(3); întîmplare(3); necaz(3); resemnare(3); alegere(2); alegeri(2); ambiție(2); bucurie(2); cruntă(2); dură(2); fericită(2); ghinion (2); incertitudine(2); inevitabil (2); linie(2); nedreaptă(2); pecetluită(2); rău(2); singur(2); țel(2); tristețe(2); aia e; aleasă; altă; amenințătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
întîmpinare; întîrzia; întoarce; întoarcere; jos; mașina; maxi; a meni; minune; moment; momentul; Moș Crăciun; Moșul; munte; nasol; neam; necunoscut; nepăsare; neutru; nimic; pe munte; pereche; plăcere; plecă; poșta; prezență; prieten; prieteni; primul; profesor; proful; prompt; realiza; refuza; regăsire; reîntîlni; reîntoarcere; resemnare; reuși; reveni; a reveni; roșu; sfîrșit; în sfîrșit; a sta; străinătate; succes; suna; școală; uimire; uite; umbla; a uni; valiză; vapor; vară; vecin; vecinul; venea; venin; veniseră; venit; viață bună; vizită; voi (1); 770/199/61/138/0 soț: soție
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
omitere; oprește; optimism; optimist; oră; orice; pa!; parastas; a parcurge; pădure; părăsi; pește; a petrece; picioare; se pierde; pierdut; pieritor; pietrele rămîn; plecat; un pod; pot; prieten; prin; a privi în urmă; problema; promovează; punte; ratare; rămîne; rău; răul; repejor; resemnare; rîu; salvare; sare; scapă; a schimba; scurge; se scurge; a se scurge; semafor; semeț; sfîrși; sfîrșit; simț; sta; pe stradă; stă; succes; supărarea; tace; tancul; tare; telenovelă; temporalitate; temporar; se termină; peste tot; totul; tramvai; traversa; trece; nu trece; trecere
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Dependența este reprezentată de faptul că pacientul este condiționat de serviciile făcute de alți membri ai familiei. Trebuie acordată o atenție deosebită persoanelor lipsite de inițiativă, care acceptă pasiv părerile celor din jur. Uneori se poate instala o atitudine de resemnare și de refuz al colaborării cu personalul medical. d) Comportamentul hiperexpresiv este caracteristic copiilor care-și comunică suferința prin expresii. Această modalitate de exprimare a suferinței apare frecvent la persoanele care doresc să atragă atenția (Whaley și Wong, 1987). e
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
orice situație, îi stabilește intensitatea. O încercare în acest sens delimitează după grupe de criterii ce au tangență cu acest scop: comportamentale, fiziologice și fiziopatologice. Criteriile comportamentale reflectă modul în care pacientul reacționează la durere: prin stare de iritabilitate sau resemnare, prin poziții rigide sau mișcări dezordonate, repaus impus, lacrimi sau strigăte de durere (Swanson, 2002). Criteriile fiziologice exprimă modul în care organismul se manifestă atunci când este pus în situația de a suporta impactul cu stimulii dureroși. Reacțiile sunt diferite, în
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
știință sau politică și prezintă numeroase contradicții și puncte critice. Cu toate acestea însă, diferența dintre umanism și transumanism este izbitoare în ceea ce privește refuzul radical al constrângerilor umane (ca durata medie de viață în jurul vârstei de 80 de aniă și respingerea resemnării în fața limitelor intelectuale, organice și naturale ale umanului, însumate ca o constantă a condiției umane în filosofia occidentală. Sau în privința optimismului necritic învestit în dezvoltarea uman-tehnologică, în absența îngrijorărilor în legătură cu posibilele amenințări existențiale și în universalizarea utopiilor, fără contraponderea adusă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
scriitori meniți a se tăvăli prin tot soiul de cancelarii, iar nu oameni vrednici care să se susție înșiși prin munca lor”. Să urmărim rezultatul acestei „politici școlare”, așa cum le-a descoperit, cu uimire, amărăciune, cu indignare adesea, uneori cu resemnare revizorul Mihai Eminescu. La începutul anului școlar 1875, el se adresează astfel ministrului său: „Impresia generală care mi-au făcut-o școalele rurale din acest județ a fost rea. Pretutindenea frecvența mică și incuria administrativă mare, pretutindenea sărăcia muncitorului agricol
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
începuturi, acest sens e căutat în Istorie; ulterior, în Neant. Astfel, nihilismul cioranian e un prag al Adevărului. Așa se explică de ce vorbește Cioran despre „dulceața nimicului” (22 aprilie 1939, 637), despre „fascinația răului” (6 aprilie 1972, 598) sau despre „resemnarea și plăcerile ei” (14 aprilie 1976, 609). Așa cum anonimul are acces la Adevăr, și cel care abandonează eroicul pentru a trăi voluptatea resemnării se salvează. Destinul lui Cioran vorbește, de fapt, despre o altă ipostază a eroicului, mai puțin spectaculoasă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran despre „dulceața nimicului” (22 aprilie 1939, 637), despre „fascinația răului” (6 aprilie 1972, 598) sau despre „resemnarea și plăcerile ei” (14 aprilie 1976, 609). Așa cum anonimul are acces la Adevăr, și cel care abandonează eroicul pentru a trăi voluptatea resemnării se salvează. Destinul lui Cioran vorbește, de fapt, despre o altă ipostază a eroicului, mai puțin spectaculoasă, dar cu adevărat angajantă, aceea care se hrănește din renunțări și din cultivarea deșertăciunii. Cultivarea deșertăciunii? O formă, nu lipsită de cinism și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ei, dar, mai ales, la deliciul și otrava melancoliei pe care ne-a transmis-o și nouă” (83 Ă 17 octombrie 1967). Așadar, deliciul și otrava melancoliei... Să ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nevoia de explozie, iată ce simt, dar cum știu că nu pot exploda, mă consum regretând, mă istovesc urându-mă, îmi reproșez că sunt sub posibilitățile mele Ă aș vrea să-mi stâlcesc mutra, într-atât mă exasperează compromisurile, concesiile, resemnările mele. Nu mai suport să mă stăpânesc. Va trebui să urlu în sfârșit Ă să urlu ca să nu mai urlu” (III, 138). Așadar, un Cioran violent? Unul atras de „oamenii cruzi”, „indiferent dacă sunt personaje literare sau istorice” (I, 157
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mea este de a fi fost un ambițios. Discern când și când urmele aspirațiilor și nesăbuințelor mele de odinioară. Nu m-am lecuit de tot de propriul meu trecut” (I, 206). Dar, cum în locul anarhismului de odinioară s-a instalat resemnarea, lui Cioran i-e greu să joace până la capăt postura celui satisfăcut de victoria sa negativă, de refugiul în anonimat, de cultivarea retragerii și a negării de sine. Deseori își detestă nu trecutul, ci prezentul acesta în care vegetează. Prezentul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
riscurile unui disident. Un disident virtual. Muiate într-un amalgam de sarcasm și îndîrjire, săgețile unei reflexivități active țintesc, dincolo de o anume structură politică păcătoasă, către umbrele și sincopele unui destin istoric, vizează slăbiciunile și rătăcirile unei colectivități cu vocația resemnării. Cîți au crezut sau, pentru confortul lor interior, s-au prefăcut a crede "cacealmaua" cu "bau-bau-ul" roșu? Porecliții au știut, cu geniul lor malefic, să exploateze și să întrețină această spaimă. Supuși au tăcut răbdat, chitind că răul din lăuntru
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la scară mult mai mare, a efectelor distrugătoare, mergînd pînă la anihilare, pe care le implică pierderea identității. Identitatea unui individ, a unei clase, a unui popor... Asistăm la un spectacol al alienării, trăit de unii cu demnitate sau cu resemnarea neputinței, cu speranța unei evadări, de alții cu umilința celor lipsiți de un sprijin interior, căutînd (și găsind, evident) justificări pentru prostituarea lor interioară. Ridicolă ne-ar părea această umilință, dacă n-ar fi a celor mai mulți dintre noi. Așa, e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
binevoitoare. Intră în joc și soția jignită, părăsită pe jumătate. Intră în joc, sub presiunea "socială", frica, slăbiciunea, și protagonistul, din fericitul soartei, devine un cooperant supus al compromisurilor și politice. La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat, omenesc
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
avere, / Eu le-am fost de mângâiere. / Dar cu-atâta am greșit: C-am zis: Mamă, mă mărit! / Și m-am dus din sat departe, / Să vin cu desagii-n spate, / Cu desagi-mbăierați / Și cu ochii-nlăcrămați."208 Opozițiile adversative nuanțează resemnarea în fața "datului" sorții, destinul individual supunându-se destinului cosmic: Nu știu, mândră, aici ți-e locul, / Ori așa ți-o fost norocul, / Cât e lumea și pământul, / Nu te ia cine ți-e gândul, / Ci te ia cine ți-e
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-am jupuit / Ș-am pus pielea la uscat. / Ciubote din ea să fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea planului narativ cu notațiile descriptive pune în evidență atitudinea de acceptare în fața "marii treceri", singurătatea asumată în fața morții, ca resemnare, fiind ilustrată de inversiunile care portretizează petrecerea din această lume ("neagră singurătate", "pustia moarte"), metafora exprimând chintesența vieții săvârșite ("car de lut"): "Urâtu-i, doamne, urât, / Când vin sorții de murit: / Te despărțește de lume, / Te lasă singur în vânt / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
altă deschidere spre o poezie substanțială și de maturitate poetică. Volumul este o lungă biografie în care se dă o singură explicație, raportată la condiția lui; nașterea la confluențele a două epoci generează acest sentiment de neliniște, de izolare, de resemnare similară morții: "Vai, vouă celor născuți la confluența însângerată a răsăritului cu amurgul". Poetul este un dezrădăcinat, fantomatic și palid; tânăr cavaler ce va trece prin viscole, pentru a deveni el însuși, sau pentru a muri, ne mărturisește singur, "Bătrân
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-i de-acum bătrână/ ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute sunt cuprinse în voci muzicale, frânte din când în când de resemnarea dură a singurătății: "Bătrânii mor și noi le ținem locul/ ca într-un basm uitat de frații Grimm/ dar trece timpul frunzele pe ochi/ psalmodind ad interim, ad interim." Un ochi lăuntric al artistului proiectează lumea în esența ei, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
istovit spiritual, oferă deschideri spre volumele viitoare, în care poetul suferă de prea mult trup, pe care îl va tortura, pentru a-și elibera spiritul. Paralel cu peisajul, poetul reia sentimentul morții, cu seninătatea specifică creației folclorice, nu însă fără resemnarea caracteristică acesteia. Bradul, copacul, cerbul, izvorul sunt simboluri care suportă interpretări diferite în contextul poeziilor. Bradul, ca și în folclor, simbolizează moartea: "Mai frumos și mai de spaimă ca strigoii!" Izvorul exprimă viața ce se dezlănțuie spectacular, ca apa râului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
actor de compoziție, construind dualitatea afectivă a personajului său prin limpezimea gestului și vibrația trăirii interioare. La rândul ei, Valeria Seciu, (Ana, soția lui Stavrache) propune prin personajul interpretat un inefabil amestec de forță și fragilitate, de pasiune și trecătoare resemnare. Florin Zamfirescu (Petre), se impune prin siguranța creionării unui personaj aflat într-un proces de metamorfozare, de clarificare a propriei poziții sociale. Ion Caramitru, (fratele hangiului), schițează într-o cheie romantică un personaj nu fără ambiguități, cu farmecul sponta neității
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]