2,564 matches
-
acum. Să se sprijine măcar cu un singur picior de balustradă părea cu neputință: era foarte înclinată, alunecoasă și încinsă ca un fier înroșit. Tom începu să cugete: „Dac-aș avea ceva la mine, orice de care să mă pot rezema, deși nu văd nici ce, nici cum. N-aș izbuti să-mi mențin echilibrul și să mă ridic pe balustradă astfel încât să mă pot prinde cu mâinile de treptele de sus, și chiar dac-aș face-o, nu mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de uscată. Șterse cu ea balustrada de metal. Apoi, cu mare repeziciune, fără să mai stea să cugete sau să inspecteze elementele scenei, își înălță brațul drept și se prinse cu mâna de mânerul cuțitului, ridică piciorul drept și-l rezemă de clanța ușii, își apăsă mâna stângă, ca pe un arc, pe balustradă și se opinti în sus, ridicându-se în poziție verticală, pe porțiunea uscată a balustradei; își desprinse în același timp mâna stângă și-o înălță ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o frântură de secundă, să-și ducă totuși planul la capăt. Trupul lui, antrenat în calculele atente pe care și le făcuse, știa exact ce mișcări are de executat. Piciorul drept atinse mânerul cuțitului care se proiecta în afară; își rezemă o clipă greutatea corpului pe el și se avântă în sus, apucându-se cu mâinile de barele verticale ale scării de deasupra lui, în timp ce genunchiul stâng dibuia în beznă după un loc pe care să se rezeme. Cuțitul cedă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în afară; își rezemă o clipă greutatea corpului pe el și se avântă în sus, apucându-se cu mâinile de barele verticale ale scării de deasupra lui, în timp ce genunchiul stâng dibuia în beznă după un loc pe care să se rezeme. Cuțitul cedă, și căzu cu zgomot pe podeaua de beton din fundul prăpastiei. Genunchiul lui Tom bâjbâia pe bare, dar spațiul dintre ele era mult prea îngust. Un moment, Tom rămase agățat cu brațele de bare, cu genunchiul stâng dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era nimic impudic în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
într-un fel oarecare, lovitura reușită și o face să gliseze prompt în jos avea acum ocazia să constate că se înșelase amarnic. Țintele nu erau de fapt decât niște plăci de metal gros (și prin urmare grele) și stăteau rezemate de perete la capătul unor prăjini lungi, tot de metal. Arătau atât de jalnic, ruginite și lovite de cine știe câte mii de gloanțe, încât nici nu se mai distingea dacă pe ele fuseseră pictate cândva cercuri concentrice sau siluete umane. Locotenentul-major
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asta, ele sunt un exemplu negativ, cum spuneam. Și acest lucru noi nu-l putem tolera". Instructorul Cerchez n-avea nicio hârtie pe catedră. Doar o servietă veche, pe jumătate goală, pe care o lăsase să zacă jos pe podium, rezemată de piciorul catedrei. Chiar goală, așa arăta servieta aia. Fleșcăită. "Am să vă dau cuvântul pe rând, iar voi să vă exprimați punctul de vedere." De la catedră, s-a uitat mai întâi într-o parte a clasei, apoi în alta
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lung, le asigură o oarecare lipsă de vizibilitate dinspre locul unde s-a așezat profesorul Panciu. Oricum însă, acesta nu le dă nicio atenție. Șede cu spatele spre ușă, deci și spre ei și și-a lăsat servieta pe pardoseală, rezemată de piciorul mesei. Vocile câtorva clienți se aud, reverberate, tocmai dinspre capătul celălalt al salonului. Un chelner străbate în mare viteză culoarul central și se apropie glonț de băieți. Băieții intră în alertă. Chelnerul a trecut pe lângă domnul Panciu și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ce era scris în ele. Ion Schipor nu părea dispus să dezvăluie cuiva conținutul acelor numeroase foi și caiete. Câteodată, poziția aceea așezat pe marginea patului îi devenea probabil după un timp incomodă. Și atunci se trăgea mai sus, se rezema cu spinarea de perete, își ridica picioarele pe pătură și își vedea în continuare de hârtii în poziția aceea ghemuită, cu genunchii îndoiți. Obișnuia să ia din foile disparate și să le examineze cu atenție rând pe rând, de la mică
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de treburile lui. Chiar dacă timp de o oră și jumătate sau două au vizionat același film și mulți dintre ei au avut, poate, aceleași trăiri văzând filmul." La catedră, domnul Postolache avea două poziții predilecte: fie aplecat mult în față, rezemat în coate cu toată greutatea de masă, fie răsturnat pe spate, rezemat de speteaza scaunului. Ceea ce nu înseamnă că era o poziție relaxată. În schimb îi permitea domnului Postolache să-și întoarcă mai ușor capul spre fereastră și să se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
au vizionat același film și mulți dintre ei au avut, poate, aceleași trăiri văzând filmul." La catedră, domnul Postolache avea două poziții predilecte: fie aplecat mult în față, rezemat în coate cu toată greutatea de masă, fie răsturnat pe spate, rezemat de speteaza scaunului. Ceea ce nu înseamnă că era o poziție relaxată. În schimb îi permitea domnului Postolache să-și întoarcă mai ușor capul spre fereastră și să se inspire din furtuna de afară. Se vedea clar cum se inspiră. Apoi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ceva mai în vârstă. Ați avut o discuție lungă și foarte serioasă. El e cel care trebuia să nu mă vadă în poză cu mâna pe umărul tău? Elena își schimba doar poziția petrecându-și degetele unele într-altele. Ședea rezemată în coate și îl privea lung, senină și iluminată de tristețe. Sau poate de regret. Dragoș examina cu atenție una din cele cinci poze rămase după plimbarea din Cișmigiu și se oprea la cea în care Elena, în picioare în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Pur și simplu se crease peste noapte o atmosferă nouă, de... cum să spun... Stați un pic, să mă inspir... Dragoș duse paharul la gură, adulmecă aroma închizând ochii și luă o înghițitură de vin. Dar Alexandra veni și se rezemă cu spatele de pervaz, lângă el, atingându-i umărul. Ce-i, Alexandra? o întrebă. Aștepți încheierea?... Ea îl privea de alături, de lângă umărul lui, drept în ochi, fără pic de jenă, cu ochi strălucitori și avizi. Așa că Dragoș i se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
N-are nicio îndoială! Dragoș luă încă o înghițitură de vin și își coborî privirea la porțiunea de mochetă gri-albăstruie de la picioarele lor. Observă că, de o bucată de vreme, niciunul dintre colegi nu călca porțiunea aceea; ei doi, acolo, rezemați cu spatele de pervaz, erau oarecum izolați de restul colegilor din sală și n-ar fi putut spune că asta nu-i făcea plăcere. Vă e frică? o auzi deodată pe Alexandra întrebându-l cu o voce aproape indiferentă. Frică
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
el. Frică de ce? Ea se întoarse cu fața spre fereastră și se sprijini cu coatele de pervaz, privind jos în stradă, unde lumina iernii, albă și fără umbre, învăluia cu blândețe casele tăcute, cu tot trecutul lor. Frică? Dragoș se rezemă cu brațul de cercevea, ridicat moale în dreptul frunții. Dar deja cobora înserarea și aprindeau lumina în sală. Iarna lăsa să cadă peste stradă vălul ei albăstrui de seară, iar în sticla ferestrei Dragoș își văzu oglindit conturul întunecat al capului
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
într-altul, iar de sub fustițe, pentru o scurtă clipă, licăreau alb chiloții. Cum, Delia crescuse și ea? Dar, Dumnezeule, avea chiar câțiva ani mai mult decât el, aproape zece! Cum s-o recunoască după atâta amar de vreme? Dragoș se rezema cu umărul de trunchiul unui pom. Neti venea drept spre el pășind de pe pământul bătătorit și încălzit de soare al aleii în iarba umedă și rece pe care Dragoș o tăvălise cu picioarele. O poieniță? apreciase ea. Fie și poieniță
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pluton a fost fără cusur. Un singur țăcănit! Iar privirea a pornit ca o săgeată spre comandant. Colonelul a salutat și, făcând stânga-mprejur, a plecat, însoțit de suită... * Legănatul monoton al vagonului te îmbia la somn... Toaibă și-a rezemat capul de peretele vagonului, și-a tras pulpana mantalei peste ochi, încercând să ațipească. N-a fost chip, însă. Gândurile nu-i dădeau pace. Abia apuca să pornească, însoțit de un gând, că altul i se așeza în cale și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să-l ajute. Lasă, Marandă, că până în casă pot să merg singur. Deschide doar ușa... A intrat în casă. Și-a ridicat privirile către icoane și a îngăimat: Mulțămesc Doamne că m-ai ajutat să ajung acasă! Apoi și-a rezemat ciomagul într-un ungher și s-a așezat pe laiță, în fața sobei. Maranda privea la el nevenindu-i să creadă și vorbindu-și în gând: „Tu ești, Toadere? Te-ai dus întreg și acum te întorci sprijinit în cârjă”... Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu scoate nimic de la mine, o plecat, nu înainte de a-mi spune apăsat: „Dacă nu-ți bagi mințile în cap, crâșma ta nu are zile multe”... Măi Toadere! Nu mai grăi și tu în gura mare față de toți cei ce reazemă pereții crâșmei cât îi ziulica de lungă. De băut nu beau, dar cască gura la tot ce se vorbește aici și... Bine, bade. Dacă mă rogi matale, n oi mai vorbi... Zâua mamei lor! Domolește-te, Toadere! Altfel îți vei
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
până acasă i s-a părut nesfârșit. Nici atunci când s-a întors de pe front rănit, deși pe drum a trecut prin chinuri greu de imaginat, nu i s-a părut atât de lung! Ajuns la poartă, s-a oprit și rezemându-se de ea și-a făcut cruce, îngăimând: „Slavă Celui e Sus că am ajuns la casa mea!” Nu mai avea putere nici să dechidă poarta parcă... S-a uitat în jur... Țipenie! A deschis poarta și a intrat. Nici
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a porții, nu a lătrat... „Uite că nici câinele nu a mai stat pe lângă casă!” A încercat ușa casei, dar era încuiată.” Unde o fi Maranda?” S-a așezat pe marginea prispei în bătaia soarelui mângâietor de chindie tomnatecă. A rezemat capul de dereg... Încercând să-și liniștească bătăile inimii, și a încrucișat brațele la piept. A rămas așa o bucată de vreme. În cele din urmă, a ațipit... Te-ai întors, Toadere? A tresărit ca mușcat de șarpe... Trecuse prin
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
aici destule Siberii! Una îi cea de unde vin eu! Vorbeau așa îmbrățișați, uitați de ei... Maranda a fost prima care și-a revenit. Toadere, hai și te dezbracă... 131 Au intrat în casă. Toaibă s-a așezat pe laiță și rezemându-și fruntea în palmă a întrebat: Tu Marandă! Nu ți-o rămas o chicătură de rachiu, că tare mi-i greu sufletul! Apoi să știi tu că acolo în blidar stă o sticlă tocmai de pe când erai acasă. Dacă a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mai ales, vizuale: coacerea porumbului în fânețe, carele împovărate cu roadele câmpului care se întorc în sat, toamne arămii, mori măcinând timpul, atmosferă uneori bucolică (la care face apel chiar și pentru a defini actanții procesului de creație: cioban gânditor / rezemat într-o bâtă / stă condeiul plecat pe cuvânt, / alături, plop susurând dintr-o mie de frunze / poetul / de la ei învață pământul / rotirea în eternitate), drumuri, visuri etc. Și, cum alambicul-iad transformă trupul verii adunat în prune făcându-l alcool, tot
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
iubi, stihie a firii, de la începutul / începuturilor. Cerând iertare părinților! Vino la mine. Vino / acasă unde cântecul cuiburilor e / mai aprins ca niciodată și / vasul de lut / ars, plin cu vin... Reiterând tema iubirii atotbiruitoare ( Oare / nu pe noi se rezemau cândva capetele / curcubeului), coroborată cu aceea a destinului (Hărăzită mie), poemele valorifică filonul mitic, atributele iubitei, de pildă, aducând cu ale zeităților: cu nenumăratele ei / gâze / care mă adorm înainte de moarte. Dar mitul, în general, e reconfigurat, deși altă cale
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
un tractor. El ia boabele și eu iau spicul pe care îl aspick. Și cu tractorul vărului ce faceți? Cu el nu facem nimic, că nu merge, dar îl folosim când vin ăia de la televiziune. Îl închiriem primarului care se reazemă de el... Pentru a susține mecanizarea! Ași. Se susține de el ca să nu cadă de beat ce este că și când deschide gura iese din el un sufleu de cad boii ca vacile din picioare! DINTE PENTRU DINTE Acest titlu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]