15,122 matches
-
am crezut c-a început cutremurul ăla anunțat și la televizor de unu’ de la București. Mi s-a făcut pielea de curcă, l-am strigat pe bărbată-meu care, știți, e profesor de matematică și rezolva niște probleme... Nu știu cum mai rezistă, lucrează toată noaptea, fumează de se înnegresc pereții și perdelele, muncește ca prostu’... Alții câștigă și trei milioane pe zi, dar nu, el e trup și suflet pentru elevi, nu vrea nimic pentru el... Nici nu știu de când n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
contraste... O să valoreze mult după ce-am să mor... Ție ți-l vând c-un milion, ai putea să-l pui în biroul tău, uite-aici poți să-mpuști un bolț, sunt și cuie care intră-n ciment... Nu mai rezist, am zăcut bolnav, acoperit c-un țol vărgat, cu genunchii la gură, n-a trecut nimeni, dar nimeni să mă vadă, îmi cad și dinții... asta-i soarta artistului... Mori și nu-ți deschide nimeni ușa... - Tu ești surd? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu sughițuri. O las. - Ar fi trebuit să-mi faci o casă, ar fi trebuit să câștigi și tu bani... Asta nu e viață aici, cum să trăiesc aici? Dar tu nu vrei să faci nimic... Tu nu... Nu mai rezist... Cum se descurcă alții? Dacă m-ar întreba acum cineva de ce m-am însurat cu ea, m-ar lua pe nepregătite. I-aș arăta buletinul, scrie căsătorit?, scrie, și împrumutul la bancă, desfășurătorul ratelor pe luni, cupoanele pe numele amândurora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
demonstrație pirotehnică. În interiorul navei, cîțiva bărbați pe jumătate asfixiați loveau cu disperare În coastele de sus ale navei, Într-o Încercare disperată de a găsi o ieșire, dar María Alejandra era o balenieră veche, construită cu conștiinciozitate, obișnuită dintotdeauna să reziste la atacurile unei mări Învolburate. Ascuțișul celui mai greu topor abia Își făcuse apariția la cîțiva centimentri deasupra liniei de plutire, cînd bărbatul care-l ținea Îl lăsă să cadă, pierzîndu-și puterile și cunoștința din pricina fumului care pătrundea prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu avea să scape niciodată, fiindcă se afla În ea Însăși și În propria-i voință, nedepinzînd de factori exteriori. Vreme de cinci luni În Quito, o săptămînă În Guayaquil și zece-douăsprezece zile de navigație prin apele liniștite ale Pacificului rezistase ideii de a i se dărui lui Ojeda, deși dorea s-o facă, ar fi avut chef de asta și aproape că avea și nevoie. Ar mai fi putut, de asemenea, să aibă răbdare Încă o noapte, așteptînd să ancoreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Souza ceru apă pentru a treia oară, și tot pentru a treia oară Iguana Oberlus Îl refuză. - Trebuie drămuită, spuse. Începe să se Împuțineze. O oră mai tîrziu, portughezul Pinto Souza, un om mărunțel, din partea căruia părea un miracol că rezistase atît de mult, se prăbuși pe vîslă și eforturile Niñei Carmen de a-l face să se Întoarcă la realitate fură zadarnice. - Dă-i apă, Îl imploră ea de mai multe ori. Dă-i apă, altfel moare. Oberlus se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
îmi zice Brandy, rochii de bal construite, rochii de seară proiectate, cu cercurile și corsetele lor fără bretele, cu gulerele lor rigide sub formă de potcoavă și umeri bufanți, talii strânse, cu peplurile și osaturile scoase în evidență, astea nu rezistă niciodată mult timp. Tensiunea, presiunea și întinderea satinului și crepului care încearcă să țină firele de sârmă și osatura înăuntru, lupta pânzei cu metalul, această tensiune le va face bucăți. Pe măsură ce exteriorul îmbătrânește, pe măsură ce slăbește stofa, partea care se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
a auzit cum se bate cu degetul negru și uscat în țeastă. "De ce să te duci la Sarichiojd și să piardă omul bunătate de cal, că nu ești dumneata ăla care să te pricepi la animale, poate un măgar ar rezista, dar n-am văzut încă domn de București într-o haraba trasă de măgar, de ce să te duci și să nu te întorci, cînd Ali Mehmet îți poate spune totul?" N-a priceput imediat despre ce este vorba cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cea privind băutura fără companie era un moft. Dar emisarul lui Mihai Mihail a avut dreptate să insiste. Și-a dat seama de asta cînd, după cîteva săptămîni de ploaie mocănească, de șiroaie fără istov a streșinilor, n-a mai rezistat și s-a apucat de băut în odaia lui cît o căruță. Nu era mai mare decît o căruță în care se duce fînul. A băut, întîi, o cană, apoi o sticlă, apoi o jumătate de duzină de sticle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tineri ofițeri care roiau în jurul lui Balbo. Era foarte greu să răspundă la o întrebare care avea în ea de la început sîmburele îndoielii. După ce a cumpănit pe dinlăuntru, l-a privit drept în ochi pe Leonard Bîlbîie. Știa că nu rezistă. Și, într-adevăr, n-a rezistat, Leonard și-a coborît pleoapele, roșind ușor. Oricîtă experiență ar fi avut, cu Pangratty nu-i mergea. Nu reușea să-și ascundă gîndul, nu reușea să pară indiferent, doar curios și nu interesat. "E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Balbo. Era foarte greu să răspundă la o întrebare care avea în ea de la început sîmburele îndoielii. După ce a cumpănit pe dinlăuntru, l-a privit drept în ochi pe Leonard Bîlbîie. Știa că nu rezistă. Și, într-adevăr, n-a rezistat, Leonard și-a coborît pleoapele, roșind ușor. Oricîtă experiență ar fi avut, cu Pangratty nu-i mergea. Nu reușea să-și ascundă gîndul, nu reușea să pară indiferent, doar curios și nu interesat. "E nemaipomenit, domnule! Întîi și întîi pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi mai potrivit, prostii, fleacuri, paliative, totul merge rău, cum să se simtă bine din cauza unei cafele ori a unui pahar de vin?, a aruncat o privire pe fereastră, colțul de zid era tot acolo, albind în frunziș, piatra rezista, rezista încă. "E un caz foarte grav, domnule Bîlbîie, grav și, cum să-ți spun, al naibii de delicat. E un noroc pentru țtară, pentru stat, că am dat de firul ăsta. Dumneata crezi că alții nu știu?" Bîlbîie era atent, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi mai potrivit, prostii, fleacuri, paliative, totul merge rău, cum să se simtă bine din cauza unei cafele ori a unui pahar de vin?, a aruncat o privire pe fereastră, colțul de zid era tot acolo, albind în frunziș, piatra rezista, rezista încă. "E un caz foarte grav, domnule Bîlbîie, grav și, cum să-ți spun, al naibii de delicat. E un noroc pentru țtară, pentru stat, că am dat de firul ăsta. Dumneata crezi că alții nu știu?" Bîlbîie era atent, foarte atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n-a înțeles însă a fost replica lui K.F. atunci cînd a închis ușa de la intrare în urma lui. Domnișoara i-a spus: "Ți-a trebuit cam mult, adjutante, să-mi întorci vizitele. Drept să-ți spun, nu credeam că o să reziști atîta vreme. Se pare că ai o imaginație, cum să spun, o imaginație destul de... disciplinată. Ca orice militar, disciplinată și obsesivă, nu?" A zîmbit iarăși, ochii revenind la culoarea știută, strălucind iar, ușa a pocnit în zăvor și el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
două borcane de iaurt de oaie și o plăcintă cu brînză de vaci și stafide. Nu era bolnav, nu ținea nici un fel de regim, dar iaurtul și plăcinta caldă îl făceau să se simtă cu adevărat bine dispus, capabil să reziste pînă aproape de orele 18 în cămăruța lui cu telefon din aripa cea mai întunecată a clădirii în care fusese instalat Serviciul încă de la înființare. Lui Radul Popianu nu-i venea să-și creadă ochilor. În fața lui, aplecat peste borcanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
într-o cochilie mare, ce conținea o vopsea pe bază de ulei din nucă de tairí și cărbune vegetal, îl așeza ușor deasupra celei de-a două linii a desenului. Tapú Tetuanúi se întreba dacă ar fi în stare să reziste încă o dată, insă bătrânul nici macar nu-i dădu timp să găsească un răspuns, lovind din nou, ridicând pieptenele, înmuindu-l iarăși în vopsea și așezându-l pentru a treia oară, cu siguranta celui care a făcut același lucru de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să devină Mare Navigator pe Infinitul Ocean și, în acest caz, Maiana n-ar mai sta nici o clipă pe gânduri și îl va alege pe el dintre toți pretendenții ei, pentru că nici o fată cu capul pe umeri n-ar putea rezista tentației de a se mărită cu un navigator. Regii erau regi din tată-n fiu, înțelepții deveneau înțelepți în urma unui studiu îndelungat, iar cei care erau puternici erau puternici pentru că așa voise natură. Însă un Mare Navigator era mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar fi făcut apariția, ne-am fi bucurat să ne înghită. Zâmbi cu amărăciune. Dar nici macar rechinii nu se aventurează în apele acelea. Doar balenele și focile rezista la frig și în curând ne-am dat seama că până și Mahi-Mahi ne părăsiseră, așa că nu mai aveam nimic de mâncat. Toți cei prezenți încercară să-și imagineze cât de absurdă putea fi o mare din care să lipsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea puternică. După ce, în sfârșit, isi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dar scotea și cele mai frumoase sunete pe care și le-ar fi putut imagina cineva. În noaptea aceea nimeni nu închise ochii pe insulă. Mereu se găsea cineva, chiar si prudentul Roonuí-Roonuí sau fascinatele Vahínes, care să nu poată rezista tentației de a face clopotul să sune, pana cand Navigatorul-Căpitan trebui să facă apel la toată autoritatea lui pentru a evita ca persoanele de pe insulă să-și piardă mințile. În special Vetéa Pitó nu-și mai încăpea în piele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect vulgar și neînsemnat în fața frumosului clopot, care îi fascina pe toți cei de pe catamaran. Aceștia aproape că îl venerau, deși, în același timp, îl detestau. Nimeni nu putea rezista tentației de a-l face să sune, însă pe toți îi deranja când îl băteau alții. Era evident că sunetul lui ascuțit îi enervă ori de câte ori era produs de alții, la fel ca gemetele unei femei care face dragoste, care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se hotăra să nu se mai întoarcă. Se părea că pe femeile Te-Onó nu le interesa că-și abandonau copiii, care apoi plângeau ore întregi, ceea ce ii enervă și mai mult pe cei care îi păzeau. Cât timp puteau să reziste în situația asta? Plecaseră din Bora Bora cu intenția să organizeze o operațiune rapidă și îndrăzneață de salvare, iar acum se vedeau prinși, tot mai mult, în această poziție absurdă de temniceri ai unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui, si zâmbitoarea Anuanúa, în vreme ce Tapú Tetuanúi își amintea de cuvintele pe care Navigatorul-Căpitan le pronunțase cu mult timp în urmă: „Marara este un vas foarte rapid, dar în nici un caz nu ar putea rezista ciocnirii cu o navă de război“. În timpul schimbului de prizonieri, băiatul avusese ocazia să analizeze vasul inamic, și trebuia să admită că, într-adevăr, carenele Mararei s-ar sfărâmă că o coaja de ou în fața provelor înalte, ascuțite și puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu, într-adevăr, să zboare. Cu fiecare metru câștiga în viteză, apropiindu-se, ca un pescăruș uriaș, care abia atinge suprafața apei, de cele două nave, ai căror ocupanți încetaseră să mai vâslească. Miti Matái îi făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
parte a zilei contemplând, absent, imensitatea unui ocean care părea să se fi topit sub soarele canicular. Tapú Tetuanúi observase că, de când părăsiseră insula sălbaticilor Te-Onó, eroul sau abia dacă mai dormea, si se întreba cât timp avea să mai reziste fără să cadă bolnav, ținând cont și de continuă tensiune emoțională la care era supus. Nu mai avea nici o îndoială că era un supraom, în stare să observe detaliile care le scăpau tuturor celorlalți, să gândească pentru toți și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]