1,629 matches
-
a luminozității foarte scăzută, Proxima Centauri este o „stea eruptivă fulgurantă” (engleză: "flare star") și prezintă fluctuații mari și aleatorii ale luminozității, datorate activității magnetice. Câmpul magnetic al acestei stele este creat de către convecția de pe cuprinsul corpului stelar, iar activitatea rezultantă generează un total de Raze X similar cu cel al Soarelui. Amestecul constant de combustibili din centrul stelei, prin intermediul convecției, și producția relativ scăzută de energie a stelei sugerează că Proxima Centauri va mai fi o stea de secvență-principală pentru
Proxima Centauri () [Corola-website/Science/307559_a_308888]
-
un fenomen de interferență staționar, undele trebuie să aibă aceeași frecvență și să fie coerente, adică să aibă o diferență de fază constantă. În acest caz, în anumite puncte din spațiu se vor forma zone cu aceeași valoare a intensității rezultante numite franje de interferență. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în funcție de valoarea amplitudinii rezultante. Considerând două unde sinusoidale formula 1 și formula 2 unde Amplitudinea undei rezultante va avea valoarea unde formula 13 este diferența de fază a celor două unde
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
să aibă o diferență de fază constantă. În acest caz, în anumite puncte din spațiu se vor forma zone cu aceeași valoare a intensității rezultante numite franje de interferență. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în funcție de valoarea amplitudinii rezultante. Considerând două unde sinusoidale formula 1 și formula 2 unde Amplitudinea undei rezultante va avea valoarea unde formula 13 este diferența de fază a celor două unde. În acest caz, intensitatea undei rezultante va avea aceeași valoare în întreg domeniul de suprapunere a
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
anumite puncte din spațiu se vor forma zone cu aceeași valoare a intensității rezultante numite franje de interferență. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în funcție de valoarea amplitudinii rezultante. Considerând două unde sinusoidale formula 1 și formula 2 unde Amplitudinea undei rezultante va avea valoarea unde formula 13 este diferența de fază a celor două unde. În acest caz, intensitatea undei rezultante va avea aceeași valoare în întreg domeniul de suprapunere a celor două unde. Interferența este caracterizată, însă, prin variații periodice ale
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
pot fi de minim sau de maxim, în funcție de valoarea amplitudinii rezultante. Considerând două unde sinusoidale formula 1 și formula 2 unde Amplitudinea undei rezultante va avea valoarea unde formula 13 este diferența de fază a celor două unde. În acest caz, intensitatea undei rezultante va avea aceeași valoare în întreg domeniul de suprapunere a celor două unde. Interferența este caracterizată, însă, prin variații periodice ale acestei mărimi care au loc atunci când formula 14 este constant în timp. Prin urmare, este necesar studiul fenomenului în cazul
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
de două surse punctiforme, "S și S, funcțiile de undă în punctul "P" unde Pentru simplificare se consideră fazele inițiale nule și punctul P în care se studiază interferența suficient de îndepărtat de cele două surse, astfel încât distanțele formula 21. Unda rezultantă va avea expresia Locul geometric al punctelor de fază egală este dat de relația Amplitudinea undei rezultante variază după funcția Prin urmare, în urma interferenței se formează zone în care amplitudinea undei rezultante are valoare maximă, corespunzătoare valorilor ±1 ale funcției
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
consideră fazele inițiale nule și punctul P în care se studiază interferența suficient de îndepărtat de cele două surse, astfel încât distanțele formula 21. Unda rezultantă va avea expresia Locul geometric al punctelor de fază egală este dat de relația Amplitudinea undei rezultante variază după funcția Prin urmare, în urma interferenței se formează zone în care amplitudinea undei rezultante are valoare maximă, corespunzătoare valorilor ±1 ale funcției cosinus, și zone de minim, în care amplitudinea este nulă. De aici rezultă "condiția de maxim", iar
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
de cele două surse, astfel încât distanțele formula 21. Unda rezultantă va avea expresia Locul geometric al punctelor de fază egală este dat de relația Amplitudinea undei rezultante variază după funcția Prin urmare, în urma interferenței se formează zone în care amplitudinea undei rezultante are valoare maximă, corespunzătoare valorilor ±1 ale funcției cosinus, și zone de minim, în care amplitudinea este nulă. De aici rezultă "condiția de maxim", iar "condiția de minim", La intersecția acestor zone cu un plan paralel cu segmentul "SS" se
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
tabloului de interferență. Interferența undelor electromagnetice din domeniul vizibil, ca și în cazul undelor mecanice, constă în suprapunerea a două sau mai multe unde într-o zonă spațială. Însă în cazul undelor mecanice, rezultatul interferenței se apreciază în funcție de amplitudinea undei rezultante în acel punct, iar în cazul luminii, rezultatul interferenței se apreciază după intensitatea luminoasă în punctul respectiv. Dispozitivul constă într-o sursă monocromatică S, 2 fante formula 28 respectiv formula 29 și un ecran E. Cele două fante formula 28 și formula 29 devin
Interferență () [Corola-website/Science/306691_a_308020]
-
naturale: cine este selectat și conform trăsăturilor cărui individ. Motorul evoluției prin selecție naturală, metaforic vorbind, poate fi considerată mutația la nivel de ADN. În timpul meiozei (în cazul reproducerii sexuate) sau mitozei (în cazul reproducerii asexuate), ADN-ul din celula rezultantă poate fi modificat, prin mutații somatice, sau gametice. Deși probabilitatea transmiterii unei mutații noi este mică, astfel de evenimente totuși se produc. În rezultat, organismul nou are informație genetică nouă, care nu este prezentă la nimeni altcineva. Și nu e
Selecție naturală () [Corola-website/Science/307829_a_309158]
-
în care ele se produc. Pentru caracterizarea acestei intensități se introduce în studiul mișcărilor mecanice noțiunea de accelarație. Ea este intrinsec legată de forța care produce modificarea stării de mișcare prin legea a doua a mecanicii: formula 17, unde formula 18 este rezultanta forțelor externe, formula 19 este masa inertă a corpului (punctului material) și formula 1 reprezintă accelerația corpului. Apariția accelerației, la un corp aflat în mișcare, este efectul acțiunii forței, pentru un corp de masă determinată, valoarea ei este direct proporțională cu forța
Accelerație liniară () [Corola-website/Science/302393_a_303722]
-
care se consumă prin încărcătura de transportat, și de o rezervă de flotabilitate, asigurată de spațiul etanș al operei moarte determinat de bordul liber și destinată siguranței în navigație pe mare agitată sau în cazuri de inundare parțială a navei. Rezultanta forțelor de flotabilitate are punctul de aplicație în centrul de flotabilitate, care este centrul de carenă. Centrul de carenă, denumit și "centrul de presiune", este punctul de aplicație al forței arhimedice. Pentru ca o navă să plutească în stare de echilibru
Flotabilitate () [Corola-website/Science/302965_a_304294]
-
Sala", o asociație de avocați având rol de consilier pe lângă procurorul-general, a emis o opinie care spunea că spaniolii au dreptul să se căsătorească cu parteneri de același sex provenind din țări care nu recunosc această formă de căsătorie. Căsătoria rezultantă ar fi validă în Spania, dar nu neapărat în țara de origine a partenerului străin. O ordonanță apărută în publicația oficială a guvernului afirmă: „O căsătorie între un spaniol și un străin sau între doi străini rezidenți în Spania va
Căsătorii între persoane de același sex în Spania () [Corola-website/Science/298946_a_300275]
-
modificarea vitezei de rotație în jurul unei axe se numește moment. Deformarea și presiunea sunt rezultatele forțelor de tensiune din cadrul unui obiect. A doua lege a lui Newton afirmă că un obiect cu masă constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
sunt rezultatele forțelor de tensiune din cadrul unui obiect. A doua lege a lui Newton afirmă că un obiect cu masă constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului. Din antichitate, oamenii de știință au
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
constantă va fi accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului. Din antichitate, oamenii de știință au folosit conceptul de forță în studiul obiectelor staționare și în mișcare. Studiul forțelor a progresat odată cu descrierile date de filozoful
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
doua a lui Newton și este egală cu viteza de modificare a impulsului: Prima lege a mișcării a lui Newton afirmă că obiectele continuă să se deplaseze cu viteză constantă dacă nu se acționează asupra lor cu o forță externă rezultantă nenulă. Această lege este o extensie a observațiilor lui Galilei că viteza constantă este asociată cu lipsa unei forțe rezultante. Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă care se manifestă ca stare naturală de
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
afirmă că obiectele continuă să se deplaseze cu viteză constantă dacă nu se acționează asupra lor cu o forță externă rezultantă nenulă. Această lege este o extensie a observațiilor lui Galilei că viteza constantă este asociată cu lipsa unei forțe rezultante. Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă care se manifestă ca stare naturală de echilibru fundamental în locul ideii aristoteliene a stării naturale de repaus. Prima lege contrazice astfel concepția aristoteliană intuitivă că o forță
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă care se manifestă ca stare naturală de echilibru fundamental în locul ideii aristoteliene a stării naturale de repaus. Prima lege contrazice astfel concepția aristoteliană intuitivă că o forță rezultantă este necesară pentru a păstra un obiect în mișcare cu viteză constantă. Făcând din "repaus" același lucru cu "viteza constantă", prima lege Newton leagă în mod direct inerția cu conceptul de viteză relativă. Anume, în sisteme în care obiectele se
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
fost una din importantele fundamente ale dezvoltării teoriei relativității generale. O formulare modernă a celei de-a doua legi a lui Newton este o ecuație diferențială vectorială: unde formula 3 este impulsul sistemului, iar formula 4 este forța totală. La echilibru, forța rezultantă este zero prin definiție, dar forțele pot fi totuși prezente (și pot avea ca efect modificări egale și de sens contrar ale impulsului). Legea a doua afirmă că o forță "neechilibrată" ce acționează asupra unui obiect va avea ca rezultat
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
2 este automat însoțită de o forță aplicată obiectului 2 și datorată acțiunii obiectului 1. Această lege înseamnă că forțele apar întotdeauna în perechi acțiune-reacțiune. Dacă obiectul 1 și obiectul 2 sunt considerate a fi parte a aceluiași sistem, forța rezultantă asupra sistemului, datorată interacțiunii dintre obiectele 1 și 2 este zero deoarece Aceasta înseamnă că într-un sistem închis de particule, nu există forțe interne neechilibrate. Adică perechile acțiune-reacțiune corespunzătoare forțelor ce acționează între oricare două obiecte dintr-un sistem
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
decât mărimile fizice care nu au direcție (denumite mărimi scalare). De exemplu, când se determină ce se întâmplă când două forțe acționează asupra aceluiași obiect, este nevoie să se știe atât modulul, cât și direcția ambelor forțe pentru a calcula rezultanta. Dacă nu se știu ambele informații pentru toate forțele, situația este ambiguă. De exemplu, dacă se știe cât de tare trag doi oameni de aceeași frânghie, dar nu se știe în ce direcție trage fiecare, este imposibil să se determine
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
fiecare, este imposibil să se determine care va fi accelerația frânghiei. Cei doi oameni ar putea trage în sensuri contrare sau în același sens. În acest exemplu unidimensional simplu, dacă nu se știe direcția forțelor, nu se poate decide dacă rezultanta se calculează prin adunarea celor două sau prin scăderea lor. Reprezentarea forțelor prin vectori evită aceste probleme. La început, forțele au fost investigate cantitativ în condiții de echilibru static, în care mai multe forțe se anulau reciproc. Astfel de experimente
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
fost investigate cantitativ în condiții de echilibru static, în care mai multe forțe se anulau reciproc. Astfel de experimente demonstrează proprietatea esențială că forțele sunt mărimi vectoriale aditive: ele au modul și direcție. Când două forțe acționează asupra unui obiect, rezultanta se poate determina folosind regula paralelogramului pentru adunarea vectorială: adunarea a doi vectori reprezentați ca laturile unui paralelogram dă un vector rezultant egal în modul și direcție cu diagonala paralelogramului. Modulul rezultantei variază de la diferența modulelor celor două forțe la
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
direcție. Când două forțe acționează asupra unui obiect, rezultanta se poate determina folosind regula paralelogramului pentru adunarea vectorială: adunarea a doi vectori reprezentați ca laturile unui paralelogram dă un vector rezultant egal în modul și direcție cu diagonala paralelogramului. Modulul rezultantei variază de la diferența modulelor celor două forțe la suma acestora, în funcție de unghiul dintre liniile lor. Diagramele de corp liber se folosesc pentru a analiza forțele ce acționează asupra unui sistem. Ideal, aceste diagrame se desenează cu modulele și unghiurile vectorilor
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]