1,913 matches
-
europeni și români, care, dintr-o artă polemică -,la origini, anti-pompieristă, anti-kitsch -, au ridicat un orgolios edificiu, având pretenția, În ultimele decenii, nu numai de a domina artele „vechi, canonice”, dar și de a le exclude, a le „umple de ridicol”. Și dacă, În ciuda vremii și a puținelor date pe care le avea la Îndemână, regretatul P.G. avea totuși dreptate asupra „falsității prozei mele”, atunci această „falsitate” eu o Împart cu toți cei care refuză „realității” statutul Însuși de „realitate”. Dacă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de puține ori semne sigure ale unei „prostii Încăpățânate, arogante” sau ca o „megalomanie evidentă, asumată”, Înconjurat fiind nu de puține ori de „deștepți, de inși Înzestrați cu calități „evidente”, cu o replică usturătoare și cu un accentuat simț al ridicolului. Simț care Îi Împinge spre sarcasm și sarcasme facile, ignorând cu seninătate și aplomb arta ironiei, de dedublare a persoanei și distanța minimă de ființe și obiecte, „dubiu” inspirat, care a făcut din Socrate primul pedagog al civilizației europene. M-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
talie majoră În arte și științe și omul „de rând”; această „concentrare ne-firească” a energiilor sale spre un singur și acelaș scop, În ciuda atâtor altor necesități și interese multiple care Îl reclamă, ca pe oricare altul, În ciuda sărăciei, singurătății, ridicolului, bolilor la care Îl expune această manie? A ridicolului și nu rareori a „ridicolului suprem” care este Însăși nebunia, Într-atât scopul său pare iluzoriu, rupt de orice relație cu lucrurile acestei lumi, nemaivorbind de „fronda” pe care o fac
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
rând”; această „concentrare ne-firească” a energiilor sale spre un singur și acelaș scop, În ciuda atâtor altor necesități și interese multiple care Îl reclamă, ca pe oricare altul, În ciuda sărăciei, singurătății, ridicolului, bolilor la care Îl expune această manie? A ridicolului și nu rareori a „ridicolului suprem” care este Însăși nebunia, Într-atât scopul său pare iluzoriu, rupt de orice relație cu lucrurile acestei lumi, nemaivorbind de „fronda” pe care o fac aceste spirite bunului-simț curent și acelei „fantome” atât de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a energiilor sale spre un singur și acelaș scop, În ciuda atâtor altor necesități și interese multiple care Îl reclamă, ca pe oricare altul, În ciuda sărăciei, singurătății, ridicolului, bolilor la care Îl expune această manie? A ridicolului și nu rareori a „ridicolului suprem” care este Însăși nebunia, Într-atât scopul său pare iluzoriu, rupt de orice relație cu lucrurile acestei lumi, nemaivorbind de „fronda” pe care o fac aceste spirite bunului-simț curent și acelei „fantome” atât de Îndrăgite și de urmărite de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nefirească „economicitate”, „grupare inumană, maniacală” a tuturor calităților, a atenției, timpului și energiei - elemente cu care sunt dotați și „ceilalți”, dar pe care un instinct sănătos și practic Îi Împiedică să alerge după „o iluzie”, la fel ca teama de ridicol sau de opinia publică, totdeauna conservatoare, custode aspru al unor „stări de fapt”, care asigură sau au asigurat bunul mers al lucrurilor. Această uriașă capacitate de generare de energie a „nebunilor” m-a făcut să Înțeleg, În felul meu, Încă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
prelungită și de gravă dezorientare față de textele mele, acuzate de mulți, dar și de propria-mi nesiguranță - de a-mi continua drumul, În ciuda slabelor și falselor ecouri, a „ratărilor și eșecurilor” sociale, a singurătății În țară și peste hotare, a ridicolului. O, mai ales ridicolul, cauza vanitoasei mele răni multiple, a eului meu mic-burghez și practic, a nevrozei mele aproape perpetue, bine, eroic ascunsă, creată de nepotrivirea Între „ce eram și ce aș fi vrut să fiu!”. Deoarece, mereu, insul cu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dezorientare față de textele mele, acuzate de mulți, dar și de propria-mi nesiguranță - de a-mi continua drumul, În ciuda slabelor și falselor ecouri, a „ratărilor și eșecurilor” sociale, a singurătății În țară și peste hotare, a ridicolului. O, mai ales ridicolul, cauza vanitoasei mele răni multiple, a eului meu mic-burghez și practic, a nevrozei mele aproape perpetue, bine, eroic ascunsă, creată de nepotrivirea Între „ce eram și ce aș fi vrut să fiu!”. Deoarece, mereu, insul cu bun-simț pe care l-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aceștia sau unii dintre ei pozau ca să Înțeleagă la rândul lor și nu numai ca să ne impresioneze? Da, domnii mei, oamenii, oamenii care au fost, ca și cei care ne Înconjoară, cu toate hibele și limitele lor, duse uneori până la ridicol, la caricatură, sunt atât de... cum să spun?, de complicați, de ciudați, chiar și În ciuda și spre mirarea lor, spre stupefacția lor, nu rareori, pe care și-o ascund cu grijă, ca pe-o boală de piele... Pozăm, pozăm fără
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
concept, ca și alte câteva la fel de „enorme, diletante”, pe care filozofia contemporană nu și-l mai pune și ne lasă pe noi, bieți scribi - dar și pe unii oameni de știință, fizicieni, matematicieni, medici -, să le abordăm, afrontând un anume ridicol, e drept, dar răspunzând nevoii și interesului atâtora care, În „ciuda enormului progres tehnic și științific” sau poate tocmai de aceea, se preocupă de ceea ce atâtea minți Înalte, speculative, universitare, par a uita: existența sufletului, viața de după moarte, sensul vieții
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
om „de bun-simț”. Și astfel, sărmanul pretendent la gloria artistică, În eforurile sale de a se face auzit, remarcat În lumea socială, se izolează de fapt din ce În ce mai mult, contractând cu timpul și cu bolile care acompaniază această crescândă marginalizare - alcoolul, ridicolul tot mai evident, mai supărător, maniile diverse și, nu În ultimul rând, o accentuare a iritabilității -, o tot mai evidentă incapacitate de a putea stabili contacte cât de cât firești cu indivizii „nevinovați” care-l Înconjoară. Nu, nu am reușit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
psihicului meu, tentat nu rareori de nevroze secunde și multiple și unde - unii, nu puțini - pe care i-am ajutat În „zilele fericite sociale”, pe care i-am primit În intimitatea vieții și a ideilor mele, oferindu-le entuziasmul și ridicolul meu, prietenia mea tout court, aceștia, dacă nu-mi Întorc de-a dreptul spatele, Îmi afișează un fel de bonomie vag disprețuitoare, mai umilitoare decât cea mai simplă și mai francă indiferență!... Nu, nu cred că există o diferență sensibilă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
din mai multe pricini - pentru geniul său evident;, dar... un geniu este rece, or, Cioran era cald, adesea fierbinte, cald și „umed”, cum mă simt și eu, chit că aceste calități sau caracteristici temperamentale mă Împing În unele „gropi” ale ridicolului, ale unor eșecuri momentane și infantile, ale unei imposturi de moment ce provoacă la nu puținii inși sarcastici din jur trombe de amuzament. Cioran a fost o „ființă chinuită”, În sensul cel mai Înalt - a fost adică viu până când și-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
alte și alte reflexe, să tăcem când ceva ni se pare nepotrivit sau fals - oare „falsul” nostru mai e valabil În noua lume?! -, să râdem nu când ceva ni se pare ridicol, ci doar atunci când râd ceilalți, să râdem de ridicolul decretat de ei! Să ne umilim la nesfârșit, cu dibăcie și cu recunoștință - că ni se dă voie să ne umilim! -, imitând, imitând la nesfârșit, dar cu nesfârșită finețe și abilitate, Încât să pară firesc totul. Nici un ton strident nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
încăpățânare. El spunea: "nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul". Pe această cale spinoasă a formei fără fond și a unui balamuc născut din trăncăneală, cu care Caragiale nu încheie pacte, ci dimpotrivă îl hărțuiește cu arma ridicolului, Theodor Codreanu se apropie, fatalmente, și de orașul "utopiilor negative" pe care Caragiale l-a numit, direct, Tâmpitopole, ca să nu mai existe nici o îndoială asupra poziției sale etice. Prin ricoșeu, parabola ajunge până în lumea reală, în cea de la 1880, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
madam' Popescu). Cu alte cuvinte, o maturizare precară e o adevărată catastrofă. Aplicată la "moft", ea devine paradoxală. Ar trebui ca acei care au depășit "moftul" să stea pe loc să-i ajungă din urmă infantilii? "Nivelarea vârstelor" cade în "ridicolul simetriei de contrast", "oamenii rămân într-o vârstă a narcisismului secundar", reflex "al spaimei de singurătate și de moarte", după autor (p.118). Caragiale dezvoltă o adevărată teorie a vârstelor, exprimând ideea că atâta vreme cât "lumea merge", omul nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prețul unei spălări de creiere generalizate. Tot ce am fost sau am realizat în istorie ține de domeniul mitului, cultura noastră, dacă nu este inexistentă, este, cel mult, periferică și, ca atare, nesemnificativă. Simbolurile noastre naționale sunt considerate a fi ridicole și fără valoare, Eminescu fiind cazul caracteristic prin excelență. Mass media extreme de inteligent controlate și direcționate, intelighenția grăbită, ca și altădată, să abdice de la datoria firească de a conserva valorile noastre, câte sunt, o adunătură care se pretinde clasă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cu mult calm analitic și tact critic imbatabil, în cele două cărți, mai sus numite, Transmodernismul și A doua schimbare la față, Theodor Codreanu reușește, nu să-și anihileze adversarii pseudoculturali, în esență, ci să-i plaseze, de fapt, în ridicolul propriei lor demonstrații și-a aroganței "nou-elitiste". Pornind, în ambele cazuri, de la "dovezi" și "demonstrații" ale precarității lor teoretice, fie ale postmodernismului, ca modă mai mult decât ca metodă, fie ale antinaționalismului, devenit furibund, pe teza naționalismului organic și deci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noapte, peronul al doilea din Adjud fata în palton negru, negre și pletele pe umeri, alta la fel, fetița la fel, fes roșu cu moț, sînt mică! conformismul tău sexual ține de tragic, ține de sublim, actul sexual ține de ridicol, linii de triaj mult în lateral, stația Adjud pe lărgimea ei, podul peste Trotuș înainte de a fi Siret și schelăria la fulgerări de scîntei deasupra locomotivei, verde buretos, surii în fereastră instantaneele de elemente metalice curmeziș, luminile prea răsfirat satul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
teren îngrădite, trupurile în vremi se potrivesc pe cît aeroportul cu zborul, omul cu privirile, satele cu bisericile, noroc de negura de vale, cu ceva aură deasupra, ceața albului de cimitir și de biserică, Chirileu supracontrol și lanuri de porumb, ridicolul caselor, cutii cu țiglă, viaduct, bază de șantier alături, Sînpaul istorii vechi, mîini pe genunchi, colțurile gurii în jos bunicul pe bancă, între două bibelouri inexpresive la 8-9 ani, Pisica pe acoperișul fierbinte cu schiță în colțul ei de soare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de lumină țin trupuri populate pe Comănești, pe Vermești, biserică stil neomoldovenesc, trupul Domnului cruce în nașterea lumii veșnică! ba încă moarte pe cruce, Sfinte Pavele! nisipul furtunii de zăpadă motor în viscol, mașina mobil neavenit, de genul omul e ridicolul lumii, dedublarea ei superfluă, i-am dat știința cunoașterea, îl prinde cel mai bine în rolul de arlechin, ea este sufletul rolului, nașterea de noapte veghe veșnică, fumul staționar, pîrîu brațul Uzului, spre gîtul depresiunii sonda înțepenită alb, ninsoare din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de inautenticitate. Mai departe: autenticitatea nu e o „ocupație“. Nu înlocuiește faptul de a fi angajat profesional, social, politic etc. La întrebarea „cu ce te îndeletnicești?“ nu se poate răspunde „sunt autentic!“ sau „sunt vertical!“, decât cu prețul căderii în ridicol. Autenticitatea nu „se practică“ așa cum „se practică“ politețea, solidaritatea sau o dexteritate oarecare. Autenticitatea nu e o profesie sau o opțiune stilistică. Nu „te decizi“ să fii autentic. Nu „adopți“ autenticitatea, ca pe o ținută șic, ca pe o alură
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe frumoși, pe talentați și pe netalentați, pe credincioși și pe atei, pe politicieni și pe „simplii cetă țeni“, pe laici ca și pe aparținătorii clerului. Reușește să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simțul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decență, de generozitate. Eul propriu pârjolește totul în jur: realitatea devine materia primă a unor ambiții private, ceilalți devin adversari sau unelte, viața nu mai e trăită decât ca o mare ocazie pentru un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de detaliu sau de anvergură. Efectul e descurajant: dacă ești cât de cât realist, știi, de la bun început, că n-ai să poți acoperi niciodată materia care se revarsă, asfixiant, asupra ta. Scrupulul investigației exhaustive e condamnat la utopie și ridicol. Riști să mori în preliminarii, sau să cazi într-un soi de diletantism eroic. Cantitatea te demobilizează: la ce bun să continui, la ce bun să contribui, vanitos sau inconștient, la criza de supra-pro ducție a savantlâcului contemporan? Ori renunți
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de ceea ce se întâmplă în România de la o vreme. Am reușit să intrăm în Europa, ieșind din rândul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejecții, plutind în derivă. Viața noastră coti diană pendulează între ridicol și convulsie, între mârlănie și delir. Suntem cu toții vinovați și cu toții victime. Cum ne-am mai putea reabilita în ochii noștri și ai celorlalți? Ce mai e de salvat? Uneori - deformare profesională - îmi spun că numai limba română, cu micul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]