3,927 matches
-
timp, în dezvoltarea ei pe baza altei entități care s-a destrămat datorită evoluției interne divergente și a împrejurărilor externe ființei sale. Astfel sunt identificate serii de tipul sanscrită - latină - română, în locul acesteia din urmă putând fi oricare dintre limbile romanice. Prezentând trecerea de la limba veche la limbile noi, autorul analizează limbile romanice mai întâi prin ceea ce reprezintă ele în sine și față de latină, iar apoi prin comparația cu greaca, care de asemenea cunoaște o entitate veche și una nouă. Esența
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
datorită evoluției interne divergente și a împrejurărilor externe ființei sale. Astfel sunt identificate serii de tipul sanscrită - latină - română, în locul acesteia din urmă putând fi oricare dintre limbile romanice. Prezentând trecerea de la limba veche la limbile noi, autorul analizează limbile romanice mai întâi prin ceea ce reprezintă ele în sine și față de latină, iar apoi prin comparația cu greaca, care de asemenea cunoaște o entitate veche și una nouă. Esența deosebirii dintre noile entități și cea din care ele derivă este dată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
psihice, un tot indestructibil: „viața fiecărei limbi se fundamentează pe poziția lăuntrică a poporului față de arta întrupării gândului în sunet” (p. 270). Pe fondul interpretării aparent evolutive și sociale a fenomenului lingvistic, savantul german definește trecerea de la latină la limbile romanice ca pe un proces în care acestea din urmă și-au schimbat formele, menținându-și intactă forma. Imunitatea acesteia s-ar explica prin faptul că „odată stabilită, o construcție lingvistică aleasă se transformă inevitabil într-o însușire constantă, putem spune
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
forme noi materialul lingvistic heteroglot nu a exercitat, crede Humboldt, o influență esențială, înrâurirea limitându-se la nivelul formelor. Înțelegând prin cuvântul autohton doar forma sonoră a acestuia, Humboldt recunoaște că populațiile autohtone și cele suprapuse au introdus în limbile romanice o anumită cantitate de cuvinte, în gramatică însă neputând fi identificate urme ale idiomurilor lor: „popoarele, spune el, nu părăsesc cu ușurință forma în care s-au obișnuit să-și îmbrace gândurile. Iată de ce, continuă el, deși zdruncinată, baza pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
el chiar dacă ar fi dorit s-o facă. Ele au fost nevoite să descopere, să intuiască singure acest principiu și să-l pună în aplicare în vederea regenerării limbii lor” (p. 222). Fiind unic, principiul a acționat identic în toate limbile romanice, ceea ce explică comportarea asemănătoare a acestora în zone îndepărtate una de alta, coincidență uimitoare chiar în detalii: „Unul și același fenomen este reluat constant. O formă distrusă este refăcută sub un aspect cu totul nou, însă spiritul acesteia plutește peste
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nimic despre mijloacele sonore și sintactice prin care diferențiază sensurile și funcțiile limbile neindoeuropene, mai ales cele silabice, care vehiculează culturi cu nimic mai prejos decât cele indoeuropene. Pentru a individualiza entitatea specifică pe care o reprezintă fiecare dintre limbile romanice, W. von Humboldt folosește sintagma principiul individual unic al limbii, care se manifestă mai întâi exterior, la suprafață, în procesul comunicării directe, iar apoi interior, pentru necesitățile împlinirii spiritului uman. În primul caz, principiul izvorăște din necesitatea de unificare a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limpede înțeles, totuși la începuturile acestei dezvoltări stă un imbold specific, o tendință cu izvoare interne care impune împreunarea formei lingvistice și a formei individuale a spiritului” (Ib.). Cele două niveluri de funcționare a limbii sunt exemplificate cu situația limbilor romanice la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea: „Două dintre aceste limbi, retoromana și dacoromâna, nu au dezvoltat forma științifică și beletristică, deși nu se poate spune că forma lor tehnică este inferioară formelor analoage ale celorlalte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la care se adaugă faptul că în folosirea lor se apropie de italiană. Defectul, așadar, constată aici numai în circumstanțele externe, în lipsa ambianței și a condițiilor care ar fi putut permite folosirea limbii în scopuri mai înalte” (Ib.). Compararea limbilor romanice cu limba greacă se axează pe analiza perioadei de trecere de la entitatea veche (latina, greaca veche) la cea nouă (limbile romanice, greaca nouă). Sintetizând, desprindem două aspecte care privesc limba română. Primul constă în tendința de izolare a dacoromânei de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în lipsa ambianței și a condițiilor care ar fi putut permite folosirea limbii în scopuri mai înalte” (Ib.). Compararea limbilor romanice cu limba greacă se axează pe analiza perioadei de trecere de la entitatea veche (latina, greaca veche) la cea nouă (limbile romanice, greaca nouă). Sintetizând, desprindem două aspecte care privesc limba română. Primul constă în tendința de izolare a dacoromânei de celelalte limbi romanice și de apropierea ei, sub raportul devenirii, de limba greacă, care „a fost atinsă numai de unele denaturări
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
greacă se axează pe analiza perioadei de trecere de la entitatea veche (latina, greaca veche) la cea nouă (limbile romanice, greaca nouă). Sintetizând, desprindem două aspecte care privesc limba română. Primul constă în tendința de izolare a dacoromânei de celelalte limbi romanice și de apropierea ei, sub raportul devenirii, de limba greacă, care „a fost atinsă numai de unele denaturări și de destrămarea unor forme disparate”, care ar putea fi refăcute, această limbă păstrând în sine baza sa proprie și fiindu-și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cum am văzut, păstrătoarea cea mai fidelă a formelor limbii latine (p. 224). Din aceste aprecieri ale savantului german reiese clar aportul Școlii ardelene la cunoașterea limbii române în Europa. Cel de al doilea aspect vizează soarta comună a limbilor romanice care se raportează la latină prin focul acelorași vicisitudini, ceea ce anulează izolarea artificială a dacoromânei din pasajul precedent. Pierzând legătura cu aparatul de stat roman, latina din provincii a suportat peste tot transformări mai adânci și mai puternice, „care pot
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din pasajul precedent. Pierzând legătura cu aparatul de stat roman, latina din provincii a suportat peste tot transformări mai adânci și mai puternice, „care pot fi numite adevărate dezastre”: 1) intervenția din exterior a determinat rezultate deosebite în toate limbile romanice; 2) nevoia de unificare în sfera politică, militară și religioasă a avut o influență binefăcătoare asupra limbii, chemată (zonal) la o nouă tinerețe; 3) pentru înțelegerea deplină a limbilor romanice este necesar să se apeleze la izvoare străine, la materiale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
intervenția din exterior a determinat rezultate deosebite în toate limbile romanice; 2) nevoia de unificare în sfera politică, militară și religioasă a avut o influență binefăcătoare asupra limbii, chemată (zonal) la o nouă tinerețe; 3) pentru înțelegerea deplină a limbilor romanice este necesar să se apeleze la izvoare străine, la materiale inaccesibile tuturor vorbitorilor. În acest context autorul prezintă consecințele deosebirilor dintre limbile romanice și limba greacă în sufletul poporului și în sistemul limbii. Răspunzând celor care consideră îndoielnică influența deosebirilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o influență binefăcătoare asupra limbii, chemată (zonal) la o nouă tinerețe; 3) pentru înțelegerea deplină a limbilor romanice este necesar să se apeleze la izvoare străine, la materiale inaccesibile tuturor vorbitorilor. În acest context autorul prezintă consecințele deosebirilor dintre limbile romanice și limba greacă în sufletul poporului și în sistemul limbii. Răspunzând celor care consideră îndoielnică influența deosebirilor de limbă asupra spiritului și caracterului poporului pe motiv că orice observație care depășește limitele stării actuale a limbii este străină poporului, autorul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
actuale a limbii este străină poporului, autorul precizează: „În tenebrele care ascund formarea sufletului și succesiunea individualității spirituale rămâne neîndoielnic evidentă infinit de puternica dependență dintre țesătura limbii și ansamblul gândurilor și sentimentelor” (p. 226). Izolarea limbii române de limbile romanice, sugerată lui Humboldt de cărturarii ardeleni, este în cele din urmă și ea anihilată, savantul german făcând următoarele aprecieri globale asupra limbilor romanice: a) limbile romanice sunt lipsite de continuitatea limbii grecești, însă dezavantajul lor este numai aparent, întrucât „timpul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
puternica dependență dintre țesătura limbii și ansamblul gândurilor și sentimentelor” (p. 226). Izolarea limbii române de limbile romanice, sugerată lui Humboldt de cărturarii ardeleni, este în cele din urmă și ea anihilată, savantul german făcând următoarele aprecieri globale asupra limbilor romanice: a) limbile romanice sunt lipsite de continuitatea limbii grecești, însă dezavantajul lor este numai aparent, întrucât „timpul vindecă mai bine rănile limbii decât ale altor laturi ale sufletului”; b) generațiile perioadei de trecere (de la latină la limbile romanice) au un
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
țesătura limbii și ansamblul gândurilor și sentimentelor” (p. 226). Izolarea limbii române de limbile romanice, sugerată lui Humboldt de cărturarii ardeleni, este în cele din urmă și ea anihilată, savantul german făcând următoarele aprecieri globale asupra limbilor romanice: a) limbile romanice sunt lipsite de continuitatea limbii grecești, însă dezavantajul lor este numai aparent, întrucât „timpul vindecă mai bine rănile limbii decât ale altor laturi ale sufletului”; b) generațiile perioadei de trecere (de la latină la limbile romanice) au un rol deosebit în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
asupra limbilor romanice: a) limbile romanice sunt lipsite de continuitatea limbii grecești, însă dezavantajul lor este numai aparent, întrucât „timpul vindecă mai bine rănile limbii decât ale altor laturi ale sufletului”; b) generațiile perioadei de trecere (de la latină la limbile romanice) au un rol deosebit în refacerea integrității limbii și în consolidarea acestei integrități; c) particularitățile limbii de a fi absolut curată, fără elemente străine, rezultată numai din dezvoltarea ei organică, sau de a se fi dezvoltat pe ruinele limbii de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dezvoltarea ei organică, sau de a se fi dezvoltat pe ruinele limbii de bază și sub multiple influențe heteroglote „nicicum nu se răsfrâng asupra adâncimii spirituale, asupra subtilității percepției și forței de persuasiune”; d) în caracterizarea popoarelor care vorbesc limbi romanice nu trebuie să rămână necercetată chestiunea în ce măsură ele au reușit să-și refacă echilibrul, tulburat de înrâurirea (externă) asupra limbii lor, urmând a se stabili „dacă nu cumva ele au realizat transformarea carențelor în noi virtuți” (p. 226). Gândirea humboldtiană
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romani, din toată împărăția romanilor, adică din toată Italia, au adus în Dacia, ca ei toate orașele și toate satele Daciei să le țină și să le domnească”. Dialogul imaginar între Nepot și Unchi urmărește să arate cum, deși limbile romanice au toate baza comună în latina populară, limba română a avut o soartă aparte, care i-a conservat puritatea originară, în timp ce alte limbi romanice au avut alt parcurs. Pentru a obține acest rezultat Maior elaborează o schemă care prin ideea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și să le domnească”. Dialogul imaginar între Nepot și Unchi urmărește să arate cum, deși limbile romanice au toate baza comună în latina populară, limba română a avut o soartă aparte, care i-a conservat puritatea originară, în timp ce alte limbi romanice au avut alt parcurs. Pentru a obține acest rezultat Maior elaborează o schemă care prin ideea de latină populară domină și în prezent etimologia tradițională: Dintre cele două limbi latine, cea a poporului este cu mult mai veche, ea existând
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
gramatica până mai în zilele noastre”. Nu limba latină cultă a fost dusă de romani în Galia, Spania și „nu lung timp după aceea și în Dacia”; nici limba italiană nu a fost alcătuită pe baza latinei culte. Toate limbile romanice au la bază limba firească, adică „poporană”. Cheia gândirii istorice a lui Maior constă în aceea că romanii au dus în toate viitoarele provincii romane din afara Italiei o limbă latină firească „alcătuită din limba latină poporană și din toate alte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romani și se făcură un nation cu romanii, iar popoarele învinse și adunate la un singur nation cu romanii învingători n-au putut să nu țină unele cuvinte și chipul de grai ale limbilor sale celor vechi”. În consecință limbile romanice au multe cuvinte, afirmă Maior, din limbile vechilor popoare ale Italiei, deși „cele mai multe sunt din limba latină”. În felul aceste este indusă ideea că tot ce este nelatin în limba română este doar aparent nelatin. „Trebuie să ne raportăm la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba latină cea gramaticească, și nu socotesc de limba latină cea poporană”. Este suficient, spune Maior, să înlocuiești alfabetul chirilic cu cel latin pentru a ajunge la rădăcina latină populară a cuvintelor aparent nelatine ale limbii române. Dintre toate limbile romanice, doar româna continuă latina populară constituită, cum am văzut, în spațiul italic, fapt care ar avea următoarele explicații: romanii au aflat la venirea în Dacia această țară deșartă de locuitori; în Dacia a venit mult mai multă populație romană decât
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
venit romanii strămoșii lor în Dacia, cum au făcut italienii, ci o au lăsat în ființa sa până astăzi”: românii nu au împărtășit limba latină, nici nu au învățat această limbă și gramatica ei până mult mai târziu. Celelalte limbi romanice s-au îndepărtat de latina populară. Faptul că poporul român „puțin se înțelege cu francezii, spaniolii și italienii” nu își are explicația în schimbarea limbii române: „că și coloniile romane care fură în Galia și Spania cu limba poporană în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]