1,724 matches
-
Barateli, acoperindu-se cu brazde până la gât, sfâșietor ca eșecul căutării unei „vești” în depozitul de lemne, înălțător, nu numai în finalul lui, în care, jucată de o mare actriță gruzină, Veriko Andjaparidze, apare o bătrână îmbrăcată bizar, cu un rucsac în spate, cu un geamantan într-o mână și un baston (toiag) în alta (ea pare a veni de departe, poate tocmai de acolo de unde nu s-au mai întors atâția) pentru a întreba dacă „drumul acesta duce la biserică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unit forțele, separat totuși, poate prin rugăciune, pentru ca cei doi prieteni ai noștri să rămână împreună, să nu-i pierdem ca prieteni! Agneta va călători în Indonezia cu frumoasa ei fiică, Lina. Am căutat cu ea prin toate magazinele un rucsac ușor în care să ducă o parte din confortul suedez, în aventură. Vizită la Pax (P.A. Axelsson), de la televiziune, pentru a discuta filmul despre mine. La sfârșit vorbim despre credință și îngeri. Apoi cum, aflându-se lângă patul nepoatei sale
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
amiază, după ce a plecat trenul ce venise de la Iași și mergea la Dorohoi, printre oamenii ce foloseau acea cărarea era și un bărbat îmbrăcat în niște haine mai aparte: rubașcă, pantaloni ce păreau a fi dintrun fel de uniformă, un rucsac cu sfori groase, o sapcă și cu barbă. Omul acesta nu iese în șosea cum fac toți care au urcat pe cărare, ci se așează pe prispa Mariței, uitându-se jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
amiază, după ce a plecat trenul ce venise de la Iași și mergea la Dorohoi, printre oamenii ce foloseau acea cărarea era și un bărbat îmbrăcat în niște haine mai aparte: rubașcă, pantaloni ce păreau a fi dintrun fel de uniformă, un rucsac cu sfori groase, o sapcă și cu barbă. Omul acesta nu iese în șosea cum fac toți care au urcat pe cărare, ci se așează pe prispa Mariței, uitându-se jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
se despărțea tot timpul de el. Ca la fotbal, a trebuit să introducem pentru dânsul un sistem de marcaj, nelăsându-l niciodată ultimul. Chestiunile practice chiar părinții săi le gândeau întrun fel curios. L-au trimis în expediție cu un rucsac plin de încălțări: o pereche de bocanci, una de pantofi lustruiți pentru ocazie, sandale și o pereche de papuci, să-i poarte prin cort. Pentru ca toate acestea să încapă în rucsac, nu iau mai dat merinde. Prins de capac într-
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
fel curios. L-au trimis în expediție cu un rucsac plin de încălțări: o pereche de bocanci, una de pantofi lustruiți pentru ocazie, sandale și o pereche de papuci, să-i poarte prin cort. Pentru ca toate acestea să încapă în rucsac, nu iau mai dat merinde. Prins de capac într-o inextricabilă rețea de frânghioare pe care, oricât s-ar fi străduit, Andi nu le putea deznoda nicicum, celebrul ceaun, legănat în mers, se desfăcea, izbindu-se de pietre cu zgomot
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
hunedorenii tăiaseră la plecare un porc, fiecare avea asupra lui o hrincă de slană iar seara se ascundeau în cort ca să tragă din uiagă un gât de vinars. Aveau astfel spor la mers iar bietul Șoimuleț, în spatele căruia atârna un rucsac plin cu napolitane, nu le putea ține pasul. Până la urmă desele lui popriri au stârnit compasiunea Laurei, fata profesorului din Hunedoara, o sportivă frumoasă cu picioare atletice de căprioară. Când Șoimuleț făcea haltă, ca să nul lase singur, se oprea și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
nici o muscă», răspunse sigur și satisfăcut Calabria. Dar locotenentul, mult mai isteț decât el, s-a apropiat de paturile aliniate din dormitor și a tras păturile la o parte; sub ele nu dormeau îngerașii săi, ci erau păpuși făcute din rucsacuri și bocanci. Locotenentul, în fața privirii interogative și a încremenirii caporalului, îi răspunse cu o recomandare paternă să fie mai prudent pentru a nu risca închisoarea. «Altă dată - povestea don Calabria - , m-am impus cu hotărâre ca să aplic consemnul unui soldat
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Mi-am pus o canadiană peste pulover. Am băgat în buzunar portofelul, niște mărunțiș și briceagul. Am ezitat puțin, dar am decis totuși să iau craniul cu mine. L-am înfășurat în două prosoape și l-am băgat într-un rucsac, împreună cu cleștele. Am îndesat acolo și seiful în care se afla carnețelul cu datele permutate. Apartamentul în care locuiam nu era deloc sigur. Un profesionist ar fi putut sparge seiful în mai puțin timp decât mi-ar fi trebuit mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în care locuiam nu era deloc sigur. Un profesionist ar fi putut sparge seiful în mai puțin timp decât mi-ar fi trebuit mie să spăl o batistă. Mi-am pus tenișii. Nu apucasem să spăl decât unul. Am luat rucsacul la subsuoară și am ieșit din cameră. Nu era nici suflet de om pe coridor. Am decis să nu folosesc liftul, așa că am coborât pe scări. Nu se luminase încă de tot. Era o liniște desăvârșită în clădire. Nici în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întâlnit cu nimeni. Liniște. Mult prea multă liniște. Dacă îi interesa craniul meu, atunci ar fi trebuit să fie măcar unul la pândă. Dar n-am văzut pe nimeni. Poate uitaseră cu toții de mine. Am intrat în mașină, am pus rucsacul lângă mine și am pornit motorul. Nu se făcuse încă ora cinci. Am privit precaut în jurul meu când am ieșit din garaj. Am luat-o spre Aoyama. Străzile erau pustii, cu excepția taxiurilor și a camioanelor de noapte. Priveam din când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se puneau pe treabă, atunci o făceau serios. Ceva nu-mi mirosea a bine acum. Am tras în parcarea de la magazinul Aoyama la ora cinci și douăzeci și opt de minute. Spre răsărit, cerul se luminase deja. Am intrat în magazin cu rucsacul în mână. Nu prea era lume pe-acolo. Tânărul funcționar de la casă, în uniformă cu dungi, citea o revistă; o femeie de vârstă și profesie greu de definit cumpăra o mulțime de conserve și mâncare semipreparată. Am luat-o pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avut cu ce-mi omorî timpul. Îmi plac grozav asemenea magazine! Am așteptat-o acolo până la șase și jumătate, după care m-am urcat în mașină și am luat-o spre gara Shinjuku. Am parcat mașina și mi-am luat rucsacul albastru sub braț. M-am dus la biroul de bagaje. I-am spus bărbatului de-acolo că e fragil, așa că a lipit pe rucsac o etichetă pe care scria „mânuiți cu atenție!“. M-am uitat la el cu câtă grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în mașină și am luat-o spre gara Shinjuku. Am parcat mașina și mi-am luat rucsacul albastru sub braț. M-am dus la biroul de bagaje. I-am spus bărbatului de-acolo că e fragil, așa că a lipit pe rucsac o etichetă pe care scria „mânuiți cu atenție!“. M-am uitat la el cu câtă grijă îl punea pe raft. Apoi mi-a dat tichetul cu care urma să mi-l recuperez. M-am dus apoi la chioșc și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmbrăcate în roz? — Da, bineînțeles. De aceea sunt întotdeauna foarte atentă la ce mănânc. Cum nu sunt, cum slăbesc. Așa că nu-mi lipsesc untul și smântâna din meniu. — Ei, nu mai spune! Am deschis dulapul din perete și am scos rucsacul. Am verificat mai întâi dacă a rămăsese întreg și apoi am îndesat în el hainele noastre, o lanternă, un magnet, mănuși, două prosoape, un cuțit mare, o brichetă și o frânghie. M-am dus în bucătărie și-am ales dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mănuși, două prosoape, un cuțit mare, o brichetă și o frânghie. M-am dus în bucătărie și-am ales dintre lucrurile împrăștiate pe jos două pâini, cereale, piersici, cârnați, o conservă de grepfrut și le-am băgat pe toate în rucsac. Am umplut un termos cu apă. Apoi am luat toți banii pe care-i aveam în casă și i-am îndesat în buzunare. — Parc-am pleca la iarbă verde, zise fata. — Chiar așa. Înainte de a ieși, am aruncat o ultimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de whisky. Am tras mașina într-o parcare, am băut berile pe nerăsuflate și cam un sfert din whisky. Începeam să mă simt mai bine. Am pus dopul la sticlă și i-am dat-o fetei să o bage în rucsac. — De ce bei așa de mult? mă întrebă ea. — Poate pentru că mi-e frică. — Și mie mi-e frică, dar eu nu beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întins mâna și mi-a mângâiat urechea. Stai liniștit. N-ai nici un motiv de îngrijorare. Sunt lângă tine, zise ea. — Îți mulțumesc. Am intrat în parcarea clădirii în care se afla biroul bunicului ei. În clipa în care am luat rucsacul în spinare, am simțit cum îmi pulsa rana. Este doar o durere. O să treacă precum ploaia, mi-am zis eu. Mi-am adunat ultima fărâmă de mândrie și mi-am alungat durerea din minte. Am pornit repede după fată. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
neprevăzut. A fost ucis sau luat cu forța și dus undeva. Trebuie să-l găsim neapărat. Stai puțin, zise fata. Stai să văd mai întâi codurile de aici. Sunt tare complicate. Până s-a uitat ea prin carnețel, am luat rucsacul și am început să așez în el toate lucrurile de care aveam nevoie. Am băgat baterie nouă în lanternă. Pelerinele de ploaie și cizmele de cauciuc erau împrăștiate pe jos, dar, din fericire, nu pățiseră nimic. N-aveam cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Pelerinele de ploaie și cizmele de cauciuc erau împrăștiate pe jos, dar, din fericire, nu pățiseră nimic. N-aveam cum să trecem prin cascadă fără pelerine. Ne udam leoarcă și muream de frig. I-am pus și tenișii roz în rucsac. Ceasul arăta aproape douăsprezece noaptea. Mai aveam fix douăsprezece ore la dispoziție până la anularea programului. — E plin cu tot felul de calcule speciale aici, zise fata. Cantitatea de lumină consumată, viteza de dizolvare, valoarea rezistenței, ecuații... nu pricep nimic. — Lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cele treizeci și șase de ore, lumea se sfârșește. Probabil. — Ce facem acum? întrebă fata. Am găsit niște calmante într-o trusă de prim-ajutor împrăștiată pe jos și am înghițit câteva cu apă din termos. Mi-am aruncat apoi rucsacul în spinare. — N-avem de ales. Trebuie să ajungem la laboratorul subteran, am zis. 20 La capătul lumii Moartea animalelor Câteva animale bătrâne pieriseră deja. După prima noapte de ger, au fost găsite moarte în zăpada care se așternuse cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
haina militară kaki pe care i-o pregătisem eu. Și-a încălțat tenișii. — Mai bine te-ai schimba și tu. Dacă nu suntem îmbrăcați adecvat, nu ne putem mișca repede, zise ea. Am procedat ca atare și mi-am luat rucsacul în spinare. M-am uitat la ceas. Era aproape douăsprezece și jumătate. Fata s-a dus în cealaltă cameră, a deschis dulapul din perete, a aruncat umerașele și a apucat cu ambele mâini bara din oțel inoxidabil de care fuseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat în jurul taliei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat în jurul taliei sale. — Cred că așa e mai bine. N-o mai luăm razna. — Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
murim aici. — Bine, am zis resemnat. Am luat-o la goană, ca nebunii, de-a lungul șanțului. Eram legați unul de altul cu funia. Fata agita ritmic lanterna în sus și-n jos, trasând pe zid un model seismografic dințat. Rucsacul îmi sălta în spate și auzeam lucrurile dinăuntru zdrăngănind: conservele, termosul, sticla de whisky. Aș fi vrut să mă opresc și să arunc tot ce nu-mi trebuia, dar n-aveam răgaz nici măcar să mă gândesc la rană. Pe deasupra, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]