KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...174 >

4,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

de atâtea ori surd? Uneori știm de la noi cum arată surzenia și tocmai de aceea ne pierdem încrederea în simpatia celorlalți. După cum vedeți nu mă feresc să-mi recunosc defectele. Sânt chiar înclinat să le exagerez într-un sens. Adică sânt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin. Ceea ce în adâncul meu nu vreau să cred. Nu eu am creat cobrele pe lume și nu eu am împărțit oamenii în îmblînzitori și victime. Nu eu am țipat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
dacă aș fi ales limpede între două căi: ori să nu mă iubesc deloc, ori să nu mă iubesc decât pe mine. Ori sfânt, ori șobolan, nu poți să fii și una și alta în același timp. Cu toate acestea sânt gata să-i absolv pe cei care m-au împins în pustiu și să caut răul numai în mine. O, nu vreau să vă înșel, să vă mint și să-mi dau importanță. Nu fac asta din generozitate, din mărinimie

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-i absolv pe cei care m-au împins în pustiu și să caut răul numai în mine. O, nu vreau să vă înșel, să vă mint și să-mi dau importanță. Nu fac asta din generozitate, din mărinimie. Dacă nu sânt sfânt, nu pot nici să întorc obrazul și să vă rog: "Loviți-mă încă mai tare!" Fac asta dintr-un motiv egoist. Fără să vă dați seama, v-am atras într-o cursă, domnilor, e momentul să recunosc. Credeați că

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
așteptare nu e confesional, ci sală de tribunal. Pentru că am rămas singur cu pustiul, m-am hotărât să înfrunt cel mai dificil dintre procesele mele și cel mai inutil. Acum ați înțeles. Nu sânt nici sfânt, nici profet, nici predicator. Sânt pur și simplu un om care-și pledează cauza. Am început, așteptînd-o pe Eleonora, propriul meu proces. V-am ales drept judecători și am început să-mi depun mărturia. Poate că era inevitabil. Întotdeauna mi-am judecat, indirect, numai procesul

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mă ascultați, cauza oamenilor respectabili care nu umblă ca mine după năluci? De ce mi-ați reproșa mie ceea ce face toată lumea? Poate nu știu să spun ce am de spus în tăcere, dar nu mă judecați după faptul că vorbesc atât. Sânt într-adevăr, împrejurări când, dacă nu vorbești, mori. Și trebuia să mă hotărăsc. Dacă nu mă judecam singur, rămâneam nejudecat de nimeni. Nu, nu țin prin asta să-mi cuceresc o aureolă romantică. La ce mi-ar folosi? Între altele

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
cupolă care strălucește. Pe care, altfel, o privești întrebîndu-te cât e de veche sau în ce stil e construită. Sau pur și simplu n-o observi deloc. Și poate că e o lege a compensațiilor în toate. Cei care speră sânt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranță. La ce e bună speranța pentru cel care are totul? În schimb, unul ca mine trebuie să creadă că orice rău are o limită. Inclusiv pustiul... Uneori, e drept, omul

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
aceeași măsură ca și nefericirea mea. Atunci, în marele meu orgoliu, am găsit cea mai rea soluție. Am început să am vanitatea și voluptatea suferinței. Și am ajuns într-un punct unde sinceritatea era străină de modestie. Strigam: iată cât sânt de vulnerabil, admirați-mă pentru îndrăzneala de a o recunoaște! Or, suferința, dacă nu găsim în ea un minimum de forță, ne cere să fim măcar decenți, să n-o exhibăm. Dar acum lucrurile se schimbaseră. Dacă reușeam să mă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
lume, fără să se decidă pentru nici una și fără să le înțeleagă bine pe nici una. Cum ar zice un înțelept... Înțelept? Mai bine să renunț la acest cuvânt dacă nu vreau să omor toți păianjenii din sala de așteptare. Nu sânt cel mai rău dintre oameni, în afară de mine n-am făcut rău nimănui, dar nu mai suport înțelepciunea. Ea nu-mi poate șopti decât singurul sfat într-adevăr rău: să mă învăț cu pustiul în doze mici și mortale. Apoi m-

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ai Convenției, care aveau motive să se simtă în primejdie, nu se culcau acasă, se ascundeau prin oraș; când se duceau la Adunare, se strecurau în sală și se informau discret dacă nu cumva numele lor fusese pronunțat între timp. Sânt lucruri știute, dealtfel. De mai multă vreme, Robespierre nu mai luase cuvântul în Convenție și tocmai asta îi punea pe gânduri pe adversarii săi; se întrebau ce se pregătea în spatele perdelelor albastre care atârnau la geamurile camerei lui din rue

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mangustă imperfectă. Apoi îți spui că nu ești primul și, la urma urmei, nu e vina ta. Alții au făcut la fel, de când lumea. Ei bine, eu am făcut o asemenea experiență. Și vă declar acum după ce am aflat ce sânt grotele că ele sânt o mare minciună. Și că nu e o consolare să fii mangustă imperfectă. Nu e deloc o consolare. Nimeni nu poate rămâne întreg într-o grotă. Aparent, acolo te apropii și de tine și de Dumnezeu

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Se opresc cum se opresc ciorile... Și totuși, ce valoare are tristețea? Ea n-a împiedicat o singură crimă. N-a anulat o singură sentință de condamnare la moarte și n-a oprit niciodată mâna călăului. Din păcate, grotele nu sânt de partea celor înfricoșați. Au fost totdeauna de partea celor care înfricoșează. Un om care se retrage într-o grotă renunță să mai audă și să se facă auzit. Nu mai vrea decât să nu se expună. Și trădând o

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vanitatea și în cei virtuoși. Înainte de a deveni victimă pe eșafod, implacabilul Robespierre a fost victima celor care l-au făcut să fie orbit de propria sa virtute. La urma urmei, oricât de îndreptățite ar fi obiecțiile împotriva lor, fanaticii sânt mai necesari decât înțelepții. Nu atât adevărul unor idei a influențat lumea, cât convingerea cu care aceste idei au fost rostite. Surâsul fin al scepticilor n-a lăsat dâre de sânge, dar nici de lumină. El n-a incendiat decât

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
că n-avea decât să ridice brațul și să-l lase să cadă pentru ca în aceeași clipă să cadă și cuțitul ghilotinei. Cei care l-au trimis la eșafod acuzîndu-l de cruzime l-au împins mai înainte să fie crud. Sânt eternii înțelepți, onorată instanță, cei care s-au jucat mereu și cu supunerea și cu cruzimea. Ei n-au avut nimic sfânt. Nici când i-au sărutat mâna lui Robespierre, nici când i-au înfipt gheara în gât. Ei au

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vorbit atunci când trebuiau să tacă rușinați. E enorm astfel răul pe care l-au făcut. Și dintr-un rău trebuie măcar să înveți. Dar cum să înveți când înțelepciunea pufnește în râs și își freacă mâinile mulțumită că "a trăit"? Înțelepții sânt totdeauna gata să pactizeze cu cel mai tare și să-l trădeze pe cel mai slab. Sânt gata să râdă pe stradă la trecerea căruțelor spre eșafod după ce au îngenuncheat mai devreme în fața celor de care râd. Ei nu au

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
începe opera. Pentru a cântări exact rolul lui Robespierre, ar trebui să știm ce anume vroia el să clădească după ce negase ceea ce avea de negat. Putem discuta, firește, în ce măsură ghilotina era un mijloc de negație adecvat. Eu cred că nu. Sânt convins că nu. Dar să recunoaștem cel puțin că Robespierre a dispărut înainte de a spune: iată clipa la care vroiam să ajung. Pe celălalt talger al balanței, el urma să pună ceva ce n-a mai avut timp să pună

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
orgoliul de a te crede un Iov. Parcă te văd încruntîndu-te când vei ajunge aici. Ușurel, domnule profesor, nu te încrunta. Citește mai departe. Și nu protesta. De data aceasta rolurile s-au inversat. Acum eu sânt procurorul și eu sânt avocatul apărării. Și vei depinde de măiestria mea de a te învinovăți sau de a te apăra. Vei depinde de înțelegerea mea și, poate, de compasiunea mea. Nu, nu protesta, te rog. Nu ți-am dat cuvântul. Te rog respectă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
să uit repede și imediat. Altminteri, îmi ziceam, rămân înnămolită în amintire și e mizerabil și inutil. Nu e așa. Înțeleg acum că nu e așa. Dealtfel, am fost prea mulțumită de ecuația mea, se pare. Ca mangustă imperfectă ce sânt trebuia să mă aștept. În definitiv, ce este o mangustă imperfectă? În cazul nostru, o mangustă imperfectă e o eroare a naturii. Dacă e închisă într-o cabină de ștrand seara, stă acolo toată noaptea fără să se zbată. Și

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
s-au învățat să nu facă nimic pentru mântuirea lor. Speră, și cu asta gata. Și-au încheiat obligațiile. Cei care l-au creat pe Christos l-au răstignit și au sperat după aceea să fie mântuiți. Nu, profesore. Nu sânt pentru mine lucrurile astea. Deși e trist când într-o viață nu alegi măcar între "a fi sau a nu fi", "a avea sau a nu avea", și te epuizezi în zadar. Am făcut odată o plimbare spre un munte

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
nu l-ai recunoscut? În lipsa altei explicații, mi-am zis că îmblînzitorul era, poate, Frica. De aceea se va fi mirat că nu l-ai recunoscut. În concluzie, știu că în lume nu există numai dâre de mirosuri de fân. Sânt și câini și dresori. Sânt și elefanți orbi care se sinucid strivind. Dar eu vreau să trăiesc, să simt mirosul de fân. Ții minte ce mi-ai spus odată? Că omul este singurul animal care e nefericit. Celelalte animale cunosc

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
altei explicații, mi-am zis că îmblînzitorul era, poate, Frica. De aceea se va fi mirat că nu l-ai recunoscut. În concluzie, știu că în lume nu există numai dâre de mirosuri de fân. Sânt și câini și dresori. Sânt și elefanți orbi care se sinucid strivind. Dar eu vreau să trăiesc, să simt mirosul de fân. Ții minte ce mi-ai spus odată? Că omul este singurul animal care e nefericit. Celelalte animale cunosc setea, foamea, căldura, frigul. Nefericirea

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
o singură viață pe care am distrus-o, e adevărat, dar n-am risipit-o. Și nu vreau s-o risipesc. Așa că, iată sentința în procesul nostru, domnule profesor. Ridică-te în picioare s-o asculți. "Cele două manguste imperfecte sânt condamnate să plece imediat și să caute dincolo de pădure un drum." Nu, nu protesta. Sentința e definitivă." 27. Până la capela părăsită totul a fost ca și prima oară. Și chiar la capelă părea că nimic nu se schimbase. Șopârlele au

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
visat, într-adevăr? Sau dacă ne vom duce, când vom ajunge acolo și vom vedea fie o gară de unde pleacă mereu trenuri, fie o mare, vom râde... Poate că deșertul dispare când pornește și cealaltă limbă a ceasului... Dar nu sânt un cabotin perfect, căci nu eram în stare să deschid gura. De ce? Dumneavoastră chiar credeți că știți ce este deșertul, domnilor? Așa vă imaginați? Dar unde ați văzut dumneavoastră deșertul? În film? Din tren? În fotografii? Nu, domnilor, iertați-mă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
să vă orbesc cu învățătura mea. Ca un adevărat Dumnezeu. În schimb, dacă voi reuși, mă întorc orbit de pulberea rătăcirilor mele. Ca un adevărat om." Dar cine m-ar crede? Profeții nu mai sânt la modă, iar cei ratați sânt de-a dreptul plicticoși. Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce, văd. Au prins-o oare îmblînzitorii? Sau a alunecat într-o baltă și s-a înecat? De câte ori îmi trec prin

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
de vedere un defect. M-am legat totdeauna de locul unde am întîrziat, mai bine zis de unde n-am plecat imediat ce am sosit. Din camerele în care am dormit o noapte n-am izbutit să plec fără să întorc capul. Sânt în stare să mă leg și de o temniță în care aș fi închis și ați înțeles, desigur, înainte de a v-o spune eu, că m-am legat și de nenorocita asta de gară pustie. Dar trebuie să adaug a

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate. Înțelegeți acum toată încăpățînarea cu care mă agăț de orice îmi amintește de dumneavoastră? Ceva mai devreme, când spre pădure s-a îmbujorat cerul, aveam impresia că sânt la mare și că valurile izbesc mereu într-un semnalizator morse, ale cărui sunete nu știu să le tălmăcesc. Apoi m-a copleșit o mare emoție, uitîndu-mă cum se făcea ziuă. Parcă vedeam totul, cum să zic, de la o mare

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]