6,492 matches
-
căldură sufocantă punea stăpânire pe campament, așteptând ca ordonanța să sosească cu o tavă și cu respingătorul și zilnicul cușcuș înotând în grăsime, pe care îl mâncă fără poftă, însoțit de mici sorbituri dintr-o apă călduță, tulbure și puțin sărată, cu care încă nu reușise să se obișnuiască și care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurși. Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la bun sfârșit ceea ce își propusese: să se răzbune pentru jignirea ce i se adusese. Mulțumi mai târziu că răsărise luna care îi lumină drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în timpul orelor de căldură mare, ca și cum n-ar fi existat, ca și cum n-ar fi fost cea mai mare pedeapsă pe care Alah o putea trimite asupra locuitorilor deșertului pedepsiți de-atâtea mii de ori. Gacel nu cunoștea personal acel lac sărat, dar îi auzise pe mulți călători vorbind de el și nu se deosebea prea mult, decât poate doar ca mărime, de atâtea altele pe care le văzuse în viața lui. Cu foarte mulți ani în urmă, când Sahara era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dispăreau de parcă n-ar fi existat niciodată. Gacel se temea de fesh-fesh, fiindcă era imprevizibil, nu-și anunța niciodată prezența, dar cel puțin îi era recunoscător pentru iuțeala cu care sfârșea cu victima sa, în timp ce nisipurile mișcătoare de la malul lacurilor sărate se distrau cu prada lor de parcă ar fi fost o muscă picată în miere, scufundând-o centimetru cu centimetru, fără cea mai mică posibilitate de a scăpa, în cea mai lungă agonie ce se poate imagina. Din toate aceste motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a văzut. S-a oprit și se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul și privi iarăși spre punctul unde, prin pâcla ce se reflecta pe suprafața albă, Gacel Sayah privea și el spre locul unde se aflau, la marginea lacului sărat. Știa că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe vedeau la fel ca ai unui om obișnuit înarmat cu un binoclu. Se priviră, deși, în realitate, distanța nu-i permitea să zărească decât siluetele vagi ale animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și de cloace care lăsau să iasă putoarea prin gurile de canal, de parcă tot orașul ar fi fost - și de fapt era - construit pe o mare adâncă de rahat. Și aerul era dens. Calm și dens în noaptea caldă. Umed, sărat, calm și dens. Aer cu miros de pucioasă și plumb; de benzină arsă incomplet; de ulei care s-a prăjit de mii de ori. Rămase nemișcat, stând pe gânduri dacă să pătrundă în orașul adormit sau să se întoarcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că aveau dreptate, pentru că în timpul acelor zile Gacel își dăduse seama de micimea lui în comparație cu universul complex al unei capitale unde cunoștințele, experiența sau hotărârea sa nu-i slujeau la nimic. O pădure de clădiri scăldate de o imensă mare sărată, unde în multe colțuri se înălțau fântâni din care într-o zi țâșnea mai multă apă dulce decât consuma un beduin într-o viață întreagă, ridicată pe un pământ pietros ce servea drept cuib pentru mii de șobolani, se transforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să promiți altceva în schimb. Am știut io pe ce am pus ochii. Știi ceva? Când am spus că e loc și pentru mai rău, îmi venise în cap Roșioara... Am văzut-o azi-dimineață pe la cinci. Cobora, lipa-lipa, pe Râmnicu Sărat. Gâfâia parcă, îi era greu... Mă gândeam că ea cu trei copii și fără bărbat o duce mai rău decât tine. Unde naiba s-o fi grăbit în halul ăla cu noaptea-n cap? — Se ducea la muncă femeia. — Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a lipit chipul de al lui. Poți să-mi ascunzi scrierile, nu lacrimile tale. Vreau să le văd, să le ating, să le amestec cu ale mele, vreau să le privesc urmele pe obrajii mei, vreau să le păstrez gustul sărat pe limbă. S-ar spune că Încercau să se sfâșie, să se Înăbușe, să se spulbere. Mâinile se smintesc, veșmintele se Împrăștie. Nu există noapte de dragoste care să se poată asemui aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un flautist. Mai târziu au venit dansatorii, În majoritate băieți tineri. În cursul recepției nu se arătă nici o femeie. Cina n-a fost servită decât către miezul nopții. Pe tot parcursul serii, oaspeții s-au mărginit la fistic, migdale, semințe sărate și zaharicale, iar masa n-a constituit decât punctul final al ceremonialului. Gazda avea datoria de a o Întârzia cât se putea de mult, căci, de Îndată ce sosește felul principal de mâncare, În acea seară un djavaher polow, „orez cu giuvaericale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
putea Încrucișa! Vreme de două luni, n-am văzut nimic care să semene cu ceea ce am obiceiul să numesc drum. Lăsând În urmă șah-Abdul-Azim, ne-am Îndreptat spre sud-vest, În direcția teritoriului tribal al bakhtiar-ilor. După ce am dat ocol lacului sărat din Kom, am mers de-a lungul fluviului cu același nume, dar fără a pătrunde În orașul propriu-zis. Însoțitorii mei, Învârtindu-și mereu puștile pe deasupra capului ca pentru bătălie, aveau grijă să evite toate locurile aglomerate și, deși unchiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Iordania? El spune, nu, cum cu Iordania, între regatul Iehuda și regatul Israel, uitasem complet că la un moment dat existase această împărțire, privesc în jurul meu uluită, caut urmele unor ziduri antice, dar pământul este peste tot la fel de plan, pământ sărat, ca pe lună. De ce au fost separate, întreb eu, iar el îmi răspunde, întrebarea este de ce au fost vreodată unite, între ele a fost întotdeauna o graniță antică naturală, care a precedat unirea lor, aceasta fiind una șubredă încă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să vedem cum merge așa, iar eu protestez pe un ton abia auzit, nu acum, Udi, este periculos, dar degetele lui îmi trimit deja fiori în interiorul pântecelui, mă unduiesc fără control, am impresia că zac pe fundul unei ape primordiale, sărate și uleioase, alături de ființele sălbatice ale acestui pământ, printre animalele de pradă care au populat aceste locuri în urmă cu mii de ani, iar el mă strânge deodată cu o mișcare străină, ca și când nu ar fi soțul meu de la vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
printr-un gâtuț ca un fir subțire de trupul minuscul, aproape imponderabil, parcă ar fi încă mormolocul acela îndrăzneț de spermă, o miros, caut mirosul acela minunat al bebelușilor, mirosul acela liniștitor, dar în locul său nu găsesc decât un miros sărat și greu, ca mirosul de interior, mă îngrețoșează, este ca și când m-aș fi mirosit pe mine pe dinăuntru. Cum este posibil așa ceva, mă sperii eu, nu au curățat-o nici măcar de sânge și lichidele prin care a trecut în drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sale de prunc, îmi mângâie părul, se lipește de sânul meu, mă răsucesc în pat, am impresia că stăm culcați pe plajă, iar nisipul este cald și plăcut, mă acoperă toată, Udi iese din apă, își scutură deasupra mea părul sărat și râde, uite ce ți-am adus, îmi întinde mâna, dar soarele mă orbește și nu văd ce ține în palmă. Ce este, întreb eu, complet oarbă, iar el spune, nu vezi, nu vezi cât de mult te iubesc, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
forța să iubesc, îmi îngrop fața în pernă, m-am săturat să iubesc, spun eu, acum vreau doar să fiu iubită și să nu dau nimic în schimb. Dar de dimineață, când o găsesc dormind lângă mine, îi mângâi obrajii sărați, urmele transparente ale lacrimilor din timpul nopții sunt încă desenate pe ei, asemenea pașilor mucilaginoși ai unor melci, ea deschide ochii, străjuiți de gene lungi, sunt fiica lui, spune ea, trebuie să mă iubească, dar eu o întrerup, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trebuit să-i înghit iar și nu suportam ideea. Simțeam că o să mor, așa că i-am ținut bine în mine, pe toți trei. Și ce s-a întâmplat dup\ aia? — M-am dus în camera mea și am înghițit apă sărată... câtă am suportat, zise Nagasawa. Ce altceva puteam face? — Da, așa-i, am aprobat eu. — De-atunci nu s-a mai luat nimeni de mine. Nici măcar cei din anii mai mari. Nu mai e nimeni în cămin care să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
suprafață, trecînd de porțiunea unde era răcoroasă. Ciudat, ce haios era să Înoți pe sub apă și ce plictisitor să Înoți la suprafață. În ocean, da, e haios să Înoți la suprafață. Acolo te ține apa. Da’ ai și gustul Ăla sărat, care-ți face sete. Apa proaspătĂ de lac e mai bună. Exact cum e acum, În noaptea asta călduroasă. Ieși chiar sub marginea docului și urcă pe scară. — O, Wemedge, spuse Kate, fă o săritură, nu vrei? Una ca lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
verde. Ea stătea-n picioare și apa-i venea pînĂ la umeri. Acu’ dă pup. Era udă și buzele-i erau sărate și cînd o sărută ea-și Întoarse capul, plesnindu-l ușor peste umăr cu părul ud. — E foarte sărat, dar e minunat, spuse ea. Țin-te bine. Se ținu. Uite unu’ mare, spuse ea. E chiar mare. Acum ridică-te și-l spargem Împreună. Valul i-a rostogolit, așa cum se strîngeau În brațe, și ea Îl strîngea mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
canapele colorate în verde și albastru și cu un șemineu împodobit cu dantelării din fier forjat. Este și o bucătărioară îmbrăcată în același soi de lemn de culoare deschisă. Din ea se iese spre curtea din spate, plină de miresmele sărate ale mării și de parfum de rozmarin sălbatic, de salvie și de cimbru. Jake se duce glonț să ude ghivecele cu busuioc de pe pervazul bucătăriei, în timp ce eu merg să explorez restul casei. La etaj este o baie adorabilă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
O ceață subțire și albă mângâie stâncile verzi care mărginesc golfulețul. În larg, o insulă tremură în aerul umed ca un miraj în deșert. Apa capătă o strălucire aurie de la lumina soarelui, cerul e de culoarea oului de pescăruș, apa sărată mă învăluie. Plutesc pe spate, iar Jake mă așteaptă la țărm. De ce oare clipele astea nu durează o veșnicie? Trebuie să mă chiorăsc tot drumul înapoi, ca să fiu sigură că mă îndrept spre Jake. Chiar și așa, cu tot efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sunt șeful tău, ce naiba, chiar crezi că aș încerca așa ceva, dacă n-aș fi sigur c-o să meargă perfect? În secunda următoare, stau pe genunchii lui și ne sărutăm cu foc. Finn miroase a transpirație proaspătă, și e dulce și sărat și are gust de lămâie, de la suc. Sărută nemaipomenit. Pentru o secundă, gânduri disprețuitoare la adresa Vanessei mi se ivesc în minte - cum a putut să dea cu piciorul la așa ceva? Apoi însă îi sunt atât de recunoscătoare, că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
carnaval, înaintea alegerilor. Litoralul e deprimant și asta îmi face bine. Nisipul, altă dată galben, e plumburiu, valurile înalte par de păcură. Albi au rămas doar pescărușii, dar și ei țipă disperați. Briza îmi ridică părul în vârful capului, mirosul sărat îmi face poftă de murături. Ne întoarcem pe malul ghiolului, printre stuf și papură. Nici măcar n-o iau de mână. Fiecare e pierdut în lumea lui. Lumea mea are chipul răvășit al Sabinei zvârcolindu-se pe un pat de spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ascunsă a duhului său: Vai...! S-a aruncat Potirul! S-a lepădat, pentru veșnicie! S-a scufundat, măicuță! S-a rostogolit! S-a rătăcit! S-a pierdut! S-a dus... Inima i se-ntoarce, cu junghiuri, pe gâtlej, înspre bariera sărată a dinților și a buzelor. Mântuirea, mântuirea... Cine se mai mântuie, aici? Cu-adevărat, îi vine să plângă în hohote. Sau să zbiere. Sau să tremure. Sau să scâncească. Sau să moară. În schimb, aude mantra, rostită neobișnuit de pătrunzător
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
capul pieptului... Când mă trezesc, în dormitorul meu friguros și întunecat. Mâhnirea, năuceala și un gust astringent, mă răscolesc. Cu diodele lui luminiscente, ostile, roșii, ceasul de pe masă îmi arată imperativ ora 7,00. Trebuie să mă ridic. Stropii solitari, sărați, ce-mi umeziseră genele și perna sunt, anticipat, și pentru Boss (n-o să-l mai numesc subiect sau pacient, niciodată!). Când am ajuns la spital, de la poartă, omul de serviciu m-a înștiințat trist, că firavul locatar al rezervei secunde
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]