1,976 matches
-
și umezelii, mulți dintre pelerinii din rând poartă saci de plastic îmbrăcați direct peste haine ; cum în zonă a avut loc de curând o distribuție de alimente din partea unui faimoase fabrici de apă minerală, oamenii folosesc pe post de „cușme” sacoșele de plastic inscripționate cu numele mărcii, plus umbrele și folii de plastic ținute cu mâinile deasupra capului, ajutați de vecinii din jur, care se pot adăposti și ei mai bine în acest fel. Notă aparte, multe dintre umbrelele pe care
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
o geacă de piele turcească, neagră și rigidă ca o anvelopă second-hand, pe care apa se scurge în mici șiroaie fine, alunecoase. Mama și cele două bunici sunt îmbrăcate „ca la țară”, poartă basmale înflorate, fuste, au un fel de sacoșe mari de pânză pe umăr, confecționate în casă, fără nicio îndoială. Unul dintre copilași mușcă cu poftă dintr-un corn cu mac pe care-l ține într-o mână, în cealaltă are un buchet mic de busuioc pe care-l
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
fier vechi. Vine la Iași de 14 ani (omul pronunță cifra cu mândrie nedisimulată), nu poate trăi dacă nu face măcar o dată rândul de noapte. „Dar până anul acesta nu am văzut atâția pelerini ! Ce zici, noi o să ținem ?” Au sacoșe mari de rafie legate cu sfoară de spate, fiecare poartă cu el pătură și haine groase, șosete de schimb și mâncare. Rândul este, într-adevăr, foarte, foarte lung, se întinde ca un șarpe uriaș pe șoseaua de pe malul râului Bahlui
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mai avem în față decât un „pachet” de 25-30 de pelerini nerăbdători și emoționați ca și noi până la intrarea sub baldachinul cu raclele sfinților. Femeile din jur se pregătesc pentru marele moment, își acoperă capul cu eșarfe scoase rapid din sacoșe și poșete, toate fac acest gest, inclusiv cele mai tinere, chiar și fiica doamnei Mariana, care a renunțat pentru moment la telefonul mobil, la îndemnul mamei sale. Bărbații reacționează invers, se descoperă cu toții, aranjându-și părul cu mâna, ca în fața unei
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
este frică să nu-i înghețe și marfa. Sunt frapat de portul ei hibrid : fustă neagră, „tradițională”, cizme negre din piele cumpărate din comerț, dar „îmbunătățite” cu blană de iepure, basma înflorată, iar în locul vechilor desagi de purtat pe umăr, sacoșe din pânză groasă, rezistentă, pe care scria ceva în limba germană. Puțin mai departe, în șirul vânzătorilor locali, tolerați de către poliție în timpul zilelor de pelerinaj, văd o altă vânzătoare de pulovere, șosete și veste tricotate din lână. Le știu bine
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
încărcată, norii sunt grei de ploaie și foarte amenințători. Jandarmii încarcă într-un camion gardurile grele, metalice. Două femei cu un coș de nuiele în mână se plimbă prin curtea mănăstirii și strâng ultimele resturi rămase (farfurii de plastic, hârtii, sacoșe, sticle goale), un serviciu foarte eficient, de altfel, locul a fost foarte curat în tot timpul desfășurării sărbătorii. Nu pot să nu observ faptul că nici măcar rondurile cu flori nu au fost deranjate sau călcate în picioare, așa cum te-ai
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
am mai putut vedea, tabloidul The Sun, abandonat de pelerini, era rupt chiar pe jumătate. Semne din Europa civilizată ajunse aici, pe țărmul mării, la Nicula, cel mai sigur semn al migrației masive din România ultimilor ani. La fel ca sacoșele de supermarket inscripționate în italiană, spaniolă sau suedeză, risipite și ele pe pajiște. Am mai adunat și cutii goale de conserve de pește, borcane de zacuscă, iarăși cutii, pateu vegetal și multe resturi de candele de plastic consumate. Final. Stau
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Întrebat: „Nu știți ceva spre Reghin?” Un ceferist zice: „Dom’le, mergeți până acolo că este un tren de marfă care pleacă spre Reghin”. Tata: „Hai, hai repede” - că am avut și bagaje deja, câmâși de schimb, mă rog, o sacoșă militară, am făcut rost. Mergeam, tata Înainte și eu după el, și deodată mă strigă cineva: era soră-mea. Vă dați seama, Întâlnire extraordinară. Atunci am aflat că mama, săraca, nu mai este, iar ea nu știa nimic despre noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
drumul din ghetou spre Auschwitz. Cineva a spus: „Să Îmbrăcați tot ce puteți, căci cred că cu asta rămânem”. Și am pus foarte multe pe mine. Era În plină vară, luna mai - și rochii, și pardesiu... Am luat și o sacoșă, dar nu era voie. Au spus să le punem jos. Am coborât, părintele meu ne-a sărutat și a spus: „Aveți grijă de mama voastră”. Nu mi-a venit rândul s-o fac, soră-mea a dispărut, că acolo era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
se știe cu claritate pe unde va merge granița de est a UE. Să nu mergem mai departe cu presupunerile. Să rămânem la situația internă din Basarabia, în care opoziția, ajunsă la putere, va trebui să găsească resurse materiale pentru sacoșele goale ale celor care și-au pus speranțele în schimbare. Visteria e goală; ultimele resurse din împrumutul rusesc vor fi cheltuite de cei care mai dețin puterea. Nu le va fi ușor celor care urmează, fiindcă de la noi nu vor
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
cea mai avansată ideologie, dar nu aveam mașini și tehnologie, și nu știu de ce, cei de dincolo, nu acceptau schimbul. N-ați observat? Cu cât se scumpește spanacul și ștevia, cu atât scade prețul la evenimentele politice, îți poți umple sacoșa, fără să plătești aproape nimic: ceva timp, ca să te uiți, să asculți și să te minunezi de ce se poate arunca pe piața ideologică. Cum ți se mai luminează viitorul, când auzi despre revoluția lui Mazăre, oligarh de stânga, care oscilează
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ceas: era doar nouă și douăzeci. Am alergat afară din biserică. Și, în cele din urmă, am văzut-o. Am văzut: o femeie în vârstă, voinică, într-o rochie cafenie, fără nici o formă, ca un cort, ținând în mână o sacoșă pentru cumpărături, și mergând încet, ca în vis, de-a lungul străzii, trecând de „Leul Negru“ în direcția prăvăliei. Silueta aceasta, pe care o mai observasem altă dată vag, indiferent, apărea acum, în ochii mei, cu totul schimbată. Avea drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-am așezat în strana cea mai apropiată, iar ea s-a așezat pe una din bănci, astfel încât trebuia să se întoarcă spre mine ca să mă vadă. În atmosfera umedă, stătută, îi simțeam parfumul pudrei și căldura trupului. Lăsase jos sacoșa și se agățase cu amândouă mâinile de marginea stranei. Mâinile îi erau roșii și zbârcite și, după o clipă, și le-a ascuns din nou. A murmurat: „Îmi pare rău!“, și a închis ochii. Mi-am sprijinit fruntea pe suprafața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Venise tocmai să-mi facă o vizită... — O, noi nu mergem aproape deloc la teatru... — ... o vizită profesională. — Te-am văzut la televizor. — Da? În ce anume? — Am uitat. Acum trebuie să plec, repetă ea, ridicându-se și luându-și sacoșa de târguieli. M-a cuprins panica. — Hartley, nu pleca, arăți... ah, arăți atât de obosită... Desigur că nu era lucrul cel mai potrivit pe care-l puteam spune, dar exprima un soi de dorință de a o ocroti, și tandrețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de importanță. Ați avut amabilitatea să-mi propuneți să mănânc ceva. Poate puțină brânză sau un sandviș. După aceea trebuie s-o șterg. „Ben și Mary“ a fost un nou șoc. Am pornit încet în direcția casei. Titus luă două sacoșe de plastic care zăceau rezemate de o stâncă, la marginea drumului. Astea-s bunurile tale lumești? — Nu chiar toate. Când am cotit pe dig, Gilbert a ieșit pe ușa din față a casei și a rămas împietrit de mirare. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
după aceea, am luat un ceai substanțial. Și după aceea a consimțit să rămână peste noapte la mine, dar numai o singură noapte, urmând să plece a doua zi în zori. Între timp i-am confiscat și ascuns cele două sacoșe de plastic, ca nu cumva să-i vină ideea să o șteargă. M-am uitat în sacoșe, conțineau foarte puține lucruri: ustensile de bărbierit, rufărie de corp, o cămașă vărgată, cuviincioasă, o cravată, o pereche de pantofi și o haină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine, dar numai o singură noapte, urmând să plece a doua zi în zori. Între timp i-am confiscat și ascuns cele două sacoșe de plastic, ca nu cumva să-i vină ideea să o șteargă. M-am uitat în sacoșe, conțineau foarte puține lucruri: ustensile de bărbierit, rufărie de corp, o cămașă vărgată, cuviincioasă, o cravată, o pereche de pantofi și o haină de pânză foarte împăturită și mototolită. O pereche de butoni scumpi, într-o cutiuță de catifea. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că și ea simțea același lucru. Și, la un moment dat, mi-am spus: „Doamne, e întocmai cum a fost atunci“. Am făcut tot ce-am putut pentru ea, absolut totul. Și ea mă părăsește. I-am vârât într-o sacoșă de plastic fardurile și piatra roz-pătată, cu dungi albe, pe care i-o dăruisem (și la care, după toate aparențele, nici măcar nu se uitase). N-a scos o vorbă, dar m-a urmărit în timp ce-i puneam piatra în sacoșă. Gilbert
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o sacoșă de plastic fardurile și piatra roz-pătată, cu dungi albe, pe care i-o dăruisem (și la care, după toate aparențele, nici măcar nu se uitase). N-a scos o vorbă, dar m-a urmărit în timp ce-i puneam piatra în sacoșă. Gilbert a strigat de jos că mașina-i gata. În timp ce Hartley se afla la baie, am coborât, ducându-i sacoșa, și am așteptat-o în hol. Se hotărâse ca ceea ce Peregrine numea „delegația“ să fie transportată în automobilul alb, Alfa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toate aparențele, nici măcar nu se uitase). N-a scos o vorbă, dar m-a urmărit în timp ce-i puneam piatra în sacoșă. Gilbert a strigat de jos că mașina-i gata. În timp ce Hartley se afla la baie, am coborât, ducându-i sacoșa, și am așteptat-o în hol. Se hotărâse ca ceea ce Peregrine numea „delegația“ să fie transportată în automobilul alb, Alfa Romeu, care-i aparținea. James, Perry și Titus erau afară. Gilbert ieși din bucătărie și mi se adresă: — Charles, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am întors, gata de plecare. Gilbert deschise ușa, Peregrine ieși primul, apoi Gilbert, apoi Titus, apoi eu, apoi James. Ușa se închise fără zgomot în urma noastră. Înainte de a ajunse la mașină, mi-am dat seama că țineam încă în mână sacoșa de plastic cu fardurile lui Hartley și cu piatra pe care i-o dăruisem. M-am întors automat. James a încercat să mă prindă de braț, dar l-am îmbrâncit într-o parte și am pornit iar să urc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-am întors automat. James a încercat să mă prindă de braț, dar l-am îmbrâncit într-o parte și am pornit iar să urc pe alee. Eram mânat de nevoia stringentă, aproape superstițioasă, de a-i lăsa lui Hartley sacoșa, de a nu o lua cu mine, de a nu o duce la Capul Shruff, unde ar fi fost un semn de rău augur și ar fi colectat excrementele demonilor. Abia mai târziu mi-am dat seama că aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
deschise ușa. Masca inexpresivă se evaporase. Se strâmbă la mine de ură. Simțeam că ceea ce făceam era un gest frivol, și totuși trebuia să-l fac. Eram totodată conștient că întrerupsesem o scenă. Ușa dormitorului era acum deschisă. Am întins sacoșa: — Astea-i aparțin. Regret că am uitat să i le las. Ben înșfăcă sacoșa și trânti cu ea de podea, făcând-o să bufnească și să clincăne. Își împinse spre mine capul schimonosit de un rânjet, determinându-mă să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceea ce făceam era un gest frivol, și totuși trebuia să-l fac. Eram totodată conștient că întrerupsesem o scenă. Ușa dormitorului era acum deschisă. Am întins sacoșa: — Astea-i aparțin. Regret că am uitat să i le las. Ben înșfăcă sacoșa și trânti cu ea de podea, făcând-o să bufnească și să clincăne. Își împinse spre mine capul schimonosit de un rânjet, determinându-mă să fac un pas înd\r\t. — Ferește-te din calea mea, că te ucid! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
amândoi un timp. Am găsit și eu niște pietre, și le-am zvârlit, după ce le-am examinat în prealabil, ca să văd dacă erau vrednice de colecția mea. Mi-am imaginat că Ben avea să arunce în curând piatra frumoasă din sacoșa de plastic. Poate că o să arunce în câine cu ea. Mi-era milă de câinele acela. — Sper că nu gândești că eu te-am influențat în vreun fel, împotriva hotărârii tale mai bune, spuse James după un timp. — Nu. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]