2,488 matches
-
să-l scoale dacă simt om străin, dar dulăii erau mai mult călători, nu trăgeau la casă de om gospodar, când îi căuta erau fugiți. Iarna, spre groapă nu-și mai făceau drum decât negustorii sau lăptarii. Aceștia treceau cu săniile peste Cuțarida. Stere își găsea de lucru. Repara butoaiele, le păpurea, nu sta un ceas, Ond se ogoiau viscolele, bătea drumul spre bordeiul lui Grigore. Mai vorbeau să treacă timpul, se amesteca și muierea. - Dar de însurat de ce nu te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui. Oacă le umbla prin chimire. Tot au mai scos câte ceva, mărunțiș, acolo. Au tras cu urechea, au privit în dreapta și-n stânga. Oameni cu bani. Numai grânari. Loc de tîlhăreală. Pe șoseaua Alexandriei treceau zi și noapte căruțe și sănii pline cu saci. În zori, se întorceau negustorii de la București, burdușiți de parale. 158 Au mai stat până au început iar niște viscole. Iarnă grea. Toată câmpia Munteniei era acoperită de un omăt gros și șoselele se înfundaseră. Noaptea cădea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
asta cam așa era. Le închidea gura. După trei zile, când s-au potolit viscolele, au ieșit la drumul mare. Gazda avea un ciot de pușcă veche, cu țeava retezată, și o încărcătură de gloanțe. Au pândit într-o pădure săniile negustorilor. Când s-a mai zbicit zăpada și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să fi fost cinci-șase târlii, pline. Hoții au făcut un foc de vreascuri și au așteptat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obișnuiți. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios și verde răsăriseră stelele. Auziră din depărtare chiotele negustorilor beți. Zurgălăii săniilor sunau ușor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei și lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat țeava scurtă a puștii și-a tras
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat țeava scurtă a puștii și-a tras un foc spre cer. Caii din fată s-au speriat și-au răsturnat săniile. Din mestecăniș, au sărit ceilalți cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deșertat băierile și când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au sărit ceilalți cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deșertat băierile și când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit caii, și săniile au luat-o razna pe câmpul întins și nesfârșit. În urmă, hoții râdeau cu munile pe burtă. - V-a plăcut? i-a întrebat Florea. - Măi, ai dracului mai sîntem! se mira singur Oacă. Au stins focul și-au plecat pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câtă vrea, o ciorbă de roșii la două zile, duminica o tocană și, în rest, ce da Dumnezeu. Mielu nu crâcnea. Era un băiat de la tară, zicea bogdaproste că găsise unde să-și odihnească oasele. Iarna scotea dintr-o magazie sania jupânului, îi ungea tălpicile, le repara, schimba șinele de otel, zbura cu jimbla în cartiere. Vara, iar era bine. Drumurile pline de gropi nu-l înspăimîntau. Mai mare dragul să stai pe capră, să dai bice calului, cu căruța plină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zbura cu jimbla în cartiere. Vara, iar era bine. Drumurile pline de gropi nu-l înspăimîntau. Mai mare dragul să stai pe capră, să dai bice calului, cu căruța plină. Numai când se topeau zăpezile începea balamucul. Domnul Bică adăpostea sania și scotea droașca de tablă, cu arcuri vechi de otel. O vopsea bine, punea un zugrav să-i scrie numele cu literele cele mai mari, ungea osiile roților și striga la el: - Gata, puturosule? Treci de încarcă pîinea! Mielu aducea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
diseară! zise ginerele. - Nimic! Mergem! Avem și noi treabă, ce credeți dumneavoastră? Ia-ți, Anghele, blestemul și haide! se răstise starostele la buzat, care ar mai fi stat de dragul câștigului. Erau morți de osteneală. Pe la patru au plecat cu o sanie. S-au uitat în sus, cerul aproape negru. Tăcuse totul înjur. Zăpada, vmătă. Peste câmpia pustie a Munteniei se strigau ciorile. Fugeau dinaintea viscolului. Fiecare, în gândurile lui. Neacșu făcea socoteala cam cât le-ar veni de căciulă. I-ar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorțiri și-au privit norii de deasupra. Caii sforăiau speriați. - Mă duc, m-apucă ninsoarea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
murim noi... - Măcar un kilometru să ne mai fi dus... Ce spui, Mitică? Starostele și-a strâns mai bine șalul de mătase albă care-i înfășură gâtul golaș și slăbit și s-a apropiat de cel care-i cărase cu sania: - Și zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? 335 Omul nu răspunse. Bătu animalele pe crupă și se aruncă în leagănul săniei, ascunzîndu-și picioarele într-o pătură groasă. - De, mârâi în cele din urmă, de ce nu mai stăturăți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i înfășură gâtul golaș și slăbit și s-a apropiat de cel care-i cărase cu sania: - Și zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? 335 Omul nu răspunse. Bătu animalele pe crupă și se aruncă în leagănul săniei, ascunzîndu-și picioarele într-o pătură groasă. - De, mârâi în cele din urmă, de ce nu mai stăturăți și voi măcar până mune de dimineață, ați stricat petrecerea... și dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej de zăpadă. - Ce-i facem acu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe ceilalți. Priveau la nebunul din fața lor, care nu-și mai termina cântecul. Anghel râdea încet, și mâna lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt, nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte de fier. Mă bucuram c-o să mor în curând, dar, vai, decepțiune! Ieșirăm afară de barieră la o căsuță mică. Acolo ne coborârăm din căruță ca să ne punem într-o sanie c-un cal numai, c-un soldat cu pușcă și c-un cociș înarmat și el. Sania zbura ca o nălucă a văzduhului prin câmpia cea albă sub cerul arămiu. Zburam mereu asemenea viselor teribile a poeților norvegieni pin câmpii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mor în curând, dar, vai, decepțiune! Ieșirăm afară de barieră la o căsuță mică. Acolo ne coborârăm din căruță ca să ne punem într-o sanie c-un cal numai, c-un soldat cu pușcă și c-un cociș înarmat și el. Sania zbura ca o nălucă a văzduhului prin câmpia cea albă sub cerul arămiu. Zburam mereu asemenea viselor teribile a poeților norvegieni pin câmpii numai de neauă, în urletul cel departat și flămând al lupilor, în vâjâitul geros al vântului, zburam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
demonul din mine trezindu-se și strîngîndu-mi sufletul cu ghearele lui... Asta-i, asta-i ce doresc... Numai nimic nu jumătate, nimic nu meschin... totul întreg, sau să turbez de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor și în sanie, înveliți în blane de lup cu fața de postav măsliniu, era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor și în sanie, înveliți în blane de lup cu fața de postav măsliniu, era doctorul de Lys, cu urechile-nfundate într-o căciulă de jder, și Angelo, a cărui blană se ținea abia de umeri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor și în sanie, înveliți în blane de lup cu fața de postav măsliniu, era doctorul de Lys, cu urechile-nfundate într-o căciulă de jder, și Angelo, a cărui blană se ținea abia de umeri, încît pieptul era neacoperit de ea, așa cât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Pe cap o pălărie naltă de castor, și fața palida lasată-n voia răcelei și a fulgurărei fulgilor de ninsoare, care-i păreau o binefacere în amețeala sufletului său. Ochii erau legați c-o batistă de mătasă neagră. Unde se ducea sania el n-o știa... în fine, ea intră pe o poartă într-o ogradă solitară îngrădită c-un gard putred de mult, deasupra căruia atârna în șiruri dese și vii, ca un val nestrăbătut, răurusca desfrunzită, neagră, ghemuită cu miile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
osteneală și poate că această oboseală îl făcea imperceptibil pentru nouă dureri și nouă delirii... - Haide, zise ea, să ieșim de - aici... Ea-i legă ochii... și ieșiră iute în aerul cel rece a nopții de iarnă. Afară aștepta o sanie a cărei cai băteau pământul de nerăbdare... Cezara-l apucă pe Angelo-n brațe ca pe un copil, îl aruncă în sanie, într-o blană mare, sări și ea lângă el, înfășă blana împrejurul lor [al] amândurora... Caii începură a zbura și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de - aici... Ea-i legă ochii... și ieșiră iute în aerul cel rece a nopții de iarnă. Afară aștepta o sanie a cărei cai băteau pământul de nerăbdare... Cezara-l apucă pe Angelo-n brațe ca pe un copil, îl aruncă în sanie, într-o blană mare, sări și ea lângă el, înfășă blana împrejurul lor [al] amândurora... Caii începură a zbura și ei erau învăluiți ca-ntr-un cuib pufuit de vrabie, își scoteau capul numai când voiau... Ca și când ar fi fost
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei... fericiții! Spre sară veni de Lys să-l ia din nou... - Nu mă mai duc... nu voi s-o mai văd... - Nu vei mai vedea-o, îți promit... - Atunci... atunci, haide! După ce-i legă ochii, ei ajunseră iarăși cu sania în curtea descrisă deja. Coborâră scările în suteranele amicilor întunericului... De Lys îl lăsă singur... El își luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un cămin de marmură roșie, cu foc, o oglindă-n
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe Angelo, d-șoară, zise el cu tonul fără espresie și firesc, cum e felul lui de a vorbi... Nu", zic eu. "Haide-n astă - sară în clubul Amicilor întunericului, dacă vrei să-l vezi... Dar nu voi să-l văd... " "Sania mea te va lua", zise el. Dar nu voi să merg cu sania d-tale... " " Ea va sta la portița grădinei d-tale", zise el, ridicîndu-se și surâzând. Angelo, m-am dus noaptea în grădină, am deschis portița, m-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]