1,552 matches
-
arătat amabil o intrare și m-a condus până la "obiectiv". Când i-am spus că nu pe mine mă "taie", ci pe un ziarist american, mi-a răspuns ferm că nu se poate. Întrebându-l de ce, mi-a explicat că "scârțâie ușa și deranjează pe tovarăși". I-am argumentat că între ușa respectivă și "tovarăși" e o distanță apreciabilă, dar "gradul" a fost ferm! Cum în preajmă era o mică livadă, l-am întrebat dacă acolo se poate. A sărit ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
în taină sau ținut doar ostatec. Din tren nu au coborât însă decât două femei grase, cu niște saci de usturoi. Nu aveau nimic deosebit, nu m-au privit deloc, nu erau deloc satanice. Fără nici un eveniment, acceleratul a pornit, scârțâind, spre Vatra Dornei. M-am întors la spital decepționat. Unde sunt gările de altă dată? Dar mai sunt trenuri, voi mai încerca... jocul a începui să-mi placă... voi aștepta... Nebunia se instalează insidios, mi-am spus. Ea începe prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
amețitoare, pe care nu o să le trăiesc niciodată. Sunt construit prost, nu suport nici măcar somnul, caut mereu altceva, găsit de obicei în cărți, în măsura în care, în aceste zile lâncede, am răbdarea de a citi. Nu-mi plac nici măcar plimbările, nici cum scârțâie nisipul pe alei, în parcuri, unde toată lumea se distrează plictisindu-se îngrozitor, ascultând o fanfară care cântă, cu întreruperi, aceleași melodii languroase. * Cu astfel de dispoziție sunt nesuferit, lumea mă ocolește și eu fug de lume. Și asta de când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
am simțit-o din plin. Școala nu mi-a plăcut; și pentru un motiv care pare ciudat, dacă nu chiar ridicol. Pe acoperiș, fixat pe un turn țuguiat, foarte urât, era un cocoș de tablă care se fâțâia toată vremea, scârțâind strident ori de câte ori se apuca să se rotească într-o parte sau alta. Era o morișcă de vânt, o fantoșă care numai la locul ei nu era pe o școală. Nu cred că cineva, vreun alt copil, să fi dat vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dat vreo importanță acestei urâte creaturi. Eu însă, nu numai că am observat-o; am început să urăsc cu violență obiectul acela de prost gust, mai ales că eram convins că este un ceas și mă împiedica, cu învârtitul lui, scârțâind, să-mi dau seama de modul în care trece timpul, atribut pe care credeam a-i fi explicat rostul. Acest enervant cocoș mă făcea să-i doresc moartea, o moarte violentă, și dacă ar fi fost posibil l-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în verde. Deschise portița care scârțâi, trist." Ajuns în casă, tânărul bău cu sete apă sălcie dintr-o cană de pe lavoar, se spălă, tremurând, își scoase haina, uzată, o perie, în neștire, își scoase cravata și, tremurând, scrise cu febrilitate trei scrisori, scoase briciul, îl șterse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mari: "Nu meriți nici un rând". A mai fumat o țigară, apoi, legând o funie de cârligul lustrei din tavan, făcu un laț și-l fixă în jurul grumazului și se aruncă în gol cu o voluptate disperată. "De afară se auzi scârțâind portița". Repet, nu știu de ce am reținut atât de precis toate aceste amănunte. Probabil că mi s-a părut că această tragedie face parte din viață sau m-a impresionat amănuntul cu portița care a scârțâit trist. In fond, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
De afară se auzi scârțâind portița". Repet, nu știu de ce am reținut atât de precis toate aceste amănunte. Probabil că mi s-a părut că această tragedie face parte din viață sau m-a impresionat amănuntul cu portița care a scârțâit trist. In fond, poate că, totuși, povestea asta a fost chiar o capodoperă. Admit și aceasta; oricum o fi, face parte din amintirile mele, chiar dacă un amănunt locativ contrazice ordinea logică stabilită între ficțiune și realitate. Și nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de vorbă, m-a întrebat dacă sunt ruda sinucigașului. I-am răspuns că nu, că am întrebat așa, fără rost. M-a privit lung, prevăzătoare... A deschis portița unui cățel care se întorcea, bucuros, în curtea casei nr. 7. Portița scârțâia și acum, ca în nuvelă... M-a întrebat, încurcată oarecum, ce doresc de fapt. Dar ce să-i răspund? Era complicat, neverosimil. Eu descoperisem ceva foarte important, ceva filozofic, nu-i așa? Că Ficțiunea și Realitatea nu se exclud, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lor universal, despre rostul soarelui, ca insignă a grației supreme și a performanței maxime în biologie. Astăzi culoarea apei este simpla, ca o cenușă monotonă. Tremură doar câteva trestii în vântul leneș. Doi băieți cară un cărucior cu vreascuri. Căruciorul scârțâie. Pe lac, niște rațe sălbatice se zbenguie zgomotos. Par a nu se teme de nimic. Două mici flotile despică cerul, la mare înălțime. Ca înaintea marilor catastrofe, liniște, nici o prevestire... Sus, dincolo de lumea terestră, zborul continuă ferm, parcă spre alt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de cine trebuie... Făceam un haz nebun. Metoda biletelor și a conversațiilor fragmentate de distra teribil, mai ales urmărind nedumerirea celor de față care "se prindeau" mai ușor decât ne imaginasem noi. Erau dialoguri scurte, șoptite: "Melodiei, 16, atenție, intrarea scârțâie!" șopteam, de exemplu. Sau, un bilețel: "numai la miezul nopții (strict), stradela Imaginației, cheia în cutia poștală, aduci "șampania"". Sau: "duminică, la unsprezece, suni de trei ori, pauză, repeți"... Sau: "tot acolo, la baba vrăjitoare, cu motanul negru; duci două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
doar câțiva metri de apa sprintenă și argintie a Streiului. Dar ar fi fost tot atât de frumos oriunde s-ar fi aflat pe lume Severina. Dimineața, oprea în haltă un tren cu trei vagoane, stătea o clipă, ne urcam grăbiți, trenul scârțâia și după zece minute ajungeam la Hațeg, stația de destinație. Ne întorceam, amândoi, fix la ora unu, ținându-ne de mână, când nu eram văzuți, pentru că moravurile erau pe atunci foarte strașnic păzite. Nu știu ce ne povesteam noi doi în clasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
români. La sfârșit i-au spus prefectului - un bun profesor legionar - că argumentele mele i-ar fi convins, dar eu mă îndoiesc că spuneau adevărul. După conferință au defilat prin zăpada înaltă și înghețată, scânteind în soarele cu dinți și scârțâind sub pașii apăsați, miile de legionari veniți din diferitele sate ale județului, în minunatele costume bucovinene, cu sarica aceea brună atât de dragă Căpitanului. Către seară am avut o consfătuire cu preoții legionari, dintre care unii erau foarte înverșunați împotriva
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
chiar după cel în care și-a format intelectul de „estet subtil și manager întrepid”, Constantin Crișan ar fi trebuit să arate ca un moldovean ruginit. Prin dorința lui de a epata, îi șoca însă pe cei care cu adevărat scârțâiau din balamale. Când ceilalți colegi se instalau în tot felul de școli, Crișan ateriza cu brio la București, în presă, radio și televiziune. Ușor bombastice, ambițiile îi erau mari. Teza de doctorat și-o intitula Introducere la o sociologie a
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
astfel de momente. Dacă Ronaldo e gras, blazat și cu avere personală - așa îl descria Urmuz pe unul dintre personajele sale -, Zidane ar trebui să se programeze la Institutul „Ana Aslan“ pentru schimbarea obertainerelor personale. La 34 de ani, balamalele scîrțîie, iar gîndurile sale se duc spre Véronique, spre cei patru plozi comuni și spre viloiul de la Evian, unde, între optimi și semifinale, meșterii au timp să finiseze termopanele și centrala proprie, pentru că locatarii încă nu se întorc, mai au de
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
în cazul lui Mutu, din vîrf retras, vedetă în rezervă. De vină sînt și accidentările, izvorîte din duritatea campionatului englez, dar parcă Henry, Van Nistelrooy, Reyes, Cristiano Ronaldo și alți stranieri implantați în părți mai puțin rusificate ale Marii Britanii nu scîrțîie la fiecare contact și nu ruginesc la prima picătură consumată după lăsarea serii. Timpul nu e, însă, pierdut. Fotbalul e universal și se joacă peste tot, nu numai în cartierul aristocratic al lui Stamford Bridge. Londra toacă fotbaliștii veniți din
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
de-a lungul paginilor răsună chiote: Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați... și un fel de melancolie focoasă a vagabondajului pe pustă în stil Lenau-Liszt: Pe drumuri pietroase și rupte Ce boarfe și zdrențe-n căruță! Scârțâie căruța mea. Ăsta e trecutul meu? Mă-ntorc din pierdutele lupte Nici cea mai sărmană chivuță Și mă duc iar undeva... N-ar plăti pe ele un leu. Versurile memorabile sunt acelea în care poetul arată o insațietate lirică infinită
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
oficiu. Timp de lucru: 1 oră I. Citește cu atenție textul următor: „Yor, minerul orb, stătea în fața colibei sale și asculta atent spre larga câmpie înzăpezită ce se întindea în toate părțile. Tăcerea era desăvârșită, încât urechea lui ascuțită auzea scârțâind pașii unui drumeț foarte îndepărtat prin zăpadă. Pașii se apropiau însă de colibă. Yor era un bătrân înalt, dar fața lui era netedă și curată. Totul în înfățișarea sa, și îmbrăcămintea, și fața, și părul erau sure ca piatra. Cum
50 DE TESTE ?N VEDEREA ADMITERII ?N CLASA a V-a by S?ndica Bizim, Dorel Luchian, Larisa T?rzianu, Viorica Dobre ,Geanina Honceriu, Manuela Mih?escu ,Lumini?a Agache ,Marilena Roman ,L?cr?mioara Isai, Violeta Gale? () [Corola-publishinghouse/Science/83886_a_85211]
-
era plin. Cât vedeai cu ochii, pe sub toate tufișurile cete așezate jos, pe iarbă, fie pe haine ori fuste așternute. Și veselia era pretutindeni. Unii de-abia începeau, alții erau în toi, alții chiar făcuți. Câte unul sau doi lăutari scârțâiau și oftau în ahturi desperate cântecele populare ale epocii. Apoi danțuri; femei aprinse de băutură și cu poalele suflecate se prindeau în hore ori în brâuri. Și tot astfel până ce începea să se însereze. addenda 399 3. Circul Kremsler a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
provine tata nu-i unul de longevivi. Un frate de-al său, așezat în Cotnari, a murit, la fel și o soră, care stătea în Liteni. Mai zdravăn se ține moș Vasile, mezinul, însă și sănătatea lui a început să scîrțîie. Deocamdată bravează. „Filosofia” sa e că: „Sfîrșitul trebuie să înceapă de undeva”. Resemnarea tatei e de alt fel: mai profundă, acompaniată de o tristețe care aproape nu are semne exterioare, vizibilă numai în tivul înroșit al pleoapelor și în inapetența
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trecînd la o critică acerbă (la care s-a asociat și Aurica) a noră-si, femeie frumoasă și sănătoasă, care stă gard în gard cu ea. La plecare, afară, în aerul rece al nopții, am sfătuit-o să se împace. Scîrțîind, mi-a zis: „Eu încerc, dar ea tari ră mai e!” Sub Oadeci, aria soacrei, nesfîrșită... *„Nici nu știți ce zi importantă e azi (1 august), dom’ Călin!”, îmi spune, intempestiv, Măndica. Recunosc că, într-adevăr, nu știu. „în urmă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tuturor ispitelor vicioase”, iar Întunericul naște Întuneric, barbara sa fermentare „inaugurează consfătuirile negre ale oalelor... gâlgâitul buteliilor și damigenelor”, pregătind asaltul orașului. Sufletul bătrânei Maryska „mergea singur prin odaie”; adolescenta cretină, izbind cu pieptul cărnos În tulpina care Începe să scârțâie „sub insistențele trupului ei desfrânat”, apare ca „un zeu păgân”; calendarul Își suplimentează lunile cu una secretă, pentru melancolicii și hedoniștii verii. O continuă substituire, coabitare și fecundare Între regnuri, abolind distincția dintre vegetal, animal și mineral; lucrurile recuceresc o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Paznicul mi-a dat apoi o pereche de ochelari de soare. Trebuia să-i port tot timpul, cu excepția momentelor în care dormeam. Astfel am fost eu lipsit de lumina zilei. Am deschis ușa bibliotecii la câteva seri după aceea. A scârțâit groaznic. Era o ușă masivă. În fața mea se întindea un coridor lung. Aerul era îmbâcsit și în jur totul plin de praf, de parcă n-ar mai fi călcat nimeni pe-acolo de ani de zile. Dușumeaua din scânduri scârțâia la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
A scârțâit groaznic. Era o ușă masivă. În fața mea se întindea un coridor lung. Aerul era îmbâcsit și în jur totul plin de praf, de parcă n-ar mai fi călcat nimeni pe-acolo de ani de zile. Dușumeaua din scânduri scârțâia la fiecare pas, iar tencuiala era îngălbenită de vreme. Erau uși de ambele părți ale coridorului. Mânerele erau prinse cu lanțuri peste care se așternuse un strat gros de praf albicios. Singura ușă fără lanț se afla în capătul coridorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu ceas. Din cauză că nu fusese folosită multă vreme, am găsit pereții scorojiți și pătați, pervazurile prăfuite. În cameră am un pat vechi, o măsuță și două scaune. La fereastră atârnă o perdea care miroase a mucegai. Dușumeaua arată jalnic și scârțâie când pășesc. Colonelul își face apariția dimineața, luăm micul dejun împreună și ne retragem după perdele pentru niște partide de șah. După-amiezele n-avem ce face, așa că jucăm iar șah. — Cred că îi este foarte greu unui tânăr ca tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]